Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ÎN FRUNTE
Rezultatele 581 - 590 din aproximativ 702 pentru FI ÎN FRUNTE.
Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan
... ospăteze cumpătat, dar cuviincios. Pe urmă s-a jurat că acel musafir să nu fie localnic din Bagdad, ci un străin care ar fi picat chiar în ziua aceea, și pe care să-l poată trimite pe-aci încolo după ce l-a găzduit frumos o noapte. După cum pusese ... ca să nu-l cunoască nimeni. Stăpînitorul acesta, deși avea destui slujbași foarte pricepuți și strașnici, tot voia să cunoască el singur cum merg lucrurile în împărăția lui; și pentru acest scop umbla adesea tiptil în felurite chipuri prin orașul Bagdad. În seara aceea, era îmbrăcat ca un negustor de la Musul, care s-ar fi dat chiar atunci jos de pe corabie în partea dimpotrivă a podului, și în urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. Califul, sub îmbrăcămintea lui, se vedea a fi un bărbat de seamă, vrednic de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos și, după ce i-a ... Cînd s-au așezat iar la masă, Abu-Hasan a luat o bărdacă, a umplut-o cu vin și, ridicîndu-se ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci, armeni sau greci erau închise în ziua aceea, și se întoarse iarăși în Curtea domnescă, unde răsunau clopotele bisericii, pe care o zidise chiar Mircea Vodă Ciobanul [6] , și în care, dintre toți Domnii, el mai întâi s-a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la ... cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror cai și arme se auzise tropotând și zornăind p-afară în vremea slujbei, înaintară cu semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele pe așa mâini pângărite! Scârbă să vă fie ... ca de un farmec dinaintea acelei zâne aromite, și vinele-i băteau cu iuțeală, și suflarea-i se revărsa din sânul său, pare c-ar fi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n-aș fi luat sarica... Vinul ține de cald... dar, ploscă mică, vin bun și foale găurite... dă... (S-apropie încet, din partea opusă, Corbea, Sandomir și Cremene ... Se pitulă și se ridică.) Eu sunt... Ce, ești nebun?... Nu sunt eu mai mare, mă? CREMENE (abia ținându-și râsul): După coif, așa ar fi, dar nu după ce este sub coif. Nu te uita la za, ci la zidurile Sucevei... Zidurile Sucevei stau în picioare fiindcă și noi stăm în picioare... Zaoa ta umblă pe două cărări... MOGÂRDICI: Nu mai spune... vasăzică, ea e de vină... Bâr! frig al dracului! (Corbea, Sandomir și Cremene trec ... mă las p-o parte... (Nu se mai vede.) Cine-i acolooo?... Dă lozinca... Vorbește... Ori numai să urli... ca potăile la lună?... D-ar fi fost logofătul Baloș, l-ar fi luat gura pe dinainte ș-ar ...
Ion Luca Caragiale - Un frizer-poet și o dramă care trebuie să se scarpine-n cap
... cu flautul ori cu ghitara; alții zugrăvesc sau compun tablouri, în fel de fel de nuanțe, cu firele de păr măturate din prăvălie; alții sculptează în miez de pâne ori în săpun-rachiu; alții fac versuri care de care mai nepieptenate, și alții scriu poeme în proză, care de care mai despletite. Unul dintre aceștia din urmă, d. C. A. Ionescu, un lirico-decadento-simbolisto-mistico-capilare-secesionist, turbat ... ei păr, cuprinde farmecul lumelor astrale, cuprinde mireasma drăgălașă și îmbătătoare a unei lumi-poeme. Și cum aș dori să-mi pierd fruntea în părul ei de foc, nimb sacru, aureolă divină, castă ca și casta fecioară ce-l poartă. Și aș vrea, aș vrea în părul ei sublim, în părul ei mătăsos să-mi ascund ochii, ochii mei uimiți de frumuseț ea ei divină. ...Și e o întreagă lume, o lume, plină de lumină ... zi și poezia suavă a danganului ce plânge trist peste holdele aurite, poezia astrală a unei lumi divine se află cuprinsă în părul ei înflăcărat, nimb sacru, nimb sfânt și drăgălaș. Și în profunzimea înflăcăratului ei păr, ...
