Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE MAI FACI?
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 1850 pentru CE MAI FACI?.
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... el), care era un om de treabă și, el însuși, un produs al vechii vieți de familie. Neavând ,,creștere", a trebuit s[...]nlocuiesc, mai târziu, cu mintea: să judec ce trebuie și ce nu trebuie să fac. Dar mintea e o călăuză nesigură și nu întotdeauna la slujba ei. Creșterea îți dă deprinderea , așa că te porți cum ... a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu știu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele ... asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși) misterios. Țin minte că în toate impresiile mele de-atunci intra în cea mai mare parte misterul. Fânațul, unul dintre cele mai frumoase ce am văzut, cu iarba mai ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
... vremea chindiei, într-o odaie a Beilicului, casă zidită pentru primirea turcilor trecători prin Iași și a căreia de-abia-i mai zărim temeliile lângă Sfântul Ioan, pe un loc sterp ce se numește încă La Beilic, în acea odaie, zic, decorată după moda orientală, ședea pe un divan de postav roșu, rezemându-se pe niște perini ... altă odaie și le făcu semn să se ducă. Boierii se ridicară și se făcură nevăzuți. Imbrohorul bătu din palme. Haznetarul său se apropie. După ce stăpânu-său îi zise două-trei cuvinte turcești, el luă de pe alt divan un contuș greu și o basma de burungiucul cel mai subțire. Imbrohorul își dezveli brațul drept și haznetarul îl strinse tare cu basmaua mai jos ceva de cot. După aceea își lepădă turhanul și rămase numai cu un fes mic, elegant, legat împrejur cu un nemetez subțire verde. Pe ... merg. Pot să mor. Să vie... Și iarăși leșină. Doftorii se depărtară. Dar să lăsăm pe mârșavul capigibașa să-și sfârșească scârnava comedie și, până ce doftorii vor merge să-și deie stăpânului lor raportul despre starea bolnavului, să aruncăm o căutătură asupra împrejurărilor politice ce se mișca atunce în Moldavia, ca
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... pe Dumnezeu, Că de n-oi ave dreptate, vă dau vouă-a mea crăime Și mai mult, ca om cuminte să nu mă mai țină nime! Sfetnicii râdeau în taină de tot ce craiul vorbea, Dar în sânul lor mânie fără de capăt ardea. Ce batjocură! O, Doamne! Un plugar și-un sfetnic mare Puși în cumpăna științei! Puși acu-n asemănare!... Glumind, craiul zice-atuncea: știu că nu v ... M-oi face eu păcurarul; bagă numai seamă bine! Rămas bun, moșnege dragă! Dumnezeu fie cu tine! După ce se-ndepărtară, craiul zise: Ați văzut Ce moșneag cuminte-acesta? Așadar că v-a plăcut? Sfetnicii toți într-o gură prind a râde: Ce cuvinte! Să ne placă un om, care nu e, zău, deloc cuminte, E nebun! Atâta-i totul!... La-ntrebarea cea dintâi A răspuns ... prins pe dracul, deci să-l țin, ca să nu-l scap! Apoi răsucind mustața, zice rezolut, în fine: Banii-s scumpi, însă viața e mai scumpă la oricine! Dragii mei, sunteți pesemne, azi, pe dungă de cuțit, N-am ce face
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... torn următoarele: CRONICĂ Sună clopotele... E primăvară... Sună clopotele. Duminica Tomii... Cu această duminică se-ncheie săptămâna luminată și prima serie a celor mai mari sărbători creștine. Ce sublimă, ce providențială ordonare în mersul divinei tragedii a Fiului! Umilirea, suferința, patimile Tatălui întrupat în Fiul; pe urmă, supliciul infamant între doi tâlhari și ... parale și ouă roșii, ca să ne lase sus în clopotniță... Dar venerabilul nostru preot, cuvioșia-sa părintele Marinache! Îl am aci încă, dinaintea ochilor. Ce înfățișare frumoasă! Barba lui strălucește mândră ca un fuior de borangic alb pe patrahirul roșu. Și