Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT
Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 1033 pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT.
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să-i spele... și privindu-se în apă s'a văzut acu, dimineața, tânărul de aseară, cu o barbă lungă albă până la brâu... Dormise o sută de ani... A rămas firește bătrânul încremenit... Ei ! tot așa au rămas la noi încremeniți cei cari, după ce au dormit o jumătate de veac, s'au găsit în fața împrejurărilor sociale și politice din urmă (aplauze sgomotoase)... Se șterge boierul la ochi de dimineață... când se trezește în față cu fapta vremii, cu așa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în fața ciubucului ridicat ... îndelung dela satisfacerea legitimei lor pretenții, atunci când natural ar fi să fie elemente de ordine, devin elemente de desordine; în loc să fie din ce în ce mai de folos progresului Statului, devin din ce în ce o mai mare primejdie pentru liniștea și siguranța lui. Doctrina conservatoare modernă îmbrățișează interesele mai largi decât ale unei clase dominante, interesele societății întregi. Partid ... pământ o viață de om, și știu ce ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ... atât iubeam. Vedeam livada, grădina, Poteca ce des călcam, Părul înalt și tulpina Unde copil mă jucam. Astfel în țări depărtate, Unde străin te numești, De-auzi pe neașteptate Limba care o dorești, Limba acea părintească, În care tu te gândeai, Ce-n vârsta copilărească Cu maică-ta o vorbeai, Oricât de urâtă fie, Aspră, grea la auzit, Se naște o bucurie Un ce neobișnuit, O simțire vie-adâncă În sufletu-ți rătăcit, Și crezi că te afli încă În țara ce-ai părăsit. A! dacă o provedință Asupra mea ar privi, Dacă smerita-mi dorință Soarta o ar împlini, Departe de-ai tiraniei Tovarăși nelegiuiți, De cursele vicleniei De oameni neomeniți, De tot ce ...
... cu bine te așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de la toți camarazii mei, și de la Prâsnel, și de la Țuflic și de la Poriu-împărat, și de la Scormolici, și de la Beșleagă, chemându-i pe fiecare după poreclă și sărutându-i din toată inima; iar Poriu-împărat, care umbla cu o chivără de
Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați
... munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea sus ; Slăvitul zilei împărat Încet se lasă spre apus ... au și-acum împărăție Bătrînii uriași, Și-adese-n nopțile senine, Cînd liniștea domnește-n bolți, pustie Păn-la urechea noastră vine Un vuiet surd de pași... Astfel îmi povesti sihastrul, Apoi tăcu... O liniște de vrajă se făcu, Și fumul se-nălța albastru, Iar flăcările, aruncînd pe stînci Potopul lor de pară, Închipuiau o horă de fantasme, Și apele, fierbînd clocotitoare, Cu scoborîri și creșteri De sute de izvoare Își îngînau eternele lor basme În noaptea fără fund a negrei peșteri... XI Fantastic norii se-nveșmîntă, Străpunși de suliți lungi de aur, Și ca-ntr-un lac de sînge crește Întreaga zare-nspre coclaur. Semn de război !... Un glas de bucium, Din văi, mă
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... Vasile Alecsandri - Novac şi corbul I Fost-a, cică, un Novac, Un novac, Baba Novac, Un viteaz de-al lui Mihai [1] Ce sărea pe șapte cai De striga Craiova vai! El un fecioraș avea Și tot astfel îi zicea: ,,Fecioraș, Gruiuțul meu! Ascultă de ce-ți zic eu, Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe În neagra străinătate. [2] Dacă sorții te-or purta ... iute-l cuprindeau Și-ntr-un beci îl închideau, Lumea să n-o mai privească, Soare să nu mai zărească! II Grue zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare Și prin gratii lung privește Cerul care strălucește Și de dânsul nu-ngrijește! Dor cumplit inima-i seacă, Plâns de jale mi-l îneacă, Când zărește despre soare Cârduri, cârduri de cocoare, Călătoare zburătoare Și de el nepăsătoare. Iată, mări, cum plângea Că departe, sus zărea Un corb negru, corbișor Ce zbura încetișor Și din aripi tot bătea Și cu jale croncănea. Iar Grue se amăra Și din gură-amar zicea: ,,Căci n-am durdă, pui ... haine novăcești, De ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... într-un mod absurd se jucau într-un mod ridicul, pentru că într-o săptămână trebuiau cel puțin două cu totul nouă: era un fel de muncă silnică artistică, făcută cu oameni de strânsură, și care trebuia să ucidă și rarele talente ce din întâmplare se iveau între aceia. Din norocire, timpurile acelea au trecut; Teatrul Național este astăzi o instituție de stat, cultura se lățește tot mai mult, publicul încebul cu încetul se deprinde a privi teatrul ca teatru, si astfel, câtuși de puțin interesantă să fie piesa, numai bine să fie jucată, totdeauna munca artiștilor va fi potrivit răsplătită. Cu bucurie constatăm că se face de amândouă părțile un progres paralel: de o parte teatrul a început a lucra în sensul cel adevărat, de altă parte publicul, fără deosebire de clase, a dovedit, mai ales în stagiunea aceasta, că susține Teatrul Național cu toată bunăvoința. Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. Fără îndoială că ... cam în românește, o piesă-antichitate — cum ar zice elegantul Gionîn stilul lui tigheluit— și o operă bufă franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce ...
