Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de fier a lui mână-a cuprins Uitându-se-n sala cea vastă. Pe stânci de bazalt Stă calu-i înalt Și coama-i i-o îmflă în lună Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri dalbe. De-umărul junilor de razim, zboară, De raze umede ochii-s izvoare, Ca-n vânt se leagănă zveltele poze Prin păr ce flutură cununi de roze... Și beți de muzică plutesc ca vântul, Jocul e repede, încet e cântul Și pe când sufletul stă de beție Plutesc ființele... o vijelie... Până ce aria dispare, trece... O rază timidă în ziua rece. Apoi perechile stând risipite S-adun în grupele orânduite ... cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Și toată viața lui, ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... nu-i soarta oricărui.  O, înger! el zice și glasu-i se-neacă Și dreapta îi scapă pe-a săbiei teacă: Sigur de iubire-ți  m-aștepte pierzare  Tot scoate-voi piatra luminei din mare! ................................................ Din Spania pleacă, cu pașii pribegi, Prin țări și orașe, castele de regi; Abia vede-o țară și iarăși o lasă, Căci piatra luminei gândirea i-apasă. De ani e pe cale... Se vede în fine Cuprins de pustiuri, de negură pline, Încet poticnește al calului pas, Și-n noapte departe se pierde-al său glas. El vede munți mândri, asupra cărora Pădurile negre nu ... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă  Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... nu-i soarta oricărui.  O, înger! el zice și glasu-i se-neacă Și dreapta îi scapă pe-a săbiei teacă: Sigur de iubire-ți  m-aștepte pierzare  Tot scoate-voi piatra luminei din mare! ................................................ Din Spania pleacă, cu pașii pribegi, Prin țări și orașe, castele de regi; Abia vede-o țară și iarăși o lasă, Căci piatra luminei gândirea i-apasă. De ani e pe cale... Se vede în fine Cuprins de pustiuri, de negură pline, Încet poticnește al calului pas, Și-n noapte departe se pierde-al său glas. El vede munți mândri, asupra cărora Pădurile negre nu ... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă  Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi
Vasile Alecsandri - Fata de birău
... Vasile Alecsandri - Fata de birău ,,Fată de birău! Fă pe dorul meu." ,,Ba, bădiță, ba, Nu te-oi asculta, Că mă-i înșela Și nu mă-i lua." ,,Jur pe mândrul soare ... l săruta; Iar a doua zi, Când ea se trezi, Prinsă-a lăcrima Ș-a se blestema. Ea se tot bocea, El îi tot zicea: ,,Fată la birău Și de țăran rău! Ce plângi la pârău? Rogi pe Dumnezeu Ca să te iau eu? Nu mai plânge, fa, Că eu te-oi lua De soția mea Când se va vedea Ursul cu cercei Umblând după miei, Lupul cu cimpoi Umblând după oi, Vulpea cu mărgele Culegând surcele, Ș-un ... Într-un vârf de plop." [1] Birău : cioplitor de sare la ocnă. Tot acest subiect este cântat în Ardeal cu versurile următoare: Pe cea zare de colnic Merge-un tânăr de voinic. Pe cea vale înflorită Merge-o fată-mbobocită. Când au fost de către seară Ei în drum s-împreunară; Când au fost de către zi, Unul ș-altul se trezi. El se scula șuierând, Clop de rouă scuturând; Mândra se scula plângând, Tot
... n drumu-i le spulberă de sună, Iar steaua cea polară i-arată a lui cale. Ajuns-a el la poala de codru-n munții vechi, Isvoară vii murmură și saltă de sub piatră, Colo cenușa sură în părăsita vatră, În codri-adânci cățelul pământului tot latră, Lătrat cu glas de zimbru răsună în urechi. Pe-un jilț tăiat în stâncă stă țapăn, palid, drept, Cu cârja lui în mână, preotul cel păgân; De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân, În plete-i crește mușchiul, și mușchi pe a lui sân, Barba-n pământ i-ajunge și genele la piept ... aleargă Și mii de glasuri slabe înce sub bolta largă Un cânt frumos și dulce - adormitor sunând. Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se zbate ... lume acum încremenește. Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atîta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire. Tăcut se cumpănea universul cu miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de ... și își ascunde tainele cît ține ziua. În unele seri de august însă, vagabondele lumini ce brăzdează cerul păreau că se înmulțesc și plînsul acela de foc, al cine știe cărei dureri uriașe, amestecîndu-și lacrimile, cădea parcă tot mai aproape de pămînt. Dar inima lui Enric își avea și ea lacrimile ei și în timp ce universul își plîngea preaplinul de
