Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AR��I����
Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 1398 pentru AR��I����.
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune ... mele le poruncesc să treacă Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a genunii, Icoanele frumoase și dulci a slăbiciunii Ca flori cu veștejite ... primul colț. Deasupră-i se-ndoiră a cerurilor bolți, Iar de atunci prin haos o muzică de sfere, A cărei haină-i farmec, cuprinsul e durere. O, genii, ce cu umbra pământul îl sfințiți Trecând atât de singuri prin secolii robiți, Sunteți ca acei medici miloși și ... În orice veac trăirăți neîncetățeniți, Și totuși nici într-unul străini nu o să fiți, Căci lamura vieții ați strâns-o cu-ngrijire Și dându-
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... procitească băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana ... n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor și a tremura de mânios... Ei, ei! acu-i acu. Ce-i de făcut, măi Nică? îmi zic eu în mine. Și mă uitam pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr ... făină se macină acum la moară. Nic-a lui Costache, cel răgușit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres ... un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ți- ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... pe care nici tractaturile de la 1392, nici acele de la 1460 și de la 1512 nu l-au contestat. Poate că dacă această propunere ar fi fost primită, expediția din Crâm nu ar fi fost neapărată. Această slujbă din partea românilor ar fi interesat mai mult Europa la cauza lor, căci ei ar fi conlucrat de la sine la hotărârea soartei lor în loc să o aștepte ca acum din mâna străinilor. Ei ar fi dat de o parte rolul de nemișcare ce li se impune totdeauna și pentru care, mai târziu, li se fac nedrepte mustrări. Citesc într ... a fi înarmați și de a face pace și război.“ Chestia unei armii românești are mai multă importanță decât s-ar putea socoti; nu însă în privire că ea ar putea vreodată să se împrotivească armiilor rusești sau altor armii vecine. Principatele nu sunt în stare de a avea viață decât, precum Belgia ... prin ajutorul unei neutralități recunoscută și respectată de Europa. Cu toate aceste, deși neutralitatea de care vorbim ar fi sprijinul lor cel mai puternic, totuși ar ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... ce s-aude, P-aici încura calul viteazul Decebal. Dar unde e poetul ce poate da o seamă De toată majestatea clădirii în eter? Cine-ar putea să spuie această panoramă? Prin vorbe cine poate s-arate-acest mister? Eshil le-ar zice iaduri, adâncuri sfărâmate, În care el privește pe Jupiter trăsnind, Giganți și Ecatonhiri, Titani care îl bate, Zvârlind în ceruri munți, și p-Adis ... crivăț ne-ar aduce și gemete afunde, Și zgomotul ce face vulturul din Orteu. În largi domeni de brumă ce soarele-aurește, Un Osian ne-ar spune c-eroi aci conjur; În tronuri de porfiruri, o fiică că iubește Un june erou mândru cu ochii de azur. Dar însă acum nu ... e lumină și razele curate; Dar norii greu se scutur pe văile adânci; Mai trec vr'o cinci minute, și râuri turburate, Șiroaie rupând fagii, i-azvârlă peste stânci!... Și cât e de mic Omul când s-află pe un munte! Ce slabă-i e ființa în urlet d-element! Se vede cum se pierde la norul ce-a să-ncrunte; D-o linie greșeală, și piere ... ...
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... trebuie să fie ștearsă din închipuirea română; silințele sau ostenelile unor feciori ai Ardealului, aruncate în ogoarele Principaturilor, nu sunt titluri la acea mândrie; fapta ar dovedi mai curând că acei oameni, neavând cum întrebuința în Ardeal învățătura lor, s-au îndreptat în părțile României, unde puteau fi auziți, înțeleși și ... făcut pedanții, și se uită înainte, să vadă ce vor mai face pedanții și în care râpă de ridicol ne vor arunca; fără dânșii românia ar fi o adunătură de pedanți de tot soiul, ce s-ar socoti oameni mari, care s-ar sui în toate zilele la Capitol să se ureze unii pe alții că au scăpat românia. Se aude gâgâitul gâștelor... Dar Camilii nu se zăresc ... până acum ei nu au avut prilej a se ocupa de aceste chestii, și cred că se suflă pe ele cum nu s-ar sufla în borș... Nu știu iubiții noștri frați că fruntășia, sub o numire sau alta, e plecarea sufletului omenesc, și că numai nenorocirea poziției fraților ... a trăit afară de societate și s-a luat în dragoste cu sisteme afară de viață. Dar oare zărneștenii nu caută astăzi cum ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete ... se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne ... mai mult o armată gătită de paradă, o armată ca să facă frumos la cucoane, un alai elegant, gata să fie acoperit de flori ce i s-ar arunca de prin balcoane, o ceată de figuranți ce merg la o sărbătoare ori într-un tournoi nevinovat. Codrul bătrîn de stejar, trist și întunecat ... ultimă mîngîiere pe obrazul meu, pe general urcat pe negrul lui cal înflorit de spumă. Mîna domoală a strîns frîiele o clipă, capul i s-a întors către umăr privind îndărăt, brațul celălalt ridicat sus a întins spada. O comandă scurtă, într-o limbă necunoscută ...
