Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... curând pleca, Spre zid apuca Cu nouă zidari, Nouă meșteri mari Și Manole zece Care-i și întrece. ,,Iată zidul meu! Aici aleg eu Loc de mănastire Și de pomenire. Deci voi, meșteri mari, Calfe și zidari, Curând vă siliți Lucrul de-l porniți, Ca să-mi ridicați, Aici să-mi durați Mănastire naltă Cum n-a mai fost altă, Că v-oi da averi, V-oi face boieri, Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar în temelii!" II Meșterii grăbeau, Sferile-ntindeau, Locul măsurau, Șanțuri largi săpau, Și mereu lucrau, Zidul ridicau, Dar orice lucra Noaptea se surpa ... mea, Nu te speria, Că vrem să glumim Și să te zidim!" Ana se-ncredea Și vesel râdea. Iar Manea ofta Și se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la gleznișoare, Pân' la pulpișoare. Iar ea, vai de ea! Nici că mai râdea, Ci mereu zicea: ,,Manole, Manole, Meștere Manole! Ajungă-ți de șagă, Că nu-i bună, dragă. Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Trupușoru-mi frânge!" Iar Manea tăcea Și mereu zidea. Zidul se suia Și o
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
... a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să moară nu sunt trebuincioase, Că averea n-o ducem în lumea viitoare; I-am făgăduit încă o elegie mare, Care pe larg să-i spuie, curat să ... se-nșeală. Mulțumesc astă dată și stăpânirii noastre, Care nici vru s-asculte la vorbe așa proaste. Altfel, zău, îmi e teamă că-n loc de mulțumire M-ar fi făcut prieten cu vreo mănăstire, Unde spălându-mi vina, prin post și nemâncare, Mergeam în rai de-a dreptul și fără cercetare. De ce, domnilor critici, atâta urâciune? Dobitoacele mele au cugete prea bune; Și numai ton de cârciumi, poezii monstruoase, Cenzura cea deșteaptă e drept să nu le lase; Ele ne strică gustul, și trista lor mânie Parnasul îl preface în proastă băcănie. Dar fabulele mele detot nevinovate Nu se ating de nimeni, n-au personalitate. De
... fiului său, după care ea mai trăi doi ani, a îmbrățișat viața călugărească, și s-a înmormântat acolo lângă un principe de aceeași familie și valoros ca și fiul său. Aci se păstrează asemenea comemorarea acelui principe religios, amic al sfântului Nifon și cel mai fanatic fondator de biserici. Am văzut cu părere de rău că, pentru o mănăstire cu venit de 4 sau 5.000.000 lei, Cozia nu era îndestul de bine ținută; picături de ploaie și-au lăsat urmele pe pereții camerelor celor mai bune, și lumina zilei spera să intre curând în biserică prin locurile cele mai oprite. Părintele Ipolit, economul, care după cunoștințele sale ni s-a părut demn de postul ce ocupă, ne spuse că aceasta nu este culpa egumenilor din diferite timpuri, și spre dovadă ne încredință că unii dintr-înșii au murit săraci ca Aristid cel Drept. Aceasta însă nu ... cea viitoare. Aceste cuvinte semănau zise ca să ne îndemne și pe noi la asemenea faptă; dar din nefericire ne lipseau și mijloace, și voința de a pune în lucrare îndemnul. Ca să nu fim însă crezuți de
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S-au pus două căldări, cu smoală s-au umplut Și bieții vinovați în ele au intrat. Dar sub tălhari au pus un munte ... iad Mai toate au crăpat; Iar către autor părea asprime slabă. Sub el la început Ardea un focușor abia-abia văzut, El însă ne-ncetat mai rău se aprindea. Trecură zile, ani și sub tâlhari de mult Cenușă s-au făcut, Iar focul sub autor necontenit ardea. Văzând așa asprime, Văzând neușurare, El strigă cu glas mare Că nu-i dreptate-n nime! Că el, trăind în lume, Și-au dat un mare nume Și, de au scris ceva Cam slobod, cam ghimpos, * Dar n-au crezut cândva A fi mai ...