... George Coşbuc - Carol Robert Carol Robert de George Coșbuc Stăpânul țării feudale Râdea de Basarab, pe cale Venind cu sutele de-arcași Turnați în zale, Ce-i pentru-acești viteji ostași O țară largă de trei pași? Sărmanul vodă, cum îl cheamă, O fi-n pământ acum de teamă! Ce minte-o să-l învăț! Să-l fac Să ție seamă Că eu sunt eu, și nu mă-mpac C-un biet ca el, cioban ... sărac! Uitat-a că-i născut să fie Păstor de oi și slugă mie? De barbă însă am să-l scot Din vizunie. Ce câini îl apără? Socot Să-l spânzur eu cu câini cu tot! Curând, flăcăi! E plin paharul! Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul Dar cine crede el c-ar fi Maghiarul? Și regele râzând s-opri Și-aceste vorbe le citi: Mărite crai! Îți ... măcar eu n-aș fi vrut! Dar o rugare eu ți-aș face: Să mi te-ntorci în bună pace, Să te ferești, măria ta, De drumu-ncoace. Că mai pe-aproape de veți da Nici unul viu nu veți scăpa!
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună numele eroinei Adela! Locale și trecute, figurile acestea și mișcările lor captivează prin un farmec amestecat din răsfrângerile unui vechi pitoresc psihologic ... este de tipul adolescentului perpetuu. E cu atât mai remarcabil că resortul central al dramei sale sentimentale constă într-un conflict oarecum cronologic: are patruzeci de ani patruzeci de ani! ce urât, ce vulgar sună cuvintele astea!
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii turme-alăturea, Turme mii de mielușele, Ciobănașii după ele, Turme mândre și de oi, Ciobănașii dinapoi Cu fluiere și cimpoi, Mai avea de mă pricepi, Herghelii de cai sirepi, Ce ca vijeliile Îi împleau câmpiile, Îi pășteau moșiile, Și de-a lungul râurilor S-așterneau pustiurilor, Și în valurile ierbii Pășteau ciutele și cerbii, Și prin munți pierduți în nouri Avea cârduri mari de bouri, Ș-avea munți, ș-avea păduri, Și cetăți cu-ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai zbucium Când, sunând voios din bucium, Chema țara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De curgeau ca râurile Și-nnegrea pustiurile. Amar mie,-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu năframa de le șterg, Ele tot mai tare merg. Și frumoasă mai eram, Cum n-a mai fost neam de neam. De-aur mi-erau pletele Și le-mpleteau fetele, Rumănă ca un bujor, Eram dragă tuturor ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... părea de inutilă unor filisteni, își are înalta ei utilitate... Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului și la cucerirea binelui; o poate consola de jertfele seculare întru căutarea mai-binelui; o poate face să zâmbească atunci când e doborâtă de osteneală; o poate face să-și țină capul în sus spre cer cînd este mai adânc umilită de bătăile naturei oarbe; o poate face a întrezări o clipă adevărul vecinic, ce nu-i e dat să-l vază vreodată... Toate astea le poate face poezia, fiindcă ni-se înfățișează învăluită din creștet până 'n călcâie în acel prestigiu mistic pe care nimeni nu l-a definit pân ... se pot pune despre un scriitor ori-de-unde, firește ele se pot pune și despre unul din regatul vecin și aliat cu al dv. De ce v'ar părea ciudat și inadmisibil să-i treacă prin minte unui scriitor român, că ar face o faptă bună încercând a vă ajuta în străduințele dv. după puterile lui fie cât de ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... pentru care Porojan era în stare să-și vândă căciula dacă ar fi avut-o, și eu în stare să-mi dau papucii din picioare. Ce talent avea el pentru confecționarea arcelor de nuiele cu săgeți de șindrilă! Cum știa de bine să înalțe zmeie de hârtie poleită până sub nori și să le trimită răvașe pe șfară!... Acele zmeie cu cozi lungi erau fabricate de dascălul bisericii și purtau pe fața lor următoarele cuvinte scrise cu slove chirilice: „Afurisit să fie cu tot neamul lui și să ardă în ... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, și de-atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărmate