Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE STAT
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 1394 pentru DE STAT.
... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți ... Știa că s-a pus prea rău la protopop pentru ca să poată crede că-l va trimite în alt sat. Iară făr' de sat nu putea să rămână. Popă făr' de sat; roată făr' de car, jug făr' de boi, căciulă pusă într-un vârf de par. Își puse dar de gând ca s-o ieie precum i se face, să facă din nevoie drag și să stea bucuros în Sărăceni. Era un sat cel puțin ... sărac popa nici spice n-are de unde culege. Câtă vreme vor fi sărăcenii leneși, ei vor rămânea săraci și eu flămând!" Își puse dar
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... Și te bat măr. Auzi dârzie! blăstămăție! Obrăznicie Și mojicie! În catastifuri el să mă scrie; Să-mi facă mie Catagrafie, Parcă aș fi marfă de băcălie, Brașovenie Sau lipscănie! TOȚI Lipsești, mojice! Lipsești de-aice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. SLUJITORUL (astupându-și urechile): Ho, țară!... că doar n-am urechi de săftian... Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a nu-l întreba de nume. CHIRIȚA: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!... Du-te de scrie c-o venit în Iași: cucoana Chirița a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristița, Calipsița și Guliță, copiii lor. SLUJITORUL (în parte): Mă!... ce pomelnic (Tare.) Cum ziseși, cucoană? CHIRIȚA: Iaca surdu!... (Repede.) Chirița, Aristița ... vorbe... da vorbe!... să le pomenească cât o trăi... știi?... cole... engolpion de anul nou 1844. I Ian să-ți spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toți motanii, fără șagă, Nu-ți plătesc nici chiar doi bani! Of! mări frate, De ai păcate Cu cai de poștă să te pornești; De ...
Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului
... pierdut-o toată Căci compania ce-acolo spre odihnă poposise, Neștiindu-mi răzlețirea, demult nainte pornise. Sar de jos, cat împregiuru-mi, dar, vai, afară de turme Nu văd alta decît numai ale trăsurilor urme. O ! ce necaz mă cuprinse dintr-a unui somn pricină ! Și de-noptare pe-a cel munte, mă făceam urșilor cină. Îngrozit peste măsură de-așa dosnică-ntîmplare, Blastem somnul, apuc drumul, ș-alerg tot în fuga mare, Străbat mii de locuri grele, de cotituri fioroase, De vizunii adîncate, mistuiri primejdioase. Tot părîndu-mi că m-alungă urșii cu cîrdul de goană, Dar noroc că în vreo trei ceasuri am dat peste cărăvană. Ajungîndu-mi deci trăsura, ce-mi fusese însemnată, Jur că din ea pîn ... odihnă într-un sfert făgăduiește ; Așadar într-o unire ne-am pornit cu bucurie Dar, ah, Doamne, ce necazuri ! ce spaime ! ce grozăvie! Sfertul zis de călăuzul într-un veac se prefăcuse Și al nopții întunerec la peire ne supuse ! Roatele pe de o parte de mii de stînci se rădică Poclitul în cap lovește cît puțin de ...
Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională
... a învățatără niște profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: „dezbracă-te (senzație în auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră-mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure. Și zice dumnealui ... greșeli; nu-i mai puțin adevărat că viitorul este al lui. Inculpatul, din greșală, în starea impersonală de mediu, a avut o mișcare de somnambul; a luat ceasul și celelalte, e adevărat, dar a făcut-o involuntar, era într-o stare de absolută iresponsabilitate. Știința modernă ne-a dat destule lumini asupra iresponsabilității: toată asieta sistemului nostru penal trebuie deci să se schimbe. Iată marele ... care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face! Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie? Inculpatul:
Gheorghe Asachi - Cântecul plăieșului moldovan
... Gheorghe Asachi - Cântecul plăieşului moldovan Cântecul plăieșului moldovan de Gheorghe Asachi La ocazia unei serbări naționale Frunza care crește verde N muntele Carpat A ei color nu-l va pierde, Deși-n ... pe șes și plai! Pin bătrân tot încă-i verde, Deși-n iarnă-a dat, A lui inimă n-o pierde De cându-i Carpat. Negru-i munte, verde-s salbe, Râul curge viu, Lui plăieș cu ițe albe Crește-un verde fiu. Între munți și codrul ... surpat, Plăieș român nu s-a pierde Cât va fi Carpat, Cât pre miel iubi-va oaie, Râul cât n-a sta, Cât de
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