... de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar ... arăta că degețelul ce-și lăsase urma avusese grijă să se înmoaie dintru-ntâi în dulceață. Musculița se pune pe ospătat; prăpădenie de lacomă ce-i! Numai din când în când prinde, cu ochișorul, roșul slovei mari din susul foii, un S frumos, încondeiat cu măiestrie, ca și cum ar fi fost țesut la începutul rândului: „Slavă țieâ€� . Atunci își aduse aminte cum necăjise mai zilele trecute, la o liturghie, pe-un dascăl, căruia ... un fir de grâu uns cu miere. Până ce n-a gustat din miere, nu s-a lăsat; dar bietului om i-a ieșit sufletul alungând-o. Acum s-a săturat; se suie binișor până-n mijlocul slovei roșii, care o atrage. Își ...
... mata te vor, Eu socotesc că el ar fi mai bunișor. CUCOANA ZAMFIRIȚA Adevărat, așa-i, eu mă unesc cu tine, Dar după întâmplări, acela-i pentru mine Pe care tița mea a vrea să-l hotărască. ZOIȚA Doar n-are dumneaei cu dânsul să trăiască. CUCOANA ZAMFERIȚA Eu ... au încredințat Că el ar fi acum ca și un însurat. CUCOANA ZAMFIRIȚA Pe cinstea mea vă spun că eu nu știu nimică. Tăgadă nu-i aici, căci nu am vre o frică. Iar că postelnicul la tița merge des, Aceasta eu v-o spun din toate mai ales, Și poate ... Ca să scăpăm de dânsul. ZOIȚA Cu alt chip nu-i putință. ÎNFĂȚOȘAREA III ZOIȚA ȘI POSTELNICUL GURIIANU POSTELNICUL (nevăzând pe Zoița) Da zău că-i curios pe toți să-i ocolești Și pentru două graiuri pe nime să găsești. Am fost la hatmanul și nu era acasă; Iar visternicul, atunce vrând să iasă, Nici nu ... POSTELNICUL Degeaba dumneata te sparii așa tare, Când trebui mai ales să fii la suflet mare, Fiindcă am să-ți dau curând un păișor! Acesta-i ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
... nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă ... să te strecori: Prozaice umilințe nu pot a le înfrunta. Tu vezi vremile de astăzi. Te-ntreb dacă muza ta, Poftită la tribunale, ar merge să dea cuvânt, Să spuie în bună proză de ce umblă după vânt: De ți-ar zice judecata: "Fiindcă-am aflat că scrii, Fiindcă vorbești cu norii și pui slove pe hârtii, Adu versurile tale, avem poftă să citim, Și de ... aceia! Pe noi tu ne-ai satirat!" Căci dumnealor știu prea bine, ca oameni care citesc, Că în lauda virtuții acei răi se osândesc. De ar fi o mulțumire să te vezi în tipar dat, Și pe uliți câteodată cu degetul arătat, S-auzi: ăsta e cutare! apoi eu te-aș ... ...
Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură
... inima De-apurure viază. Ascunsă sub aripele Lui Cupidon, mergi iute; El te-a scuti cu armele Ce-n Olimp sunt temute. Atinsă-i fi de mânele Doritei doamne mele Și te-or privi luminele Acelor vie stele. Pre tine vor să mângâie Mii fericiri dorite; De sărutări adapă ... mi sunt oprite. Încunguirată-n negură De un suspin fierbinte, Martoră-i fi de gemete, De tristele cuvinte. În acel sân al crinului, Când te-i afla ferice, Zi-i: Ce nu poate-asemene Să fie-Alvir aice? Că el, cu dulce zicere Ș-a inimei văpaie Ar usca cele gemene A plânsului pâraie. Ar alina ursitelor Neomenita lege, Cu amorate buzele Suspinul ar culege. Și mie lin luceafărul Din ceri va să-mi străluce, Când dulce-a fi d-o patimă Aminte a-și ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă ... inima domniței. În lumina lor, întocmai ca în două oglinzi, ea întrevăzu soarta ei înlănțuită de a sa; i se păru că întreaga-i ființă, contopită cu a lui, se pierde în întunericul nemărginit. Ea simți amețeala ce simte porumbelul când se vede răpit de vultur și ... și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ca și când ar fi el stăpânul pustiului, luă șesul de-a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi ... și părea că întreabă sfiicioasă pe călător pe unde merge; apoi, uimită de sumeția lui și de tăcerea nopții, își ascundea iarăși fața sub umedu-i văl. Sosi miezul nopții și iată că de la un colț al pustiului despre apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla ...