Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TE
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 2230 pentru TE.
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... a mă supune. Chiar mâine până în ziuă voi veni la măria ta pentru aceasta. Acum este târziu. - Bine, voinice; mâine în revărsat de ziori te aștept. A doua zi dis-de-dimineață, ciobanul veni și așteptă porunca împăratului; iară împăratul, cum auzi că a venit păstorul ... tu piciorul în biserică, și tace, daca ieși? - Ca să știi aceasta și altele, luminate împărate, lasă-mă să-ți povestesc toată istoria mea. - Iacă te ascult, povestește-mi tot ce vei voi. Atunci ciobanul începu: - Am tată și frați. Am plecat din casa părintească ca să fac o faptă care ... care mă chinuiesc. Și ca să mănânc în liniște și să mă pot încălzi fără frică, leagă-ți ogarul." "Prea bine, îi zisei, poftim de te încălzește; iată merindetele mele, și plosca mea, mănâncă și bea cât vei pofti." Apoi am legat ogarul și am șezut amândoi lângă foc, povestind. Din ... care m-am însărcinat de bună-voia mea. "Cât pentru asta, îmi zise vulpoiul, fii pe pace. Mâine de dimineață plecăm amândoi, și daca nu te-ai face eu să izbutești, să nu-mi mai zici pe nume." Șezurăm la foc, ne ospătarăm ca niște prieteni; apoi vulpoiul își luă noapte ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... dreapta, să nu intrați, că nu va fi bine de voi. - Fii pe pace, tată, răspunseră ele. Niciodată n-am ieșit din cuvântul dumitale. Du-te fără grije, și Dumnezeu să-ți dea o izbândă strălucită. Toate fiind gata de pornire, împăratul le dete cheile de la toate cămările, mai aducându ... tu ca o fată de împărat să se mărite după un porc? - Ce copilă ești! îi zise cealaltă, dară tata n-are destulă oștire să te scape, chiar când s-ar întâmpla să vie să te ceară un dobitoc așa de scârbos? Fata cea mică a împăratului ar fi voit să se înduplece a crede cele ce ... i zice: - Sănătate ție, împărate; să fii rumen și voios ca răsăritul soarelui într-o zi senină! - Bine ai venit sănătos, prietene. Dar ce vânt te aduce pe la noi? - Am venit în pețit, răspunse porcul. Se miră împăratul când auzi de la porc așa vorbe frumoase și îndată își dete ... Trebuie să fie vreo fermecătorie sau vreo altă drăcie aci. Însă tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvântul lui; căci Dumnezeu nu te va lăsa să
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece ...
... finitul spectacolului, DĂ©jazet conduse pe Dridri la otelul unde locuia tânăra actriță și pe drum ea-i zise cu amicie: „Draga mea, iată-te acum pe cale de a-ți face nume, avere și poziție. Să te gândești totdeauna însă că o bună reputație este pentru o artistă coroana talentului și a carierei sale!“ E de prisos să ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... ești acum la ceaslov, și mâine-poimâine ai să treci la psaltire, care este cheia tuturor învățăturilor, și, mai știi cum vine vremea? poate să te faci și popă aici, la biserica Sfântului Nicolai, că eu pentru voi mă strădănuiesc. Am o singură fată ș-oi vedea eu pe cine mi ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... și tu! Am sfârșit toate vocalele și am nevoie a recurge la consune. Măi, ai înnebunit tu?! - Cum de ai îndrăznit, Spițerule, să te muți în casa Anicăi? - Mă tem că-ți place cucoana Ana?... - Te provoc la duel. - Și la duel, și la quadrille ! Desprețuiesc numai solo și trio. - Ia lasă gluma la o parte! zise baronul așezându-se. Îți ... să-mi placă o copilă, un ce nedezvoltat, necopt, neformat, nematur, nedeplin, nesfârșit, nefinit, nepractic, nepragmatic... ça fait pitiĂ©! - De ce dar te-ai mutat în casa Anicăi? - Trebuia, frate, să mă mut undeva. - De ce n-ai rămas în casa lui Klumpen? - Vrea să zică tu nu ... a-i vorbi în favoare-ți, a-i iperboliza meritele tale, iperbolice numai în profil; a... Ă propos, de când oare te-au smintit grațiile ei? - De aseară la teatru. - La teatru... Hm! Știi c-ar trebui să-i faci un prĂ©sent ? - Parbleu! dar n-o ... dezvălui la ureche, parcă în secret, numele galantului adorator, adăogând din parte-mi un lung comentariu despre ilustrele tale merite. - Minunată idee! Vino, Spițerule, să te ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... i făcu, că își veni baba în simțiri. — Doamne, coană Profirițo, cum stai dumneata afară, soro!... Ia să intrăm înăuntru, că pe nădușala asta te bolnăvești chiar din senin, zău. Și, ținând pe babă de subsuori, trecură