Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEEA CE
Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 1609 pentru CEEA CE.
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... sânge, așa-i voia soarteiâ€�... Muzica-ncântată iarăș răsunară Și se ridicară zeița pe nour; Iar Dragoș rămase privind după dânsa, Încremenind încă de ceea ce-aude. Și țiind în mână fluierașul zânii, De smarand scump foarte, cu suspin strigară: “O, dar de pieire al fermecătoarei Ce-mi dă pe Dochia vărsând al ei sânge; O, nu! mă cutremur de menirea soartei Să pătrund eu însumi inima Dochiei!!!â€� Dar Dragoș se ... i de izvor stiglă, Ce firea îi moartă ca și țintirimul. Nu-i măcar nici urmă de vro vietate În câmpul acela pustiu și sălbatic, Ce spre apus numai se zărește munte, Și pe el, în zare, o cetate albă. Deci Dragoș se luptă cu arșiță, sete, Dar în sfârșit calcă ... Și-n abur se-ncheagă frumoasa Dochie. IV Iată-obrajii rumeni ca bujorii proaspeți, Iată ochișorii plini de drăgănele, Iată o guriță ca cireașa coaptă, Ce ademenește sărutare dulce. Iată coame negre, chiar ca urșinicul, Îi învălesc pieptul, spatele și boiul, Ce prin el se vede chiar zăpadă albă, Iar statul ei gingaș ca molidul tânăr. Deci Dragoș se miară de ceea ce ...
Ion Luca Caragiale - Școala română
... Ion Luca Caragiale - Şcoala română Școala română de Ion Luca Caragiale Fragmente ORA DE RELIGIE Un elev obraznic: Părinte, auzi ce spune dom' profesor de geografie: zice că pământul e rotund. Părintele (supărat): O fi și rotund -- cum a vrut Dumnezeu să-l facă ... e turtit la poli. De ce-o fi turtit, părinte? Părintele (plictisit): Ia, pentru păcatele noastre! ORA DE CALIGRAFIE Profesorul: Unde-ți este caietul? pentru ce vii fără caiet? Elevul: Eu la caligrafie sunt auditor. ORA DE LIMBA ROMÂNĂ Profesorul: Ce parche ghe cuvânt îi musai? Elevul: Verb, dom'le. Profesorul: Pentru ce? Elevul: Pentru că exprimă ideea unei lucrări. Profesorul: No! vez' bine! Când zicem musai, trubuie că pentru o lucrare zicem. Exemplu: băieții și băietele musai ... cuvinke romaneașke în limba lor makernă pură... Bine. No! musai e verb; numai doară dup-aceea ce fel ghe verbu-i? Elevul: Neregulat... Dar de ce
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un Nu ca să rostească ce om ar îndrăzni?... Și moartea ce e oare?... — Un somn de-odihnă sfântă, În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă, Suprema preschimbare să-și poată înlesni! Hârtia dacă ... se duc să-nvioreze Aceleași elemente din care au ieșit! Sfintelor umbre care-ați trecut, Nu, voi prin moarte nu ați murit, Trăiți în totul ce e văzut Din nevăzutul unde-ați pierit; Al vostru suflet este-n tot locul, Zboară cu vântul, arde cu focul, Se află-n frunza care ... dezmierdătoare, Amante june în orice floare! Mume,-ntr-acele tulpini puternici, Și în stejarii de munți — eroi! De moarte să se teamă ființa mărginită Ce pune, ca să scape de-o vecinică ispită, Sfârșitul veciniciei l-al traiului hotar; Dar dincolo de groapă acei ce
Alexandru Vlahuță - Vechilor ateneiști
... Alexandru Vlahuţă - Vechilor ateneişti Vechilor ateneiști de Alexandru Vlahuță Acei ce v-ați legat viața De-un vis frumos și fericit, Pentru a cărui întrupare Cu-atâta dragoste-ați muncit, Voi toți, cari-ați ... strălucit palat, Puteți în adevăr fi mândri Și fericiți c-ați izbutit: A prins ființa visul nostru De-acuma drumul e croit!... Și ce răsplată glorioasă! În templul ridicat de voi Sărbătorim un sfert de secol Din lupta voastră de eroi! Desigur, a fost grea chemarea Și ... Dar azi puteți întinde mâna Și zice: Iată ce-am făcut! Acestea-s luptele ce-aruncă Lumină-n calea tuturor, Și-acestea-s marile trofee Ce onorează pe-un popor. Aici de-a pururea vor curge Izvoarele de gânduri sfinte, De-aici va răsuna trivoga Deșteptătoarelor cuvinte; Și roiul ... n larga tabăr-a vieței Își vor aduce jertfa lor, Vor pune pace și iubire În inimile cari gem Sub valurile de-ntuneric, Ce-mping la ură și blestem; Vor șterge vrajba dintre oameni Ș-or face traiul mai senin: Aceasta-i nobila chemare A luptătorilor ce ...
