Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ADUCE PE LUME
Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 727 pentru ADUCE PE LUME.
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
... Succesul este mediocru, critica muzicală îi este nefavorabilă. Părerile momentului se rezumă în următoarele rânduri din Muzik-Zeitung de atunci: „Nu am auzit încă pe nici un cunoscător al artei muzicale zicând că Mozart este un artist corect, cu atâta mai puțin îl va declara o critică dreaptă de un ... œ a lui Schiller Kabale und Liebe și în aceeași primăvară se publică tragedia și prin tipar. Un arheolog și gramatic foarte cunoscut pe atunci, Karl Philipp Moritz, rector la gimnaziul „Graues Kloster“ și mai pe urmă profesor al artelor frumoase la Academia din Berlin, face în Vossische Zeitung de la 21 iulie 1784 o recenziune asupra ei, în care zice ... îi dă valoarea permanentă ca unei produceri esențiale a chiar naturii omenești. O dată adevărul conceput, autorul îi dă întruparea literară și îl aduce în viața publică. Presupunem că a ales un timp oportun și că nu este vorba de o concepțiune în afară de atmosfera actualității ... sale, el își are cercul inteligenței închis, se opune noului adevăr și, făcând aceasta, crede chiar că are în sine o mișcare în folosul inteligenței, pe
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... salonului, bărbatul își mănâncă o mustață și aruncă asupra lui D. fulgerătoare căutături.) SCENA II N. B. Această scenă se petrece într-un salon mic, pe care francezii îl numesc boudoir , alături cu salonul de joc. El este luminat prin două lămpi cu gazojen, care răspândesc o palidă lumină pe tapiseria bogată, pe mobilele elegante și pe etajerele pline de bronzuri artistice și de porțelane pețioase care împodobesc acel locaș misterios. Trei dame tinere s-au retras în el, urmărite fiind de ... poetic... I s-a părut că se găsește într-un câmp acoperit cu flori de margărite și că a văzut deodată pe una din acele flori crescând și prefăcându-se într-o ființă albă, grațioasă și încântătoare; o minune cerească, o închipuire fără seamăn pe lume! Acea floare însuflețită se apropia de dânsul, se pleca zâmbind asupra lui; îi zise câteva cuvinte misterioase, și apoi se făcu nevăzută în seninul albastru ... DAMELE: Fii liniștit; vom râde cât se poate de încetișor. (Domnul X se pune la clavir, face câteva acorduri armonioase, și apoi cântă următoarele versuri, pe o melodie plină de lacrimi:) Adio... ah! niciodată N-am crezut că ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... zefirul de clemență Prin arborii științei ce Domnul! Domn! șoptesc În quietutea naltă d-amor, de inocență, La râuri de viață ce Domn ! iar murmuiesc; Pe culmea astui munte, sub tinda-omnipotenței, Înconjurat de angeli, puteri de serafimi, Acolo este tronul divinei providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare ... a sa filie întâiul duh sperjur. Se înamoră; ea îl răpește, Și mii de angeli o numesc sor', La toți ea râde, ascuns fior Pe toți petrece. La toți clipește, Pe toți provoacă, la toți se-ntinde, Cu toți e dulce, ochii-i vorbesc; Și cap, și inimi la toți aprinde, Ard de plăcere, tremur, doresc ... pasă urgia; Fulgere, vâlvoare în spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimântă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n ... de flăcări ce ține Mihael, Ce miriade d-angeli comandă și conduce, Și pacea le anunță prea blândul Gabriel. "Cu tremur și teroare să stăm ...
Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș
... sfârșește lumea, nu altceva; iar o să-mi deie gardul grădinii la pământ. Coana Ruxanda se aseză în jilț. Conul Gheorghieș își trase mai bine pe umeri cațaveica, pe care coana Ruxanda nu o mai purta niciodată, se cuibări la loc, în colțul divanului, își așeză șireturile ochelarilor pe după urechi și luă iarăși pe brațe bisacteaua cu sineturi. Conul Gheorghieș Hrașcu e un om mărunțel, din fundul divanului mai nu se zărește; poartă ochelari, când își citește sineturile, altceva ... amiaza mare. Dar pentru planurile și bunătatea conului Gheorghieș, îi mai trebuiau bani pe atâți pe cât avea. Căci ce nu pierduse cu lucrările de pe moșie: poduri de fier peste iazuri; insule de stânci cu foișoare pe ele; havuzuri cu peștișori roșii din străinătate; cascade, și câte alunecușuri toate, apoi conul Gheorghieș împrumutase, pe sineturi, în dreapta și-n stânga, căruia cum îi cerea. Omul trebuie să facă bine, dacă vrea să trăiască între oameni! spunea dumnealui. Și a ... nimic înapoi! Și moșiile conului Gheorghieș lunecară, una câte una, în mâna celor ce le cumpărau pe nimic, fiindcă trebuia să plătească și pentru acei ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... măiastră, prin o minune, Piere ca dracul de crucea sfântă. Lui Parpangel rău cărțile-i cântă. O, fericite veacuri trecute, Când să mai pogorea câteodată Pe pământ oamenilor să-ajute Sfinții, ori ca pe cei răi să bată Sau pe credincioși să mângăiască La scârba și nevoia lumească. Acum pare că ceriul de lume Ș-au uitat cu tot, nice mai bagă Samă de-oameni, lăsând să-i sugrume Nevoile-întru viața-întreagă. Îngeri nice-în vis acu s ... Sau a jelui făr-ajutare Ș-așteptând pănă vor fi surpate A noastre beserici de păgâni, Ci să-ajutăm și noi pe români!... Drept aceasta, Spiridoane, dară Luând voinicii noștri în soție, Pe JĂ²rgiu și pe Medru, gios te pogoară Ș-ajută lui Vlad în bătălie. Așa gândesc eu că-ar fi mai bine, Însă n-așteptați de-azi pănă mâne ... întracela chip ei să să poarte Ca să aducă cele mai viteze Cu sine, iar' păn' la primăvară Să fie gata să iasă-afară. Abea pe câmp iarba răsărisă, Iar' codru noao frunză apucasă; Din toate părți turcimea trimisă S-adĂ¹nă:-o parte
... odaia mea. Ce mică îmi părea odaia de când mă făcusem mare! Mă primblam acum cu pași largi printr-însa ca un adevărat stăpân, stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe somnul meu, căci eram departe de clopotul cel supărător de la școală și de pedagogii cu ochi pânditori. Era tot la locul lui patul cel ... Dar ca omul ce poartă grija pornitului, în loc să mă scol la ceasul trebuitor, mă deșteptai în puterea nopții când stelele luceau mai ochioase pe ceri. Îmi aruncai torba în spate și pușca pe umăr și ieșii tiptil pe ușa din dos, spre a nu face vuiet. Întunericul nopții, tăcerea adâncă, mă tulburară puțin; însă, gândindu-mă la vânătorii din Africa, care ... Cânele lui Axinte, între noi fie vorbă, era un câne neprețuit, și se vede că știa deosebi oamenii buni de cei răi. Când am trecut pe dinaintea jităriei, el a prins să se gudure, să ne lingă pe mâni, să ne sară cu labele pe piept, încât moș Toma grădinarul a trebuit să-l probozească de prea necumpătatul său prieteșug, și am avut multă greutate de a
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... a născut, l-a scăldat în sânge de șerpoaică... IRINA: Și de vultur... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie ... adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriți... Veniți să vă blagoslovesc. (Fetele se apropie sfioase.) Împrejurul meu... așa... așa... ca ierburile crude de pe bătrânul turn al Sucevei... Da... da... sărută mai bine, nu te sfii, Ilinco... mai bine, fata pârcălabului Dajbog... Da... da... pe rând... Ileană, erai mică când pieri Hrâncu... Și tu, Oleană, ai să vezi pe tat-tău Duma. (Toate sărută mâna domnului. Țugulea nu se mișcă, încremenit.) Dar tu? Tu ești stană de piatră? Ai sabie? A? Bine ... MARIA: Seamănă cu măria-ta... Ca două picături de apă... ȘTEFAN: Una care pică acum și alta care a picat odinioară... Abur... risipit... Pe una o văd... pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloșului și de frâiele lui Voitiș. Odată veni, numa-n zale, și după zale picura sânge, ne cuprinse pe doamna Maria și pe mine și ne ridică în sus și zise: Mario, așa bătrân cum sunt, am învins, având d-a dreapta pe arhanghelul Mihail și din față pe Domnul nostru Isus Christos... Și castelul a sunat de vorbele lui... Era după Cosmin... DOAMNA TANA: După Cosmin!... Oh! ce zile mari!... Ferice ... ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge ... comisul CĂȚELEANU și CĂTĂLIN. ȘTEFĂNIȚĂ: Boieri, Arbore vrea să înnoim prietenia cu Sigismund tocmai când mă pregăteam să intru în Podolia și Pocuția, să pârjolesc pe una și să păstrez pe
