Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VORBĂ
Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 1019 pentru VORBĂ.
Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu)
... Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu) Cântec vechi de Grigore Alexandrescu La curte la Stefan-Vodă S-au strâns boierii la vorbă; Stau închiși, se sfătuiesc: Ostașii la uși păzesc. Crez, vreun bine nu gătesc, Ce știi ce mai născocesc! — "Beți, boieri, și ospătați, Și în ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele și cățelul
Grigore Alexandrescu - Cîinele şi căţelul Cîinele și cățelul de Grigore Alexandrescu „Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace, Cum lupii, urșii, leii și alte cîteva, Care cred despre sine că prețuiesc ceva! De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare: Și eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place. Oamenii spun adesea că-n țări civilizate Este egalitate. Toate iau o schimbare și lumea se cioplește, Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește. Cît pentru mine unul, fieștecine știe C-o am de bucurie Cînd toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“ Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare. Cățelu Samurache, ce ședea la o parte Ca simplu privitor, Auzind vorba lor, Și că nu au mîndrie, nici capriții deșarte, S-apropie îndată Să-și arate iubirea ce are pentru ei: „Gîndirea voastră — zise — îmi pare minunată. Și simtimentul vostru îl cinstesc, frații mei.“ — „Noi, frații tăi? răspunse Samson, plin de mînie. Noi, frații tăi, potaie! O să-ți dăm o bătaie Care s-o pomenești. Cunoști ...
Grigore Alexandrescu - Dervișul și fata
Grigore Alexandrescu - Dervişul şi fata Dervișul [1] și fata de Grigore Alexandrescu Se povestește cum că odată Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. Dintr-una-ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse, Zicând: „Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimescâ€�. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Fata răspunse: „Poate-aș fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericești Nici n-au a face cu ce-mi vorbești; Ș-apoi de barbă mă-nfiorezâ€�. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă, Nemțește bine se îmbrăcă, Ș-o pălărie în cap își puse. Veni la fată: „Cum ți se pare? O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoiești? Vezi ce putere amorul are? Mi-am lăsat legea; alt mai voiești?â€� „Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o să-mi fii, Când jurăminte în ceruri scrise Și a ta lege nu poți s-o ...
Grigore Alexandrescu - Elefantul
Grigore Alexandrescu - Elefantul Elefantul de Grigore Alexandrescu În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate, Își aleseră lor Un alt stăpînitor, Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit, Și de cap tare, gros, cît vreți să socotiți. Însă ca să puteți să vi-l închipuiți, Mă grăbesc să vă spui O judecată-a lui. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi, Iar lupu mîncător Se făcu favorit Și ministru la oi. Vă las să judecați, Cîți miei fură mîncați, Și cîte oi slutite De fiarele cumplite! În zadar fac strigare Oile-mpovărate, Chip nu e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o să ne vie O zi de bucurie, Zi foarte așteptată Și scumpă în nevoi, Ca să vedem odată Pe lupi mîncați de oi? „O! asta nu se poate“, Zic unii-alți în lume. Domnii mei, se pot ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
... o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am căzut eu, Căutând câte-un fraz nobil, știe numai Dumnezeu! Nu gândi cu toate-acestea cum că mă gătesc să cânt ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credinţă O profesiune de credință de Grigore Alexandrescu Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Și după ce m-ăți citi mă rog să fiu deputat. Căci am cuvinte să crez că la Divanul ad-hoc, Bine lumei o să fac și rol nobil o se joc, După cum puteți vedea Din mărturisirea mea. Încă pînă-a nu mă naște, eu am fost patriot mare, Și după ce m-am născut Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fără-ncetare Pînă într-acest minut. Cunoscînd că într-o țară fericirea generală Se compune totdeauna din acea particulară, Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare, Am îmbogățit eu statul, cumparînd-mi moșioare, Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul, Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine înlesnire întru toate ele-aflară? Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute, Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute? Cînd era în lipsă țara, subt a mea isprăvnicie, Am ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Grigore Alexandrescu - Vulpea liberală
Grigore Alexandrescu - Vulpea liberală Vulpea liberală de Grigore Alexandrescu Vulpea fără-ncetare Striga în gura mare Că de cînd elefantul peste păduri domnește Trebile merg la vale și lumea pătimește. Că este nedreptate Să va să cheltuiască Veniturile toate Pentru masa crăiască. D-acestea elefantul, cît a luat de știre, Temîndu-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire, Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise, O invită la curte, o-mbrățișe și-i zise: „Am aflat, jupîneasă, că ai mare talent. Voi să te pui în pîine; Și începînd de mîine Îți dăm cu mulțumire, Ca un semn de cinstire, Al găinelor noastre întins departament: Caută-ți bine treaba.“ — „Pe seama mea te lasă“, Răspunse oratorul și, sărutîndu-i laba, Se întoarse acasă. În ziua viitoare, Vulpea ca totdeauna veni la adunare; Dar însă oblojită, pe subt barbă legată, „Ce ai, de ești asfel?“ o întrebară toate. „Îmi e rău de aseară, îmi e rău cît se poate, Și cu trebile țării să mă lăsați în pace. Craiul știe ce face; El nencetat gîndește la al obștii folos. Adio! sînt bolnavă: m-am înecat c-un os. ...
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător Vulpoiul predicător de Grigore Alexandrescu Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrînată Totdauna ne-amăgește, Fără a ne da vrodată Cîte ne făgăduiește. Dar la buna-i predicare Nimini nu da ascultare. Cîțiva șoarici, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavînd nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredințare, Slavă astui orator. Așa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urși, tigri, lei, pardoși, Arătînd a lor turbare Și a sîngelui vărsare, Și că sînt nesățioși. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Și în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-și făcu mare nume; Un leu foarte cu credință, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorință: Deci și ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungînd vorbește; Tonul ei înmărmurește P-ai pădurilor tirani: Cu ...