Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CINE ȘTIE CE
Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 837 pentru NU CINE ȘTIE CE.
... În noapte-adâncă și în tăcere Stau prins în luptă cu al meu dor Îl svârl departe, dar cu putere El se întoarce învingător. Nime nu știe ce chin mă arde, Ce griji frământă aprinsu-mi gând Orologiul singur din ceea parte Răsună jalnic din când, în când... Orologiu jalnic, cine ești oare? Ah! ești amicul ce
Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane
... Nicolae Dimachi - O adunare de trii cocoane O adunare de trii cocoane de Nicolae Dimachi Informații despre această ediție — Ia vezi, zău, ce minunat Fustanlic mi-am cumpărat. Și-n credința că nu-i scump Patru lei cotul și-un tult Mai ales pe veresî Fără-a mai puni vadè. Di poftești și dumneata Singură eu ... focul cotcodeț Că-i un bou de n-are preț ! Iacă și-altul di pe lazul Și-ntocmai Grigori Razul. — Zău îți zic că nu te cred Oi să merg și eu să văd. — Drept să-ți spui, acest bărbat Vrednicu-i de lăudat. Îl vezi, bade, că la ... pustia, Că-mi umplură mișălia, Că nu știi ce-o mai făcut Ghețului Lapte-Bătut ? — Oh, dar, soro, cum de crezi Așa lucru păr' nu vezi ? Îs minciuni aceste toate Niciodată nu să poate. — Ia lăsați, nu vă sfădiți Și vă-ntoarceți, de priviți Să vedeți doi într-o butcă Ca cînd dracul îi apucă, Așa strigă și vorbesc, Ori pe semni ... îi Constandin Nătărăul cel deplin, Împreună cu Iordachi. Gugumanul lui Dimachi. — Adevăr că-i gogoman Nu
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... nici tu casă, băiatul începu iarăși să plângă și să voiască să se întoarcă la părinți. Cătară să-și găsească urmele pe unde veniseră; dar nu găsiră nici piculeț de urmă. Daca văzu și văzu, calul zise: - Stăpâne, am făcut o greșeală care nu se mai poate întoarce. Dă-mi voie să mă duc să caut vreun mijloc ca să ne căpătuim. - Asta nu se poate, odată cu capul, răspunse băiatul. După ce am ajuns pe aste tărâmuri neumblate, prin pustietăți fără locuitori, să mă lași și tu? Singur nu pot sta, uite, nici olecuță. - Încinge-te cu frâul meu, și, când ve vedea vro nevoie, scutură-l și într-o clipă sunt la tine ... și ele de vederea lui. Atunci băiatul își răsfiră părul, încălecă și zbură cu bidiviul lui. Zânele se uitară cu jind la dânsul și nemaiavând ce face, se întoarseră acasă și vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât or trăi ele. După ce ajunse pe moșia unui împărat mare, calul învăță pe băiat ce
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
... a cugetat-o sorbind a ei răcoare Și stelele de aur din cerul luminos, Și tainica natură în falnica-i splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ca sfântă inspirare, Și tot ce este-n creier ca vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce ... aveai cu tine lăstarele puterii, Căci mândra tinerime mereu te invoca. Cu tine n-aveai tronul, indiferent la toate; Un Ludovic cel mare în Franța nu domnea; Dar tu aveai aceea ce nimeni n-are poate Amici care să plângă când sufletu-ți plângea! Femeia răspunsese la sacra ta iubire, Bărbatul răspunsese la amicia ta, Și cântecele ... sugrume Din inimile noastre, cerescul simțământ, Ce sparge închisoarea-i de humă, ca să zboare Spre tot ce este rază, scântei, parfum, splendoare, Spre tot ce te ridică în cer de pe pământ! Ai suferit, desigur, dar niciodată încă, Oriunde te conduse destinul tău incert, Tu n-ai murit de foame ... ...