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
... vin, meduze pier... Un crab pe umăr îi imprimă O clipă gheara lui de fier. Precum în vis numai s-arată, Vezi albe crânguri seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc ... o! Sub năzuința care-l mână Prin valul de-ntuneric suie Ca și un zeu c-o stea în mână. . . . . . . . . . . . . . . . . . Și voi, poeți, artiști sălbatici Ce răscoliți orice abis, Ca și pescarul ăsta, -n suflet Vă coborâți pe scări de vis, În fundul mării neștiute A cugetului îndrăzneț, Să ... Mărgăritarul fără preț... Multicolora perlă fină, În zare zace neștiut, Tot răsăritul aurorii, În coaja tristului trecut. Ca să găsesc și eu comoara Acestor flori ce nu mai mor, În marea plină de primejdii Aș vrea nebun să mă cobor. Spre largul ocean de vise, Scafandru nou mă las și eu ... orice pas pricepi durerea De-a-ți omorî întâiul vis! Dar când mereu spre alte doruri Te poartă sufletul amar, Pescuitorului de vise Ce-i pasă? El coboară iar. Ce ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara
... pe sânu-i fraged un plâns d-amarăciune Și lacrimi înfocate pe frunte-mi se scura, Căci tânăra vergină șoptea o rugăciune Suavă ca amorul ce-n sânu-i palpita. Era un înger dulce ce-n visurile mele D-atunci întotdauna plângând am întâlnit; Așa ca o fantasmă ce-n noapte fără stele Trecând printre morminte, șoptește: am trăit! Odată, dimineața când vesel se răsfrânge Purpura matinală ce omu-i zice zori, Când muritorul palid, sub lanțul ce îl strânge, Salută aurora în cerul fără nori; Mergeam atunci la dânsa cătând la alba lună Ce-n unda aurorii cu-ncetul se-neca. Frumoasa copiliță lucra la o cunună De rozi ce-n răsfățare pe sânu-i se juca. Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină, La candela murindă ea tristă căuta; Iar aurele-i bucle ca ... ale tale brațe când capul voi pleca. Așa drumașul serii în câmp voind să culce, Ferice-i când p-o floare își pune fruntea sa! Acel ce-mi dete viața la moarte mi-o expune, Unui străin cu aur va mâna s-o dau eu Și n-am spre apărare decât a ...
Grigore Alexandrescu - Elefantul
... Cîți miei fură mîncați, Și cîte oi slutite De fiarele cumplite! În zadar fac strigare Oile-mpovărate, Chip nu e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o să ne vie O ... unii-alți în lume. Domnii mei, se pot toate, Deși le spui drept glume. Apoi, știți dumneavoastră Că oaia este proastă, Și că nădejduiește Aceea ce dorește. Eu cu încredințare Am auzit odată, La o turmă cam mare, O vorb-așa ciudată. Dar cum poci ști ce spune Oile între ele? Pentru astă minune Am cuvintele mele. Acum, să venim iar la vorba începută: Văzînd bietele oi că toate o să piară ... Cînd am scos biruri grele? Eu iau obicinuit De oaie cîte-o piele. Dar prostimea ciudată Așa e învățată, Și făr-a ști ce cere Va nencetat să zbiere.“ Mărețul elefant, după ce ...
Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)
... rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, Cu-ai tăi doi sori aprinde, însuflă sânul meu; Ș-al tău portret aievea, real voi reproduce Și-l voi via cu ... a întronat. Domnește și e vie, și anii n-o vor stinge, Și-n sacrul meu deliriu spuind-o, voi cânta, Ca suflet fără vârstă, ce timpul nu-l învinge, Ș-o va cunoaște lumea în admirarea sa: "Frumoși îți sunt ochii, frumoasă ți-e fața! Frumos îți e svolul, angel ... l-altar, la imeneu, Cu buclele-ți aurii beteala împreună Forma aureola unei copile-zeu. Și chipul tău atuncea mi-a inspirat cântarea Ce-nvoacă serafimul, al meu consolator. Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea, Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator. Sunt ... sacra-i fiorare; Pe pictorul d-atuncea îl faci acum poet. E june, încă june în dulcea-mi suvenire Imaginea-ti divină, modelul meu sublim, Ce ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... cuprinși de groază, apucară la fugă care-ncotro, uitând pe micul Gheorghie, care atârnat de creanga stejarului, zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc ... înălța răsunetul restriștei de pe pământ; iar tătărimea, cuprinsă din două părți, se măcina și se mistuia ca pleava într-un vârtej de două furtuni ce se ciocnesc. Roș era soarele sus ca în timp de grea cumpănă, roș era pământul jos de sângele ce gâlgăia. Dar sufletul bătăliei, acel ce vedea și stăpânea toate era chipul blond al lui Ștefan, care se arăta pretutindene ca o icoană de îmbărbătare, dând inimă oștenilor lui și făcându ... Las la voia și înțelepciunea voastră să hotărâți ce i se cuvine! Atunci toate frunțile se posomorâră, toți ochii se pironiră asupra tătarului, care în acel moment avu neauzita obrăznicie să scuipe asupra moldovenilor făcându-i câni; iar bătrânul hatman Arbore zise următoarele: — Măria-ta!... N-am avea ce ...
Ion Luca Caragiale - Jurnalul nostru
... împrejurări (când ai venit ? când pleci ? etc.), neapărat pe un om de a cărui inteligență avem atâta stimă, trebuia numaidecât să-l întrebăm ce părere are despre Moftul. Întreprinderile intelectuale se deosibesc de cele comerciale prin aceea că, pe cînd acestea țin la sufrajele mulțimii amatorilor, cele d'întâi ... după părerea noastră și a tutulor cari au norocul să-l cunoască bine, un loc de onoare între acei câțiva, și iată pentru ce ne-am grăbit să-i punem întrebarea: ce zici de Moftul ? E pe de altă parte un om foarte franc, mai ales cu noi, așa de vechi și buni prietini, deprinși a ... mine, ma parole d'honneur !...). Spre marea noastră onoare, răspunsul inteligentului nostru amic a fost cât se poate de favorabil nouă. - Mai întâi, ce gândești de direcția noastră ? - Mi se pare sănătoasă și n'aș exagera dacă aș zice chiar patriotică... - Vrei să glumești ?... am zis noi, care cunoaștem ... aveți ironia ușoară, caricaturile destul de picante, proza destul de limpede, versurile destul de obscure... aveți tot. Un singur lucru vă lipsește... și e păcat. - Ce ...
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului
... L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol ... se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ... de-atâta sânge Răsar și astăzi roșii flori din glie. Dar, îndelung nu ți-a fost dat a-nfrânge Pe-aceea ce pândise rânjitoare, La sânu-i rece să te poată strânge, Și ai pierit, trădat într-o strâmtoare. Amar te-a plâns, pletoasa seminție ... pe-o culme-într-un apus de soare, Urlând, te-a ars cu-ntreaga-ți avuție, Cu-ai tăi sirepi, cu roabele iubite, Ce desfătau posaca ta beție. Sunt seri, spre toamnă,-adânci și strălucite ...