Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AVEȚI SĂ

 Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 2615 pentru AVEȚI SĂ.

Mihai Eminescu - Archaeus

... cu ochiul distanțele ce le poate ajunge și nu-i fără oarecare înduioșere în fața unei gâște în epoca virginității. Cel de-al doilea uită mănânce , voind sară peste o groapă cade-n mijlocul ei, iar frumusețile virgi - sau nevirginale trec pe lângă dânsul fără ca el -și [fi] ridicat ochii. Cu toate acestea noi presupunem că filozoful e mai cuminte decât un gânsac , ba că în problemele aceluia e mai mult ... ncepe râdă .|| — Spune-mi nepoate — dacă poți — un lucru imposibil și o idee imposibilă. — Un lucru imposibil e ca eu fi șters ciubotele lui Beethoven, care-a murit înainte de atâția ani, iar o idee imposibilă este ca ceva fie și nu fie tot în aceeași vreme. Kellnerul adusese vinul cerut, moșneagul împlu un păhar mie, unul lui, pe care-l și deșeartă pân-în fund ... nu pricepe bine, până bagi de seamă că sunt închipuirile unui surd despre vocea omenească, a cărei natura normală el o uitase sau avea numai o reminiscență slabă despre ea. Dar închipuindu-ți cumcă toți oamenii ar ...

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... vesti că vine alba în sat. A doua zi se înțeleseseră ei la cuvinte, și fiul de împărat rămase sub ascultarea hoțului, ca învețe meșteșugul de la dânsul. - Tot meșteșugul este, zise hoțul într-una din zile, ciordești, fără te prinză cineva; buzunărești și pe dracul, fără te vază nici pui de om sau altă gadină; n-apuce cază și tu găsești; orice ți s-o părea că nu este pus bine de altul, tu iei și păstrezi; marghiolia, vicleșugul, îndrăzneala, istețimea, șotia și cu tot neamul lor, fie uneltele tale. Fiul de împărat asculta și băga la cap. După trecere de timp, în care fiul împăratului se îndeletnicise la meșteșugul hoției, văzând ... mă scoți calfă? - Când mi-oi fura ipângeaua de pe mine. După ce mai trecu, merseră într-o zi la vânat. Acolo în pădure, stând facă popas, se tolăniră fiecare pe ce avea, la umbră de copaci și la răcoare, ca -și aromeze oarecum. Hoțul își așternuse ipângeaua. Deodată hoțul auzi miercăitul unui iepure, ca și când îl apucase ogarul. Se sculă, se uită prin prejur

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... de care umbli fugi!… Sfînta natură, adaogă călugărul, au creat pe om și l-a dotat cu inteligență și facultăți, ca împlinească o altă misiune, iar nu se închiză într-un clostru, jurînd că va păzi în toată viața o aspră abstinare despre niște plăceri pentru care fu creat și abuzînd totdauna ... zbura stoluri de demoni; vei vedea împrejurul tău furiile infernului care te vor îndemna calci în picioare legămintele făcute cu cerul; te vor îndemna aduni tezaure din sudoarea fraților tăi; te va face atît de ambițios, că îți vei vinde conștiința și chiar patria; vei prostitui femeia aceluia ce ... deschide casa și te va priimi în brațele sale; vei avea copii bastarzi, dar spre mai mare tortură a conștiinței tale, nu vei avea dreptul a plînge în public moartea lor sau a te bucura de succesele lor. Vei deveni ipocrit și, în furia acestui ... satanic, te vei munci amăgești pe fratele tău și chiar pe creatorul tău. Iată ce este călugăria! Spune-mi, te rog, mai voiești acum ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... l pune pe mal nestâlcit? Astfel de ipoteză era nebunatică, fiind malurile îndepărtate cu vreo câteva sute de ki­lometri. Aștepta el oare momentul dorit se înece? Lucru îndoielnic, căci se ținea de funie ca nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca ... cu de-amănuntul vaporul acesta și l-am găsit în bună construcție, doară lovin­du-se de o stâncă submarină ar fi fost cu putință se zdrobească. Dar în urmă de multe ori se ivește pericolul neașteptat tocmai acolo unde nici prin vis nu ne trece. De exemplu, mulți au ... mi-au părut suspi­cioase. — Apoi d-ta ești filantrop? îl întrebai. — După împrejurări, însă sunt de principiul că oamenii ar tre­bui se ajute, iară nu se sugrume. — Omul rău găsește sens în faptele sale criminale. — Și așa se cade, fiindcă asta este legea generală a tuturor ... orice proprietate este în principiu o prădăciune. Cel ce găsește întâi inspiră invidie celui ce-l urmărește, și cel de pe urmă caută prilej dorind ...

