Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI MARE
Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 1497 pentru CEL MAI MARE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
... prindeau și adormeam; uneori tresăream ș-o întrebam câte ceva; ea începea să spuie, și eu visam înainte. - A fost odată un împărat mare, mare... - Cât de mare? - Mare de tot. Și-și iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Și îi părea rău, îi părea rău că nu avea copii ... ce te-or simți florile, încep să se miște, să se bată, și multe se apleacă pe obrajii ei, și ea se dășteaptă, că doarme mai ușor ca o pasăre; și vai de cel ce l-o vedea, că-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, în buruiană pucioasă or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se ... pe la urechi, ca un bondar, ca acele cântece din burienile în care adormisem de atâtea ori. - Și împăratul a încălecat pe calul cel mai bun... - Cel mai bun... îngânam eu, de frică ca să nu mă fure somnul. - ... ș-a luat o dăsagă cu merinde și a plecaaat ... a dus, s-a dus... - ... s-a dus, s-a dus... - Până a dat de o pădure ...
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... păsare în nasul regelui sau al filozofului, iar negăsindu-i, apoi în hobotul elefantului sau în altă fiară. Se-nțelege că, cu cât este pielea mai fragedă, ajungem mai degrabă la globulețele sângelui, pe care îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui ... sânge, și vocațiunea ta nu corespunde genealogiei noastre isÂtorice, căci strămoșii tăi și-au împlinit datoriile lor cu glorie, sugând nobilul sânge al celor mai onorați cetățeni ai țării, necruÂțând nici pe cei mai mari demnitari ai statului. Ei sugeau de-a valma pe înțelepții filozofi și brahmini, precum și pe frumoasele femei de la curte. Iar ... de-a valma. OameÂnii mor, nevăzând pe minerii ce-i ucid, căci vederea omenească e tâmpită, neputând străbate cu văzutul pe cele mai mici creații ale naturii. Cu cât animalul e mai voluminos, cu atât e vederea lui mai mărginită. Noi vedem aceea ce nu vede nici pasărea, și pasărea vede aceea ce nu poate vedea nici omul. Uită-te pe luciul apei sub ...
Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal
... i regesc Și chin adânc svâcnește în ochiu-i vulturesc; Căci luptătorii harnici, ce lângă tronu-i stau Frânturi de spadă numai în mână ei mai au. Și tarea lor cetate de flăcări e cuprinsă Și de dușmane brațe jur împrejur încinsă! Mereu în sală intră, mereu voinici răniți. Pe lângă ... nu ne va supune. În a sclăviei lanțuri el trupuri răci va pune. Aduceți o căldare! În ea o beutură Să facem, ca cel care gusta-va picătură, La Zamolxix o nouă viață să-și găseascăâ€�. Cum regele grăit-a așa s’a și făcut ... ‘n piept n’o simte de lanț și jug e demnâ€�! Și-așa a morții cupă din mână în mână trece Și cel ce gustă ‘ndată alături cade rece. Deodată greaua poartă se sparge și în sală Traian cu capii oastei romane dă năvala... În clipă luptătorii ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l dobândesc, O fericire alta mai mare Nu pot pe lume să mai doresc. Ah! lânga dânsul ar fi un trai Mai bun, mai dulce decât în rai! ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!... ZULNIA Mătușica? ARGHIRIȚA N-am bucurie, te-am pierdut. Acum înțeleg eu fantasiile tale, cura d-tale ... Până când deodată, haț! Ți-a prins inimioara-n laț! Îl iubești Și te jertfești... Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi. II Nu m-ai crede când ți-aș spune Că odată chiar și eu Am avut visuri nebune Pentr ... deodată, haț! Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun ... când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu-l iubi, Nu te jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! III Dacă Ursita încântătoare Ar vrea vreodată să-l dobândesc, O fericire alta mai mare Nu pot pe lume să mai doresc. Ah! lânga dânsul ar fi un trai Mai bun, mai dulce decât în rai! ARGHIRIȚA (apărând) Sărmănică, sărmănică!... ZULNIA Mătușica? ARGHIRIȚA N-am bucurie, te-am pierdut. Acum înțeleg eu fantasiile tale, cura d-tale ... Până când deodată, haț! Ți-a prins inimioara-n laț! Îl iubești Și te jertfești... Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi. II Nu m-ai crede când ți-aș spune Că odată chiar și eu Am avut visuri nebune Pentr ... deodată, haț! Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun ... când deodată, haț! Tu să-i prinzi inima-n laț! Nu-l iubi, Nu te jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul ... antologie îl ilustrează: că sinceritatea simțirii e singura condiție în poezia lirică, unde talent nu înseamnă altăceva decât posibilitatea de a fi sincer cel puțin cu tine însuți. Am răsfoit cele două volume cu un sentiment curios de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis ... tot ce-a fost atunci, ne-a despărțit războiul, cât un veac de întuneric. N-am găsit în aceste pagni cele mai bune poezii ale lui Iosif, care au fost, printr-o ciudată contradicție cu natura lui subiectivă, niște balade cu caracter popular, legendar sau istoric: Gruia ... — a trebuit să suporte durerea hărăzită unui bărbat... Și nici ca profesionist n-a avut satisfacțiile pe care le au mai ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii ... timizi și el a stat pe loc... Ce s-a-ntâmplat de-atuncea nu vrea să ție minte. Destul că nu mai este... și chipul ei cel blând, Zâmbirea-i sfiicioasă și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a stins. De-aceea însă ar ... Prin umbra străvezie icoane pe păreți. Culcată jumătate, copila cu-ntristare Zâmbește. Plete blonde pe umere cobor Și cad pe albe perini, iar ochiul ei cel mare Arată nu amorul  ci setea de amor. Iar fața ei frumoasă-i de-acea albeață sură, Brumată ca-n lucirea unui mărgăritar; Pe brațe ... Cu ochii plini de visuri zadarnice povești, S-adorm plecându-mi tâmpla la tâmpla ta  nebună! Așa cum te visasem ai fost, dar nu ...
