Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
... Nu l-aș purta nici de poruncă! Ce poartă ea, alt om aruncă. C-un rând de haine-o văd mergând La muncă, La joc și hori același rând, Îl poartă-ntruna, și de când! Lucsandra-i doară preuteasă, Ea-și cată noră mai aleasă, S-o ducă-n bunuri și-n duium Acasă. Ea n-a ajuns, oricum și cum, Să-și strângă nora de pe drum. Să-și ieie noră pe-o satană? Că e săracă și golană; De ce nu vine ca să-i dau Pomană? Nu-i casa lor în care stau Și-n casă nici cenușă n-au! Auzi tu, mamă, câte-mi spune? Și-aleargă-n sat să mai adune Și câte porecliri pe-ascuns Îmi pune. De-aș sta să-i dau și eu răspuns, La câte legi am fi ajuns! Ea-mi sare-n drum, că doară-doară M-apuc să-i spui o vorbă-n poară ... de mânecă? Ba bine! El vine-așa, de dragul lui, Când vine. Eu nu pot ușa să i-o-ncui, De stă prea mult, eu cum să-i spui? Sunt eu la urmă vinovată, Că Leana umblă ...
... decât pe drum drept? 1 și trei sferturi... Lache coboară dealul mitropoliei, ținând strâns portocala aprinsă... Ciudat lucru! la coborâș, gheata din dreapta parcă supără și mai mult ca la suiș... Cu cât îl strânge gheata, cu atât Lache strânge portocala... O strânge până o sparge. Suflă, o stinge și o pune în buzunar. 5 și jumătate dimineața... Lache umblă pe stradă fără să știe exact unde vrea să meargă, fără să fi hotărât cum să-nceapă petrecerea de Paști. Ciudat lucru însă! Și pe loc drept, gheata din dreapta supără tot așa de tare ca și la suiș ori coborâș. 7 ceasuri dimineața... Lache se-ntâlnește cu un amic, alt funcționar comercial, tot comestibile et colori. — Cristos a-nviat ... amicul. Atunci fiecare își scoate gheata de la piciorul din partea unde nu se ținuseră la braț, adică Lache pe a din dreapta, și amicul pe a din stânga. O, sfântă libertate! Am putea pentru ca să zicem că nu e ceva mai sfânt pe lume! și putem pentru ca să afirmăm că n-au fost vreodată două picioare mai fericite decât acuma piciorul drept al lui Lache și piciorul stâng al amicului său. De fericire, ele nu mai știu ce să facă cu degetele lor — parcă ar cânta la clavir. Și teribilă potriveală, domnule! amândouă poartă ciorapi crem și
Vasile Alecsandri - Toma Alimoș
... Iată, mări, cum grăia, Că-n departe auzea Un nechez ce nechezea Și se tot apropia. Toma-ncet mi se scula, Peste câmpuri se uita Și zărea un hoțoman Pe-un cal negru dobrogean, Pe-un cal sprinten voinicesc… Plătea cât un cal domnesc. Hoțomanul nalt, pletos Cum e un stejar frunzos, Era Manea cel spătos, Cu cojoc mare, mițos, Cu cojoc întors pe dos, Și cu ghioaga nestrungită Numai din topor cioplită. El la Toma-ncet venea Și din gură-așa-i grăia: — Alei! Toma Alimoș, Boier din Țara de Jos, Ce ne calci moșiile Și ne strici fânețele? Boier Toma Alimoș Îi da plosca cu vin roș: — Să trăiești, Mane fărtate! Dă-ți mânia după spate, Ca să bem în giumătate. Mane cu stânga lua, Cu dreapta se înarma, Paloșul din sân scotea, Ș-așa bine-l învârtea Ș-așa bine mi ... Pe la furca pieptului, La încinsul brâului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. Toma crunt se oțerea… Mane-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și punea. — Alelei! fecior de lele! Căci răpiși zilele mele! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea! Și cum sta de cuvânta, Mațele și ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... bine de dormit... Nici prea cald, nici prea răcoare; de vânt, nici suflare; pe câmp, așa liniște de toate patru părțile că se puteau auzi cum țârâiau și forfoteau gângăniile, miș-miș pân pâiș, și apa cum gâlgăia afară din ghizdul fântânii printre pietricele - că așa e apa, ca viața omului! atâta numa, că viața curge cât curge și pe urmă stă; dar apa curge mereu de când lumea și cât lumea n-o să mai stea... Baba-nchisese ochii și, cu gândul cine poate ști la mai ce, ofta din când în când... și nu-i venea somnul; iar se mai gândea, ofta și mișca, să-și potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea măcar ațipi. Se urcase luna cam de două suliți, când iacă, i se pare babei că vin pași ... multe mai știi dumneata. - Știu, firește; cum să nu știu?... că pân la vârsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un câine prin apă... Vorba aia: uită-te la față și mă-ntreabă de viață... Ehei! fătu-meu; când aș sta să-ți spui cine sunt eu... - Înțeleg, a zis băiatul căscând; da vorba ... ...