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
... care mă trimiți, tipul fenomenal care face pe toată lumea să râdă... sunt tocmai eu, sunt chiar eu, domnule doctor! Această mică întâmplare, chiar dacă nu e adevărată, e cât se poate de verosimilă. Ea ilustrează și subliniază adevărul că un humorist nu e întotdeauna un om vesel prin natura lui, că humorul nu se poate confunda cu veselia. Pe de altă parte, un om poate foarte bine să fie vesel de la natură și, totuși, să nu aibă darul de a-i face și pe semenii lui să râdă. Și cu cât el, cel dintâi, râde mai tare de propriile-i glume, cu atât cei din jurul lui se lasă mai greu contagiați, mai greu convinși să râdă și ei. Când e vorba de un scriitor, se cuvine să facem aici din treacăt o observație, să relevăm un curios fenomen de psihologie pe care istoria literaturii ne dă ocazia să-l constatăm adeseori, când confruntăm opera unui scriitor cu biografia lui. De pildă, un scriitor care duce o viață foarte castă, o viață de om cuminte, poate fi foarte erotic, foarte senzual în plăsmuirile lui literare — ba uneori poate chiar să frizeze pornografia prin felul arzător, colorat
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie. ALTUL: Și eu l-am prins ținând calea Măriucăi. CHIRIȚA: Țâst, bețivilor... bine v-o făcut suflețelu... De ce nu vă păziți vițeii și Măriucile?... Așa să pățiți... Hai, lipsiți de-aici! UN ȚĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne lași păgubași... Da! dacă nu ne-om jălui la d-ta care ne ești stăpână vecinică... la cine să ridicăm glasul, săracii de noi! ALTUL: Am ajuns mai rău decât țiganii! CHIRIȚA: Auzi-i?... auzi-i, țopârlanii!... Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de falce?... Afară, mojicilor, că vă știu eu de mult că sunteți buni de gură și răi de lucru... Afară! ȚĂRANII: Cucoană... CHIRIȚA: Pieriți din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul. (Repede calul spre ei.) (Împreună.) ȚĂRANII (fugind) Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA (furioasă) Cu biciul pe spate V ... așa... CHIRIȚA: I!... când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari... știi?... i-aș sări în cap. SAFTA: D-apoi eu?... CHIRIȚA: Mai tras-ai în cărți, cumnățico? SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua... CHIRIȚA: Și ce zic cărțile? SAFTA: Menesc a bine... Mi-o ieșit zece ochi de caro... bucurie... lângă riga ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget. TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e... decât tu nu ești băiat prost; o mai cârpești, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las' că știm noi! PRISTANDA: Știți! Cum să nu știți, coane Fănică, să trăiți! tocma' dumneavoastră să nu știți! TIPĂTESCU: Și nu-mi pare rău, dacă știi să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă... Când e om de credință... PRISTANDA: De credință, coane Fanică, să trăiți! TIPĂTESCU: Nu mă uit dacă se folosește și el cu o para, două... mai ales un om cu o familie grea. PRISTANDA: Nouă suflete, coane Fănică, nouă, și renumerație... TIPĂTESCU: După buget!... PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică. TIPĂTESCU ... cum căzusem, mă ridic degrabă, o iau pituliș pe lângă uluci și intru în curtea primăriei. TIPĂTESCU (interesându-se de povestire): Ei! PRISTANDA: M-am
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... sau să-și răscumpere cu viața prețul onoarei sale. II Dinaintea casei lui Nistor erau adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în rășină ardea din rădăcină pănă-n creștet, nu departe de casa lui Nistor, și coloana de foc, urcându-se în înaltul ceriului într-un lung vârtej de scânteie, se oglindea în undele limpezi ale Bistriței și lumina în depărtare stâncile sămănate pe plaiuri. Acest spectacol, cel mai frumos care se poate vedea noaptea între munți, se da de locuitorii Dornei numai la ocaziuni mari de sărbători sau de veselie. Era, în adevăr, o zi de veselie pentru întreaga Dornă, logodna Irinei, fiica lui Nistor, cu Mihai Plăieșul. Locuitorii ședeau jos pe iarbă, despărțiți în diferite grupe, după vârstă și sex ... flăcăi, femei și fete, lăudau într-un glas frumusețea Irinei și voinicia lui Mihai. Numai când și când vreo babă, deprinsă a cârti de toate cele, căuta să găsească câte un mic neajuns la vreunul din logodnici. — Halal de Mihai! zicea un flăcău, Toader, către vecinul său Ion, știu că mândră mireasă mai ia. Parcă-i o domniță. Ian vezi tu cât e de albă, ce păr lung și frumos
... Mihai Eminescu - Archaeus Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se 'nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să 'nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul ; cu toate ...
Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!
... pe Ioniță băiatul îl cheamă diavolul de buzat ; pe Măriuța fata, împelițata ; pe Călin bucătarul, baraonul de râtan ș.c.l. Coconița Drăgana știe bine să vază de casă, este și econoamă bună. Pe scară mai nu e niciodată măturat, ca să nu se tocească treptele; în pridvor, în sală lipsesc câteva cărămizi de când trăia răposatul socrul coconiței. Casele dumneaei sunt o pereche de case, cum am zice o odaie în dreapta și alta în stânga, sau două d-o parte și două de alta, sau mai știu și eu cum; destul că v-am spus că sunt o pereche de case. Nu cereți și dumneavoastră socoteala de toate până într-una. Când era copilă, dumneaei pomenise la părinți masă rotundă pusă în pat; de la o vreme însă încoace masa e la modă să fie în mijlocul casei, sau rotundă, sau în patru colțuri. La masă, pentru economie, acoperișul ... cioroaica a bătrână! D-o sută de ori i-am tot zis astăzi, și nu-ș' ce face! — Vezi că cu jidanii ăia mai putea cineva să stropească ori să ia mătura în mână! — Auzi! auzi? baraonoaica dracului! și încă ...
Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei
... Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei Legenda lăcrimioarei de Vasile Alecsandri I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea, Căci albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite ... zburau îngeri, Și nu găseau răsunet în el a lumii plângeri; Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde: Nici umbra de durere aice nu pătrunde. Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite, Stau sufletele blânde, iubinde, fericite, Gustând în liniștire cerească veselie Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie. Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare... Avea orice minune, dar îi lipsea o floare. II Și iată că sosește un oaspe de pe lume, Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume; Iar sufletele toate îi ies lui înainte, Primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte, Și-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit ... Nu plângi a tale zile? Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare Pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare. Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească? Nu ...