Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE UN AN
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 706 pentru DE UN AN.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... furtuni au învins, ce fete din Triest au înduplecat și câți delfini au întrecut la înot. Bătrânii povestesc cruzimea condotierilor și câte se mai zic de "Stânca sângelui", de "Crucea căpitanului Piombo" și de "Umbra Lagunei", care rătăcește din miezul nopții până se albește luceafărul dimineții ca un ban de argint. Numai moș Fanta stă tăcut, rezemat de-o lespede ocolită cu merișor. Barba și pletele-i albe, țurțurate de sarea mării, i-acoperă ochii și fața uscată și scorojită ca o piele de miel întinsă la soare. — Ai gură și cimpoi, fă să răsune dealul și smârcurile mării... — Aide, moș Fanta, adu-ți aminte din tinerețe ... din stele ș-o simțire din alte lumi. Aș fi murit de fericire dacă aș fi închis numai în mine aceea ce toate inimile la un loc n-ar fi putut cuprinde." "O, de ce vânturile nu mă dete rechinilor! Viața n-ar fi murit, căci, adormind pe talazuri ca pe-un pat moale, cea din urmă tresărire a dragostei ar fi călătorit veșnic, ca o fâșie de ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... de basoreliefele și picturele cele clasice și de faimosul baptister de cel mai fin porfir grecesc, lucrat după gustul școalei grece antică, are să vază un ce mult mai interesant: voiesc a zice monumentul celebrului compozitor în muzică Gaetano Donizetti și al profesorului său Simon Mayr. Monumentul celui dintîi ... ale secolului nostru, și tocmai cînd mă aflam absorbit în cele mai melancolice reflesiuni și triste teorii asupra nestatorniciei lumei aceștia, se prezenta înaintea mea un călugăr șchiop sau, cu alte cuvinte, un cicerone bisericesc. Acest monac, care ar fi putut să mă serve de minune arătîndu-mi calea ce duce la fericirea eternă, se apropie de mine și, după ce își strînse vestmîntul la piept, și făcu un compliment mecanic foarte comun bisericașilor catolici, îmi zise: — Darul lui Dumnezeu să vă umbrească, fiule, acum și totdeauna. — Amen, îi răspunsei eu deconcertat ... a se determina la felul educațiunei ce urma să dea fiului său. Din norocire însă, tocmai pe atunci se formase în Bergamo o școală de muzică prin stăruirea și după proiectul renumitului maestru Simon Mayr. Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de ...
... așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de la toți camarazii mei, și de la Prâsnel, și de la Țuflic și de la Poriu-împărat, și de la Scormolici, și de la Beșleagă, chemându-i pe fiecare după poreclă și sărutându-i din toată inima; iar Poriu-împărat, care umbla cu o chivără de hârtie pe cap și era cel mai mic dintre toți, începu să plângă, când
... frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori, Și-n aer parfumul al florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe, Și-n toată natura cuprinsă de dor Plutea o șoptire de dulce amor! Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină, Și-n lunca pătrunsă de razele ei Zburau caii noștri cu aripi de zmei. Mergeam noi în cale ca umbre tăcute, Pe-un covor de frunze, pe cărări pierdute, Și-n tăcerea nopții ce ne-nconjura, Sufletele noastre ca și noi zbura, Zbura ca doi îngeri din stele în stele ... din cerul fără nori. Căci fața ta iubită mi s-arăta oriunde, În vis, în flori, în stele, în dulcele senin; Și inima-mi, cuprinsă de dorul ce pătrunde, Șoptea cu tine astfel prin tainicu-i suspin: Ferice de acela a căruia privire, Trezind în al tău suflet un fraged, dulce dor, Ar face ca să nască pe gură-ți o zâmbire Ca zori misterioase de vesel viitor! Ferice care, vrednic de-o soartă neașteptată, Ar face pentru dânsul, în ceas dumnezeiesc, A ta inimă scumpă
... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea e vremea rea... singurele-mi petreceri sunt
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... cârjă, îi gârbovită și zdrențuroasă, cu plete albe) BABA RADA (auzindu-l, în parte): Auzi pușchiul, pe unde-i bat gândurile... chelului îi trebuie chitie de mărgăritar. (Tare.) Pepeleo... PEPELEA: E!... Iaca și Baba Rada... vino colea, mătușică, am să-ți spun un vis d-ale poznașe. BABA RADA: Nu pot, dragul mătușei; că-s oloagă de-o cârjă. PEPELEA: Oloagă de-o cârjă?... BABA RADA: De-abia-mi port tinerețile, cu ajutorul cârjelor... și mi s-a frânt una astă-noapte. PEPELEA: Se vede că încălecaseși pe ea, ca ... am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o dedese chiar Strâmbă-Lemne, acu o sută de ani. PEPELEA: Strâmbă-Lemne?... Alei!... dar de când ești pe lume, mătușică?... BABA RADA: Eu?... Ascultă: ARIE I Eu sunt de când în astă lume Românul încă n-avea nume; De când Carpații cei măreți Erau ca niște bureți; De când lupii la noi Erau păstori de oi Și urșii cu cimpoi Mânau cirezi de boi. II Eu sunt de când pe mândrul soare Nu erau pete arzătoare;