... Emil Gârleanu - Gândăcelul Gândăcelul de Emil Gârleanu Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era ... clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi
... A.: Aș! Nu vrea să se-nsoare; zice că nu ține la femei. Ce mai râde Mița de el, e lucru mare! Mereu îl tachinează, și să vezi ce e frumos, că el se supără! Odată, nu știu cum l-a tachinat, că s-a certatără strașnic - n-a vorbitără... o zi-ntreagă... N.: Și pe urmă? A.: Pe urmă s-a-mpăcatără; trebuia să se-mpece, n-avea-ncotro! dacă mâncăm împreună, ca'va s'zică! știi, vine de stă cineva vizavi la masă... nu se poate! A stat ei serioși cât a stat ... am, să-mi trăiască! slujbușoară bunicică am - de! orișicât să zici, magazioner... dacă nu curge, pică! de șef încai, ce să mai zicem! ți-este ca și un frate, odată ce ți-e cumnat, ca'va s'zică! (Amândoi amicii, după ce au râs tare, rămân foarte nedomiriți.) N.: Cum, cumnat? A.: Dacă-i fratele Miții!... Da' ce credeai? G.: Atunci, n-am făcut nimic... A.: Cum ...
... am socotit? Astă-vară am cosit Vro cinci clăi de le-am clădit, Patru mi le-am vârfuit, Iar unei vârfu-a lipsit Și mi-am pus în gândul meu Să-i fac vârf cu capul tău." ,,Iată capul de mi-l taie, Ca să-l pui tu vârf la claie Și te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine!" Crunt Stoian se repezea Și capul îi retezea. Și țâțele-i le tăia Și pe câmp le-mprăștia; Apoi singur purcedea, La socrii lui se ducea. ,,Hei, Stoiene, popă vechi Cu potcapul pe urechi, Unde-i Vidra cea frumoasă ... a umplut Și colacii au crescut. Apoi lelea c-o lopată Tras-a unul mare-n vatră, Un colac rotund, frumos, Alb ca fața lui Hristos, Și mi l-a rupt drept în două Ca să ni-l deie tot nouă.. De urat am mai ura, Dar ne temem c-a-nsera, Și-s cărările-ncurcate Și casele depărtate Aho! Aho! plugul badei cu 12 boi Iată-ne sosiți la noi. Unii mai adaugă și ...
... George Coşbuc - Sub patrafir Sub patrafir de George Coșbuc Părinte, eu mă-nec din piept Și n-am puteri de vorbă multă ; Cât voi putea vorbi m-ascultă Să-ți spun în grabă tot și drept. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat — Și n-am ce spune. N-aveam nici vreme. Tata-i mort Și mama-i cu copii, sarmana. Ei de la mine-așteaptă hrană, Și grija numai eu le-o port De-acum ei singuri să și-o poarte ! Mi-e milä de durerea lor, De ei mi-e jale, nu că mor. Dar cum e scris Că sunt dator Și eu c-o moarte. EU mă cunosc ; sunt păcătos, Că prea am dus-o-n râs și-n glume… Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos ! Pe lângă vin, voinicii roată, Și chiote pe deal în zori, Și ziua luncile cu flori, Și hora noaptea-n șezători, Și viața toată ! Și
Alexei Mateevici - Ce ne trebuie nouă%3F
... ruși și de moldoveni, ci mai trăiesc în ea multe alte neamuri, care vorbesc fel de fel de limbi, au fel de fel de credințe și obiceiuri. Toate neamurile neruse, precum suntem și noi, moldovenii, când au drepturile lor naționale, adică când au voie să vorbească, să scrie, să citească, să învețe, să se judece și să se roage în limba lor, atunci ele pot desfășura în pace și liniște toate puterile minții și ale inimii lor. Atunci ele își aduc folos lor însele, cât și împărăției în care trăiesc, căci, mergând înainte în toate privințele, ele mișcă și dau înainte, pe de o parte, cultura (învățătura, luminarea minții) lor, iar pe de alta aduc la bună stare și țara stăpânitoare, dându-i toate foloasele. După cum se vede din cele spuse mai sus, toate acestea se pot ajunge, când un popor are voie să se folosească cu limba lui, care este ... Rusiei, fără deosebire de nație (norod) și credință. Aceste drepturi sunt trebuincioase, pentru ca traiul poporului întreg să se atârne de la el însuși, precum și
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte?... — Dar unde-i locul cel faimos Și patul nunții cum e? — Departe... strâmt, întunecos Și neștiut de lume!... — Vom încăpea noi? — Negreșit! Fii gata dar în grabă; Deschis e balul; după noi Nuntașii toți întreabă. Copila se găti ... S-avântă cu grăbire, Cu brațu-i gingaș încingând Pe multdoritul mire. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei, Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor, Pe drumul nins de lună, Cum zboară dealuri, văi, câmpii! Greu podurile sună! — Urra!... E luna sus... Urra! Ce repede merg morții! Te temi, iubita mea, de morți? — Ah ... cântă, și se învârtesc În razele de lună! Aici, strigoi! aici, scripcari! Veniți să-ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ca-ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. Cum zboară toate-n depărtări! Apar, dispar întruna! Orașe, sate, țări
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte?... — Dar unde-i locul cel faimos Și patul nunții cum e? — Departe... strâmt, întunecos Și neștiut de lume!... — Vom încăpea noi? — Negreșit! Fii gata dar în grabă; Deschis e balul; după noi Nuntașii toți întreabă. Copila se găti ... S-avântă cu grăbire, Cu brațu-i gingaș încingând Pe multdoritul mire. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei, Și ies văpăi din pinten. La dreapta și la stânga lor, Pe drumul nins de lună, Cum zboară dealuri, văi, câmpii! Greu podurile sună! — Urra!... E luna sus... Urra! Ce repede merg morții! Te temi, iubita mea, de morți? — Ah ... cântă, și se învârtesc În razele de lună! Aici, strigoi! aici, scripcari! Veniți să-ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ca-ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din pinten. Cum zboară toate-n depărtări! Apar, dispar întruna! Orașe, sate, țări