Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CELUI

 Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 803 pentru CELUI.

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi

Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi Câmpia cu numere (Prima zi) de Petruț Pârvescu Debut editorial în anul 1995, volumul a fost publicat de Editura Panteon, cu o prefață de George Vulturescu, carte premiată la cea de-a XIII – a ediție a Festivalului - concurs național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene Porni luceafărul... , ed. 1995. II. mărturia păpădiei     â€žEu sunt singurătatea devenită Omâ€� (Nietzsche) 1. stau și contemplu acest echilibru frenetic bile și cuburi linii și plane gesturi arhitectonice ale celor trei timpuri obiective măsurăm o DIMENSIUNE mereu ACEEAȘI cu-nverșunare până la lacrima duioasă pândim încordați lama albastră a securii în aer călăul plictisit asudând deasupra butucului verde altoim veacul cu priceperi mărunte capul într-o parte ( o căpățână de varză murată) burta într-o parte (cu toate măruntaiele grămadă) degetele numărându-se cu-nfrigurare pe la spate sunt TOATE unu doi trei cinci șapte ZECE cu toate zece fericitul doar ochiul un mugure zemos voluptuos trage fermoarul pustiește totul între brazde de carne aburind veselii amorțite sclipesc în soare dogoritor 2. merită toate acestea osteneala prietene te ridici în genunchi ...

 

Alecu Russo - Studie moldovană

Alecu Russo - Studie moldovană Studie moldovană de Alecu Russo Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Oamenii care se învârtesc astăzi în frumoasa noastră patrie sunt acei oameni care cu 15 ani mai devreme erau cunoscuți sub generala denumire de nemți, adică, într-un cuvânt mai lung, de stropșiți . Bătrânii, stavile neurcătoare, au părăsit încet câte încet lumea, unii prin neputința vârstei, alții și-au trăit traiul și și-au mâncatzilele, adică moldovenește mălaiul... Curioasă socoteală! sunt oameni mulți, cea mai mare parte din generația de față, copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, care și astăzi tot tineri se numesc; pentru dânșii, vremea astat locului; și se îngâmfesc în denumirea de bonjuriști , poreclă cerămășița bătrânilor ne-a lăsat la 1848 drept moștenire, împreunăcu datoriile lor, în ziua călătoriei vecinică. Vai de tinerimea aceea și de tinerețile aceeași tinerime! Veacul n-a stat locului pentru dânsa! Între 1836 și 1852 sunt șasesprezeceani. Astăzi nemții, franțuzii de la 1836, bonjuriștii de la 1848 -sunt albi, suri, cei mai tineri sunt obosiți, care cu 40, care cu 37,cei mai jos cu 32 ani în spinare, tocmai vârsta celor bătrâni de ...

 

Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri

Constantin Negruzzi - Moraliceşti haractiruri Moralicești haractiruri de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE 2 CAPITOLUL AL 2-LE - PENTRU NEMULȚĂMIRE 3 CAPITOLUL AL 3-LE - PENTRU LENEVIRE 4 CAPITOLUL AL 4-LE - PENTRU NECREDINȚĂ 5 CAPITOLUL AL 5-LE - PENTRU NEMĂSURATA CHELTUIRI (ASOTIA) 6 CAPITOLUL AL 6-LE - PENTRU DISIDEMONIE 7 CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE FĂR CUMPĂNIRI 8 CAPITOLUL AL 8-LE - PENTRU GRĂIRE DE RĂU 9 CAPITOLUL AL 9-LE - PENTRU LĂUDARE CE MULTĂ 10 CAPITOLUL AL 10-LE - PENTRU LINGUȘIRE 11 CAP. AL 11-LE - PENTRU TRÂNDĂVIRE 12 CAP. AL 12-LE - PENTRU ISCODIREA 13 CAP. AL 13-LE - PENTRU FĂȚĂRIE 14 CAP. AL 14-LE- PENTRU SCUMPETI CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE Nestatornicie este o ades schimbări a socotinții, iar nestatornicul îi așĂ©: lasă celi mai buni socotinți mai mult pentru nătângime decât pentru o dreaptâ giudecată și, după cum el esti foarte nerăbdători ca să socoteascâ cu înțălepciuni faptile sale, așa vre să-ș urmezi și să-ș facă toate lucrurile după fantasie și plăcerea lui; nici o dreptate sau înțălepciuni nu poate pune hotar patimilor sale, fiindcă este înfierbântat și iute cătrâ dânsâle. Di-i placi ceva, în ...

 

Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților

... pizmașii lui Dumnezău lovind din coaste. STIH [PENTRU SFÂNTUL ANDREI, TÂRÂT PE PĂMÂNT PENTRU CULTUL ICOANELOR] Din țărnă sunt făcut, și țărna să mă strice, Celui ce o au fapt chipuri voi da ferice. STIH [PENTRU SFÂNTA ANA, UCISĂ ÎN BĂTĂI] Pre Ana-n bătăi din viață scuturată O țâne Hristos ... au tăiatu-mi direapta ; Svinția-ta știi și pizma pentru carea-m fece Leon. Sârguiește de-mi agiută și-mi isțelește direapta. A Celui de Sus direaptă, ce-i dintru tine-ntrupată, Multe puteri ce ști face, și pentr-a ta rugăminte, Și direapta mea aceasta roagă ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: "Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază ...

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

... nechibzuit la trebi; ș-apoi mai avea și o mulțime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă, iar a celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ș-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate ... acestui om nesocotit. Și când avea trebuință de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alții, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zicea adeseori: — Frate, frate, dar pita ... smomi pe frate-meu să-mi împrumute și iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii și nevasta să-i las în știrea Celui-de-sus." Așa zicând, pornește și, mergând prin pădure, s-a rătăcit. După multă trudă și buimăceală, în loc să iasă la drum ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

Mihail Kogălniceanu - Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l-au lăsat slobod, pentru ca să poată cultiva poezia, pe care el o iubea atâta! Spre ...

 

Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești

... e greu. Cum vedem, nici Alexandrescu nu scapă de oarecare platitudine și are și norocul deplorabil de a uza de comodul paradox al celui mai inferior diletantism cu n-am cuvinte și a le descri mi-e greu. N-am cuvinte este, în vorbirea literară, o intolerabilă ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... sărbătoarea așteptată. Cotoșmanul luă pe stăpânul său și plecă cu el în pețit. Merseră ce merseră și, ajungând într-o pădure, aproape de palaturile boierului celui cu fata, se opriră. Băiatul rămase adumbrit într-un crânguleț verde, căci era gol pistol. Iară cotoșmanul o rupse d-a fuga spre ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... speranțele lor, din ce în ce mai ostenite, și tristețea acelei case fără noroc, și spuza de copii mici, și moartea neașteptată a celui ce era sprijinul și lumina atâtor vieți, toate parcă au trebuit să fie și să se întâmple așa cum s-au întâmplat, pentru ca să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>