Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O MIE

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 687 pentru O MIE.

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... școli mărețe, cu uliți largi și drepte — cetate întărită odinioară, apărată de-un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se ... Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o moliciune, o pace dumnezeiască se lasă de sus. Un deal din Serbia se culcă drept în calea Dunării. Ea, liniștită, cotește pe la capul dealului, bate-o ... astâmpără toate zgomotele pământului. Malurile s-apropie, ca și cum ar vrea să-și șoptească ceva. Pe marmura vânăt-a apei luna cerne o pulbere de argint. Toate parcă se pregătesc să treacă din lumea realității în lumea basmelor. OSTROVUL MARE. RUINI E noapte, — o ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au ... părăsească și viața desfătată A orașelor Europei în care au petrecut. Mai ales când făr’ de veste ochii lui s-au încântat De-o fecioară păstoriță, de-a ei chip neasemănat; Pe ea o numea Florica; mersul ei cu gingășime, Ca a tinerei mlădiță, molatici îndoituri; Sfiala ei și blândețea și alte daruri mulțime Se revărsa pe ... au fost cuprins; Dar a sa înamorare ce sufletul îi rodea Fluierul cu tristul sunet stăpânei sale vădea; Căci sfiala cea firească și o tainică rușine Îl înfiora văzând- ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... ce-ai dorit cu înfocare. Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai. Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă, La alegirea-Eforiei și la vizite boieri, Dar tupil în casă șede, ca paingăn în ungheri; Așa poate și la tine? Talent are ... apuc istericale. Am rămas pe ziu-a doua. În trăsură s-a suit; Lângă dânsa se așează cățelușul favorit, Pun cutii, o tualetă, un vazon cu floricele, Săculețe, gavanoase, cutii doauă cu capele, Gaița, o stancă și un cântăreț canar, Un alb șoarec p-alisidă ș-un bucal plin de nectar. Voi să intru în caretă, dar tot locul este ... mă cum mă zbucium, își fac semn și râd de mine. Sara dau foc de-artifiție, oaspeții s-au îndesit La ferești și la balcoane, o rachetă a sărit Și aprins-au a mea arie, unde-avem cirezi de grâne, Arvonite de Pandia cu o mie

 

Ion Luca Caragiale - Articol de reportaj

... a făcut indisolubilă pentru viitor legătura dintre Dinastie și neamul românesc. Dar pe lângă acest mare folos public, mi-a adus îndeosebi și mie unul foarte mare: m-a făcut să-mi fixez în fine o specialitate literară în arena publicității noastre. În adevăr un prozator nu e un specialist. S-a zis cu multă dreptate, mai întâi, că ... la Hotel de Orient, peste drum de Episcopie, camera cu numărul 12, care dă pe balconul de deasupra gangului. Din balcon, seara mai ales, e o priveliște minunată; avea în față, spre dreapta, squarul, dominat de cupola Ateneului, pe când pe sub picioarele noastre uruie, fără o clipă de repaus, un fluviu torențial de trăsuri, de tramcare, de căruțe, de biciclete și de pedeștri. Spre complectarea acestei armonii de elemente, două flașnete ... german, am frut să vii rumen. — Ce impresie îți face, iubite doctore, capitala noastră? — Îmi face, zise doctorul, impresia unei butii pe care o spală cu lanțuri, rostogolind-o într-un gang boltit, unde arhitectul a reușit să obție mai multă rezonanță, decât izbutesc în genere arhitecții la sălile de concert... . â

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

... fiară n-a venit în casa lor. Însă pețitorii silindu-i mai mult, ei aduc la iveală pe bunica fetei. — Pe aceasta o căutați? — Nu. Și bunica face loc mamei. — Poate pe asta o vreți? — Ba nu! — După mama fetei, scot pe o slujnică urâtă și bătrână, îmbrăcată cu straie stremțuroase. — Ei, asta-i? — Ba nu, ba nu; pentru că fiara noastră este cu părul galben ... cu asalt. Rudele atuncea merg cu găzdașii înaintea mirelui; și, după ce s-au adunat ambele părți și au ajuns înaintea casei miresei, toți fac o alergare de cai. Acei care au cai mai ageri și, prin urmare, ajung mai întâi la semn, primesc din mâna miresei o năframă cusută cu aur sau cu mătasă. După aceste exerciții cavalerești, toți se duc la biserică, la cununie; mirele și mireasa stau pe un covor ... filozofii, proprium naturae , adică adevărată și deosebită a firei, că este din sângele său și cum ar fi sie singur omul. Această fericie o mărturisește Sfânta Scriptură, când zice: "Iată femeia ta ca o ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te luneci ... și lucrul! câte lucruri și câți oameni își ascund nimiccia sub pompoase numiri! Acest târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce ... te poți opri de a privi cu răpire astă încântătoare vale ce se desfășură dinainte-ți ca un covor. Vezi cel pârâu care o despică în lung și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... pipăite și coboară în curte... La fereastră lumină... geamurile deschise și perdelele lăsate. El rămâne cu ochii pironiți acolo, rătăcind în altă lume, pe care o visase parcă adesea, dar nu spera s-o vază vreodată. Flăcăul își umflă pieptul, întinzându-și brațele amorțite de friguri, până-i trosnesc încheieturile, când perdelele se dau într-o parte și o femeie pune mâna pe geamuri să le închiză. Seminaristul îngheță; vrea să strige; dar nu poate, și până să treacă efectul loviturii, fereastra e închisă ... dacă ferestrele or fi tot închise?... Nu - și n-apucă să ridice ochii doritori și vede venindu-i prin aer un nou ghem care-ntr-o clipă îi cade la picioare... Asta nu mai e prins cu un ac – e legat cu o cordeluță roșie: "Treci la miezul nopții... Te aștept... 0 să vezi cât te iubesc". Și nici o mișcare la perdele... nici o arătare!... Ziua trece încet... e însă uneori atâta dulceață și-n chinul așteptării! Dar noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire ... bolnav și capiu - o ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