... stăm, trebuie să stăm. Femeia îi aruncă o privire furioasă, și-n urmă se plecă să privească iar la cel de pe bancă. De mort nu îi era ei frică la câte priveghiuri nu stătuse dânsa, pe câți nu îngropase! Ehei! că mai mult din asta trăia. Dar revolverul o umplea de groază, și parcă și bărbatu-său, care nu pusese în viața lui mâna pe pușcă la oaste nu-l luase și dânsul simți un fior prin șira spinării, așa ca un bulgăraș de gheață ce-i luneca pe piele, când se uită la țeava lucioasă. Împușcatul rămăsese pe o coastă; din mâna dreaptă, zgârcită, revolverul căzuse pe bancă. Mâna stângă ... vremea asta, când nici tu para, nici tu lemne, nici tu mălai, nimic n-aveau! Dacă n-o luau ei, ar fi luat-o gardistul. Ce, cu banii Năstăsoaii, căreia îi ținuse lumânarea, nu se întâmplase tot astfel? Ea-i lăsase, și notarul îi păpase. D-apoi zău! Doar nu mai era proastă... Și cum gândea așa, parcă i se șterse deodată amintirea întregii întâmplări: nu ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... timpurile noastre: prin noi înșine! Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri și insuflător de idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni ... de a numi romani - spune tânărul profesor Kogălniceanu în discursul introductiv la cursul de istorie națională, 1843. Oamenii aceștia vorbesc despre romanomanie vedeți ce repede mergeau lucrurile în societatea română. Și prețios este că nu erau numai vorbe: romanomania ajunge de prisos și ridicolă, fiindcă se născuse o cultură, cel puțin o literatură românească, ce nu mai era nici produs de simplă imitație, nici ciudățenie arhaizantă său latinizantă. Alecu Russo laudă o poezie a unui obscur oarecare, Dăscălescu, cu ... lui Alecu Russo. Originalul era în limba franceză și s-a pierdut. Textele românești sunt două: unul publicat de Bălcescu, care spune că nu știe cine e autorul; celălalt text l-a publicat Alecsandri, care-l atribuie sigur lui Russo. Cele două texte române diferă. Își va fi aruncat ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... Raluca dă cutia cu pudră și oglinjoara în mâna madmazelei și-i zice foarte severă : — Madmazelo, să faci bunătate să vii după mine: să nu te dezlipești de-aci, ai înțeles? daca nu vrei să te scarmăn! Replica a sosit. Strigăte fioroase se aud sub balconul palatului regal. Regina se arată încruntată de spaimă în scenă ... înainte cu un hohot colosal și se pornește s-aplaude cu mâinile, cu picioarele, cu bastoanele — se zguduia policandrul. Regina își pierde cumpătul. Întîi nu știe ce să crează, ea, atât de obijnuită să captiveze și să stăpânească publicul cu glasul ei frumos, cu ținuta și gesturile ei nobile. Apoi îi trece ... feluri se duce o notă ținută; Iorgu se gândește, se scarpină-n cap și răspunde: — Crescendo, descrescendo și ris... și răs... și ris..., și nu mai știe. — Și răs și ris ce? întreabă popa răstit și dă să-l apuce de ureche. Iorgu se ferește-n lături și răspunde: — Și răs -popă! Apoi i-a ... s-a oprit din bătăile ei inima cea mai fidelă!â€� se vaită amanta dezolată. Iorgu îi trage câteva bolduri; răposatul șoptește: — Ce ...