 

Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala

... maeștrii ei, lojile, venditele, prozeliții și chiar cinismul ei [2]. Deosebirea este numai că doctrinele acestei societăți tind foarte mult la degradare și materialism. Ca ajungă cineva la gradul de perfect slujnicar, cată, mai întîi de toate, facă amor cu slujnicele, suspine neîncetat pentru dînsele și sufere de multe ori asprimea gerului, ploaia și alte calamități, ca poată conversa o jumătate de oră cu prea iubita sa slujnică în budoarul ei cel parfumat cu estract de ceapă sau usturoi. Slujnicarii se recrutează ... cît vei putea de dînsul sau te rogi lui Dumnezeu ca -ți dea răbdarea lui Iov din Biblie, căci altfel nu vei putea suferi scălămbăturile și declamările lui, fără te apuce nevrele de rîs. Nu apucă -ți zică bună ziua și te înăbușaște cu citațiuni din Milton, lord Byron, Victor Hugo și alți mai mulți poeți păgîni și creștini; iar dupe ... în toate direcțiunile, căci guvernul dupe timpul acela, nemulțumindu-se pe întreruperea comunicației provenită din furia elementelor, declarase orașul București în stare de asediu, ca asigureze viața unuia din membrii căimăcămiii de trei, pe care umbla

 

Ion Luca Caragiale - Broaște... destule

... apropiai de un felinar și citii încă o dată invitația: nu mă înșelasem de loc. Ieșeam din curtea Sărindarului fără a ști ce crez, când mă lovii piept în piept cu... Leonică în original. — Veniseși la nunta mea? — Firește. — Nu se mai face: am stricat ... Leonică am lipsit din oraș. Întorcâdu-mă a treia zi, îl întâlnesc mergând la cancelarie. — Mă iartă, frate Leonică; n-am putut -mi împlinesc datoria prietenească... — Despre ce? — N-am putut veni la cununia dumitale. Am fost la țară. Dar tot mai bine mai târziu ... ce viață? ce moștenitori? Gândești că m-am cununat? — Am primit invitația... — Da, dar am stricat tot. Nu mă vrea, pace bună! Lac fie, că broaște... destule! Primisem al cincilea bilet de cununie din partea lui. Știam acuma bine că „broaște destule"! Mai au trecut apoi câteva ... mi recomandase odinioară pe Leonică. Mă apropiai prin înghesuială de dânsul și-l întrebai cine a murit: — Leonică, îmi răspunse. — Dumnezeu -l ierte! zisei. Adio, Leonică... Lac ...

 

Ion Luca Caragiale - Decadență

... patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit ucidă cu desăvârșire avânturile mari, stingă focul sacru al pasiunilor politice. Unde sunt vremurile clasice ale liberalismului român? Unde e sala Slătineanu? Sala Bossel? Circul dela Constantin-Vodă? S'au ... dela nici una din acele faimoase întruniri. Astăzi, ce avem? desbateri, desbateri și iar desbateri. Foarte mulțumim de întrunirile dv. Eu nu cer dela orator mă lumineze - îi pretind mă'ncălzească. Oratorul trebue vină la tribună fioros ca un leu, și când o striga odată Fraaților ! mă facă pe mine, fratele lui, sar din loc. El n'are voie spună nimic dela tribună; dar trebue mă'nfierbinte; mă asude; nu-mi dea pas mai judec; mă aiurească; mă clatine fără a mă lăsa răsuflu; -mi dea creerul de pereții capului prin salturi enorme de propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai ...

