Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU MULTE CUVINTE

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 582 pentru CU MULTE CUVINTE.

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

... fi iertat o dată cu capul. Se duseră, deci, și povesti împărătesei toată întâmplarea, și se rugară de dânsa, ca să intre ea la împăratul cu mijlocire de iertare. Când auzi împărăteasa de cele ce se întâmplase, se luă cu mâinile de păr. Ea zicea că este peste poate ca să rămâie cineva însărcinată din vedere. Vezi că ea știa cum merg lucrurile în lume ... încoa și-ncolo prin pădure. Apoi se așeză în scorbura unui copaci mare și gros ca butia. Acolo stete ea mai mulți ani, hrănindu-se cu ierburi și rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea își creștea copilul cu drag. Ea făcu din ramurile unui copaci un leagăn în care își punea copilul ziua; iară noaptea nu-l depărta de la sânul ei, și ... văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare și la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu lațul, și îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare și mare în pădure. Nu era cine să-i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... a 12 oră a miezului nopții. P-ici, pe colea pe lângă mese se zăreau câte-o grupă de jucători de cărți cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă înainte de-a bate, tăcuți, cu ochii ficși, mișcându-și și mușcându-și buzele făr-a zice o vorbă și trăgând din când în când cu sorbituri zgomotoase câte-o gură din cafeaua sau berea ce le sta dinainte... semn de triumf! Un june aplecat asupra unui biliard scria cu creta pe pănura verde vorba Ilma. Cugetam că e din vița lui Arpad și că și-o fi scoțând din rezervorul memoriei sale vrun dulce ... Dumnezeu, decât suflete înamorate în limba și datinele străbunilor lor, decât inimi care să iubească caracteristica cea expresivă a poporului nostru, minți ocupate cu chestiunile de viață ale acestui popor, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falsei noastre civilizațiuni. Divorțul... adulterul umblă cu fețele bolnăvicioase, spoite din gros, măști vii, pe stradele noastre: zâmbind femeilor le stârpește, zâmbind bărbaților îi usucă și cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... să răspunzi la această întrebare. Căci, presupunând că ți-a rămas acea olecuță: ești antitendenționist, să zicem — nu crez să aprinzi focul cu Le Tartuffe și cu Divina Comedie pentru ca să te delectezi la gura sobei cu volumul simpaticului academic d. A. Naum; — sau ești tendenționist, — sper, pentru d-ta, că în rafturile bibliotecii, alături de odele proletare ... la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie seara pe prispa colibii, cu ochii jumătate închiși, cu figura gravă, care n-ascunde, poate, nici un gând. Atunci, în față-i se ridică încet de peste coama dealului discul lunii, iar printre prunii ... mulțumit atâta? Poate, cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora ... ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? — Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăogi Spancioc. — Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pre care-i jupiți voi. Voi mulgeți laptele țării, dar au venit vremea să vă mulg și eu pre voi. Destul, boieri! Întoarceți ... urzeau comploturi și ațîțau revolte. Ca să sece influința boierilor și să stîrpească scuiburile feudalității, îi despoia de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod. Dar nesocotind de ajuns planul acesta, îi omorea din cînd în cînd. La cea mai mică greșeală dregătorească ... multe familii bogate ce se locuiseră în țară pribegiră din pricina aceasta, aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. Boierii care, cei mai mulți, era încuscriți cu polonii și cu ungurii, se supărară, și corăspunzîndu-se cu boierii pribegi, hotărîră pieirea lui. Poate ar fi mai întîrziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrînarea lui nu l-ar fi ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... Nu, asta nu se poate. Dacă națiunea noastră este prea curată ca să nu se teamă de întinarea balelor semitice; dacă poporul nostru este prea cu minte ca să nu răsplătească ingratitudinea israelită decât cu un suveran dispreț, - Statul român nu poate îngădui mai mult asemenea agitații d'adreptul criminale: el este dator să le pilduiască cu toată asprimea. Vom reveni. II Dacă revenim astăzi asupra străinilor cărora Statul a trebuit să le ridice avantajele ospitalității sale, din cauză că ... național sau confesional. Acești străini daca sunt onești și omenoși, daca respectă legile și Statul nostru, sunt respectați și dânșii; ei au relații foarte strânse cu societatea noastră, care îi primește în sânul ei cu o cordialitate câte odată chiar prea exagerată. Ceva mai mult, pentru aceasta nu li se cere niciodată să renunțe la simpatiile lor naționale, să renege proveniența sau confesiunea lor. Acestor străini de omenie, fie ei ... că această îngăduință le-o acordăm de bună voe, și nu le-o acordăm acelora cari, adăpostiți la noi, cutează să nesocotească autoritatea noastră, și cu atât mai puțin acelora cari agită și fac urziri contra liniștii și siguranței Statului. Al doilea cuvânt ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla ... mâinile în cap de necaz. Și cum află pricina, începe a ne pofti pe fiecare la Balan și a ne mângâia cu sfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muște și ale cuvioșilor bondari, care din pricina noastră au pătimit. Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moși, îndeamnă păcatul pe bădița Vasile tântul, că mai bine nu i-oi ... când a trece pe aici, că satul nostru e mai leneș decât alte sate. Și ne luăm noi de la școală și ne ducem cu toții. Și care săpau cu cazmalele, care cărau cu tărăboanțele, care cu căruțele, care cu ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... Căci dascălul nostru era un om neobosit, și fiindcă Budulea peste săptămână mergea la lucru, el zicea mereu: "Măi Buduleo, nu mai purta și copilul cu tine; pune-i o bucată de pâine în traistă și trimite-l la școală, ca să-mi bat și eu capul cu dânsul". Iară Budulea era om cuminte și înțelegea că dascălul nu are altă treabă decât să-și bată capul cu copiii oamenilor. Un singur lucru îl mai punea pe gânduri: parcă tot nu-i venea să creadă că și Huțu are să învețe carte. Când ... Huțu lui Budulea plimbându-se cu bățul în mână și că acum nu-l mai cheamă Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile. Și fiindcă eram nerăbdător și doream să văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și acum adânca dezamăgire ce mă cuprinsese când văzui pe un alt băiat cu vergeaua, căci în zadar, atât de strașnic ca el nu mai era nici unul. Dar peste puțin iar a venit Huțu, ne-a ... vorbește numai ungurește și eu nu înțeleg nimica din cele ce zice? — Așa-i! răspunsei, înțelegând acuma și eu că în adevăr Huțu e ...

 

Ion Creangă - Ivan Turbincă

... a da, că are de unde. Și apoi Ivan începe iar a cânta și se tot duce înainte. Atunci Sfântul Petre zice cu mirare: — Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta, și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta! — Dar, Petre, las' că am eu ... a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră! În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vârșă. — Iaca, gospodin, cu cine m-am vânjolit toată noaptea... dar încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon dis-dimineață. Poruncește să ... poată izgoni dracii de la casă, și nici că fusese chip. Dar se vede că pân acum le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa. — Bine, Ivane, zise boierul cu mulțumire. Să-ți aducă palce câte vrei, și fă-ți datoria cum știi; c-apoi om oi fi și eu, helbet! În sfârșit, nu trece ... ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... salele sunt prea lungi și n-au nici o fereastră în plafond ca să aducă lumină, ceea ce le face a semăna foarte mult cu închisorile penitențiare din Elveția. Cămările monahilor sunt foarte mici și ornate numai cu mobilile cele mai necesarii: un pat de scînduri, fără alt așternut decît un lințoliu de lînă, un urcior cu apă, o masă mică de brad, pe care se vede mai totdauna depuse ori constituția ordinului sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se ... —Vinul să fie bun, onorabili părinți, fiindcă avem mare dorință a învăța și noi să mînuim urcioarele, precum o faceți cuvioșia voastră cu mare dibăcie. La acești din urmă termeni, călugării noștri, ce aveau prea multă inteligență, se simțiră foarte mult atinși la amoarea proprie, dar vestmîntul ce purtau oprindu-i de a da curs mîniei, se mărginiră numai a se scuza ... a ști care era cauza ce făcea pe bunii părinți a-i da preferința pe lîngă ale altor pontefici ce au lucrat mai mult decît acela pentru prosperitatea ordinelor monahicești. Sub pretext dar că voiesc a vedea grădina, luai pe unul dintre călugări cu

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... de repejunea șivoiului râdeau în goană cu chipurile lor încremenite pânza deasă a pădurilor, ș-apoi se mistuiau la vale și fără urmă, cu plută cu tot, pe luciul depărtat al apelor. Ieșirăm din apă și ne urmarăm drumul. De la o vreme, Pângărații începură a se zări pe ... trebuitoare, o vârâ iute și fără potriveală în broasca unei uși, și ni se deschise o odaie încăpătoare și luminoasă, cu două paturi curat așternute cu saltele de pistră și măcaturi de cit gros și înflorit; o masă albâie brad, între paturi, două scaune de lemn la cele două capete ale ... cerem noi blogoslovenie de casă si masă în mânăstire pentru noaptea asta, părinte Varsanufie? — Apoi îți găsi d-voastră pe părintele Vavila, răspunse scurt cu glasu-i gros și răgușit. Și cu aceeași coadă de ochi pezișă și întunecată mă privi părintele Varsanufie de sub aceleași sprâncene puternic zburlite și înalt colțuroase. Nici atunci și nici mai ... ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc de perie, colbul de pe noi, dădurăm de două-trei ori

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... pod, unde găsi frâul; îl scutură și iată că veni un șoimulean aripat și, stând înainte-i, zise: - Ce poruncești, stăpâne? Copilul spuse calului din cuvânt în cuvânt toată șiritenia cu moartea bătrânului și adăogă: - Iată-mă aicea singur. Dumnezeu mi-a luat pe tatăl ce-mi dedese, rămâi tu cu mine, dară să mergem într-altă parte, unde să ne facem o colibă: aici, lângă-acest mormânt, nu știu de ce, dar îmi tot vine ... și când văzu minunea asta chemă numaidecât pe cal. Calul îi zise să se scalde; și el așa făcu. Ieșind din baie, el luă legătura cu hainele, și o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul și se ducea ca gândul. Cum călcă peste pragul porții, începu casele, curtea și grădina a se cutremura și ... grădinarul se dusese cu alaiul, chemă calul, încălecă, se îmbrăcă cu un rând de haine din cele luate de la zâne, pe care era câmpul cu florile și, după ce-și lăsă părul său de aur pe spate, începu a alerga prin grădină în toate părțile, fără să fi ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>