Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA

 Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 3430 pentru CA.

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... șiruri de cuvinte, reduse la rolul de sunete. Și astfel, în loc să ne arate, de pildă, în lumină convenabilă, cel puțin colțul unei săli, ca să putem completa restul, poetul ne poartă prin întuneric sau prin odăile vecine! Decât așa, preferăm să ne lumineze cinstit toată sala dacă poate, ori ... Voluptatea sepulcrală distilează-n mine seva Vesperalelor litanii, templele lui Saki-deva, Conturează nostalgia de fenol și de mister Și-mi pătrunde-acut în craniu, ca un vers de Baudelaire... [3] Iar exhibiția acestui vid sufletesc e colorată apoi, după gradul de inteligență al fiecăruia, de dorința de a părea ... burghez iese la iveală... Totuși să nu te atingi cumva de Arta lui, de Principiile lui, de Teoriile lui estetice, că devine agresiv și rău ca un câine de sex, care-și apără puii ce n-au făcut încă ochi. Originalitatea poeziilor lui Eminescu nu stă nici în bizarerie, nici în ... mâna ei cea rece... Neologismul e necesar uneori și e justificat de natura subiectului sau de gen. Altminteri, neologismul e prozaic, sec, sclipitor și sonor, ca o bucată de tinichea. El poate da unui vers mai multă lapidaritate: primul sau prima e mai sonor și mai scurt decât cel dintăi , cea ...

 

Nicolae Gane - Aliuță

... n-a mai putut să-l stăpânească. În zădar a plâns ea și a făcut rugăciuni pe la biserici, ca să-l întoarcă de la plecările lui; într-o zi de primăvară el își puse pușca pe umăr, căciula pe-o ureche și își luă ... fură rânduiți la poartă sub comanda vânătorului din sat și câte alți douăzeci la fiecare ușă de intrare a caselor boierești, în totul ca la 60 de oameni, care, deși rău înarmați și nedeprinși cu luptele, dar erau destul de numeroși pentru a pune stavilă hoților, mai ... făcusem atâta ispravă cu teaca iartaganului lui Aliuță, simții acum că mi se taie picioarele și fără voie mă apropiai de tata. Tata era galbăn ca ceara, tăcut și în așteptare, s-ar fi zis că-și numără bătăile inimii; străjerilor de asemine nu le era îndemână. Ceea ce-i tulbura ... clipă toți străjerii, atât cei de la poartă, cum și cei dimprejurul casei, aruncară la pământ ciomegele, coasele, topoarele, și care-ncotro prinseră să fugă ca niște nebuni, nevoind să mai știe de glasul tatălui meu și a lui Aliuță care căutau să-i stăpânească. Iar când cei doisprezece ...

 

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"

... împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin un eho al ... străinismului. În adevăr, străinismul ne-a deșteptat odată, dar începe de o vreme și sub toate chipurile a ne înăduși, întocmai ca acei făcători de bine, care scot pe nas binele ce au avut noroc de a putea face. Ești înțelept, îndatorește pe corespondenții d ... astă greutate cu fala vestită, cu mâna darnică și inima cea deschisă a românului... IV. Altă descoperire am făcut, că răul e lipicios ca ciuma și ca rapăna; sunt câțiva ani, lăsasem târgul sub munți liniștit, străin de alte gâlcevi decât gâlcevi de cherestea și producte: străin de București, străin de Blaj ... oamenii a nu se mai înțelege, acum că este nevoie de înțelegere; și, neuniți în vorbă, sunt toți uniți a cere ca Steaua să scrie pentru obște, obștea cea nepoligloată, nelatină, nefranțuscă, ...

 

Alexandru Macedonski - Ocnele

... în zadar! Scările în lungi spirale tremură ș-abia te poartă, Pasul ți se-mpleticește, spiritul e-ncremenit; De te uiți în jos pe gură, ca l-a Iadurilor poartă, La privire ți s-arată un abis nemărginit! Sute de lumânărele licăresc înnegurate, Și din fundul ce-ngrozește străbătând ... aci, una lângă alta, zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar lumina până sus abia pătrunde, Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran, Și multiplele ciocane căror stânca le răspunde Cad p-al sării stei de piatră și recad c-un murmur van. Eu m ... cărare cin' le-a-mpins a rătăci? Ce?... Se naște omu-ntr-însul cu a răului menire? Merge el ca să omoare numai pentru-a omorî? Ce?... Tâlhar te-ații la drumuri pentru gustul de răpire? Ce?... N-aștepți până ce foamea vine ... omori și-i lași să moară, pe când pot să se răsfețe Într-a banului orgie bogătașii nătărăi? Dar ce drept mai mult ca ție le-a dat Dumnezeu sub soare? Pentru dânșii-a făcut numai ...

