Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPUNE CE ARE DE SPUS
Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 975 pentru SPUNE CE ARE DE SPUS.
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... căzu în groapă și muri. A doua zi de dimineață, bogatul, văzându-și vita moartă, sări cu gura mare asupra săracului, îl luă de piept și cu el târâș se duse la curtea boierului, să le facă judecată. Boierul se miră când îl văzu și-i întrebă ce caută? Țăranul cel bogat zise: - Boierule, acest prăpădit de om, venetic în satul nostru, n-ar mai avea parte de el! după ce ți-ai făcut pomană de i-ai dat un petec de loc, el tocmai lângă mine și-a ales să-și facă bordei! Una la mână. Bagă de seamă că, după ce e sărac, apoi e și cu nasul pe sus. Al doilea, groapa ce și-a făcut pentru bordei, după ce că e mare foarte, apoi n-a avut grije să o acopere peste noapte cu ceva, numai ca să-mi facă mie pagubă ... vrun ajutor. - Ca ce ajutor ați putea voi să-mi dați, voi care nu știți încă nici cum se mănâncă mămăliga. - Te miră, tată, la ce am putea fi buni și noi. Și apoi ce ...
George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)
... Și hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugători ce se culcă sătui Sub brazii ce-acopăr izvoare. Și parc-aș vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag îmi era nesătulei vederi! Când singur în largul înaltei tăceri Brăzda cu rotirea sa golul; Și-uimit cum de-a lungul atâtora seri Eu stam urmărindu-i ocolul. Dar groaznic venit-a-ntr-o zi, din apus O noapte cu ... atâta-ntuneric c-a pus În minte-ne stavili putinții de-adus Aminte ce-i timpul și locul, Și-urlau în cumplita cădere de sus De-a valma și apa și focul. Ci-ncet se făcu și-o lumină ca-n zori, Iar ziua, ce prinsă de-ai spaimei fiori S-ascunse pitită-ntre ceruri și nori, Se-ntoarse, și soare fu iară, Și-apusu-i stârnit-a minuni de ... n locul lui gol și lumină Vulturul, el însă și-acu-nconjura O stâncă trăsnită-n ruină. Deodată cu țipet se-ntoarse napoi, Ca unul ce
Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui
... Constantin Stamati - Aslanaş cel bogat şi momiţa lui Aslanaș cel bogat și momița lui de Constantin Stamati Eu tac mulcu, nu mai grăiesc, mă mir de ce văd acum! Că mai bine este omul să nu-nvețe nicicacum; Căci de ce să se trudească zi și noapte tot citind, Și de ce să-și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr-a servi cândva, Tot același respect are, În oricare adunare, Ca și ... băietan Nu semăna cu-al său tată, ci chiar a orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță Că se vinde la mezat Și că era minunată De
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia. De-acolo vine și vorba, cunoscută în toate țările locuite de români, și care se adresează aceluia ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău ... grea, și el nădăjduiește mereu că cineva va veni poate odată să-i arate cum ar putea să muncească mai cu folos pe îndărătnicul lui de Bărăgan. Visări, gânduri, înălțare și pântec gol, iată ce dă gravitate omului născut pe Bărăgan — această pustietate care ascunde apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini. * * Nu e vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
... a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821 de Alexandru Beldiman Fragmente Informații despre această ediție Cuprins 1 [Invocația] 2 [Parada eteriștilor] 3 [Fărădelegile ienicerilor] 4 Note [Invocația] Ce necaz, ce osîndire, vai mie ! ce foc amar, Ce trăsnet și ce lovire, ce otrăvitori pahar. Cine-au socotit vrodată, cine-au putut pune-n gînd, Jalnica țării stricare s-o vază așa curînd? În ce stare, amar mie! te cutremuri cînd gîndești A lacrimilor năvală, chip nu este s-o oprești. Toată țara-i în picioare, om peste ... multe odăjdii, spre vînzare încărcați ; Prinse de fer și de sîrmă, grele încît se putè, Sfinte hărăziri de ctitori ce de rîvna lor ardè, Evanghelii de preț mare, sfinte potire cum vrei, Care de care să vînză, să gîlcevè între ei. • • • • • • • • • • • • • • • • • â ... • • • • • • • Iau obraz mult enicerii, de ustale n-ascultau, Toți să tăvăleau prin crîșme, și precum vrè se purtau.
