Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂMAS ÎN URMĂ
Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 555 pentru RĂMAS ÎN URMĂ.
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... la lemne. Fata, ca una ce era și mai mare decât băiatul, luă în șorț vro doi pumni de mălai și presără pe drum, până în pădure, Aci daca ajunseră, tatăl lor le făcu focul, apoi le zise: - Iată, copii, v-am făcut focul; stați aici și vă încălziți, că eu ... lui. Se întoarse, deci, la soru-sa, cu cățelușii după dânsul și îngrijea de ei ca de un lucru mare. Odată, ce-i veni fetii în gând, zise fratelui său: - Urcă-te, leică, într-un copaci mare și de uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. Căci li se acrise tot umblând încoace și încolo prin ... toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și să se scape de el. Zmeul voia să se ducă în pădure după dânsul și să-l mănânce. - Nu te duce, vai de mine, îi zise ea, că te face mici fărâme câinii lui. - Apoi cum ... luă, îi băgă într-o văgăună de munte, și puse împreună cu zmeul un bolovan mare la gura văgăunei. Apoi zmeul se luă după dânsul ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... n-aveam pe ce mă mândri, când mi-am ales loc lângă d-lui. Acum lumineze-vă Dumnezeu, boierule, și judecați după dreptate. Boierul sta în cumpănă. Nu știa cui să dea dreptate. Vedea el că săracul a căzut în păcate, dară fără voie. După ce se gândi el nițel, zise: - Bre, oameni buni! Eu am să vă fac trei întrebări; cine le va dezlega ... curată dinaintea lui. Săracul păru a se mângâia oarecum; dară numai inima lui știa. Nu voia, vezi, săÂși mai mâhnească și copiii. În dimineața când fu a se înfățișa la boierul ca să-i ghicească întrebările, fie-sa îi spuse ca ce să răspunză. Săracul se ... duce așa departe, fără decât dau cu socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gândul, răspunse și săracul. - Tu ai dreptate. Cela aiurează. În cele din urmă, mai întrebă o dată pe bogătaș: - Ce este mai bun pe lumea asta? - Nimic nu este mai bun pe lumea asta, milostive ... i venea să spuie drept, de teamă să nu pățească ceva. Dară daca se văzu încolțit, spuse tot adevărul precum era. Atunci boierul, mirându-se ...
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ... albă ce cerne din crăcile lor verzi, pe o pajiște împodobită cu mii și milioane de pestrițături de flori, care mai de care întrecându-se în mândrețe, în strălucire, în fețe și în miresme, stau casele proprietarului, albe, drepte, înalte, mari, bogate și fudule, cu pridvorul lor cu stâlpi subțiri și încârlionțați, cu gârliciul beciului răcoros și tainic ... și femeile, bărbații și fetele. — Era nevoie mare, le răspunde moș Tănase. Când răsărea soarele de primăvară, mândru, mare, aprins, rotund, și bătea drept în curtea din deal, sclipeau toate zidurile albe, de ți se părea că e o hârtie sclivistă ori o batistă spălată și-nălbită în două sute de ape. Și care călător trecea pe acolo, ori pe jos, ori călare, ori în căruță, cu un cal, cu doi, cu trei, ori cu oricâți să fi fost, că era drum umblat și bătut, nu se putea opri să ...
Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost
... la casa omului gospodar, cînd vre omul să le facă. Ionică cel prost, cît ici cît cole, s-a luat și el pe urma lor, a intrat în crîșmă, a strigat la crîșmăreasă să-i aducă o singeacă de rachiu, s-a aprins cionca și s-a pus ... Vasile, deschide-mi ușa și ți-oi spune eu…; nu mă lăsa, că la dumneata mi-i toată nădejdea… Vasile, cum aude asta, dă drumul în casă lui Ionică, închide iar ușa, împinge zăvorul la loc și apoi intră amîndoi în casă, bojbăind pe la ușori și împedecîndu-se de prag pe întunerec. — Da ce-i, măi Ionică, zise Vasile aprinzînd opaițul; au dat turcii ... să mă dai și dumneata, băică Vasile!… — Da ține-ți firea, măi Ionică, nu fii așa de fricos, că doar nu-i țara în pradă. Socru-meu îi Popă în sat la noi, Nănașu-i vornic, Moșu-i pasnic și Tata-i vatman, nu dracul; oi pute eu să fac ceva sub mînică și pentru ... mă prigonesc pînă la atîta; parcă le-am mîncat capul… — Lasă, măi Ionică, nu te mai îngriji de atîta; dacă te-ai văzut odată
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie
... din voia lui Dumnezeu și au trecut de cĂ©ia parte maică-sa cu dânsul. Și îngerul Domnului l-au luat de l-au dus în pustie și-l hrăniia acolo, până au venit în vârstă de s-au făcut de 33 de ani și 3 luni, a căruia hrană era vlăstarile copacilor și miiare sălbatecă. Și au ... și să meargă în părțile Iudeii să propoveduiască noroadelor pocăință. Și acolo mergea mulțimea jidovimei de-ș mărturisiia păcatele lor și să boteza de el în apa Iordanului și-l întrebară pre el zicând: Au doară ești tu prorocul? Iar el au zis: nu sunt, nu că doară nu era el ... Adevărat, mai pre urmă s-au născut decât mine ca un om, iară ca un Dumnezeu ce iaste mai nainte decât mine s-au născut, în anii dumnezeirii. Și eu vă botez pre voi numai cu apă, iar el vă va boteza cu duh sfânt și cu foc. În mâna lui iaste lopata și vântură pleavă din grâu; adecă iaste cunoscătoriu de inimi ca un Dumnezeu și cunoaște pre cei păcătoș și pre cei ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu ... a sa, voită sau întâmplătoare, se popularizează. Modestia sa de om cu înaltă cultură ignorează probabil autoritatea de care se bucură cuvântul său scris în provincie, și o butadă a sa, în genul celor pe care le arunca MallarmĂ© uneori, ca de pildă: un critique est une personne qui se mÄ�le de ce qui ne le ... e plină în toate amănuntele ei și e legată de mici întâmplări astăzi cu totul uitate. Or, Dante, prin evocarea lor, mărturisește și legătura lui în viața reală de atunci, și nu există realitate decât individuală și particulară. Dar e drept că ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuÈ›ă de om, c-o cârjă în mână, bătrân È™i pleÈ™uv, dormind cu picioarele-n soare È™i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzu parcă un peÈ™tiÈ™or vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru È™i rece, cu faÈ›a de bronz... — Peste cinci mii de ani, È™opti el ... Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest cerc erau aninate fiinÈ›e ca o scară... Jos, minerale în care plantele îÈ™i duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul în animale, È™i pin toate aceste forme tremura cercul roÈ™u È™i făcea să joace formele negre pe firul ei roÈ™u... — Am ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... Spunea tata că i-au spus și lui bătrânii, care auziseră din gura lui moș Nichifor, că pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Târgul-Neamțului, că te-apucau pe-a-mâinile. Cum ieșeai din Văratic, intrai în Agapia, și cum ieșeai din Agapia, intrai în Văratic: apoi în Războieni, apoi pe la mitoace, și aveai mușterii, de nu erai bucuros; ba să-i duci la Piatra, ba la Folticeni, ba pe la iarmaroace ... că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu că protopopul de la Neamț, de pe vremea aceea, ar fi zis unor călugărițe, care pribegeau în săptămâna mare prin târg: — Maicelor! — Blagoslovește, cinstite părinte! — De ce nu vă astâmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămâna patimilor? — Apoi dă, cinstite părinte, cică ar fi răspuns ele cu smerenie, lâna asta ne mănâncă, păcatele noastre... Dar n-am mai veni ... la cale, că acuș te-ajung și eu din urmă. Și cum era moș Nichifor strădalnic și iute la trebile lui, repede zvârle niște coșolină în căruță, așterne deasupra o pereche de poclăzi, înhamă iepușoarele, își ia cojocul între umeri și biciul ...
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... grădină foarte frumoasă. Și atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuși cu multă tragere de inimă le plivea și îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un așa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul și se tot uita pe de toate părțile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într ... de mine vreodată, să te uiți la el, să gândești la mine și eu îndată voi fi acolo. Făt-Frumos priimi merișorul și-l băgă în sân, apoi, luându-și rămas bun, porni cu credinciosul său și, străbătând desișurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa. Aceasta îi fu de ajuns a ști. Dete câteva târcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile ce încongiura curtea ... când somnul este mai dulce, Făt-Frumos zise credinciosului său de se puse piuă, iară el se urcă pe dânsul, apoi pe zid și sări ...
Miron Costin - De neamul moldovenilor
... carile după 2.400 de ani au scris lĂ©topisețul de zidirea lumii, că acela au avut pre însuși Dumnezeu dascal, rostÅ cătră rost. Omir în 250 de ani au scris după răsipa Troadii războaiele lui Ahileus, PlutarhÅ în 400 de ani au scris viiața și faptele vestitului împăratÅ în lume, a lui Alexandru Machidon; Titus Livius cursul a toată împărățiia Râmului în 700 de ani și mai bine au scrisÅ după urzitul Râmului și alți mulți istorici, cercândÅ de-amărântul scrisorile, cursul a multe vacuri ... românii acum era în Maramoroș în zilele acelui craiÅ, cești dincoace, de unde ieste acum Moldova, iară cei dincolo, unde ieste acum Țara Muntenească, iară în munți, pre Olt, unde și acum să pomenĂ©ște Țara Oltului și râmlenii cei discălicați de Traian în Ardeal, acum era în Ardeal. Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatÅ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, și viiața mea, Dumnezeu știe, cu ce dragoste ... soarelui ieste, nu așa depărtată de țara noastră, că de la Belgradul carile îl știm mai toți că ieste pe Dunăre, unde cade apa Savei în ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... Constantin Stamati - Cum era educaţia nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioţii în ţară Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții în țară de Constantin Stamati Eu scriu această satiră după idiomul linguei romano-slavonă, ce se vorbea în secolii trecuți și după moralul boierilor acelor timpuri, corciți cu greci, în care barbarism căzuse românii, desființându-se de fanarioții greci școlile naționale din Iași, din Suceava, din Hotin, din Cotnar, din Bacău, așezate de către domnii ... către cucoană: ) ARNĂUTUL: Cucoană! Domnul agă m-au trimis să vă spui că acest cuconaș al domniilor voastre, întovărășinduse cu alți tineri de treapta lui, în toate nopțile tulbură orașul, primblându-se pe ulițe cu lăutari, făcând zeiefeturi pe la locuri rușinate, jucându-se în cărți pe la tractiruri până în ziuă și până ce prăpădește tot ce are de lângă sine, iar mai ales astă-noapte și-au dat în biliard șalul, orologhiul și straiele, rămâind numai în cămeșă; și tocmai atuncea viind și tractirgiul, acesta i-au cerut să-i plătească cele ce băuse și mâncase, iar cilibiul dumitale, în ...