... altfel prin poticele pădurilor, care răsunau necontenit de cântecele haiducești. Eu însumi am apucat acele timpuri, bune de altfel, căci erau toate cu îndestulare și nu se cunoșteau nevoile zilnice ale traiului, dar veneau câteodată și grele cumpene în viață ca de-alde-acele ce mi s-a întâmplat mie în copilărie. — Ce ți s-a întâmplat? îl întrebarăm noi nerăbdători. — Apoi de pe când vă povestesc eu nu erau trebile întocmai ca acuma; fiecare trebuia să-și apere singur avutul, nefiind în țară altă oștire decât o ceată de arnăuți, cu simbrie, aduși ... răni, de-a venit la noi a fost scris. De va mai trăi mult sau puțin, de se va întoarce sau nu în țara lui, asemene era scris de mai nainte; de aceea el avea întotdeauna fața senină și liniștea sufletească a omului ce nu-și poartă grija vieții. Într-una din zile văzui în curtea noastră o mare și neobicinuită mișcare. Tata era îngrijat și slugile spăriete. O mulțime ... mă apropiai de tata. Tata era galbăn ca ceara, tăcut și în așteptare, s-ar fi zis că-și numără bătăile inimii; străjerilor de asemine ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... ham. Și, de unde ai fi crezut că greutatea unei pene ar fi fost de ajuns ca să-i frângă mijlocul în două, nici măcar nu se îndoi când eu îmi așezai pe spatele ei volumul respectabil al persoanei mele cu întreg tarhatul meu de drum... Ce voiți? era iapă din soiul lui popa Gheorghe de la Călugăreni... Plecai... Muntele Pietricica, făcând pe stânga față răsăritului, ținea învăluit încă, în umbra-i ... fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vânt nu mișca aerul învăpăiat; în fânețe nici un fir de iarbă nu se clătina; chiar plopul neastâmpărat se liniștise și, de pe verdele gingaș al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrângea în văzduh ca de pe ... în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de departe pe cineva intrând călare, făcu repede unghi drept din brațu-i alb, rotund și gol până ... pentru cine ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... pădure încâlcită, Era pe măgura dintăi O peșteră întroienită Sub uscături de brazi cărunți Și mâlitură de izvoare, În care pustnicii din munți Spuneau că cine intră, moare. Din fundul ei se depăna Izvorul purtător de basme, Ce codrul tot îl împăna Cu cosânzene și fantasme; Din fundul ei spuneau ciobanii Că iese Pajura în vale, Și năruiește bolovanii Cu vântul Ă ripelor ... am îmbinat pe cer, din nori, Din toamna blândă pe pământ; Te-am deslușit într-un miros, Dintr-un amurg de zi de vară, Și nu a fost nimic frumos Fără ca umbra-ți să nu-mi pară, Te știu că ești prin tot ce-i viu, Precum e raza de la soare, În tot ce este străveziu: Văzduh sau apă curgătoare; Te știu, te simt, te și trăiesc, Te voi trăi îmtotdeauna, Lăsând viesparul omenesc Să-și schimbe patima cu ... i se părea Că valea nu mai are fund. Cădea, și se scula rănit, Și iar umbla, și iar cădea. Era vânjos și oțelit, Dar... ce-ar fi dat să vadă-o stea! O stea! o rază! o scânteie! O licărire de lumină! Și bucuros atunci să-și ieie Pedeapsa pentru
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... ta, un drac trebuie să fie la mijloc. — Dacă-i vorba pe așijderea, măi Grigoriță, apoi să știi că trei zile și trei nopți nu ne mai urnim din Pângărați; ș-apoi vorba ceea, nici acasă nu-i de coasă. Tăiarăm peste podul, de la Viișoara, cotirăm la dreapta și apucarăm drumul mare ce duce spre Pângărați, și de-a-colo mai departe, printre munți, până la Prisacani la granița ungurească. Soarele de-abia scăpătase după-amiază ... neclintit e brâul de ziduri ce încinge locașul sfânt al lui vodă Lăpușneanu. Când soarele sta să apună, cotirăm la dreapta pe drumul de țară ce duce spre Pângărați, și nu scăpătase încă după piscurile păduroase ale munților Străjii când, obosiți de drum și colbăiți, intrarăm înăluntrul mânăstirii prin poarta înaltă de stejar ferecat, sprijinită pe ... mai aștepta d-voaatră oleacă, păn-a sfârși sfinția-sa rugăciunea, răspunse el. Și, poftindu-ne să stăm păn-atunci pe o bancă ce se afla în cerdac, intră înlăuntru. — Da ce rugăciune, măi Grigoriță, la vremea asta? întrebai eu. — Tu n-auzi că toacă de vecernie? și starețul, când ...