... în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o lovitură de stilet la Veneția, un ceas de dragoste la Florența și o plimbare în golful Neapolului, în voia unei vele latine, care se leagănă capricios la lumina miilor de facle ale voluptoasei cetăți scânteind ca stelele atârnate ... pariziene, de amintirile voastre din străinătate, de fantomele voastre nemțești, de comediile voastre imitate și de povestirile voastre traduse și adaptate ! Zugrăviți-mi, mai curând, o icoană din țară, povestiți-mi o scenă de la noi, pipărată ori plină de poezie, o mică scenă improvizată, căci bunul și răul, simplul și emfaticul, adevărul și ridicolul se întâlnesc la fiecare pas. O să găsiți în nevinovatele credințe populare oricâtă fantezie voiți, iar în năravurile amestecate ale claselor de sus, stofă destulă. Și în loc să-mi plimbați ... tradițiile lui de obârșie, poetic chiar în sălbatica neștiință, un popor cu bun-simț, din care ai putea să faci tot ce vrei, impresionabil, locuind o țară pe care destinul a înfrumusețat-o și a îmbogățit- ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... ca necăutând la rangă Să nu-mi puie musa supt fălangă. De care Dumnezieu să ferească!... Însă, doar' vor avea ei minte Ș-or precepe-o glumă țigănească!... Cu toate-aceste musa nu minte, Ci numa cât are-o gură mare Și câteodată-i pre cârtitoare. [4] Cum sunt femeile totdeună, Când știu ceva despre oarecine, Ar crepa pe loc să nu o spună Încai la pretenele vecine, Așa-i musa mea! de minte-ușoară, Iar' de gură tocma ca ș-o moară. Sultanul cu stĂșluri prăștiate, Acum pănă su munți ajunsese Robind orașe, târguri și sate, Iar' șireagurile mai alese Trimețind de-osăbi să cerceteze Unde ... Argineanul căutând zisă: ,,Prietene, ține-ți a ta unealtă! Iară, de-ți este voia și ți să Pare, cere-ași de la tine-o altă Ceaia: Să-mi dăruiești cea prăjină Care tu de-abea o porți pe mână!". Țăranul voios prăjina dete; Iară voinicul cu bucurie O-învârte-într-o mână pe-îndelete, Ca ș-un bețișor! apoi de-acie Rapede pleacă pe drum nainte, Multe cu sine-învârtind în minte. Iară când fu cătră ... ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... cu cale să le aducă înapoi în târg. Pesemne că întoarcerea fusese într-un ceas bun. Când să plece, boierul Iorgu chemă pe fată și o sărută pe frunte: — Sunt tare mulțumit, draga tatii, că mi-a fost dat să mai văd o fată ca cele de demult! Nunta s-a pus repede la cale. Într-o seară frumoasă de iunie, lume după lume se cobora spre biserica Domnească, unde avea să fie cununia nepotului boierului Buhtea cu fata boierului Furtună. A ... a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere de rău la jertfele ce le făcuse gustul său de vânător! Dar ce pusese boierul ... nu-și ținea cuvântul, nu-i mai întindea mâna. Dânsul nu făgăduise niciodată ce era cât de cât de puțin îndoielnic, iar când spunea că o să-ți facă un lucru, era ca și făcut. Până mai deunăzi glasul lui încă nu găsise împotrivire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Astăzi vremurile se schimbaseră. O ...

 

Ioan Slavici - Mara

... la biserica aceasta, dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se cuvine în fața lui Dumnezeu. Că icoana face minuni, asta n-o crede; știe prea bine că o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată Maică Precistă. E însă altceva la mijloc. Călugării, care umblă rași ca-n palmă și se strâmbă grozav de urât, au o știință tainică și știu să facă fel de fel de farmece pentru ca boala să-și vie la leac, săracul să-și găsească sprijoana și ... însă mama și pentru ea, și pentru copii. Păcat ar fi să rămâie ceva pe mâine. Apoi, după ce a mai băut și o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată însă ea n-o face numai pentru ziua trecută, ci pentru toată viața. Scăzând dobânda din capete,ea pune la o parte banii pentru ziua de mâine, se duce la căpătâiul patului și aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul ... ce-i drept, foarte deșteaptă și, din clipa când se despărțise de Trică, se făcuse tăcută, așezată, ascultătoare, aproape blândă; nu era însă chip s-o ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>