... Alexandr Puşkin - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu ... zburam, Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ochii îmi păinjini, Și înghețul morței inima-mi slei. Dar când casa grecei zării de departe, Slăbi tot curajul și puterea mea; Zbor, ajung, descalec rece ca de moarte, Și intru la ea. O, vai! o, turbare! o, chin nedescris! Văz... aievea oare sau e vrun rău vis? Văzui fărădelege, văzui pângărire! Pe ... a lor trupuri călcând cu turbare, Priveam a fetiței chipul cel plăcut, Gurița-i deschisă cerea sărutare Ș-într-acel minut. Atunci de pe capu-i șalul am luat, Ș-am șters în tăcere fierul sângerat. Tot încă țiu minte ruga ei duioasă, Și cum din grumazu-i sânge gâlgâia... De ...
Constantin Negruzzi - Șalul negru
... Constantin Negruzzi - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu ... zburam, Nu simțeam durere, nici compătimire, Ca piatra eram. O negură ochii îmi păinjini, Și înghețul morței inima-mi slei. Dar când casa grecei zării de departe, Slăbi tot curajul și puterea mea; Zbor, ajung, descalec rece ca de moarte, Și intru la ea. O, vai! o, turbare! o, chin nedescris! Văz... aievea oare sau e vrun rău vis? Văzui fărădelege, văzui pângărire! Pe ... a lor trupuri călcând cu turbare, Priveam a fetiței chipul cel plăcut, Gurița-i deschisă cerea sărutare Ș-într-acel minut. Atunci de pe capu-i șalul am luat, Ș-am șters în tăcere fierul sângerat. Tot încă țiu minte ruga ei duioasă, Și cum din grumazu-i sânge gâlgâia... De ...
Mihai Eminescu - Dragoste adevărată
... Mihai Eminescu - Dragoste adevărată Dragoste adevărată de Mihai Eminescu Dragoste adevărată De fecioară prea curată; Tânără-ntineritoare, Dragoste de fată mare; Însă plină-i de durere Dragostea cea de muiere, De durere și de haz, De dulceață și necaz; Îndărătnică și dragă Cată ceartă ziua-ntreagă, Iară sara se împacă, Că tot ție va să-ți placă; Dragostea de la muieri E cu sare și piperi, Nu-i lihnită și dulceagă, Zi cu zi în foc te bagă, E războinică, fierbinte Și cu capul ... Ochii negri amândoi Îți dau pururea război, Gura cea cu zâmbetele, Tare-ți poartă sâmbetele Ș-acel drac cu mâni subțiri Cu mânie în priviri Tot
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec ... bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea ... Cresus comori nu pot peste dânsa să treacă, Nici ale regilor tari brațe n-o pot birui. Ea spre mormintele triste răpește-ale pruncilor trupuri, De prin ai mamelor ochi lacrimi amare storcând, Iar pe băieții care anii-și plinesc în zadar, tot ea-i fură Și îi silește-a porni - cruda! - spre negrul Tartar. Și, de îndată ce vârsta-nflorit-a sosit, ne-amenință. Numaidecât cu a sa spaimă ori Lethe, ori Styx. Nădăjduind a trăi ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă ... umbră și zilele sunt vis. De-aceea înainte de-a morții-mi sântă oră V-am adunat, pe-al vieții-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra-ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare  trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr, el tot ... deșertăciunea: Să treacă ale lumii curs mizer și meschin, Ca pasul vieții-mi toate să-l ducă-nțelepciunea, Ca sigur să calc calea vieții cea de spini, Ca tot ce eu voi face să fie fapte bune, Să n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieții-mi să fie cât de grea, Voi ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta. Retras în sală mare