Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM

 Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al Bistriței, când șesurile întinse și aurite ce se zăreau dincolo de munți la marginea orizontului. Trei oare și jumătate Costin urcase mereu la deal și căldura soarelui începuse a-i acoperi fruntea de sudoare. — Domnule, îi zise călăuzul desfăcându-și traista cu merinde, te văd cam ostenit; gustă ceva din vinul ista să mai prinzi la putere, și să ne grăbim pasul, ca nu cumva să fim siliți să dormim la Pietrele Doamnei, cu liliecii și stafiile. — Ce, sunt stafii pe-acolo ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

... e ospățul. Agă semn cu mâna face Și un sclav dispare iute închinându-se smerit. O copilă peste-o clipă se arată liniștit; E Zopira. Ca prin farmec vocea zgomotelor tace. În puterea nopții line soarele a răsărit. Alb veșmânt și fața albă, albă mână, albă toată, Să-i descrie frumusețea nici o limbă n-o să poată; Se mlădie ca sulfina sărutată de zefir. Ochii mari sunt o poemă gânditoare și adâncă, Stele limpezi cu reflexe de-ametist și de safir, Vocea ei o melodie cum nu e și n-a fost încă, Și întreaga ei făptură un parfum de trandafir. A turbanului mătase diamante o-nstelează, Și pe el mărgăritare șerpuiesc. Al ei picior Pare-abia că se atinge de al Indiei covor Ce în cale i s-așterne și pe care se așează. Pregătiți-vă arcușul și viorile-nstrunați! Zice atuncea mândrul agă. Și ghiaurii într-o clipă Plâng pe coarde-a lor durere, și și-o strigă și și-o țipă, Mângâierea e în lacrimi; sunt de ceruri inspirați, Spun că-n lume o putere predomnește neschimbată; Că în Domnul mântuirea când o cauți ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3

... că numa pentru acest sfârșit au rânduit Dumnezeu în sfânta a lui besĂ©rică acĂ©ste 40 de zile ale postului acestuia, pentru ca să aibă păcătoșii pricină să se pocăiască de păcatele lor și Dumnezeu să-ș arate cătră ei milostivirea lui. Au rânduit această vrĂ©me să fie ca o zeciuială anului, nu pentru dânsul, ci pentru folosul nostru, pentru ca să lăsăm răutățile, pentru ca să înfrânăm patemile, pentru ca să supunem trupul, pentru ca să facem lucruri creștinești și plăcute lui Dumnezeu: să hrănim pre săraci, să miluim pre cei streini, să ertăm pre cei greșiț, să arătăm dragoste cătră Dumnezeu și cătră vecinul nostru, iar mai vârtos pentru ca să ne curățim cugetele noastră de tina păcatului și cĂ©rem, ertăciune de la Dumnezeu pentru necinstele ce i-am făcut, peste tot anul, cu gândul, cu cuvintele și cu lucrurile cĂ©le făr de lĂ©ge. Acum, toate acĂ©stia, oare făcutu-li-am? Oare cine iaste sluga cea credincioasă și înțeleaptă? (Întreb și eu, cu gura mântuitoriului Hristos, după cum zice la 24 de capete a lui Mathei). Carele, viind domnul lui, va afla făcând așa? Cine iaste creștinul acela carele ...

 

Dimitrie Anghel - A. D. Holban

... i era îngăduit să-l întrerupă, nimeni n-avea voie să emită o părere personală în fața acestui etern musafir, la care se uitau toți ca la o spaimă a vremii. La noi în casă era o veșnică perindare de oameni politici, oameni de afaceri, samsari și paraziți. Veneau boieri scăpătați, relicvii de neam cu apucături patriarhale din vremea lui vodă Sturza, în general oameni simpli, modești, nelustruiți de cultura apusană... În ... duel și alte obiecte cari fac bine în casa unui polemist... E incontestabil că, printre această lume simplă de burgheji blajini, acest om veșnic irascibil și vehement era o figură aparte. Pentru el se punea mînă de la mînă și se scoteau jurnale, ca Darabana , Capitala Bandei Negre , Patria , în care el putea să-și canalizeze prisosul de venin, combătînd "regimul nefast" al lui Ion Brătianu. Articolele, înainte de a fi așternute pe hîrtie, erau trîmbițate în timpul ... i-a păstrat răutatea ca un elixir și l-a osîndit să-și ducă mai departe viața zadarnică de pîn-acum,

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română

... Ion Luca Caragiale - Justiţia română Justiția română de Ion Luca Caragiale 1893 Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile... Femeia Caliopa, republicană română: Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era și dumneaei care mi-este amică, și ați chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo și poate să jure cum s-a-ntâmplat. Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d­ta ... de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: "dezbracă-te (senzație în auditoriu) ; scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure. Și zice dumnealui Tincuții, zice "tu du-te dincolo", și a băgat-o în odăița ailaltă și a închis ușa, și "să nu vii până nu te-om chema!" încă Tincuța râdea de noi; dar dumnealui, aș! avea alte motive, să vedeți.