... are Asupra lui pază foarte bună Ș'unde-l zărește,-acolea-l detună. [6] Din ceste cuvioase pricine Mult nehotărât el nu rămasă, Ci formă de corb luând pe sine, Să băgă-într-o negură prea deasă Și să rădică-în aripi ușoare Păn la nuĂ²ri, aproape de soare. Cum vulturul silit de foame, Împregiur, pretutindene zboară, Câmpuri, păduri și grădini cu poame Străbătând cu vederea, ca doară Va zări stârvuri și mortăciune Sau ceva vrednic de vânăciune, Așa Sătana cu fața viclenită Caută de sus, nevăzut de nime, Și zărește toate-într-o clipită, Din Ochian pănă la Tătărime; Vede toți mâncătorii de pâne, Încă și pe cei cu cap de câne. [7] De-acolĂ² vede nenumărată Oastea lui Mahomet cum vine, S'o robească Muntenia toată; Și văzând să bucură-întru sine, Hotărând păgânilor s-ajute În toate ... Ș'am fi sâliți s-oștim și noi doară, Apărându-ne iubita țară. Dar' ș-atunci n-ar hi cu cale Să ne temem fără de măsură, Căci nici noi suntem nește dârdale [16] Sau ha dă pă-urmă lăpădătură, Ca să nu cutezăm a sta-în față Măcar cu ce feliu
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale: Oftam făr'să voiesc, Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale De noapte ne-amintesc. În zilele acelea de sumbră poezie, Cu-o mână-n mâna ta, Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie Ca floarea "nu-m-uita"! În ... cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie! Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie. Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!... Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci! TĂNASE De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată: Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată. De mi-ar fi să mor ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... pretutindeni, bătrînul soare, prietenul bun ce i-a încălzit, rumenindu-le pielea lucie ca bronzul, darnicul cuptor, în fața căruia s-au zbicit de atîtea ori de umezeala ploilor, luminoasa călăuză ce le-a arătat de atîtea ori răsăritul și-a arătat încă o dată fața lui de aur privind la dînșii. Zvelte, trupurile s-au ridicat și mînele cu încheieturile neînchipuit de fine s-au înălțat spre el într-un avînt. Singuri apaticii urși ce nu se mai pot bucura cu ochii lor orbi de bucuria luminei au clătinat din cap triști, sunîndu-și lanțurile. Captivii eternilor liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă apoi, după perdeaua de țol ce le slujea de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și s-a ... l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni. Și cum sta așa, vorbind în răstimpuri cu un flăcău ce o privea cu ochii liniștiți, nudul ei sănătos, sărutat de ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și cât de bine îmi prinde răcoarea asta după un marș obositor de o zi întreagă! Dinspre grajd, vine o fată tânără cu o doniță de lapte; fața-i îmbrobodită cu o basma albă până aproape de urechi. Un vânător ardelean o oprește și o întreabă nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ... el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de la Anzio! Și câte flamuri, câte petreceri și cântări nu se află la Anzio, un adevărat cuib de rai! Eram răpit de povestirea și ...
... A vinit, da. Cică să ne-apucăm de durat o casă comunală. Dnu Gălușcă ne-a vorbit un ceas întreg de costituți... una, de covenți... una, fac două; de Patrie, de amoare... SUZANA: Ce moare, bărbate? TOADER: Poate că moare de curechi, fiindcă s-apropie postul. SUZANA: Bine, dar, ce-are a face?... TOADER: El o fi știind, că ne-a mai ... cetățeni? să vă-nchidă la cetate? TOADER: Dracu să-i descurce! (Scapă jos condicele ce ține subsuoară.) SUZANA: Da aieste ce sunt, Toadere? TOADER: Condice de însemnat toți trecătorii prin sat; tabloane de gâște, rățe, pui de găină, ouă, toate! Cică-s potrocale de recesemință. SUZANA: Elei! bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc dorul. TOADER: D-apoi eu, nevăstuică dragă? Când ai ști cum mă trage inima la căsuța mea, lângă suflețelul meu ist ... Așa să trăiești? TOADER Așa să trăiesc! SUZANA Că tu mă iubești? TOADER Că eu te iubesc! SUZANA Și, zău, nu glumești? TOADER Și, zău de glumesc! SUZANA Așa să trăiești? TOADER Așa să trăiesc! (Împreună.) SUZANA Ah! ce dulce foc În suflet simțesc! Nu pot ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... înainte ți s-a pus?… Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamă, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt, Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie… Urlă