 

Constantin Stamati - Mincinosul

... minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca treacă pe dânsul, n-au ajuns la jmătate, Și podul s-au prăbușit de la sine; Iar acel ce minciuni nu spune, Și în caretă ... fund n-are. Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe, Ca aceste, Măcar că tu ai văzut castravete cât un munteâ€�... „Ca muntele nu fie, însă cât o casă mare.â€� „Și cât casa nu se poate, Însă orișicum fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate ție nicidecum pe mincinoși, Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut Doi călători lăudoși: Apoi aceasta îi mai de crezut Decât că pepenii ... ele un om, sau doi?â€� „Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec, Căci pentru un castravete eu nu vreau ca m-înec.â€� Atunci călătorul zise: „Și eu mă unesc cu tine,

 

Ivan Andreievici Krâlov - Mincinosul

... minune mai ciudată, Și cred că un așa lucru tu n-ai văzut altădată. Vezi tu peste acea gârlă podețul acel înalt, Pe care avem trecem? Deci măcar că este prost, Însă este minunat, Căci la noi, în țara noastră, orice mincinos au fost, Vrând ca treacă pe dânsul, n-au ajuns la jmătate, Și podul s-au prăbușit de la sine; Iar acel ce minciuni nu spune, Și în caretă ... fund n-are. Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe, Ca aceste, Măcar că tu ai văzut castravete cât un munteâ€�... „Ca muntele nu fie, însă cât o casă mare.â€� „Și cât casa nu se poate, Însă orișicum fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate ție nicidecum pe mincinoși, Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut Doi călători lăudoși: Apoi aceasta îi mai de crezut Decât că pepenii ... ele un om, sau doi?â€� „Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec, Căci pentru un castravete eu nu vreau ca m-înec.â€� Atunci călătorul zise: „Și eu mă unesc cu tine,

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... el se ducea totdeauna la sigur. Și doar nu era vreun om mai arătos sau mai deosebit Petrea Dascalul; din contra, era mic de stat, avea chipul blajin și oarecare stângăcie în mișcări. Față cu stăpânul său abia de îndrăznea ridice ochii din pământ. El fusese crescut de tată-său ca fie dascal la biserică. Însă toate le făcea pe dos în slujba bisericească. În loc curățe lumânările de mucuri cu cleștele cele lungi, el le stingea, și cădelnița o arunca cu atâta neghibăcie, încât împrăștia cărbunii pe jos. Numai la ... ursul, zise Petrea Dascalul. Atunci figurile lungi și solemne ale lorzilor se făcură și mai lungi și mai solemne, căci dorul lor era acum aproape fie împlinit; aveau, în sfârșit, deie ochii cu sahastrul Carpaților și aibă ce istorisi despre lupta cu dânsul, când se vor întoarce în țara lor. Ei își înarmară puștile nu fără oarecare bătaie de inimă, deși ... și-o păstrează pentru retragere în caz de primejdie. El o curăți bine și făcu chiar lângă dânsa un foc de uscături pentru ca fumul intre înlăuntru și ...

 

George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop

... va veni scuture-n odaie. Dar dacă scapi de-o moarte-așa brutală Și dacă eu mi-oi face datoria, Atunci e obligată primăria -ți dea și ție-un loc în capitală. Nemuritor și rece ca metalul, Deși nu ești decât un "plagiat", Vei fi mai mândru, mai apreciat ... noroi Se vede luminos ca Luna...) Și-aveam de gînd — ca un simbol De milenară simpatie — Cu cel din urmă-al meu ocol ne unim pe veșnicie Într-un fantastic carambol. Și măritându-i neagra humă Cu luminosul meu adaos, Într-un aprins vîrtej de spumă ne rostogolim în haos. Dar cînd văzui ce... porcărie (-mi ierți cuvântul) ați făcut, Cât sânge-a curs din neghiobie Pe bietul vostru glob de lut, — Ca spaimă, la perihelie Din ... de lumină Mi le-am ferit nu le-ajungă Vreun strop întunecos de tină. De-atunci, iubitul meu, îmi vine De supărare și rușine fug...cu coada-ntre picioare Prin spații interplanetare Și mă mistui în neant. Mă duc... Adio! Salutare! ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>