... lume după el, că, ce-i drept, mare minune de băiat! iar doica, la care mulți se uitau lung, le spunea: — Ia, nu vă mai uitați așa, parcă n-ați mai văzut copil! să nu mi-l deochiați! Când a ajuns băiatul la vreo șase anișori, împăratul a-nsărcinat pe un curtean ... când îl vedeau săgetând rândunica din zbor; când îl auzeau, pe urmă, cântând din gură și cu harfa, de te sfințea — amândoi soții nu mai puteau de mândrie, îl luau în brațe și-l sărutau, și femeia zicea: — Mulți feciori de-mpărat or mai fi, da ca și ăsta al nostru, nu mai crez altul!... s-a isprăvit! Au trăit ei așa cu toții, la curte, în bună pace, liniștiți și fericiți, fiecare cu partea și ... ei trebuie pe puțin o fată de-mpărat; de unde nu, nu trebuie! că, slava domnului! tânăr e, frumos e, voinic e, fecior de-mpărat mare e! Are vreme să mai aștepte pân-o găsi una pe potriva lui. Împăratul a zis una, împărăteasa două, doica nouă... au început să se-ntețească femeile la ... ...
Ion Luca Caragiale - "Constituționalul" poet
... de exemplu, focul de la Teatrul Maican îl inspiră să ne dea câteva rânduri de înaltă poezie. Se știe că sinistrele inspiră pe poeți în cel mai înalt grad. Cutremurele, uraganele, trombele, incendiile mari sunt tot atâtea pretexte lirice. Să scoatem florile alese ale bucății din Constituționalul. Iată-le: “Foc !... sergentul ... Focul era în toată puterea, cu toate că nu trecuse nici un sfert de oră de la anunțarea lui...â€� Se știe că un foc, mai ales puternic, nu începe decât de la anunțarea lui. Poetul trebuie să fie și este totdeuna și logic. “Totul fusese prada flacărilorâ€�; însă afară ... cum a luat foc dintr-o mică neglijență un teatru așa de bine aranjat și... asigurat contra incendiului!â€� Asta în adevăr este mare minune: cum să poată arde un edificiu bine aranjat și mai ales asigurat tocmai contra incendiului? Asta e tot așa de absurd ca și încetarea din viață a unei persoane asigurate în contra cazului ... œBieților artiști francezi, cari au dat aseară în fața unei săli goale La fille da Tambour-major, le-a fost dat cupa cea mai
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... opere didactice. Urmează conferențiarul: Pedagogul: No! ce-i grămakica? Școlerul: Grămakica iaste... Pedagogul: No că-z ce iaște? că-z doar nu iaște vun lucru mare. Școlerul numai apoi se răculeje și răspunghe: grămakica iaște o știință ghespre cum lucră limba și lejile mai apoi la cari se supune aceea lucrare, ghin toake punturile ghe veghere. Pedagogul: Bravo, mă! prostovane! (îi zic așe doară nu spre admonițiune, ci spre ... cine s-au bătut el? Elevul (brav): Cu turcii! Profesorul (râzând cu mult chef): Pe dracu! Că-z unghe erau turcii până atunci în Europa... Mai târziu doară apoi s-or ghescoperit turcii... (Puternic:) Cu dacii, mă! Elevul (mai brav): Cu draci! Profesorul: Că zău lui Dumnezeu că cu draci s-o bătut!... Dar mai apoi, Ștefan cel Mare și Michaiu Bravul cine au fost? Elevul (mândru): Ei erau oameni buni. Profesorul (aprobând cu tărie): Buni, mă !... și s-au bătut... Elevul (cu multă ... Cine a fost porcul și măgarul...? (Toată clasa râde.) Cine?... Minken musai să aflăm cine nu a știut reșpectul? (Fierbe de ciudă.) Mai ...
Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...
... la el Culbeci bătrâni cu coarne. Și el citea pe Robinson, Mi-l povestea și mie; Eu zideam Turnul Vavilon Din cărți de joc și mai spuneam Și eu câte-o prostie. Adesea la scăldat mergeam În ochiul de pădure, La balta mare ajungeam Și l-al ei mijloc înotam La insula cea verde. Din lut acolo am zidit, Din stuful des și mare, Cetate mândră la privit, Cu turnuri mari de tinichea, Cu zid împresurată. Și frate-meu ca împărat Mi-a dat mie solie, Să ... cea verde. Spre sar-am făcut pace Și drumul broaștelor le-am dat, Săltau cu bucurie, În balt-adânc s-au cufundat Ca să nu mai revie. Noi am pornit spre casă. Atunci răsplata am cerut Pentru a mele fapte  Și frate-meu m-a desemnat ... mantie o-prostire  M-am dus l-amanta mea de lemn, În sfânta mănăstire, Într-un cotlon de sobă. Și ah! și dragă-mi mai era! Vorbeam blând cu dânsa, Dară ea nu-mi răspundea Și de ciudă eu atunci Am aruncat-o-n foc. Și pe șură ne primblam ...