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... ceara, c-o văpaiță în mână... încolo, nimic. Închisei ochii și căzui mototol, ca o cârpă. Când mă deșteptai, era ziuă. Ce bine e într-un pat moale și cald! Pe un scaun, lângă mine, bătrâna răsucea un fir de borangic. Cum mă simți că deschisesem ochii, începu să mă mângâie. Mână uscată, ușoară, blândă. — Eram cu părul ca păcura de când n-am mai văzut om ca toți oamenii, și azi sunt albă ca zăpada, zise bătrâna, și mă sărută pe frunte. Parcă-mi luase ... s-o dau la o parte; perdeaua era împietrită; vrusei s-o turtesc de perete; cutele ei, ca niște drugi de fier. Pusei mâna pe un scaun nalt și subțirel, degeaba; nu putui să-l mișc. La o scară de marmură mă oprii speriat: un câine mare sta cu ochii țintă la mine și cu gura căscată. — Ce, ți-e frică? zise bătrâna zâmbind. Așa a rămas ... Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice
... pot să aibă și chiar au avantajele lor. Așa, spre exemplu, o expunere largă și sistematică, o expunere completă a unei chestituni într-un op voluminos e desigur preferabilă în multe privințe unor articole polemice, unde necesarmente va lipsi și sistematizarea și putința de a fi completat. Dar o astfel de expunere sistematică și completă poate să fie bună numai în țările foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales în țările mai puțin culte, forma polemică e mai ... cu opera-i artistică, ne produce acest șir de impresii, imagini, idei, simțăminte. Dacă e vorba, spre exemplu, de o poemă, aici va fi vorba de stil, de rimă, de ritm, combinația diferită a imaginilor etc. Cu mici perifraze, aceasta am arătat în articolul meu asupra criticii, și am adăugat: ,,Într-un cuvânt, în răspunsul la aceste patru întrebări se concentrează toată lucrarea criticului. Critica trebuie să răspundă, după opinia noastră: de
Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț
... trimis la mneatale, că zice că mneatale trebuie să știi unde se pun ochii la oameni. Eu dau pentru lucrul ăsta patru poli în cap, de face trebuință. Proprietarul, era adevărat, avea un ochi de sticlă. La urma urmei, de ce nu și-ar fi pus și Turculeț al meu? Tot aveam să mă duc a doua zi în oraș; i-am spus ... lovească, a venit până în mijlocul prăvăliei și, când a răsuflat o dată, a făcut vânt la niște hârtii de pe un raft, trimițându-le să zboare până jos. Câteva cucoane ce erau înăuntru se făcură nevăzute. M-am îndreptat către stăpân, un neamț gros cu ochelari, pe care-l cunoșteam, și i-am spus să-i puie băiatului un ochi. Turculeț se apropie și adăugă sfătuitor: — Da vezi mneatale, să se lovească bine cu ăst de-l am. Neamțul zâmbi, îl luă prietenește de mijloc și-l duse la fereastră, să-i vadă culoarea. Apoi căută în sertare, prin cutii, și așeză flăcăul pe un scaun. În scurt, treaba era făcută. După ce sfârși, luă pe băietan de ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... la centru se unesc. Astfel Fiul Puterii în glorie naintează Din margine la alta, în drum triumfător; Iuțimea naintării prin șoapte cuvântează Și vine iar de șade pe tron imperator. Se umple tot de glorie, de laudă, mărire, Un singur cap arhangel rămâne nemișcat; Distat în deitate, putere, fericire, Iar ca ministru-al cerului, el singur protostat. Onori și nemurire, tărie, libertate Avea în ... fi tulburat? O filie d-arhangel, născută-n cugetare, O femine în spirit! Frumosul încarnat! Răpindă, grațioasă, plăpândă,-amăgitoare, Și umede și rumeni dulci buzi de Lucifer, O față de speranță și mâini prea dătătoare, Un viitor ferice frumoșii-i ochi ofer. A sexului ei grații inspiră voluptatea Și farmec peste farmec în corpu-i aerin; Mișcarea ei seduce ... ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul, abisul se despică, Tartarul se deschide; de foc un ocean Se-ntinde fără margini, și demonii tot pică, Cei mari tot mai nainte, din toți mai greu — Satan. Acesta, ca alt soare, și ... până peste polul și cel mai depărtat, De șapte ori atâta principiul fericirii A-mpins răul din ceruri damnării rezervat. Aci, stătuți demonii
... cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia și se pierde în tinerețile ei. Din vale vine, abia târându-se, un câine flocan, pe mijlocul uliței. Câteva sute de pași de la cotitură, el zărește o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheuna încet. Sanda se întoarce cu firul ... iarăși se arată la cotitură. Câinele tresare, prinde viață și, cu ochii ațintiți la Sanda, se repede în sus. Pentru o fată care urzește pânză de-a lungul gardului, un câine flocan, mai ales când nu vine, ci se repede, totdeauna este o ivire mai mult decât supărăcioasă. Sanda țipă, apoi rămase încremenită de spaimă, cu fața albă ca fagurele și cu ochii ațintiți la câine. Ca o șopârlă însă, cu labele întinse, colbăind cu coada și scheunând, se ... numai privind împrejur, ca și când l-ar aștepta. "Cine știe? poate că nici n-a murit", își zise Sanda. Parcă-i spunea un glas tainic că el trăiește; iar când auzea acest glas, parcă se temea de ceva. Și de