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... celor nemoldoveni, substanța acestei cărți, care lor le poate apărea ermetică. * * * Meșteșugit se conturează filigrana psihologică a dlui Ibrăileanu. Avem în față iscusința pe care numai maturitatea desăvârșită, nutrită în pasionată meditare a scrisului literar, o poate aduce. Jurnalul lui Emil Codrescu este de un microscopism pânditor, implacabil, care surexcită atenția până la culmi bolnăvicioase. Dl Ibrăileanu este un teribil amănunțitor al vieții ... generalizatoare despre o dragoste din copilărie: E singurul tău amor curat, pentru că n-a fost amor, pentru că n-ai fost niciodată pe punctul de a muri de pofta celor câteva kilograme de materie organică, pe care fata cu părul pe spate le extrăgea din elementele brute ale naturii. În treacăt notăm faptul curios, dar adânc fondat în concepția întreagă a doctorului Codrescu, că ... patruzeci de ani! ce urât, ce vulgar sună cuvintele astea! ce dospit! iar Adela douăzeci. Cu această deosebire de vârstă el nu o mai iartă pe fată; i-o repetă până ce o exasperează. Și doar fata, cât era de pudică și de bine crescută, face și spune tot ce era ... ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... Roman, fiul lui Ilieș v [oie ]v [od ] în vremea războiului civil din 1447 și 1448. Matei Corvin se hotărî, dar, a pedepsi pe Ștefan al nostru de nesupunerea și mai ales de ridicarea armelor în contra lui. El însărcină pe Hroiot, general vestit din Transilvania, ca să intre în Moldavia, în capul unei armii numeroase. Domnul, înștiințat de năvălirea dușmanilor în țară, porunci a ... mic și neputând a se arunca pe șa: "Doamne, îi zise aprodul, eu m-oi face o moviliță, și vino de te suie pe mine și încalecă" Voievodul, așa ajutat de slujitorul pus în brânci, încălecă și, dând pinteni: "Sărace Purice, îi răspunse, de vom scăpa, eu și tu ... spaima între dușmani și puse capăt luptei. Ungurii fură deplin împrăștiați și luară drumul țării lor, mai cu grăbire decât veniseră. Ștefan biruitor nu uită pe aprodul Purice; după ce mulțumi Dumnezeului armiilor pentru norocitul sfârșit al războiului, el făcu pe Purice armaș mare și-i schimbă numele în Movilă; noul boier merită într-atât bunătățile domnitorului, încât ajunse la cele întâi ranguri a țării ... a da expediției sale o coloră națională, ca doară ar trage în partea sa facția nemulțumiților din principat, declară că venea să puie iarăși ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... Îmi pare că epistolele, satirele și fabulele formează inventarul bun al lui Alexandrescu. Orientarea lui naturală a fost clasicistă. Melancolia întrucâtva insistentă, sentimentalism pe tema ruinelor, a fantomelor trecutului, sunt teme literare pe care le impunea literatura apuseană pe atunci. S-a observat, cu dreptate, că adoptarea unor teme ca aceasta nu ne permite a vorbi hotărât de un romantism ... românii trebuiau să croiască pe de-a-ntregul. Era vorba de umplut cadre, date de o cultură nouă, impusă, prin fatalitate istorică, dinafară. Pe poeții din jumătatea întâi a veacului XIX se cuvine dar să-i judecăm, mai întâi, ca pe niște diletanți de mare bunăvoință, plini de râvnă patriotică. Animați, în primul rând, de a da substanță unei vieți intelectuale naționale care, cât ... trag doparte, privesc și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate acestea luăm titluri de mari autori, Dăm sfaturi și osândim, ne facem legiuitori, Ne credem pe cât putem ai lui Apollon nepoți, Râdem de unii câțiva, și publicul de noi toți. În Alexandrescu aflăm un scriitor român, om matur pe la anii 40,