Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI JOS DE
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 645 pentru MAI JOS DE.
Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică și tigrul
... Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică şi tigrul Pisica sălbatică și tigrul de Grigore Alexandrescu Un cotoi sau pisică, Din două nu știu care, Nici mare, nici prea mică, Dar foarte mîncătoare, Și din soiul acela ce-n ... făr-a pierde vreme se adresă îndată La tigru ce trecea, Fără a o vedea: „Ia stăi, mă rog, puțin, jupîne de pe jos, Care te socotești Că nu știu cine ești; Mîndria ce arăți cu noi e de prisos: Știi din ce neam mă trag și că strămoșii mei Sînt fii de dumnezei? Nemuritorii toți, din cer cînd au fugit, Subt nume de pisici în lume au trăit. Preoții egipteni în templuri îi slăvesc, Și niște tigri mici cu noi se potrivesc!“ — „Dacă strămoșii ... proști cîți lor se închina, Răspunse tigru meu; iar daca au avut Vrun merit cunoscut, Ceva dumnezeiesc, Atunci eu te căiesc, Și pentru starea ta de milă sînt pătruns, Căci d-or fi cîte spui, zău, prea rău ai ajuns.“ Deși mulți au zis-o, eu tot o mai ...
... tot ce zboară, Cum zice un adagiu, — se mănâncă? Fiindc-ai scris o cronică ușoară, Nici superficială, nici adâncă, Vrei să-ți servesc acum de cicerone?... — Nici tu, Maestre, nu scriseseși încă La început, decât vreo cinci Canzone, O carte plină de elucubrații Și câteva sonete monotone. Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații (Adăugai, văzându-l că rezistă), — El se purta mai bine cu confrații... — Epoca voastră materialistă Mi-a zdruncinat credința de-altădată, — O-ntoarse el. Infernul nu există, Sau cel puțin eu unul niciodată Nu l-am văzut decât cu ochii minții, Orbit de-o superstiție uzată. Eu, lui: — Acestea-s roadele Științei! Concepția lui Strauss și-a lui Nietzsche, De care mi s-au strepezit toți dinții! Dar cel puțin te-ai întrebat ce-ar zice În clipa asta, dacă fără veste Te-ar auzi ... tem de moarte, dimpotrivă, Răspunse el, — când ai murit o dată E foarte greu să cazi în recidivă... Această vorbă îmi păru ciudată. Cuprins de-un fel de ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... în aceste spitale, au avut precaÂuția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cliÂnică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... tulburări care-i pot amenința existența. Sunt bolnavi care, fiind săraci, nu pot să-și proÂcu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele neceÂsare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă
... Dimitrie Bolintineanu - La pizmă La pizmă de Dimitrie Bolintineanu Pizmă, tu ești răsplătirea Faptelor celor mai mari! Tu stingi pacea și iubirea Și faci zilele amari. Tu faci ca să nască calomnia rea; Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge Dar ... o virtute, Un talent, un merit, un prezent ceresc, Ale tele umbre palide și mute Nasc deopotrivă și le învelesc! În colibă tu născută, Fugi de dânsa ne-ncetat, Și cu forma ta plăcută În palaturi ai intrat. Tu faci de pălește viață, tinerețe, Dulce bucurie între muritori, Fragedă junie schimbi în bătrânețe Și prefaci în lacrimi ale vieții flori! Nimănui nu dai cruțare! Când se ... Inima se umple cu al tău venin, Care o îmbată și o schimbă-n fiere, Ura-nlocuiește amorul divin. Eu te văz pe orice față, De la domni până la sclavi. Fumul tău pe toți răsfață, Pe cei slabi și pe cei bravi. Tu inspiri adesea pana care scrie, Vorba roditoare ... amor. Lauzi cu nerușinare Pe acei ce slabi gândești, Și pe cel ce merit are Îl ascunzi, când nu-l lovești. Cum în bătălie vulturul de ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... Afgatanghelul!... Da, oameni buni, știu multe, de toate... nu că mă laud... căci am fost prin țara căpcăunilor și prin țara năucilor... unde oamenii pătimesc de boala politicii. TOMA: Dar ce boală o mai fi ș-aceea? MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simțirile șinvră jbește frați cu frați. TOMA: Fie lor acolo!.. MACOVEI: Ș-am mai fost, oameni buni, pe la Sfânta Vineri, pe la Sfânta Joi, pe la Sf. Mercuri, unde m-am întâlnit cu Statu-Palmă-Barbă-Cot, cel ... păcălit, dacă jupân Macovei, bărbatul meu, știe și cerul din toacă... asta... toaca din cer. MACOVEI: Tronc, Mărico, iar ai sclintit-o, suflețele. Ș-am mai fost, oameni buni, pe la curtea lui Lăcustă-Vodă. TOȚI: Lăcustă-Vodă? MACOVEI: Da! Ce? n-ați auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... și cu stomac și mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezește pân’ ce adoarme, și tot nu se mai satură, vecinic flămând și slab. TOMA: Ș-o fi mâncând și comândul; dar poporul lui?... MACOVEI: Sărmanul! e și mai slab și mai flămând decât dânsul. TOMA: Halal de
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... le mai de jos prăpăstii ale iadului. Și dintr-atâta lumină ce avea s-au făcut decât toate negrĂ©țele și decât toate întunĂ©recile mai negru și mai întunecat și iaste să se osândească în vĂ©ci nesfârșit pentru căci nu are tămăduială, nici vindecare rana lui, că fiind duh, nu are pocăință ... cinstea lui și l-au adus la moarte și l-au pogorât și pre dânsul în iad. Și precum păcatul mândriei au avut putĂ©re de au pogorât pre Luceafăr, până la cĂ©le mai de jos prăpăstii ale iadului, așa și bunătatea smereniei are mai multă putĂ©re decât mândriia; că au făcut pre singur Dumnezeu, carele iaste făcătoriul Luceafărului și s-au plecat atâta, cât au lăsat ceriurile și ... cerești, de s-au pogorât pre pământ, și s-au făcut om și s-au smerit până la moarte, după cum zice fericitul Pavel, moarte de cruce; și s-au pogorât și până la iad de au scos pre Adam, cu tot neamul lui și l-au suit împreună cu dânsul la ceriu, unde au fost și mai înainte. Iară Luceafărul n-au putut să se ...
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
... așeza gintea română pe bazele civilizațiunii, și mulți din ei sunt chiar încredințați că astăzi această așezare este aproape a fi terminată. Avem de toate cu îmbelșugare ? își închipuiesc ei ? și când îi întrebi de literatură, îți citează cifra coalelor înnegrite pe fiecare an cu litere române și numărul tipografiilor din București, și când le vorbești de ștință, îți arată societățile mai mult sau mai puțin academice și programele discursurilor ținute asupra problemelor celor mai grele ale inteligenții omenești; dacă te interesezi de arta frumoasă, te duc în muzee, în pinacoteci și gliptoteci, îți arată expozițiunea artiștilor în viață și se laudă cu numărul pânzelor spânzurate pe părete ... formă goală a străinilor. Această rătăcire totală a judecăței este fenomenul cel mai însemnat în situațiunea noastră intelectuală, un fenomen așa de grav, încât ne pare că este datoria fiecării inteligențe oneste de a-l studia, de a-l urmări de la prima sa arătare în cultura română și de a-l denunța pretutindenea spiritelor mai june, pentru ca acestea să înțeleagă și să primească sarcina
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... copilele! (La fete.) Astupați-vă urechile! (În parte.) Îi un păcat cu niște ghiorlani. (La țigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parcă clocești ouă... de-te gios să se mai ușureze trăsura. ȚIGANCA: Cuconiță, nu mă pot scoborî făr’ de scară. CHIRIȚA: Scară?... ți-oi da eu la scară, coțofană... deschide-ți aripile și sai la pământ... da doar mi-i strica cutia... c-atâta ... am scrântit piciorul! valeu! (Sărind, scapă cutia, care se strică.) CHIRIȚA: Tronc! parcă-nadins i-am zis să mi-o strice!... Of! săracan de mine! că-mi vine să țip și să ieu câmpii!... Mult oi să mai stau în drum? (Aleargă la oblon și lunecă.) Carnacsî! că mi-o plesnit șireturile de la rochie!... Aristițo, Calipsițo, dați-vă gios și voi, doar ne-om distroieni mai degrabă... ia așa... frumos... încet, să nu lunecați. (Aristița și Calipsița se cobor, Guliță vrea și el să iasă, dar Chirița îl oprește.) GULIȚĂ (cepeleag ... Toți motanii, fără șagă, Nu-ți plătesc nici chiar doi bani! Căci dacă pleacă, Colbul te-neacă; Glodu-ți lipește benghiuri pe nas; Biciul pocnește De te-asurzește, Și caii poștei alerg... la pas! Ba stau la dealuri; Te dau de maluri; Îți sfarmă trupul ...
Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov
... se auzi o detunătură. Tresărind speriată ea scăpă din mână mănuncheșul frânghiuței și se întoarse repede îndărăt. „Dumnezeule! Dumnezeule! șopti ea făcându-și cruce. De ce trebuie să locuiesc în megieșie cu această ruină blestemată în care satana își serbează petreceÂrile?...“ Detunarea grozavă veni de sub o spațioasă zidire veche, disÂtrusă de un mare incendiu și din care mai rămăsese numai câțiva pereți și o bucată de acoperiș. Din maiestuosul palat de odinioară ce-a rămas acum? Numai un munte de moloz acoperit cu omăt și ici-colea se mai zăreau niște văgăuni căscate în pereți, iar capetele bârnelor tăciunite se distingeau din albul cerceaf de omăt. Bătrâna, după ce făcu o mică rugă, prinse iarăși frânghiuța în mâna-i tremurătoare și începu să sune. Printre crăpăturile unui oblon ce astupa ... întrebă fiica cu mirare. — Nu! Nu m-a primit, copilă dragă, nu! răspunse bătrâna sorÂbind ceaiul. Acești puternici ai împărăției sunt mai inaccesibili și mai mândri decât însuși țarul. Dumnezeule! ei primesc numai pe boieri și funcționarii lor subalterni. După masă ei se odihnesc, iar sub seară ies de ...
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
... Ion Heliade Rădulescu - La Elvira La Elvira de Ion Heliade Rădulescu D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine N-au îmblânzit destinul; și ora mi-a sunat! Cântarea mea din urmă și lira-mi a ... Căci p-a mea piatră mută adesea va veni A-și răcori durerea la unda-nseninată, Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată, Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a ... jos, colo, p-ale unde Și când adie mistic zefiru-n svol pe sus, Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduioasă, Cu părul tău de ... acel sunet imită pe coarda-nfiorată Cântarea mea din urmă și ultimul suspin. Eu, deșteptat d-ast sunet din lunga-mi lungă pace, În saltul de viață pe loc m-oi avânta, Ca spirit al credinței în juru-ți voi svola, Cu-a ta credință-ndată într-una mă ...
... șapte ținuturi. Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori la Lipova. Lucrul de căpetenie e pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a dus și vinde mai bucuros cu câștig puțin decât ca să-i "clocească" marfa. Numai în zilele de Sântă Marie se întoarce Mara cu coșurile deșerte la casa ei. Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murășului, e mănăstirea minoriților, vestita Maria Radna. Din turnurile bisericii mari și frumoase se văd pe Murăș la deal ruinele acoperite cu mușchi ... econoama, i-a făgăduit că-i va lua copila și pentru numai 60 florini pe an, căci e văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei. Au trecut însă doi ani de atunci, Persida împlinise nouă ani, și Mara nu se putu hotărî să dea atâta bănet -pentru nimic. Ar fi putut să dea; avea de unde; asta ea însăși o știa mai