Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE URMĂ
Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 1478 pentru PE URMĂ.
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... despre aceasta mai multe exemple de boale primejdioase tămăduite prin credință; cuvinte negreșit mângâietoare și drepte, căci, când va, își întinde mâna și ne oprește pe marginea mormântului. Dar ele îi mai spuseră că mulți și-au câștigat tămăduirea închinând călugăriei câte unul din copiii lor sau pe singurul copil ce au avut, și sfârșiră povățuind-o a face asemenea. Nimic nu putea fi mai potrivit cu dispozițiile religioase ale bolnavei ... părinților, și îi rugă cu cele mai pătrunzătoare cuvinte să-și schimbe hotărârea: ea vru a mărturisi că iubește, dar frica îi opri pe buze taina ce era gata a-i scăpa: "Ei bine  îi zise tată-său  du-te numai să vezi cum e ... supunerea putea să-i folosească; vorbele cele din urmă ale tată-său îi mai sprijinea oarecum nădejdea. Dar mai înainte de toate vru să vază pe iubitul său și să se consulte cu dânsul. Niciodată nu s-a socotit el atât de norocit ca în seara aceea când Elena ... decât orice ar fi putut câștiga de la alte femei. Aceasta însă nu îl opri de a-și face mulțimi de închipuiri plăcute pe ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și ... care pune adesea stavile la execuția celor mai nevinovate planuri, mă oprește de a vă mulțumi, căci mireasa, afară de celelalte podoabe, purta pe cap un lung șal de pânză ce i se pogora până la picioare. Statornic în dorința de a vedea figura acelei femei, o ... mireasă sub statornicul ei voal. Când zic gustate, va să zică mâncate și băute cu desăvârșire, paharul ce era ca de o litră nemaicuprinzând în urma acestei operații nici o picătură de vin. Mâhnit de neplăcutul rezultat al cercărilor mele, mă întorsei cu nunta la casa socrului, unde se începură în ... mare cinste pentru acela în favorul căruia se făcea; pentru că toți ceilalți cavaleri se păreau a privi cu un fel de gelozie pe alesul ascultător, parcă ei ar fi fost la o mie de pași departe de dânsul. După ce mireasa întoarse de câteva ori danțul, două bătrâne ...
... bun, și Greuceanu, mergând a doua oară la împăratul, grăi cu cuvintele lui mieroase cele următoare: - Mărite doamne, să trăiești întru mulți ani pe luminatul scaunul acestei împărății. Mulți voinici s-au legat către măria ta să scoată de la zmei soarele și luna pe care le-a hrăpit de pe cer, și știu că cu moarte au murit, fiindcă n-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut către măria ta. Și eu, mărite ... puse pe un pom care era tocmai în fața caselor. Atunci, ieșind fata de zmeu cea mare și, uitându-se, se întoarse repede și chemă pe mumă-sa și pe soră-sa cea mică, ca să vină să vază minunea. Fata cea mică zise: - Măiculiță și surioară, pasărea asta gingașă nu mi se pare ogurlie ... la marginea podului, unde sforăi o dată și sări înapoi de șapte pași. Dară zmeul, mâniindu-se, zise: - Ah, mânca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frică de nimeni, numai de Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ. Greuceanu, auzind, ieși ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... aceea? MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simțirile șinvră jbește frați cu frați. TOMA: Fie lor acolo!.. MACOVEI: Ș-am mai fost, oameni buni, pe la Sfânta Vineri, pe la Sfânta Joi, pe la Sf. Mercuri, unde m-am întâlnit cu Statu-Palmă-Barbă-Cot, cel care fuge călare pe un iepure șchiop și doarme într-un vârf de plop. TOMA: He! He! asta e și mai gogonată, și mare, cât... cât... MACOVEI: Cât prostia ... acum, se zice că-l poartă de nas fata lui, domnița Sânziana? MACOVEI: O fi!... că-i bună și frumoasă. MĂRICA: Frumoasă, ce-i drept, pe dânsa poți căta, dar pe soare ba, asta... pe soare... MACOVEI: Destul; iar ai sclintit-o, Mărico dragă; dar noi stăm de vorbă și ziua trece. TOMA: Și soarele ne prăjește. ȚĂRANII: Și sămănăturile ... zestre jumătate de-mpărăție... Ce mai trebuie zestre?... Eu m-aș mulțumi numai cu fata, pre legea mea. SCENA II PEPELEA, BABA RADA (ea stă pe pragul ușii, sprijinită pe o cârjă, îi gârbovită și zdrențuroasă, cu plete albe) BABA RADA (auzindu-l, în parte): Auzi pușchiul, pe ...
