Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TOATĂ VIAȚA

 Rezultatele 581 - 590 din aproximativ 729 pentru TOATĂ VIAȚA.

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... de acestași respect pentru aceste monumente părintești, eu m-am ferit de a face cea mai mică schimbare, sporire sau scurtare în ele; toată silința mea a fost deosăbirea și îndreptarea textelor sau după originaluri, unde le-am avut, sau după cele mai vechi și mai puțin ... mirăm dacă la noi arta nu este încă născută și dacă literatura tânjește, palidă și slabă. Artele și literatura, expresiile inteligenței, n-au speranță de viață decât acolo unde ele își trag originea din însăși tulpina popoarelor. Altmintrele ele nu sunt decât niște plante exotice pe care cel întâi vânt ori ... pe tripodul Pitiei și să prorocesc țării și nației mele soartele cele mai aurite! În tot chipul, să nu ne speriem decât când vom părăsi toată țintirea spre bine și progresul pacinic și vom sta cu brațele încrucișate, crezând că tot este pierdut. În noi este ceva tare, puternic, providențial, care ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... totuși așa de amar combătute? Tot sunt creațiuni de cultură, forme fie și goale pentru primirea cuprinsului viitor, tot sunt ceva, sunt un semn de viață și sunt mai bine decât nimic. La aceasta răspundem: Puterile unui popor, fie morale, fie materiale, au în orice moment dat o cantitate mărginită. Averea ... a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe calea ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în curtea sa, Fiind boieri adunați Și după ce l-au pupat, I-au zis: “Fătul meu, să știi Că de-acum vreau să te-nsor, Și mireasă să-ți alegi Fată de domn sau de crai, Ca să nu piară cu noi Al lui Ciubăr soi vestit Din care eu rămăsei; Căci ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... Era la al optulea bilet de o sută. Ce-i pasă! Avea trei mii de lei... — Mă mir... fără avere... fără ocupație... păcat... o viață pierdută... — Viață pierdută? De ce? Te-i fi gândind la examene. Ei, mon cher , cartea și facultatea sunt pentru cei slabi. Mănoiu este un filozof al secolului ...

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... chestia a fost adusă în discuția generală. S-a recunoscut că adevărul orcât de puțin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toată sinceritatea îndată ce este întemeiat; dar s-a constatat că citatului studiu îi lipsește tocmai orce temei, și astfel afirmarea d-lui Radu ... statornicite - mai greu decât aiurea) să găsim premisele înțelegerii comune. Aici nu ne rămâne adeseori decât datoria de a ne spune părerea cu toată sinceritatea și de a o susține cu argumentele ce ne par mai accesibile spiritelor nepărtinitoare. Astfel, nu pot lăsa să treacă fără împotrivire ...

 

Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare

... produs-o. Pentru a însufleți această explicare teoretică cu exemple, vom cita din cartea dlui Alecsandri câteva poezii luate după prima răsfoire, care toată poartă acel semn de adâncă inspirare adevărată: Drum la deal și drum la vale Îmi fac veacul tot pe cale, N-am în lume sărbătoare ... din cela sat, Nici n-am fustă de purtat, Nici papuci de încălțat! Inima-mi e cu lăcată; Când aș discuia odată, Ar cunoaște lumea toată, Cât amar și cât venin Bea inima la străin. (pag. 406) DOINĂ HAIDUCEASCĂ Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată Să-mi ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... va rămânea numai pe seama mea, căci este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale, și nu numai vânătorii știu cum că toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de ... și trândava-mi fire nu m-au iertat să deviu vânător, apoi d-acum înainte ce speranță să-mi mai rămână? mai ales când, pe toată ziua, junghiurile în picioare și podagra îmi chezășuiesc, pentru restul vieții, cea mai nerevocabilă patentă de incapacitate în deprinderile sprintene și obositoare ale vânătoriei. Vorbă ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

... deasupra Pietrei. Iată cele dintâi căsuțe care stau atârnate pitoresc pe coastele Chetricicăi, ca niște capre. Oprește, dacule, nu știi tu că adierea aceasta de viață care suflă de la munte a uscat lacrimile copilăriei mele, a dezmierdat visurile mele de tânăr și mă găsește iar, după ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... lacrimi udată! ↑ După cronicile Țării Românești, Radul Negru voievod domnea dincolo de Carpați, pre Almas și pe Făgăraș, ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și mult norod și pogorându-se pe apa Dâmboviței început-a a face țară nouă. Întâi a făcut ...

 

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite

... duse la tată­său și-i zise: - Tată, să-mi faci trei rânduri de haine de fier, căci am să fac o călătorie mare. Și toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. Daca văzu și văzu că nu-l poate ... scoase cuțitașul și tăie crăculița de care erau atârnate, și o tuli d-a fuga înapoi. N-apucă să facă zece pași și toată grădina începu să țipe și să cheme în ajutor pe brutăreasă, porțile, fântâna și pe balaur. - Ba aia-i vorbă, răspunse brutăreasa, că de când ... și cu părul de aur. - Apă! apă! strigă ea. Și el îi dete de bău și o stropi cu apă, și așa scăpă fata cu viață. Fiul împăratului îi da târcoale, și se tot minuna de frumusețea și de gingășia ei. Apoi o luă de mână și îi zise: - Soție să ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

... pre pământ să face pricină și mijlocitor a multor bunătăți, că întinzându-ș razele luminează pământul și marea, gonĂ©ște și răsipĂ©ște toată ceața și negura, încălzește și hrănĂ©ște toate neamurile dobitoacelor, și, în scurt să zic, toate le însuflĂ©țește și le înviază și pre toate ... mieu, soarele dreptății), carele s-au suit și au răsărit astăzi în muntele Thavorului, întinzând razele și strălucirile mărire dumnezeirii lui. N-ar fi dat viață morților, ca lui Moisi, n-ar fi luminat pre vii, ca pre Ilie, n-ar fi gonit prepusul și cugetul cel potrivnic din mintea apostolilor ... Moisi. Așijderea și dreptul și mult pătimașul Iov, ca într-o clipă de ceas au pierdut nu numai mulțimea dobitoacelor, casele, feciorii, fĂ©tele și toată avuțiia ce avea, ci și trupul lui s-au umplut de bube și de viermi și zăcea într-un gunoiu. Iar pentru căci au răbdat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>