Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNCEPE

 Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 938 pentru ÎNCEPE.

Gheorghe Asachi - Lupul și mielul

Gheorghe Asachi - Lupul şi mielul Lupul și mielul de Gheorghe Asachi Orice face cel mai mare, Dreptate-n toate are, Precum vom videa aice Din o fabulă ce-oi zice. Un miel foarte însetat S-adăpa în râu curat, Unde lupul, cătând pradă, Începu cu mielul sfadă, Zicându-i cu rost turbat: Ori de ce mă înfruntezi Și să turburi cum cutezi Limpedea mea băutură? I-au zis mielul: Doamne, iartă, La mânie nu te-ntartă, Mai ales dacă ai vra Să-nțelegi măria-ta C-apa din sus cură-n vale La șerbul măriei-tale; Și s-o turbur eu nu pot Cu piciorul, nici cu bot! Mi o turburi și-acum iară, I-au zis cruda acea fiară; Știu că-n anul cel trecut Tu de lupi ai zis bârfele! Cum puteam să zic acele, Când n-am fost încă născut? Crede, doamne, că ș-acuma Eu sug lapte de la muma. De n-ai fost tu, apoi, zău, Au fost un frate al tău. Nici un frate eu nu am. Așadar, ț-au fost vrun neam, Că toți câni, păstori și oi Bat din veci resbel cu noi! Zicând ceste, îl îmbrâncă Și îl duce la ...

 

Gheorghe Asachi - Omul literat

Gheorghe Asachi - Omul literat Omul literat de Gheorghe Asachi De când soarta, românilor favorisitoare, au deschis căile pe care au a păși pentru a agiunge la scopul dorit a civilizațiii, mulți tineri, însuflețiți de o vrednică de laudă dorință, ostenesc în deosăbite ramuri, cu țintire a înavuți limba și ideile compatrioților. În unii să descopere talent, în alții numai buna plecare, în puțini fondosul cel clasic neapărat pentru nemerirea țintirii lor. Grăuntea, mai nainte de a putea fi sămănată, au costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile și controversele asupra formelor limbei sunt intempestive și însorb timpul prețios a acelor autori carii, cu însărcinarea traducerii din limbi străine, să par îndatoriți a aduce pe românie străine idiotizme și construcții, încât din asemene fabrici au început a naște bastarduri, pre carii totimea națiii necunoscând, nu le va putea priimi de ai săi fii adevărați. Fondosul limbei noastre, ce pe aiure să caută, să află în sfânta Scriptură, ce este de toți românii înțăleasă; această să se păstreze curată și întreagă, ca singura legătură ce unește încă pe românii despărțiți în staturi deosăbite, și cătră aceasta adaogă- ...

 

Gheorghe Asachi - Peștile și păscariul

Gheorghe Asachi - Peştile şi păscariul Peștile și păscariul de Gheorghe Asachi Un mic pește, Mare-a crește, Dacă zile va avea; Dar prinzându-l tu abia, Să-i dai drumul, iar să-ți vie, Ar fi mare nebunie! Un crap încă foarte mic, Fiind încă chiar pitic, Păscuitu-s-au odată În o apă turburată. Când păscariul l-au văzut Au zis: Bunu-mi început, Unul mulți va să-mi câștige, Și cu ii pe tine-oi frige; Deci în sac așteaptă-un pic! Crapu-i zice-n a lui limbă: Ce-i să faci c-un pește mic? Cu un mare, rog, mă schimbă, Că în zamă sau friptură Nice-s de-o îmbucătură; Lasă-mă să mă fac crap, Că de undiță nu scap. Ș-apoi preț va da becierul Să mă ducă la boierul, Când acuma pănă-n sară Osteni-vei tu aici Ca să scoți din apă-afară Mizerabilii pitici! Dar păscariul flămânzit, Care zama-n gând o soarbe, Nu se-nșală d-aste vorbe Și-n acest chip i-au vorbit: Ce ghibace ritorie Dizvălești acuma mie, Să te duci l-a mea odaie, Acolo în o tigaie ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

Gheorghe Asachi - Voichiţa de Românie Voichița de Românie de Gheorghe Asachi Persoane Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei. Vlad, Domnul Muntenimei. Coste, spatar din Moldova. Voichița, fiia lui Vlad. Sabina, muma ei. Codrat, june sătean. Mina, mireasa lui. Parcalab, muntean. Caraiman, comișelul lui Ștefan. Osman Aga. Oșteni de ambele țări. Un sahastru. Scena urmează în Românie la anul 1474. Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 1.7 Scena VII 1.8 Scena VIII 1.9 Scena IX 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV Actul I Scena I Reprezentează din năuntrul unei case rustice, la mijloc o masă, în giurul căria fetile cu Voichița și muma sa destramă peteala de nuntă. Hor de fete: Tu, mireasă, azi alege Acest aur lucitor, Care mâne va să lege Imeneul cu Amor, Ca viața ta să fie Senină, ...

 

Gheorghe Asachi - Vulpea, momița și fiarele

Gheorghe Asachi - Vulpea, momiţa şi fiarele Vulpea, momița și fiarele de Gheorghe Asachi Murind Leul împărat, Fiarele s-au adunat Pe temeiul legei lor Să-și aleagă-un domnitor. Deci corona din cutie, Ce-avu șerpele-n păstrare, S-au fost scos în adunare Să o cerce cui să vie. Îns-oricâți o probuia, Nici unuia nu-i venea. Că deși toți aveau gust, Având unii cap îngust, Corona pe nas cădea, Alții gros și cap cornut, Încât ea n-au încăput. Deci momița cea bufonă Vru să cerce-acea coronă, Face șegi și mii grimase, Coțcării cu toate clase, Încât cap-au lunecat Și corona i-au întrat. Asta aleasă ghibăcie Minței sale dând protie, Toate fiarele o urează, Domnitoare o proclamează Numai vulpei n-au plăcut Lucrul care s-au făcut. Tăcând a ei sentiment, Ea-i face un compliment Ș-au zis: Doamnă, o comoară Zace-ascunsă lângă o moară. Cred că altul nu o știe; Deci aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ție! Deși doamna iubea șegi, Cu argint nu șuguia, Ce supt stâncă-l încuia. Spre-a nu fi deci înșălată, Cu vulpea aleargă-ndată Să apuce-acel odor. Dar, ...

 

Grigore Alexandrescu - Șoarecele și pisica

Grigore Alexandrescu - Şoarecele şi pisica Șoarecele și pisica de Grigore Alexandrescu    Un șoarece de neam, și anume Raton, Ce fusese crescut su’ pat la pension, Și care în sfîrșit, după un nobil plan, Petrecea retirat într-un vechi parmazan, Întîlni într-o zi pe chir Pisicovici, Cotoi care avea bun nume-ntre pisici. Cum că domnul Raton îndată s-a gătit Se o ia la picior, nu e de îndoit. Dar smeritul cotoi, cu ochii în pămînt, Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfînt, Începu a striga: „De ce fugi, domnul meu? Nu cumva îți fac rău? Nu cumva te gonesc? Binele șoricesc cît de mult îl doresc Și cît îmi ești de scump, o știe Dumnezeu! Cunosc ce răutăți v-au făcut frații mei, Și că aveți cuvînt să vă plîngeți de ei; Dar eu nu sînt cum crezi; căci chiar asupra lor Veneam să vă slujesc, de vreți un ajutor. Eu carne nu mănînc; ba încă socotesc, De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc.“ La ast frumos cuvînt, Raton înduplecat, Văzînd că Dumnezeu de martur e luat, Își ceru iertăciuni și-l pofti a veni Cu ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

... un loc adunate, cu voi să se-mpreune, Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc! M-aș duce unde zboară atâtea rândunele, Când viscolul începe, când vin vremile rele; Pe pasur'le verdeții ca ele m-aș ivi. Din loc în loc aș trece în climele străine, Unde sunt alte ...

 

Grigore Alexandrescu - Anul 1840

Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița

Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...

 

Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoței

Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoţei Catîrul cu clopoței de Grigore Alexandrescu Deunăzi un văcar de sat Catîrului i-a atîrnat Salbă de clopoței, Numindu-l el îngrijitor Și înainte mergător Ciredei de viței. Însă curînd s-a-ncredințat Că ș-a făcut mare păcat Cu bietul dobitoc, Care, cît s-a simțit Așa împodobit, Strigă: „O, ce noroc! În sfîrșit, iată-mă chemat La gradul ce am meritat. Meritul meu recunoscut De lumea toată e văzut. Acum de sus am să tratez Soiul dobitocesc; Pe nimeni nu mai salutez, Căci prea mă umilesc.“ Așa zicînd, așa făcu, Și plin de îngîmfare El clopoțeii începu Să-i sune foarte tare; Așa de tare îi sună, Cît mintea i să răsturnă; Și el care june fiind Trecea de cam smintit, Acum mai mult îmbătrînind De tot a-nnebunit. Cum socotiți și dumneavoastră, Dar eu gîndesc că-n țara noastră Se află așa dregător, Numit chiar ecselență, Ce cu catîrul sunător Poate da concurență, Care să crede om de stat, Chiar și politic însemnat, Și care netăgăduit De clopoței este smintit. („Romînul“, 12 februarie

 

Grigore Alexandrescu - Corbii și barza

Grigore Alexandrescu - Corbii şi barza Corbii și barza de Grigore Alexandrescu         Pe o cîmpie         Mare, bogată,         Urmă odată         O bătălie   Aspră, cumplită, neasemănată,   Încît cadavre nenumărate   Zăceau grămadă neîngropate.   Corbii îndată luară știre;   Lacomi de pradă, ei năvăliră,         Și cu grăbire         Aci sosiră.   Și după ce mîncară, și după ce băură         Mult sînge, începură         C-un glas îngrozitor         Să cînte cina lor.         Barza cea simțitoare,         Care pe om iubește         Și-n preajmă-i se nutrește,         Văzîndu-i, de departe         Le strigă: „Cum se poate         Așa nerușinare?   E locul pentru cină? e ora de plăcere,   Pe un pămînt de doliu, în ziua de durere?         Mumele își plîng fiii;         Izvorul bogăției,         Cîmpul, e ruinat,         Iar voi vă îndopați,         Și cîntați!“         â€” „D-aceasta ne iertați —         Răspunse deodată,         Ceata întunecată —         Omului cît îi place         Poate fi ruinat,         Dar noi suntem în pace         Și mult ne-am îngrășat.“   Acei ce de a țărei grea soartă profitară, Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălțară, Ce prin trădări, basețe, sînt astăzi mari, bogați,         Poate și decorați,   După a mea părere, sînt corbi nerușinați.   Dar aș dori să-mi spuneți, domnilor cititori,         ( ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>