Ion Luca Caragiale - Paradoxal
... vițiurile indivizilor și să le încurajeze virtuțile — ba chiar dimpotrivă, pentru că virtuțile individului sunt păgubitoare autorității ce trebuie să exercite societatea asupra lui, pe câtă vreme vițiile lui îi sunt ei folositoare. Ce dreptate este prin urmare să pretinzi de la o societate să-și cultive vrăjmașii și să ... Eu, mărturisesc drept, că după astfel de paradoxe încetez de a mai discuta. Dar să nu uit a spune faptul în urma căruia d. Teofil mi-a debitat ciudata d-sale teorie. Amicul meu și eu ne întoarcem de la lucru pe aceeași cale. Pe strada principală, pe care trecem noi, ieșind din Podul Mogoșoaiei, stau doi cerșetori la două colțuri. Eu dau din când în când câte un ban de cinci celui ... și fumează țigări Regale m-am hotărât să dau numai celui din stânga, care singur merită ajutor. Întâlnindu-mă cu d. Teofil, am apucat tot pe un drum. Aproape de colțuri eu am pregătit pentru nenorocitul meu gologanul, pe care i l-am și dat. D. Teofil i-a zis pur și simplu „iartă!", m-a luat de braț ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... lumii!" Pe țărmul dinspre Molo, printre stânci de var și de cremene, pescarii se odihnesc, râd și mestecă tutun, scuipând cleios și gal Castel zidit pe o stâncă, pe malul Mării Adriatice, la 6 km. de Triest. Sa trăiești! ( it. ) ben; cu pălării de pâslă vânătă, pleoștite într-o parte; pantalonii sumeși până la ... albă, cu spatele și aripile cenușii ( fr.: le Muetă pescărel ( fr.: la mouette ). căci n-am râs niciodată. Păsările Sân-Petrului aleargă, despică vânturile, și pe senin și pe furtună același glas au, aceeași fire... întreabă-le pe ele de sunt fericite ori nu. — Dar spune-mi, Cella, când noaptea se-ngână cu ziua, n-ai simțit focul inimii aprinzându-ți obrajii ... fiorii îi cutreierară trupul și broboane calde licăriră în genele ei tremurătoare." — Cine iubește nu mai moare... "Nopțile nu întunecau lumina inimii. Fericirea adormise pe perna pe care Cella își odihnea capul. Sub ochii mei priveam necontenit înțelesul vieții. Cerul mi se părea aproape ca un tavan Vechi cartier în orașul Triest ... toate inimile la un loc n-ar fi putut cuprinde." "O, de ce vânturile nu mă dete rechinilor! Viața n-ar fi murit, căci, adormind pe ...
Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura
... că știu că-i plăcea pân’a nu se porni, și le-o fi dorind ca niște zaharicale, dragul moșului!... Am adus înadins pe Barbu de la Iași, ca să-i cânte: “Frunză verde... “, pentru că pe-acolo, prin academiile din Sadagura, nu cred să mai fi auzit cântece de-a noastre de cele bătrânești... Măcar că și pe-acolo or fi mozâcanți... da geaba... n-au haz... Eu când aud țârlâituri de cele nemțești, îmi vine să-i ieu cu toropala... Îți scârție ... bună?... DAMIAN: Apoi dacă am respuntație bună, cum o chemi d-ta... ce zici că am trimis oamenii din ogradă?... GAHIȚA: Da n-ai trimis pe Iftimi să mă poftească la masă?... și tocmai pe el l-ai găsit mai cu cap pentru ca să-mi facă invitație? DAMIAN: Da ce ți-a făcut? pentru numele lui Dumnezeu ... În urmare, mi se poate trece câte le zic. În vremea mea, dragă cucoană Gahiță, bătrânii aveau voie să grăiască ce le plăcea, pentru că pe-atunci tot omul cu părul alb era cinstit... și cred că străinii nu ne-au stricat încă toate obiceiurile cele bune. GAHIȚA: Departe de a
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
... putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, Iar boierii zi și noapte Stau la patul său de chinuri... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a ... oarbă Își aruncă-n urmă-i valul! Dintr-o dată, fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene-albastre de lumină. Pe câmpia dunăreană Vede oști române-n zare; Mândru prinț din țări străine Merge-n fruntea lor călare... Cântece de biruință Cresc și umplu tot văzduhul ... Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ele-ncet se-ndreaptă. Este Ștefan. Azi străbate Cel din urmă drum prin țară, Dar pe unde trece-acuma, În măreața zi de vară, Plânge dealul, plânge valea, Plâng pădurile bătrâne, Și norodu-n hohot plânge: ,,Cui ne lași ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... dârjilor ungureni, Hroiot ros de-nverșunarea ce avea pe moldoveni — Care-n multe sângeroase lupte i-au fost arătat Că nume de viteaz mare pe nedrept și-a câștigat — Luând veste cum că Ștefan domnul lor atunci s-afla În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa ... pradă-i să nu lăsați. Dați de tot! să n-aveți milă d-an vrăjmaș ce ne-au prădat, Care cu foc și cu sânge urma lui ș-au însemnat; Buciumați, și Doamne-ajută!“—Cu toții strigă: „Amin Aideți frați din țara noastră să alungăm pre păgân!â ... înșiră iar la loc, Și răsboiul se-ncleștează, mai ucigaș, mai cu foc, După câteva minute toată oastea le-au sosit, Husari, haiduci și cătane pe români au năpădit; Deci îndată toată fața bătăii au prefăcut, Căci măcar că moldovenii cumpătul nu și-au perdut, Dar de multă ungurime nădușiți, încungiurați ... românului paloș sângele curge pârâu Pân' când brațu-i amorțește fiind rănit foarie greu, Scapă sabia din mână; în sfârșit și el căzând, Răstoarnă încă pe-un dușman ce-l vede lângă el stând. Dumnezeule! la tine nădejdea lor au rămas Înalță-să pân' la tronu-ți a lor ...
... și chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia și lui îi plecase feciorul și soția la moșie, chemați de trebi și muncă. Și iată-i pe amândoi, față în față, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia ferești deschise străbate, în șopot dulce, freamătul livezii. Singuraticii au mâncat. Pe fața albă de olandă, pe care florile țesute strălucesc ca fulgii de omăt pe o pojghiță de gheață, resturile mâncării stau în farfurii de porțelan stropit cu flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridică o grămăjoară de fărmături. Dânsul ... a îmbătat de-a stat trei zile ne-ntors? — Așa-i, omule; grozavă ținere de minte mai ai tu!... zici că pe Balmuș? — Doar nu pe tată-său! Lasă-mă să-ți istorisesc. Am jucat toată noaptea; coana Tarsița, postelniceasa, a leșinat în brațele iuncherului... Ușa odăii se deschise ... luă ciubucul din odaia dumisale și ieși în cerdacul de din dosul casei lor. Cerdacul da în livada în care coborau niște scări de piatră, pe care se prinsese mușchi verde. Crengile vișinilor înfloriți își întindeau ramurile până pe ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... s-au luptat cu păgânul de Maxentie, cât l-au biruit desăvârșit și l-au înecat în apa Tiverului. Luând, drept acĂ©ia, îndrăzneală de pe aceste sĂ©mne cerești blagocestivul împărat atât au procopsit în creștinătate, cât face să se minunĂ©ze toț cei ce aud. Omul iaste dobitoc, iubitor ... a-ș vărsa sângele; și nu iaste nici un lucru ca să nu-l facă pentru sănătatea lui și pentru mântuirea cea trupească. De pe acĂ©stia poate să priceapă fieștecarele cât iaste < de > dulce sănătatea și cât iaste de iubitor pre sine omul. Deci acea pohtă a sănătății ... pentru această curată cunoștință a dragostei cătră Dumnezeu, a iubitoriului de Dumnezeu Constandin. Și aceasta o adeverez prin săvârșitul cel de pe urmă. Că peste noapte i-au descoperit însuș împăratul împăraților, prin rostul slăviților apostoli (Petru și Pavel) cum că pentru credința lui cea desăvârșit s ... de vindecare; mușcă năpârca de moarte, iar din trupul ei să face tiriacul, carele iaste împotriva veninului, într-acestaș chip au rânduit dumnezeiasca pronia ca pe vremile necuratului Arie să strălucească blagocestivul Constandin, pentru ca să răsipească cu lumina credinții norul eresului arianesc. Aici, adevărat, să cuveniia să aibi minte îngerească ...