Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BINE GÂNDIT
Rezultatele 581 - 590 din aproximativ 614 pentru BINE GÂNDIT.
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... încredere, nu am cum să-ți mulțumesc; dar, teamă-mi e că, acordându-mi mie o așa amicală și lingușitoare precădere, n-ai nimerit tocmai bine, o, iscusite vânătorule! Oare nu știai, sau că ai uitat, cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta ... cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât mine și voiește cu toate acestea să le învețe, el pierde cea mai bună ocaziune de a se instrui, citind o carte ... coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu vânat, la conacul de amiazi ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... reputațiune prin capacitatea profesorilor și care a produs mai mulți bărbați însemnați ai Franciei. În casa părintească n-am fi putut fi mai bine tratați decât în sânul familiei LhommĂ©, sub supravegherea activă a abatelui. Eram cei întâi din clasele noastre. Dar după un an politica se ... nouă patrie. Tânăr de optsprezece ani, am luat parte la aceste agape, și inima mea s-a înfierbântat în fața acestor bărbați de bine, care trimiteau o neștearsă aducere-aminte vechii lor patrii, dar totodată aveau conștiința de ce datorau patriei nouă. După un an, am fost strămutați în ... favorit al marelui teolog Schleiermacher și editorul operelor acestui spirit înalt al bisericii protestante. Pastorul Ionas era un bărbat distins; el avea deja un nume bine văzut și era încuscrit cu familia lui Hufeland, autorul Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin, urmaș al ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... scriitorului. Dacă scriitorul însuși nu e, nu poate să fie cu desăvârșire mulțumit de creațiunea sa, simțind unele lipsuri fără a le pricepe bine, pricepând pe altele fără a le putea îndrepta; dacă însuși scriitorul niciodată nu poate fi pe deplin mulțumit de opera sa, fiindcă vede ... Blane decât vreo greșeală a lui Shakespeare. Dar aici e vorba de Shakespeare! Câteva exemple din literatura critică strâină vor dovedi și mai bine zisele noastre. Un talentat critic din Franța, Emil Faguet, începe astfel studiul critic asupra lui Balzac [2] : ,,E un curios capriciu al suveranului fabricator de ...
Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra
Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Şărăuţii, în Raiaua Hotinu Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Raiaua Hotinu (Zuma sau discoperire scortâșoarii tămăduitoarei de friguri, adecă a hinii) de Constantin Negruzzi Pe la mijlocul veacului al 17 le , mânia indienilor asupra ișpaniolilor urma necontenit. Auzârile celi adivărate n-au stâns dintre noroadile aceste asuprite înfricoșata pomenire a cumplitelor fapte a biruitorilor săi; ei era numai supuși, însă nu era robiți, întru această vremi un gubernator avĂ© asupra indienilor o mânie și o ură ascunsă mult mai mari decât aceea a procătohilor săi. Secretariul lui, cumplit împlinitori a poroncilor sale celor strașnice, era râpitori piste măsură, pentru aceasta îl ură indienii mai tari decât pe stăpână-său, el au murit de năprasnă, și sămnile cari s-au văzut pe trupul lui după moarte nu lasă nici o îndoială cum că nu l-au otrăvit indienii. Spre discoperire acelor ce au făcut această faptă, s-au făcut cercetări, însă nu s-au putut afla ce mai mică urmă. Această întâmplari au pricinuit mare spaimă și îngrijiri, căci ...
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
... grija poporației întregi a capitalei; că duhurile au început a fierbe cu ură; că boierii au început a se gândi serios la soarta ce aștepta pe toți; că mulți din cei mai însemnați amploiați, precum ministrul dreptății, ministrul treburilor străine, prezidentul Divanului domnesc, prezidentul Divanului ... în vremea domniei fanarioților; precum se dovedește prin numeroasele pilde de nepăsare cu care mulți din alegători își vând voturile, fără a se gândi că își vând cugetul și Patria: Obștea, spre a stăvili întinderea unui rău ca acela care degradează caracterul nației și îl acoperă de ...
Ion Grămadă - Serafim Cărăşel Serafim Cărășel de Ion Grămadă Junimea literară , anul IV, nr. 9, sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii. Lumea-l poreclise „Popa Bârâ€� și asta-l scotea din sărite pe Cărășel. În tot locul te împiedicai de dânsul: pe drumuri, în bărbieria lui Iordachi Știrbul din colț, unde se auzeau și ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... judecă Alexandrescu situația poeziei române. Să nu ne mirăm auzindu-l zicând că BĂ©ranger este puternicul liric al timpilor moderni; să ne amintim mai bine că Goethe avea despre acum uitatul chansonnier aproape părerea lui Alexandrescu, și să facem partea cuvenită schimbărilor ciudate ale gustului literar. Ceea ce e cu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... subliniate în tot articolul. Pentru mine dar, cauzele pesimismului nu sunt vorbele late, promisiunile și nerealizarea acestor promisiuni, ci organizația socială de azi ori, mai bine zis, anomaliile acestei organizațiuni. La 1789 în Occidentul Europei și la 1848 la noi, s-a desființat o stare de lucruri plină de ... sociale n-a fost întâmpinat cu cuvintele: „Ești pesimist!" Dar nemulțumirea față de condițiunile de trai poate să fie tot așa de bine semnul unui mare optimism. Toți acei care se luptă pentru transformarea socială, optimiști par excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți de ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra țara mai bine din mijlocul ei, de cătră năvălirile turcilor și ale tătarilor, pentru că el prea bine vedea că nu putea să se apere așa lesne din Suceava, deoarece este depărtată de hotarul turcesc. Mai înainte de aceasta era târgul numai ca ... de Municipium Iassiorum . Simțământul domnului Săulescu și acel al lui Cantemir, oricât de depărtate ar părea unul de altul, se pot totuși împăca destul de bine. E fapt cunoscut că după năvălirea popoarelor legiunile dace și dunărene au fost retrase și țara rămăsese fără apărare. Iașii, ca și atâtea alte târguri ...
Titu Maiorescu - Din experiență
... maximă rămâne din nefericire aplicabilă și în starea actuală a așa-numitei culturi, pe când, din contră, adevărata cultură nu va fi mai bine întemeiată decât în proporția restrângerii acelei maxime, adică atunci când lucrurile simple vor fi din ce în ce mai ușor înțelese și mai îndeobște primite ... acum, să ne mărginim la observarea neprevenită, la constatarea și la pătrunderea urmărilor acelor stări sufletești care nu sunt supuse la îndoială îndată ce sunt bine observate. Multă vreme va trebui să treacă numai cu acest inventariu elementar al constatărilor de fapt. Poate ni se va recunoaște (unii chiar ne-o ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... care își trag originea de la Platon, pe când eu, citind frazele nebuloase din articolele dlui Maiorescu, am zis că aceste fraze ar fi mai bine lăsate nemților, deci am crezut că teoriile d-sale sunt de origine nemțească. Nu-i vorbă, chiar de n-aș cunoaște această origine, mare pagubă ...