ce glas! îl auz încă: "Veniți de luați lumină!" și când năvăleau mahalagioaicele credincioase să ia, care mai de care, lumina, cu ce ton demn de autoritate le striga: "Ho! că nu sunteți la cocină!" Pe urmă evlavia aceea adâncă și caldă, de care erau pătrunse sufletele tutulor ... dentist... cu o măsea în mână. - Triumf! trăiască știința modernă! Încordat asupra lucrului meu, țip: - Nu mă-ntrerupe, Tomițo! Și urmez a scrie mai departe încheierea: "...Mi-ați luat cu știința voastră măseaua!... ce ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra mișcării literare și științifice
... foarte mult, e poate mai puțin sigur, admitem însă și asta; dar de aci și până la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvântului mai e un pas, și un pas foarte important. Pentru că aceea ce deosebește mai ales o mișcare științifică într-o societate e entuziasmul, e iubirea dezinteresată pentru știință, atât din partea celor care o predau, cât și din partea ... că pentru interesele intelectuale și estetice nu-i rămâne nici vreme, nici bunăvoință și nici pricepere. O carte care iese de sub tipar, o piesă ce se reprezintă la teatru, face să se vorbească de ea două-trei zile și asta încă e mult și numai dacă reporterii de gazete, transformați în critici artistici, vor binevoi ... și lupta generației de la 1848 era în multe privințe deosebită de lupta revoluționarilor burghezi din Occidentul Europei. În unele privințe, această luptă era mult mai ușoară, în altele mai grea. Esențială deosebire e și următoarea: pe când burghezimea revoluționară europeană se lupta pentru doborârea unei întocmiri sociale și înlocuirea ei prin alta, la noi ... utilitară, politică. De multe ori un popor ce ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... răcoroasă, când se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuș, aud niște miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine știe ce lighioană. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile înspre partea de unde venea zgomotul. Împăratul zice: "Ce să fie?" că nu se vedea nici o mișcare în iarba înaltă a pajiștii și miorlăiturile îi dedeau zor înainte. Un curtean tânăr ... arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se clatină din vârf... Altă miorlăitură tot pe loc. În sfârșit, vânătorul mai face un pas, doi, se uită bine, și rămâne încremenit. În iarbă, la un loc bătătorit într-adins, o copăiță și în copăiță un copilaș - el ... legănătura mersului domol călare, copilul a adormit în brațele sfetnicului, care i-a cântat tot drumul. În sfârșit, ce s-o mai lungim degeaba! pune-te biata împărăteasă, biată să nu fie! cu cucoanele din casă, ia-l pe copil, desfașă-l, spală-o - că era fetiță ... mă însor și vă rog să-mi dați pe Ileana, că fără Ileana eu mor. - Fătul meu, zice împăratul supărat, asta nu se poate. - De ce, măria-ta? - De ...
... obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și iau asupră-și toate ... ca un Ahasver modern rătăcea, și fără să-l urmărești puteai să fii sigur încotro se îndrumă pașii lui. La Calissaya, în fața rîului tulbur ce trecea necurmat, făcîndu-se una ca scaunul, cel ce fusese mai mult decît un om, se strîngea timid, parcă ar fi vrut să-și piardă trupul și să devie imaterial, scîrbit de închisoarea de humă în ... Lucifer. Licoarea opalină sorbită încet, încet, îl făcea poate să mai creadă posibilă viața, să întrevadă o renaștere, căci nu e cu putință ca acel ce a fost stăpîn pe o așa splendidă comoară s-o fi cheltuit pîn' la fund. Pietre scumpe trebuie să mai fi rămas în el, și desigur că în orele aceste tulburi își mai aruncau strălucirile lor fantastice. Greu de crezut că funebra noapte să fi fost atît de biruitoare și să-i fi întunecat cu desăvîrșire licăritoarea lui ...