... domnitoarei ginte Înviază mii icoane la aducerea aminte! Vă urez... că cine poate fără dor, făr-umilință, Acea pulbere să calce, al eroilor mormânt, Ce în curs de ani o mie a stătut în biruință Ș-astăzi vii sunt prin esemple de virtute și cuvânt, Încât în asemănare nu a fost, subt orice nume, Mai măreț, nimic, nici trainic, de când omul este-n lume! Pe a Tibrului ... întreagă stă colona lui Traian; Pre ea văd: Istrul se pleacă Iasienei legioane, Cum cu patria sa pere-a Decebalului oștean Și cum în deșarta Dacie popor nou se-ntemeiază, De-unde limba, legi și nume a românilor derează. Când în codru vechi stejarul e răpus de bătrânețe, Din a sa mănoasă țărnă cresc plăcute floricele; Așa după-a Romei paos, în ... frumusețe, Răsărit-au noi lucefiri: Ariost și Rafaele, Galileu, Columb, ș-Italiei, ce prin genia lor luce, Ca-n vechime lumea astăzi necurmat tribut aduce. În grădin-asta Europei, unde rostul dulce sună, Și pictura, armonia, prin un farmec a supus Pe a lumei sclavi și domnii ...
... lume și țară Și-a-ntrebat anume Prin țară și lume Pe la vrăjitori Și descântători; Pe la crai de meșteri, Cari trăiesc în peșteri Și cari pot s-adune Dragoste p-alune Și pot munți să-nșire P-o sârmă subțire, Și pot face vrajă Și scot fier ... iarbă nebună Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Să fiarbă la foc În apă curată Bine strecurată Pân va aburi, Pân va clocoti, Până ce vor fi Ierbile-ncâlcite, Arse și topite. Iar apoi și-apoi Fira le va scoate, Le va pune toate Într-o băndurică, Într-o cârpă mică Și ... de fată, Măcar că ea-i moartă. Și-apoi veseloasă Fira-ntoarnă-acasă Și precum râdea Neîncetat glumea Și fetei zicea: Draga mamei, fată, Nu fi supărată, Nu fi-nnegurată! Căci am socotit, Singură-am gândit, Că n-am făcut bine Ce-am făcut cu tine, N-am umblat pe cale Și-n voile ... Și-al tău Ionel, Iară dacă el Plânge după tine, Atuncea vezi bine, Că el te iubește De se prăpădește, Însă dacă el Nu va
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... București, dacă nu se afirma categoric, se dădea cel puțin a înțelege, între membrii tineri, că, de exemplu, Faust cu greu ar putea fi în vreun alt punct de pe glob atât de adevărat priceput și exact prețuit ca în cercul Convorbirilor; iar cine trecuse pe la cursurile maestrului unic Maiorescu rămânea sigur că poate vorbi cu definitivă indulgență despre Oxford, Paris ori Goettingen. Se ... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Zadarnic, artiste
... i-a fruntea și coama aceea de leu, Buna privire domnească din fulgerul genelor aspre? Nu Goethe e faurul marelui Faust, cel care, În haina sa veche nemțească, ș-adânc adevăr omenesc Până-n fir se aseamănă chipului său dinainte de vremuri! Ori poate Beethoven, pe când își găsea ... marș de-ngropare, Din sine scotea acel rând de acorduri, ce sfâșie inimi, Plânsul din suflet zdrobit despre pierderea marelui cuget, Lumi de luceferi, căzând în prăpastia negrului haos? Nu, tremurat-au din veacuri acele plânsori în întinderi, Surd pentru noi, el a prins cu urechea cereștile plângeri. Multe-n văzduhuri sunt chipuri ș-acorduri de noi neatinse, Multe uniri ... și lumină, Însă le toarnă acel care știe să vadă, s-audă, Cel ce prinzând numai brazda, acordul, cuvântul, Zidirea întreagă ne-aduce cu ele în lumea mirată. O, te cufundă, poete, în noapte, te-mbracă-n tăcere, Veșnic fii singur și orb ca Homer și surd ca Beethoven, Auzul din suflet mai tare încoardă-l și văzul ... Îndată răsar, așa răsări-vor de-odată priveliști, Din adâncul cel negru ieși-vor lumini într-un chip închegate, Rânduri, cuvinte și-acorduri porni-vor ...
Alexei Mateevici - Zadarnic, artiste

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre crengi o scrisoare.) „Prea grațioasei și nobilei domnișoare Zulnia, la castelul străbunilor săi, loco!â€� (o pune în brâu, de unde scoate o alta.) „Prea strălucitului hatman Baltag, la castelul său, loco.â€� (miroasă plicul.) Trandafir! (pune plicul în crengi.) Cine a născocit scrisul și scrisorile, desigur n-a putut fi un părinte de familie, ori și dacă a fost, l-a bucurat Dumnezeu numai de băieți. Una dintre primejdiile familiilor este ... ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)