Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PARTE DREAPTA

 Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 694 pentru PARTE DREAPTA.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII Către cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi Când văd pre unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta, și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De-i zic: ascultă frate, te rătăcești cu mintea, Mergând pe astă cale în rai nu poți să intri; Iar dacă ai dorință ca să te mântuiești, Dă înapoi aceea ce ai luat nedrept. Atunce l-a mea râvnă el mânios răspunde: Nu-i treaba ta, băiete, să dai bătrâne sfaturi! Și bine zice omul; eu încă n-am ajuns A iernii înturnare să văd de treizeci ori, Și nici un păr din capu-mi nu și-a schimbat colorul, Cum dar în așa vârstă să-ndrept eu barbe albe Și căzături cinstite ce poartă ochelari? Pre cei ce n-au în gură mai mult decât trei dinți, Țiu minte ciuma Moscvei, și spun ca de deunăzi, Campania și lupta la Cighirin [1] urmată? Aș răguși zadarnic vrând să le dovedesc Că mintea-n om nu crește cu lunile și ani, Cu toate că cercarea pre minte sprijinește, Și ce ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... două-trei cuvinte turcești, el luă de pe alt divan un contuș greu și o basma de burungiucul cel mai subțire. Imbrohorul își dezveli brațul drept și haznetarul îl strinse tare cu basmaua mai jos ceva de cot. După aceea își lepădă turhanul și rămase numai cu un fes mic, elegant ... că nu bătea. El crezu că-i bolnav de moarte. Gavrilachi se apropie și el, îl apucă și el de aceeași mână, uitându-i-se drept în ochi. Turcul nu putu suferi această căutătură, ce cerca să-i pătrundă gândirile cele mai tainice, și se făcu că leșină. Gavrilachi clăti din ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând până ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi) Hatmanul Baltag (operă bufă) de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] 1884 Cuprins 1 ACTUL I 1.1 TABLOUL I 1.1.1 SCENA I 1.1.2 SCENA II 1.1.3 SCENA III 1.2 TABLOUL II 1.2.1 SCENA I 1.2.2 SCENA II 1.2.3 SCENA III 2 ACTUL II 2.1 TABLOUL III 2.1.1 SCENA I 2.1.2 SCENA II 2.1.3 SCENA III 2.1.4 SCENA IV 2.1.5 SCENA V 2.1.6 SCENA VI 2.1.7 SCENA VII 3 ACTUL III 3.1 TABLOUL IV 3.1.1 SCENA I 3.1.2 SCENA II 3.1.3 SCENA III 3.1.4 SCENA IV 3.1.5 SCENA V 3.2 TABLOUL V ACTUL I TABLOUL I (Teatrul reprezentă un peisaj muntos. În stânga, din fund, până pe planul întâi, stânci acoperite cu pădure, toate practicabile. În fund, la stânga, deasupra stâncei celei mai nalte, turnul unui castel cu poartă de fier și punte. De la poartă pornește o potecă peste punte; poteca șerpuiește pintre practicabile până în avant-scenă. Stâncile se lasă în jos, descrescând ...

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... să fim așa degrab stăpânitori celor trii case a lui M. Oront. VALER: — Du-te de găsăște pe Lizeta, vorbești-i din parte me, după aceea vom lua măsurile noastre. CRISPIN:— Pre bine. VALER: — Eu mă duc să te aștept acasă. (Să duce.) PERDEAUA AL 2 ... Damis, și să ia ... CRISPIN: — Stăpână-meu? Of, Doamne! Un calic pentru o fată ca Anghelica! Eu îi hotărăsc o mai bună parte. LABRANCHE: — Cine? CRISPIN:— Eu. LABRANCHE: — Să mă crezi, ai dreptate. Aceasta, cum mi să pare, nu-i rău socotit. CRISPIN:— și ...

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... cu vrednicie,     Și cu vreme au ușurat țara de datorie.     Că sfiatnic bun lui îi era, și bun învățătoriu,     Cât îl făcuse de-i zicea "drept judecătoriu".     Și după ce domniia bine de tot să întemeia(se),     El încă s-au tras înnapoi, la țară să dusese.     La satele-ș să ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu

... după Ferrero, nu numai că nu e penibilă, dar chiar e plăcută și trebuitoare organismului omenesc. ,,Fiecare organ care împlinește o funcție — zice cu drept cuvânt Ferrero — are nevoie de exerciții. Neactivitatea prelungită se face dureroasă și sfârșește prin a determina boala și chiar degenerarea organului." De ... de rușine; în realitate însă se uită cu dispreț la volumul subțire, pentru copierea căruia ar ajunge cu prisos o zi. Tot acestei nepriceperi, în parte, i se datorește potopul de versuri proaste și de proză și mai proastă care se revarsă asupra țării noastre. Acei care se interesează de dezvoltarea ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

... nu i-s boii acasă. Vrea să-mi spuie ceva. Avem de vorbit. Du-ta de ne adă o oală de vin. DOMINICA: Acuș, (în parte) Oare ce are să-i spuie? (intră în casă) Scena 3 Terinte, Miron TERINTE: Adecă ce nevoie era să-i spui? Asta-i treaba femeilor ... treaba rămâne. MIRON: N-ai nici o grijă. Du-te de ne gătește ceva de mâncat. Avem de vorbit cu cumătrul. DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ... MIRON: îi să perzi cârlanii, cumătre! TERINTE: Da, ce are a face. Domnica ta îi cuminte. Doamne ferește! He, he, he! DOMNICA: (în parte) Așa, bade Terinte? Te-oi face eu de-i da cârlanii. Așteaptă. TERINTE: Om videa, om videa. MIRON: Bine zici.—Da unde să ne ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... De cumva vorbei mele n-eți crede), - În acest ferman", și fermanul dede. Acolo-împăratul țării pace, Iar' celor care a lui Vlad parte Lăsând, la dânsul să vor întoarce, Iertare de robie și de moarte Făgăduia voind ca să fie Pus un frate-a lui Vodă ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... oameni deaceia unici, aproape divini, a căror apariție în mijlocul unui popor înalță stâlpi de lumină în istoria universală și despre care cu drept cuvânt se zice că n-au înaintași, nici urmași. Un astfel de om a fost pictorul Grigorescu Înainte de venirea lui — în ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor

... de vrĂ©me ce nu patru zile, ce săptămâni și luni și ani și vremi, să află îngropat în groapa păcatului. Acum dară să vedem drept ce să face atâta bucurie la înviiarea lui Lazar și nu să face la înviiarea celoralalți morți (aceasta iaste pricina), pentru căci măcar că înaintea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>