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmîndu-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid… Pîn-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid… La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii; Răspîndindu-se în roiuri, întind corturile mari… Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. Baiazid, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț: — Ce vrei tu? — Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat. La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port. — Tu ești Mircea? — Da-mpărate! — Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini. — Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit, Cît suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoțească în noaptea când va avea să păzească dânsul, de teamă, ca să nu se răpuie, ca unul ce era mai tânăr. Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea, ci zise: - Duce-mă-voi singur, căci trebuie să fi știut tata ce zice, când ne-a poruncit să păzim câte unul singur. Și astfel, cum veni seara, se duse la locul de pândă. Și deoarece știa ce-l așteaptă, el își luă cu dânsul armele și se găti bine de luptă. Pe la miezul nopții se pomeni și el cu cineva că vine. Vru el să întrebuințeze armele; dară unde îi dădu ăla pas; căci ... țigan urât și buzat, și negru, ciumă nu altceva, și spuse că el a omorât pe zmei. Și ca să încredințeze pe împăratul de spusele lui, își arătă cu mândrie satârul plin de sânge și hainele stropite. El își umpluse satârul și hainele cu sângele unui cal al său, stătu de bătrân și plin de tecnefes, cu care nu mai avea
Vasile Alecsandri - Sora și hoțul
... Vasile Alecsandri - Sora şi hoţul Sora și hoțul de Vasile Alecsandri Sus în deal la mănăstire, Plânge sora-ntr-o grădină, Plânge noaptea și suspină Dup-a lumii fericire: De când eu eram copilă Sunt de toți ai mei uitată Și de rude fără milă În pustiuri lepădată! Fără vină, din născare Mă văzui eu pedepsită, Și de-a lumii dezmierdare Mă simții în veci lipsită! În amar trăind de mică, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, Și, ca pomul ce jos pică, Viața-mi cade fără vreme! Ah! sfârșească-se îndată Astă viață de durere! Vie moartea așteptată Ca o dulce mângâiere! Ce spui, dragă surioară? (Zise hoțul din pădure) Cu-ai tăi ochi ca două mure, Tu, frumoasă lăcrimioară, Tu să mori, dulce minune! Și de Domnul nu-ți e frică? Dragă soră tinerică, Fă trei cruci ș-o rugăciune. De vrei ochii să-ți lucească Într-un rai de veselie, Și ca floarea din câmpie În piept inima să-ți crească, Hai cu mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plăieșii trec în vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi șoimul de pe stâncă Cum se-nalță, se izbește
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... la acel an. Din norocire, o reacție salutară a spiritului nostru literar se constată în producerile ultimilor patru ani. Noua direcție, în deosebire de cea veche și căzută, se caracterizează prin simțimânt natural, prin adevăr, prin înțelegerea ideilor ce omenirea întreagă le datorește civilizației apusene și totodată prin păstrarea și chiar accentuarea elementului național. Ne pare timpul venit de a atrage atenția publică asupră-i, și în paginile următoare ne încercăm a arunca o scurtă privire asupra câtorva reprezentanți ai ... alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd... astfel începe strania sa poezie Venere și Madonă. Ironia amară care străbate din puținele poezii ale răposatului N. Nicoleanu ... și mai aprofundată în Eminescu. Iară noi? noi, epigonii, întreabă el, după ce a cântat frumusețele poeților anteriori, simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, Măști râzânde puse bine pe-un caracter inimic: Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază, În noi totul e spoială, totu ... ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
... Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O ... rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu nu-ndrăzneam, o, Doamne, dar preotul de față, Dezlegând crucelița de la grumazul ei: „O, fiule! îmi zice, iată a ta speranță, Te sfătuiesc s-o iei.â€� O, cruceliță sântă, tu prea ... Pe pieptul meu ți-i locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O ... rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ce va să fie. Eu nu-ndrăzneam, o, Doamne, dar preotul de față, Dezlegând crucelița de la grumazul ei: „O, fiule! îmi zice, iată a ta speranță, Te sfătuiesc s-o iei.â€� O, cruceliță sântă, tu prea ... Pe pieptul meu ți-i locul... Deci spune-mi, cruceliță, Ce ...