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... fetele și nepoatele, căci anii mulți trecuseră acuma, rîdeau cerîndu-i care frumosul văl de promoroacă, care lunga pleată de beteală, care însăși frumoasa rochie ce-o îmbrăcase ca mireasă, știind că nu mai are la ce să-i slujească, așa îngustă și mică cum era pentru trupul ei pe care anii mulți îl dăruise cu rotunjimi ce nu le cunoscuse oglinda în vremea cînd pășise pragul bisericii. Cu legămînt însă lăsase ea să fie îngropată cu rochia aceasta, albă ca un torent ... năvălit și au jucat împînzind ferestrele, grămezi de ani s-au scuturat din copacul timpului și au căzut și ei, aruncînd întîmplări felurite deasupra streșinei ce adumbrea casa bătrînă. Și tot mai mică, tot mai sculptată de zile, tot mai modelată de vremuri, tot mai micșurată de anotimpuri s-a făcut aceea ce ducea acum după dînsa un șir nesfîrșit de zile și nopți, de săptămîni și luni, de umbre și lumini, de întîmplări ce erau un șir de boabe albe și negre ca și mătăniile ei. Iar într-o zi, moartea veni și-o atinsă cu mîna ei neînduplecată ... ...
Ion Luca Caragiale - Cam târziu...
... vreme nu vorbesc, gândurile lor umblă departe pe cărările pe cari ei le-au bătut odinioară în tinerețe, întovărășiți de Costică Panaite; și cu cât mai mult umblă acele gânduri, cu atât le reînviază în față, din ce în ce mai palpabilă, figura vechiului prietin cu toate atributele ei caracteristice. Când figura amicului Costică s-a-ntrupat întreagă în imaginația lor, toți trei îi ... — Parol? — Ce! ești copil!? Dar, ca prin minune, de la ușa berăriei de-afară, se aude ca un ecou un glas străin: — Ce! ești copil!? Toți trei rămân încremeniți la auzul acestui ecou ce pare că vine dintr-o altă lume care a fost și nu mai este. Până să se domirească prietenii, iată că apare în ușa berăriei o figură jovială de provincial, un roșcovan pârlit de soare, urmat de un ... Costică!... Costică este!... — E Costică! strigă prietenii, și se ridică toți trei, și se reped să-l ia-n brațe, și-l sărută care mai de care cu mai multă căldură. Dar Costică se-ntoarce cătră birjar: — Și ce poftești acuma? — Încă un franc. — ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie
... Furtuna de atuncea gemu trecând pe mare, Catartele de trăsnet cu zgomot s-au zdrobit... În voia soartei mele lovind cu nendurare, Cerească nălucire, de ce m-ai părăsit? M-a dus desigur vântul la maluri și pe mine, Dar inima din pieptu-mi de stânci s-a ... portul disperării furtuna m-a băgat! În lume de-am fost, însă, ursit de-o crudă soartă, Să am sfârșitu-acesta, de-aș face orișice, Mai bine-ar fi fost poate să-mi lași simțirea moartă... Când poți vorbi cu vorba, cu inima de ce? Ai dat tu oare viață la inima-mi copilă Spre a putea mai bine să sufere-ntr-o zi, La nimenea să n-afle nici crezământ, nici milă, Și-n van de suferințe să-ncerc a o ... păzi? I-ai dat tu oare viață, dintr-însa spre a face Femeia cea de uliți ce n-are vrun secret, Prostituata vilă, ce plânge pentru-a place, Bacanta despletită l-al traiului banchet? Și facla unor gânduri atâta de funebre, Pe loc ce
George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc
... de altă parte, un om poate foarte bine să fie vesel de la natură și, totuși, să nu aibă darul de a-i face și pe semenii lui să râdă. Și cu cât el, cel dintâi, râde mai tare de propriile-i glume, cu atât cei din jurul lui se lasă mai greu contagiați, mai greu convinși să râdă și ei. Când e vorba de un scriitor, se cuvine să facem aici din treacăt o observație, să relevăm un curios ... autor, e o chestie de temperament. Fiindcă totul e să prinzi raționamentele și icoanele sub un unghi particular, ca acei pictori care găsesc atitudinea cea mai potrivită ca să-și așeze modelul într-o lumină nouă.â€� <...Ați înțeles d-voastră acum, din aceste cuvinte ale lui Lautrec, ce e humorul? Vă mărturisesc că nici eu...> Ceea ce francezul pare să afirme aici mai clar ar fi ideea că humorul este o chestiune de temperament. Firește. Dar aceasta nu e o explicație, aceasta are numai aerul unei explicații...