Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI BUN PENTRU

 Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 974 pentru FI BUN PENTRU.

Nicolae Gane - Cânele bălan

... îmi zicea să iau sama să nu răcesc. O, dulci și sfinte tinerețe! De mi-ar fi pus cineva la picioare comorile lumii, n-aș fi fost mai fericit decât gândind la călătoria ce aveam să fac pănă acasă, și la cele două luni de vacanțe, două luni mari, nesfârșite, pline ... multe lunci, fără să pot rosti un cuvânt; numai câte un oftat din vreme în vreme îmi ridica pieptul. Nu știu dacă Constantin viziteul va fi înțeles ceva, văzând răpedea mea schimbare, dar știu atâta că nu-mi mai păsa chiar de-ar fi înțeles. Ba era cât pe ce să mă jăluiesc lui în gura mare și să-i spun tot ce aveam pe inimă, însă rușinea mă ... are. Mă simții atins în onoare de această ironie a țiganului care-și rânjea dinții și se uita țintă la mine, parc-ar fi gâcit necazul ce mă rodea; iar Balan, nemaiputându-și stăpâni nervele, se răpezi ca o săgeată asupra obraznicului lăutar și-și înfipse colții în antereul ... Balan hârâia ca un desperat și scutura din cap așa de vrăjmaș, încât îi spintecă antereul de la guler și pănă la călcăie, fără să

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... păstorul câmpiilor și al munților noștri, care a produs cea mai frumoasă epopee păstorească din lume: Miorița . Însuși Virgil și Ovid s-ar fi mândrit, cu drept cuvânt, dacă ar fi compus această minune poetică. III Poporul e un mare neolog, când îi face trebuință; el răstoarnă sistemele învățaților, când ele nu sunt întemeiate pe logică ... e atât de îngustă, că, de aș zice că mai nici o scriere nouă nu posedă condițiile unei scrieri nemuritoare, aș zice un adevăr supărător pentru tagma literaților, și adevărul, de când lumea, umblă cu capul spart, însă mărturisesc că, privind babilonia limbistică din zilele noastre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar și mă mângâi numai cu credința că acest viitor își va găsi loc de scăpare în poezia poporală! Îmi închipuiesc că sunt ... fără nici un sistem de la străini, și prin urmare nu-i găsesc nici un caracter original. Unde este dar românismul? Unde să-l caut, pentru ca să-mi fac o idee exactă de geniul român? Din întâmplare mă primblu într-o zi într-un iarmaroc și deodată mă cred în ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... toți boierii mari și mici, bătrâni și tineri, până la unul, că Mohamed, văzându-i, a șoptit lăcrimând: Oh! țara aceasta nu va fi a mea!... Și sfântul s-a dus ș-a adunat plăieșii, și-a adulmecat pe Mohamed lovindu ... am fost frânt, să cunoască și să știe toată suflarea din țară că a fost cu voința lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat să fie numele lui în veacul vecilor. TOATE: Amin! REVECA: În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii ... pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De unde știi?... Șterge-te la nas... Uf ... piatră? Ai sabie? A? Bine. Din moșoroi, Moghilă. (Vede pe Oana înlemnită cu fâșiile în mâini.) Dar tu? Băbătie! Ce speli? Știi tu pentru cine nălbești? OANA: Da... ȘTEFAN: Pentru cine? OANA: Pentru preaslăvitul nostru stăpân... ȘTEFAN: ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... și Alexandu și toți bărbații mari Că-ți sunt strămoși socoate-i de-ți plac și de-i voiești. Dar nu te folosește de-ai fi chiar fiu de rege, Când n-ai întru năravuri de-un câine osebire. Pe Neibuș [4] îl întreabă și-ți va mărturisi Că-i place ... Cât cei ce au s-aleagă colorul hainei tale, Caftanul cum să fie cu moda potrivit, Cu vârsta și cu locul, cu timpul ce va fi. În târg nu suferi verde, nici vara catifeaua, Nici iarna să lucească nu vrei mătăsăria, Ci toate să-și păzească a sale legi ... știut. Călătoria-ți lungă prin țările străine, Cu-atâtea cheltuiele și trudă ne-ncetată, Se-ncheie într-acestea, că banii cheltuind Ai învățat cum straiul pentru a fi frumos Trebuie s-aibă falduri și late și vârtoase; De buzunări, de mâneci, știință ai deplină, Și decât Reks mai bine tu știi să potrivești ... te aduce. Iar martori vitejiei nu ai decât pre robi, Ce nu-ți întorc cuvântul și cred orice le spui. Mai multe daruri trebui un bun ...