într-o odaie răcoroasă, mare, în care bătrâna păru a se ... șiretenie de vorbă: — Uite, maică, îmi vine așa un "nixis" pe la stomah, și parcă numai ia așa mă zgâlțâie de chiept, și să te ții numa goană la cap, și apoi parcă-mi bate două zbanțuri în tâmple, de mă prăpădesc, maică!... — Și nu iai nimic dumneata pentru ... toate regulele ceremonialului de la pension, și dete năvală să iasă pe cealaltă ușă. Coana Sofița o opri. — Tinco! Da' nu saluți lumea? Unde te duci? Fata se opri din nou, nehotărâtă. Obrazul mame-sii luase expresia obișnuită de nemulțumire și descurajare, când i se întâmpla câteodată să se supere ... își răsuci o țigară, fără a zice nimic, și intră s-o aprindă. Fumul din salon îl luă de cap. — Ah! Zi, te rog, să deschidă geammurile. Nevastă-sa stete un moment la îndoială. — Au să intre toate muștele, omule. Murguleț se îndreptă spre masă să găsească
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... locului, trei-patru bătrâni - cari de obicei ascultă, cu gurile căscate și cu șepcile pe ceafă, la cântecele copiilor din școala vestitului dascăl Nicuță - cum te-or zări, te simt, ca niște copoi, că ești străin, că n-ai mai văzut biserica lor. Își freacă mânile; tușesc; își dreg glasul; apoi, rara-rara, cu ... pătată de untdelemn și picată cu ceară. Ctitorul vorbea mereu, iar ceilalți trei îmi râdeau în obraz, ca și cum mi-ar fi spus: "Dă-te prins, dă-te bătut, nu te pune cu ctitorul nostru, c-a văzut multe ș-a pățit și mai multe"... - Uite, îmi zicea ctitorul mâniat, ce poftești ... plecă capul în jos, strângându-și poalele scurteicii. Doi din bătrâni iar zâmbiră și iar înțeleseră cu zâmbetul lor șiret: "Bine mai vorbește ctitorul! Dă-te prins, dă-te bătut, nu te pune cu ctitorul, că te face puzderie!" - Iacă, urmă ctitorul, iacă și bogații nemilostivi cum se duc în focul ghenii cu sacii în spinare, deșelați de aur și de argint ... eram d-o șchioapă pricepusem lumea, le zicea el. Înțelesesem bine de tot că o cârpă din gunoi este o muncă de om pe care ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... din calea sa. Călărețul era Hrițko; el sosind dinaintea bojdeucii sări din șa și, apropiindu-se de bătrân, cu respect îi sărută mâna. — Bine te-am găsit, moșule Nikita, zise oaspele punându-se pe prispă. — Bine ai venit, fătul meu, îi răspunse bătrânul; ce întâmplare te
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... cel din urmă ales al inimii tale, și când ai ști cât mă face să sufăr această nedreptate. Eleonoro! De ce nu mă iubești?... Eu te-aș face așa de fericită cum... — Ha! ha! ha! îl întrerupse Eleonora cu un lung hohot de râs. Iar ai venit la mine posomorât ... ți prezint pe vărul meu Petru, un provincial rușinos ca o fată mare. El a ieșit din cărți ca să între în lume; te rog să-l numeri între amicii tăi. Poate vei izbuti să faci ceva dintr-ânsul. Această prezentare originală puse pe junele Petru în mare încurcătură ... bine, îmi vei da brațul să mergem la preumblare; mă înăduș în casă. Iorgule, așa-i că o să mă întovărășești?... Dar tu, Iancule, ce te faci? — Eu, zise el... Eu, foarte mulțumesc; am o întâlnire tocmai acuma pentru o afacere oarecare, și, după ce făcu două-trei închinăciuni foarte ... de țară, în mijlocul cărora Petru își petrecuse anii copilăriei, și ajunseră cu încetul la amor. Cine nu știe cât de nesecat este și unde te duce acest izvor nesfârșit de convorbire. Amorul, zice lumea, e o costișă înflorită pe care luneci răpede, căci la fiecare pas întâlnești câte o minune
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... nu trebuia a se pleca niciodată este abătut. Fiii tăi numai pe ascuns suspină jălind pustiirea ta, căci e crim a te iubi și moarte a te apăra! Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se ... din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai pentru ca să te tragă spre ea și apoi să pearâ după un minut. Dacă dulcele ceasuri care da strălucire și plăcere până și durerei au trecut acest fel ... floare, nici un boboc de roză spre a răsfrânge roșețele ei și spre a-i în turna suspinele ei. Eu nu te voi lăsa a tânji pe mlădița ta, sărmană singuratecă! De vreme ce surorile tale odihnesc, mergi de dormitează lângă ele. îți împrăștiu foile ... său armă mâna sa, iar arpa sa cu acoardele sălbatece, e spânzurată dinapoia sa. "Pământ a cânturilor! zise bardul ostaș, când toată lumea te trăda, în cai un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă ...