Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru E APA

 Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 740 pentru E APA.

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... oare o critică așa de neîmpăcată în contra celor mai multe forme și autorități de astăzi? Admițând chiar că transilvănenii scriu rău, că Bărnuțiu nu e om de știință, că Șincai nu e istoric, că Societatea Academică Română e stearpă, că cele mai multe ziare și poezii nici nu merită acest nume; de ce să fie totuși așa de amar combătute? Tot sunt creațiuni ... lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe ... și, devenind o noțiune generală, se ridică pe calea abstracțiunii spre sfera științei, însă se depărtează în proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva „inteligență eminentă“, nu leagă nici o imagine sensibilă cu aceste cuvinte. Altfel a fost în ... se ridica peste un nivel dat; de unde cuvântul mensa, care mai înainte vrea să zică orce ridicătură, masă, bancă, scenă pentru vinderea sclavilor etc.; ...

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... a se lăsa tocmai dinaintea unei cocioabe de bordei sărăcăcios. Era seara. Bătu la ușe. Cei dinăuntru, o pereche de oameni jigăriți, întrebă: - Cine e acolo? - Om bun, le răspunse fiul de împărat. Deschideți, că sunt un călător. Îi deschiseră. Când intră în bordei, el băgă de seamă că muierea ... că nu este nimic în crâng, dete tutulor răilor și iepure și tot, și se întoarse să se odihnească. Când, ia ipângeaua de unde nu e. Se uită prin prejur, și nici o frunzuliță măcar nu se mișca. Fiul împăratului horcăia de socoteai că o să deștepte și pe morți. Bietul ... trăsnet. Simți că alt n-are cine să-i fi jucat renghiul acesta, decât ucenicul lui. Se suci, se învârti, dete târcoale prejmetelor; ipângeaua nu e. În cele de pe urmă, după ce îl înecase necazul, se duse să-și deștepte ucenicul. Acesta dormea mort. Îl zgudui, îl scutură, ca de ... dă tumba peste cap, îi mai dă vro două lovituri bune în cap și-l lasă mort acolo locului. Făcu ce făcu și aduse nițică apă în căciulă, stropi pe flăcăul care leșinase, și îl mai învioră. Acesta, când se deșteptă și văzu pe izbăvitorul său, zise: - Cere-mi oricât vei ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... și, cu un glas slab și umilit, îi zise, privind-o lung: — Pentru ce, Sofi?... Pentru ce vrei cu orice preț să mergem? Vremea e urâtă... Mie nu prea mi-e bine... Dna Moroi trânti pieptenele pe scânduri, de se sparse în două. Se încordă în lungul trupului și îngheță rigid, ca o pârghie, în dreptul ... fac și ceilalți... Mă mir că nu simți aroganța oamenilor cu maniere când te văd lihnit, tremurând la fiece leu pierdut... Și au dreptate... Așa e lumea... Așa e viața... Tu nu ai nici inimă, nici cap! Dna Moroi se trânti pe o veche canapea damaschinată și începu să plângă, strângându-și obrajii în ... o privire. I se păruse că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu ... la poartă să rupi din 200... Tu ești devena de vom pierde... Moroi se cutremură, întinse birjarului încă un leu. Nădușelile îi brobonară fruntea. El e ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Vedenia

... Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n ... știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să ...

 

Heinrich Heine - Vedenia

... Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n ... știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... soțului ei. Ce credeți că a făcut vestitul, înfricoșatul hatman Baltag? A chemat îndată slujnica spre a stropi cu apă pe soția sa; a trimis după un doctor; apoi repede s-a scoborât în curte și a alungat pe ...

 

Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete

... de la dânșii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul și-l legară. După aceea așezară și un cazan pe foc cu apă și se găteau să-l fiarbă ca să-l mănânce. Dară tocmai când era să-l arunce în căldare, un zgomot se auzi nu departe ... împărat, îi zise voinicul: - Preaînălțate împărate, am auzit că oarecine s-ar fi lăudat către măria-ta că el ar fi ucis pe balaur. Nu e adevărat, măria-ta, eu sunt acela care l-am omorât. - Minți, mojicule, strigă țiganul îngâmfat, și poruncea slujitorilor să-l dea afară. Împăratul, care nu ... de ce n-a căutat capetele în gură, mai nainte de a le aduce la împăratul, strigă: - Dați-l afară că e un smintit și nu știe ce vorbește. Împăratul însă zise: - Tu, voinicule, va să zică ne dai să înțelegem că acela a omorât ... Dumnezeu că a scăpat-o de sluțenia pământului, de harapina spurcată. Eram și eu p-acolo și dedeam ajutor la nuntă, unde căram apă cu ciurul, iară la sfârșitul nunței aduseră un coș de prune uscate să arunce în ale guri căscate. Încălecai p-o șea etc. â–² Începutul ...

 

Vasile Alecsandri - Zilele Babii

... Bântuit de vijăliri, Căci ferească Domnul sfântul De-ale Babelor iubiri! La răsuflul lor deodată Tot ce-i verde, înflorit, Cade, moare vestezit. Turba lor e nempăcată, Dorul lor neîmblânzit. Ele știu să-ncurce firul Feți-frumoșilor, pe plac. Știu să schimbe pentru leac Chiar în brustur trandafirul Și stiglețu-n ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bârlad

... îl urmăresc, Ca pulberea în vânturi toți se risipesc. Ștefan îi preurmă, fuga lor nu-i scapă. Mulți, cuprinși de spaimă, sar și pier în apă. Alții, între dânșii singuri se ucig, Alții-n spada noastră, năvălind, să-nfig. Astfel multe paseri, prin furtuni turbate, Zboară risipite, par înspăimântate! Unele s ... Luce ca lumina soarelui la zori, Dar a sa lumină foarte lucitoare, Să nu ne răpească prin a sa vulvoare. Fala e un soare mândru, strălucit, Ce orbește ochiul care l-a privit." Astfel zice domnul. Cupele-aurite Cheamă, prin toaste, zile strălucite. Tinere fecioare ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... să lovească. În clipa aceea a înțeles toată zădărnicia vieții; toată nădejdea i se stinse. Atunci numai a priceput că singurătatea e puterea cea mai mare a luptătorului. Singur, cu tine, fără patimi, fără ură, tu, în fața ta! Și-a lăsat nevasta ... se topiră cele din urmă raze ale soarelui mureau curate, rumenind odaia. Colonelul dormita. Vroi să se trezească de câteva ori, își dădea seama că e într-o amorțire grea; visele ce-i cutremurau somnul acesta le știa că nu-s în ființă, știa chiar că visează, și totuși i se ... ca o petică; parcă nu mai avea nici sânge, nu-i mai bătea nici inima, și chiar oasele i se topiseră. I se părea că e totuna cu patul, că era subțire ca cearșaful, întins ca el. Câteva crâmpeie din trecut iarăși i se luminară în întunericul odăii, fulgerări repezi, ca ...

 

Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)

... pe-acest pământ        A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt        Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba,        Nebună și infamă: Nici voi să știu cărarea sa        Și nici chiar cum o cheamă. Ea sufletul mi-au mistuit        C-o stranie ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>