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

... urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră ... plac al unor reacționari fiefați, nu ne putem aștepta, decât la atâtea și atâtea infamii de tot soiul și altele încă, dar însă nu credeam pentru ca să ajungem aici, nu credeam, o mărturisim coram populo, oricât am fi crezut de infamă reacțiunea concentrată și atotputernică, să ajungem și la incendii ca acela ce s-a petrecut în Dealul Spirii peste drum ... a sinistrelor este. Să căutăm deci: a avea pompiari-cetățiani, a avea cetățiani-pompiari. Numai cu condițiune d-a fi și cetățian cineva un bun pompiar este, și viceversa. Și se-nțelege că aceea ce zicem în cetăți despre cetățiani, vom zice la sate despre sătiani: pompiari-sătiani, sătiani-pompiari ... petreceri, o emoție e totdeauna mai de preț decât plictiseala. Mai multe ziare ale opoziției vorbesc cu un zgomot asurzitor despre un incendiu ce ar ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... mi nimica nu se schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a ... mi a gândurilor lavă, Închin a mea viață la scârbă și-ntristare Și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare... ­ Prea bun pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic ­ Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții la suferințe grele, Unind cu ele știrea nimicniciei mele. La ... e-mpărțit Pământul? ­ Proști de-o parte, de alta cei șireți. Și patimilor rele aceștiia dau preț... Nu merită nătângii să fie stăpâniți, Sau pentru o idee să fie ei jertfiți? Mai de dorit ce soarte pot ei să aibă-n lume Decât să-i ducă-n lupte un mare ... mare bine Decât pe vecinicie să mă omori pe mine? Au vezi tu că eu tremur, dar vezi ­ mai cred în moarte ­ Ai ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... apoi răspundeau: ,,Ca noi, meșteri mari, Calfe și zidari, Alții nici că sânt Pe acest pământ! Află că noi știm Oricând să zidim Altă mănăstire Pentru pomenire, Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă. Domnu-i asculta Și pe gânduri sta, Apoi poruncea Schelele să strice, Scări să le ridice. Iar ... aude în depărtare un fluier păstoresc ce sună cu dulceața un cântec de dor. Atunci el se oprește fără voie, dominat de un farmec necunoscut pentru ca să asculte mult timp aceste suspinuri ale muntelui." În călătoriile mele prin munți după căutarea baladelor poporale, am auzit multe fluiere răsunând prin poienele ... cea întâi piatră a temeliei, se face agheasmă cu care se stropesc șanțurile. Apoi se taie doi miei de se face masă mare pentru zidari, care după ce ospătează și închină în sănătatea stăpânului casei și întru tăria zidurilor, îngroapă cruciș capetele mieilor în două colțuri ale casei, iar ... icoanele, zahăr, pâine și sare, și după mutare ei dau masă mare de bună locuință. ↑ Nenorocita este menită a-și pierde viața pentru mântuirea zidirii și a se face stafia bisericii. Vezi nota precedentă. Fiindcă am pomenit mai sus de stafii ce sunt umbre casnice care ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică înaltă

... Ion Luca Caragiale - Politică înaltă Politică înaltă de Ion Luca Caragiale 1899 Am un isnaf de la țară bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca ... dat sfoară-n țară. - Doamne ferește! zice isnaful. - Uite ce e... Știi că venise odată americanul cela cu bani buni, și făcea propunere foarte folositoare pentru noi, și nu s-a putut face nimica. - De ce? - De ce, de nece! nu s-a putut. - De ce nu ... o avea destul, o să ia acuma el tovarăș pe americanul la parte... Isnaful, auzind balivernele mele, zice: - Ia ascultă-mă, de la țară oi fi eu, dar așa de prost nu sunt să-ți crez toate mofturile dumitale. - Ce mofturi, nene? întreb eu serios. - Astfel de lucruri numai pân capul ... mai mare moftangiu poate să treacă! Și a plecat isnaful meu cam supărat, înțelegând că dacă ar fi adevărat ce spun eu, ar fi

 

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)

... simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor ... Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece ... Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor dulci îmbrățoșeri, Uitând viața ș-ale lumii minciunoasele plăceri! Ah! Amorul e virtute pentru cine-l prețuiește, Pentru cel care îl simte, și din inimă iubește! Fericit cine-l cunoaște! fericit cine-l simți! Iată lina primăvară începu a ne zâmbi ... a saracilor morminte numai iarbă verde crește. Te salut, locaș cucernic sărmanului muncitor, Care-a fost toată viața statului folositor! Te salut! pentru ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... nespălate și oțelite de nevoi, injuriile aveau un mediu prielnic; blestemul plutea în aer: n-aveai decât să-l sorbi și să-l azvârli. Lupta pentru aceeași tablă, pentru aceeași cretă, pentru aceeași lumânare năpădea sângele la cap, smâcea mânele din încheieturi. Pumnii mei începuseră a se încleșta mai des și mai grabnic; gesturile mi ... miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniștit... iubeam. Aș fi dat în genuchi înaintea lumii; aș fi iertat-o; aș fi adorat-o; dar să nu fi fost așa de îngustă, așa de lacomă și de laș închinată legilor aspre cari o cârmuiau. Liceul, murdar, ruinat. Uneori mi se părea ca un ... fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită în loc, nimic nu mă turbura, biruit de scârbă și de anemie. Neputând fi cum venisem pe lume, nu puteam să fiu ca ceilalți. Ca ei ar fi ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... mirat de ospețimea Acestor păstori cucernici, și-n glas au mărturisit: "Ce-nsemnează învățătura și-a Europei istețime, Dacă omul firesc este mai bun și mai fericit?" Mai ales din toți francezii, tânăr mai civilizat, Valter privea cu plăcere acest olat răsfățat. Căci firea lui era blândă, la gusturi ... și iute, la luptă nebiruit. Iar frumusețea trecătoare ce timpul în grab’ ne ia, Deși îl împodobisă, el părea că nici știa. El era și bun și darnic, însă făr’ să măgulească, Și ochii lui rostea dulce, suflet duios și simțit, Căci deși-n oraș trăise, însă cu viața câmpească, Și ... ai dus, dragul tatei! Deci Domnul să-ți  deie bine, Și să te povățuiască ca pe un copil străin; Și amarul vieții mele cât voi fi eu făr’ de tine, Ție dulce să se facă și să-ți meargă tot în plin; O, Doamne, a mele zile te rog ... servesc, Să-ți fiu sclav, să-mi fii stăpână, altă simbră nu voiesc: Prea mă rog măriei tale, mândruță cucoană dragă, Iar eu ți-oi fi cu priință ca câinele de la oi Și te-oi păzi cu credință. Căci sufletul meu se-mpacă, Cât vom trăi noi pe lume, să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>