Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUCE (SPRE)
Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 673 pentru DUCE (SPRE).
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Bogoiavlenie Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie de Antim Ivireanul Luminat și cinstit au fost praznicul ce au trecut, al nașterii domnului Hristos, blagosloviților creștini, iară mai luminat și mai cinstit iaste acest de astăzi, căci acolo au arătat steaoa pe Hristos, cum că s-au născut, iar aici mărturisĂ©ște tatăl din ceriu pre cel ce să botează, zicând: Acesta iaste Fiiul mieu cel iubit întru carele bine am voit. Acolo vrăjitorii cu darurile lor i s-au închinat, ca unui Dumnezeu și împărat, iar aici îngeri cerești, ca unui Dumnezeu adevărat și om desăvârșit îi slujesc. Acolo era ca un prunc mic, înfășat și pus în iasle, iar aici ca un Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit să botează în apa Iordanului, pentru ca să spĂ©le tot neamul omenesc din spurcăciunea păcatului celui strămoșesc. Acolo îngerul cel mare Gavriil slujiia cu cucerie, iară aicea îngerul și înainte mergătoriul Ioann slujaște taina. Deci dară decât sunt lucrurile praznicului de astăzi mai luminate, cu atâta sunt și mai mari decât ale praznicului ce au trecut. Pentru aceasta dară, de vrĂ©me ce să botează Hristos, să ne botezăm și noi, nu că doară că ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi ... de motive. Numai o singură nemulțumire. Am lăsat acasă o fată care mă iubește. Nu e frumoasă, și ochii mei au obosit repede îndreptându-se spre silueta ei bicisnică. Nu e savantă, și am ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată și mi-ar îngreuia mersul purtând-o pe ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...
Alecu Russo - Cântarea României
... a se căi; căci suferința îndelungată împietrește inima omului și ucide mila și o smulge dintr-însa... Cei mari și puternici au toate zilele spre a se îngrășa din asupririle creștinilor... Norodul are un ceas numai, un ceas în care își izbândește, și cu acest ceas răscumpără veacuri ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... nu putu. Sări în picioare, vroi să fugă, da', ca și cum ar fi fost prinsă de talie de niște brațe lungi, începu să pășească spre cântărețul care o aștepta cu mâinile întinse. Când se apropie de el, deschise brațele și, voind, fără să vrea, ca să-l strângă în brațe ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... a cititorului. Toate acestea împreună sunt pricina pentru care articolul meu Decepționismul ... din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit. Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism ... încât după unii ar urma că mai toți oamenii au fost pesimiști, iar după alții — că pesimiști sunt numai Schopenhauer și ciracii săi. Așa, spre pildă, pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțumirea în privința condițiunilor de trai. De câte ori un om ce se plânge de toate ... epoci, caută ce are comun pesimismul tuturor epocilor, pe urmă, cu acest rest comun la toate, vor să caracterizeze pesimismul fiecărei epoci în parte. Așa, spre pildă, nemulțumirea în privința condițiunilor vieții va fi comună tuturor epocilor pesimiste, deci caracteristica pesimismului modern va fi nemulțumirea. Aceasta e tot așa de absurd ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
... de când au descălecat pravoslavnicii creștini de Constantin Cantacuzino Insă dintâi izvodindu-se de rumânii carii s-au despărțit de la romani și au pribegit spre miiazănoapte. Deci trecând apa Dunării, au descălecat la Turnul Severinului; alții în Țara Ungurească, pre apa Oltului, și pre apa Morășului, și pre apa Tisei ... voștri, și vor cădea vrăjmașii voștri înaintea voastră; și 5 de ai voștri vor goni pre 100, iar 100 pre întunĂ©rece și voiu căuta spre voi și vă voiu blagoslovi, și vă voiu înmulți, și vă voiu umplea, și vă voiu pune lĂ©gea mea cu voi, și veți mânca ...
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... în condicile ce vor purta numirea de registrul datoriei publice , în rând după ordinul numerației. 4. Creditorii statului vor primi atâtea obligații, câte se cuvin, spre a acoperi suma datorită de stat, și vor fi înscriși la registru pe numărul obligațiilor ce vor primi. 5. Pentru primirea procentelor, creditorii ... de a înmulți birurile, sau a se împrumuta cu milioane de pe aiurea, care milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spor de dobânzi. Țara câștigă, că ne deprinde a avea încredere în noi înșine ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă cu toată aspirarea generației noastre spre cultura occidentală, trebuia neapărat să răspundă la două cerințe: să arete întâi în cuprinsul ei o parte din cugetările și simțirile care agită deopotrivă toată ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... igienică! Dar pentru asta, savantul nostru, bărbatul ingenios, patriotul neobosit, care a descoperit această luminoasă idee, trebuie să călătorească în cele două emisfere, spre a studia, primo: deosebitele sisteme de luminare a capitalelor mari, secundo: diferitele spețe de lampyris resplendens... După spusa entomologiștilor, există până ...
Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam
... gătit, Ca să las gospodăria și a ei liniște dulce, Și la baluri și ospețe la târg s-avem a ne duce.â€� A treia tocmeală „Soția mea grațioasă Să trăiască nu cu mine, ce-n deosebită casă... Cu pompă și răsfățare, Ca cucoană ... o părpără au trecut femeii mele... „Scumpa mea, i-am zis odată, mi s-au urât adunare, Timpul sosi ca să mergem la țară spre răsuflare. Carete am minunate, pentru drum toate-s gătiteâ€�... Cucoana Mergi, călătorie bună! Mă mir, neghioabe bărbate, cum de ți-au trecut prin minte, Că ...