 

Alexandru Macedonski - Psalmi moderni

... 10 X - Doamne, toate... 11 XI - M-am uitat I - Oh! Doamne Oh! Doamne, rău m-ai urgisit, În soarta mea m-am împietrit Rămân ca marmura de rece... Să plâng, să sufăr, am uitat. Am fost un cântec care trece, Și sunt un cântec încetat Rămân ca marmura de rece... Uscat e tot ce-a înflorit, Entuziasmul a murit, Și a mea inimă a-nghețat ... cu harpe coronate, Filozofi, oameni de știință, Păgâni, vestiți prin necredință, Nici o pieire nu s-amână...     Țărână, suntem toți țărână. III - Iertare Iertare! Sunt ca orice om M-am îndoit de-a ta putere, Am râs de sfintele mistere Ce sunt în fiecare-atom... Iertare! Sunt ca orice om. Sunt ticălosul peste care Dacă se lasă o-ntristare De toți se crede prigonit, Dar, Doamne, nu m-ai părăsit...     Sunt om ca ... am lăsat să moară, Aleargă toți și mă-nnegresc,     Ah! Viața nu este ușoară. V - Zburam Zburam pe aripi strălucite... Copilul cel de altădată Nevinovat ca și o fată Neveștejită de ispite, E azi mocirla noroioasă Cu adâncime-ntunecoasă Și cu miasme otrăvite. Sunt eu de vină, sau nu sunt, Oh ...

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

... și află loc el, sărmanul, neștiind cum să iasă din așa stare. Și neagra deznădăjduire îl cuprinde pe dânsul tot mai mult. Dar nu trebuie ca deznădăjduirea să-i acopere cu totul sufletul. Nu trebuie să creadă că viața lui este prăpădită și că va sta vecinic uitat de toți. El ... în rândurile sale pe moldoveni, nu s-a păstrat așa de bine iubirea către neam, limba și obiceiurile străbunilor, afară, bineînțeles, de țărani, ca în tagma duhovnicească. Și, afară iarăși de țărănime, nici una din celelalte tagme n-are atâți moldoveni ca aceeași tagmă duhovnicească. Lucrul acesta este foarte vajnic pentru noi, moldovenii, îndeobște și trebuie să ne spuie nouă multe. Acestea multe însă pot să fie ... să-și aducă aminte de spusele Sf. Evanghelii, ce-o citește în fiecare duminică în biserică. Numai aceste două lucruri trebuie să facă preotul moldovean, ca să-și dea socoteala despre datoria pusă asupra lui de Acela căruia i se roagă el, de datoria către neamul lui în asemenea vremuri grele ... dovedit destul de des că-și iubesc neamul și limba. În clipa de față, în înaintea alegerilor, preoții trebuie să facă toate ce pot, pentru ...

 

Alphonse de Lamartine - Suvenirul

... și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi ... Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot ... păru-undoios, Ce-n trăsuri negre de ebanos Recade-n sânu-ți fără-ncetare. Umbra acestui văl mincinos Și mai mult chipul ți-l îndulcește, Ca dimineața ce se ivește Din vălul nopții întunecos. Cerescul soare vine, sfințește Cu ale noastre zile ce zbor; Și-ntr-al meu suflet al meu ... ești cu-ngrijire Ș-asupră-mi aripile-ți alin; Visele toate din tine-mi vin, Încât viața simt în dormire. Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta Să-mi taie firul zilelor mele! Ș-atunci din visuri dulci, amari, grele, Doamne!... în sânu-ți m-aș deștepta!

 

Antim Ivireanul - Predoslovie la cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor

... cuvântul de învățătură în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul O, cât sunt de minunate sĂ©mnele bucuriei, ce arată astăzi Ierusalimului, la întrarea domnului Hristos! Ca pre un biruitoriu îl priimĂ©ște. Toată cetatea iase întru întâmpinarea lui. Norodul și mulțimea, toată rânduiala i să închină cu cucerie și toată vârsta ... ca să treacă și alții cu frunzele copacilor îi împodobesc calea. Alții merg înainte cu stâlpări și alții îi urma cu ramuri. Alții îl slăvesc ca ... lui David: Osana, fiiul lui David și alții îl propoveduesc împărat lui Israil: Blagoslovit cel ce vine în numele domnului, împăratul lui Israil. Și pentru ca să fie bucuriia mai cu mult minunată, până și pruncii cei fărde răotate, cu ramuri în mâini și cu laudele striga: Osana, celui dintru înălțime ... că au făcut el acest semn! Înviiarea cea trupească a lui Lazar au dat pricină norodului să facă cătră Hristos o priimință neobicinuită ca aceasta, să alĂ©rge întru întâmpinarea lui cu stâlpări, să-l mărească cu laude: Osana, fiiul lui David. Și gândul cel de taină a ... astăzi, înaintea dragostei voastre, această vorbă. Însă voiu să vă arăt cui să închipuiaște acest Lazar și a câtă milă are trebuință, pentru