 

Ion Luca Caragiale - Politică înaltă

... ei vor... Văzând eu că isnaful mă-ncurcă, zic: să-l iau repede... - Uite ce e, neică - zic - dumneata ești de la țară, nu pricepi cum se joacă de sus politica subțire. - Spune dumneata, ca să pricep; de aia am venit. - Când era să se isprăvească daravera cu americanul, a venit altcineva și a zis: nu se poate! - Care altcineva? Eu, văzând că isnaful mă ține de scurt, ca să-l amețesc, zic: - Disconto-Gesellschaft! - Cum? - Disconto-Gesellschaft! Ai auzit dumneata de Disconto-Gesellschaft? - Nu! tot american e? - Nu - zic eu - e neamț. - Ei și, ce treabă are neamțul să se amestece? - Știu eu? - Și atunci? - Atunci americanul a înțeles cum merge șiretenia, și, se zice, a propus neamțului... să-l ia tovarăș la parte... Dar... - Dar ce? - Dar, s-a întâmplat și liberalii să se hotărască atunci să strige, ca să auză țara, că vor ciocoii să o vânză la americani... Si când au văzut ciocoii că nu merge, s-au închinat cu plecăciune americanului ... și-a luat geamantanele și ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

... În epoca următoare, patruzecioptistă, literatura beletristică din Ardeal e inferioară celei din Principate. Ea însă seamănă cu cea de dincoace de munți pentru că acum, și în Ardeal, și în Principate, domină aceeași stare sufletească: sentimentul de redeșteptare și dezrobire națională și de înnoire socială. Apoi, scriitorii din Ardeal și Principate acum nu se mai deosebesc ca în epoca precedentă: intelectualul ardelean nu mai este atât de departe de boierinașul moldovan, intelectual și el, și mai ales de burghezul intelectual muntean, în definitiv și el un om din popor. Am subliniat mai sus cuvântul "mai ales", pentru că acestei apropieri mai mari între scriitorii ardeleni și munteni îi corespunde și o mai mare asemănare între literatura ardeleană și cea muntenească decât cea moldovenească. În adevăr, literatura ardeleană, ca și cea muntenească, e mai "patruzecioptistă" decât cea moldovenească. Dar, în această epocă, Ardealul nu produce nimic viabil, decât doar Răsunetul (Deșteaptă-te, române!) al lui ... viața concretă a țărănimii, dorința de a face din această clasă o valoare politică, încredere în rezultatul așteptărilor, așadar părăsirea subiectivismului și pesimismului, în sfârșit, stări sufletești ca ale intelectualilor ardeleni. (Cum ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională

... Ion Luca Caragiale - Justiţia română. Secţia corecţională Justiția română. Secția corecțională de Ion Luca Caragiale Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile... Femeia Caliopa, republicană română : Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era și dumneaei care mi-este amică, și ați chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo și poate să jure cum s-a-ntâmplat. Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d-ta ... la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: „dezbracă-te (senzație în auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră-mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure. Și zice dumnealui Tincuții, zice „tu du-te dincolo", și a băgat-o în odăița ailaltă și a închis ușa,

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... pătrund Cu săgețile ce portâ€�. Deci vulturii sperieți. Zburând roată-n orizont, Se urca mereu în sus, Pân’ când s-au văzut pe cer, Intâi ca niște porumbi, Apoi ca niște lăstuni, Apoi ca niște țânțari, Și apoi încet, încet În nouri s-au mistuit. Aleargă negrul sirep, La nisipiș au ajuns, Și iată un nouraș Despre rumănul apus, Ca din a soarelui disc, Au ieșit și s-au pornit. Și mergând se tot mărea, Se împrăștia pe cer. Soarele îngălbenea Și ziua întuneca; Deci nourul se lățea Și fețele își schimba Ca a fumului clăbuci, Ieșind iarna din hogeag, Când soarele luminos, Dimineața răsărind, Îl vopsește fel de fel, Aci ca când ar ieși Foc pe gură de cuptor, Aci mohorât sau roș Ca sângele închegat. Dar când nourul văzu Alergând Bogdan mereu, Pe luciul de arin, Făr’ a se teme de el, Atunci fața și-au schimbat, Galben-vânăt s-au făcut, Ca pizmașul veninos, Și înflându-se grozav Au zbucnit din sânul său Un vârtej de vânt cumplit; Și spulberând pân’ la cer, Stâlp de arin ca un turn, Răsună un glas din el Cu zgomot înfricoșat, Și zicând: “Unde alergi

 

Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase

... Îi strică odihna, liniștita pace:     În cuget, în minte schimbări mari îi face:     Harite Margoala lui Aristef pruncă     Într-a Ioaninei răsfățată luncă     Și dintră oricâte Miletul fecioare     Cu minte înaltă, fire zburătoare.     Dintră toate câte Ținutul avea,     Cea mai iscusită, alta nu-i ca ea,     Aristef Județul n-avu multă grije     Trudind oareșcare talant să-i câștige.     Talanturi frumoase îi dădusă firea     Și cum nu-i lipsisă nice iscusirea,     Ajunsă fecioara nu fără lesnire     La desăvârșita minții procopsire.     De ani șaisprezece, era iscusită,     Un suflet curat, față veselită!     Ascuțimea ... și oablă crescută.     De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică     Numai cum să pare lumei mai voinică,     Ochișorii negrii, fața rătunjoară,     La căutătură flacără și pară.     Sprincenele încă negre și-nghinate,     Tăcând despre alte daruri de sus date,     Să creadă întocma Platon pe sine     Ca Orfeu la cântec sau doar și mai bine.     [.............................................................]     Zărind-o, ce rod și ce folosire?     Dorul, para, focul, ațâțat în fire.     Cu toate acestea a lui iscusință     Cinste, îndrăznire, veste și

 

Ion Creangă - Prostia omenească

... cel de sare pe horn? — Îl văd. Și? — De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare! — Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele! Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el. — Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor? Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare: — Bre! mulți proști am văzut ... blăstăma, habar n-are țăpoiul de scârbă. Ai un oboroc? — Da' cum să n-am?! — Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr și suie-le frumușel în pod; țăpoiul e pentru paie și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>