 

Antim Ivireanul - Prefață la Viețile paralele de Plutarh,tipărită în grecește la București, în anul

... Constantin a tradus Paralele grecești și romane ale lui Plutarh în limba obicinuită grecească, de loc n-am întârziat să întrebuințez mii de chipuri ca să înduplec pe strălucirea sa să dea în tipar. Ceea ce abia reușind prin mijlocul deselor și neîncetatelor rugăminți, disprețuind strălucirea sa, ca modest, înțelept și cuminte, svonurile deșarte și laudele ușoare, ca proprii celor ce voesc să se arate înțelepți și nu celor în adevăr înțelepți. Iată dar că se produc înțelepciunei voastre preageniale și cugetări preaînțelepte ... fii ai domnitorului, atât de lăudat în lume, ci pentru că a hărăzit Dumnezeu sfințeniei-sale învățate astfel de ucenici prea geniali, carii ca să fie icoane însuflețite a preagenialului prototip, fără osteneală și cu o mică judecată logică atrag admirabil spre ei floarea învățăturii, după cum ... și dezvelește puterea naturală atractivă. Priimiți dar cu toată plăcerea strălucita scriere ce vi se produce, ca dovadă de cĂ©le mărturisite de mine, și ca

 

Antim Ivireanul - Rugăciunea care au învățat pre apostoli Domnul nostru Iisus Hristos %E2%80%9ETatăl

... sfințĂ©ște cu lucrurile și cu faptele cĂ©le bune, precum la Matheiu, cap 5 zice: Într-acesta chip să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vază faptele voastre cĂ©le bune și să slăvească pre Tatăl vostru cel din ceriuri. Să vie împărățiia ta. Aicea să roagă sufletul să ... curat și nebântuit de putĂ©ria păcatului, dupre cum apostolul cătră romani în 6 / capete zice: Să nu împărățească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneț întru pohtele lui. Fie voia ta, cum în ceriu, așa și pre pământ. La această cĂ©rere rugăm pre Dumnezeu ca să i să plinească voia pre pământ ca și în ceriu, adecă precum îngerii în ceriuri să supun voei lui Dumnezeu, spre toate lucrurile, fărde nici o îndoire, într-acesta chip și pre ... iartă noao greșalele noastre, cum și noi ertăm greșiților noștri. Această rugăciune ne îndemnează mai mult să ertăm greșalele celor ce ne greșĂ©sc noao, ca și Dumnezeu să iarte păcatele noastre cĂ©le ce / în toată vrĂ©mea greșim de pre cum la Matheiu în 6 capete zice: Lăsați și ... ...

 

Anton Pann - Împrumutul

... în credință, C-un prieten să-ntîlnește, Îl roagă, i să jelește, Mergînd p-alături cu dînsul, Suspină, îl trece plînsul, Îi propune vorbe multe Ca să-l plece, să-l asculte. Prietenul gros în burtă Da cîte o vorbă scurtă : Că acuma n-are vreme Și cum că să-i ... a vrut să se lase. A treia zi merse iară, Stătu la ușă afară. Văzînd că sluga nu-l lasă, Îl așteptă ca să iasă. El ieșind plecă ca vîntul, Necăjit călcînd pămîntul. Acest după el iar pleacă, Rugăciune să-i mai facă, Asemenea călcînd gloduri (Nefiind p-atuncea poduri), Îi puse vorbe nainte ... nouă, Pe loc la dînsul să duce Să-ntrebe căci nu-i aduce. Acesta, cum îl zărește, Acasă nu zăbovește, Pleacă pe poartă în grabă Ca după o mare treabă. Creditorul după dînsul, Crăpînd de necaz într-însul, Calcă gloduri să-i vorbească Și să ceară să-i plătească. Iar el ... Ia adu-ți aminte bine Cum umblam eu după tine Cu pălăria în mînă Mai bine d-o săptămînă, Călcînd gloduri și noroaie, Smerindu-mă ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>