Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ACEASTA

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 1797 pentru CA ACEASTA.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... n-a întins mâna nimănui. Dar o fi trist, o fi nefericit, o fi bolnav, o fi nebun... nimeni nu știe. E liniștit ca un obosit care doarme, nepăsător ca un mort și nepătruns ca o peșteră fără fund. Ceilalți îl privesc nemulțumiți, căci liniștea lui le insultă zgomotul și ușurința lor. Și mulți îl arată cu degetul, șoptindu-și ... atras de acel necunoscut bizar. Cu toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt, tăcut, desprețuitor, singur în mijlocul lumii ca într-un pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi în creier. În acest om simțeam o fatalitate care te amețește. O prăpastie adâncă care te țintuiește pe buzele ei și-i privești fundul adânc și înecat în negură ... până la miezul nopții, apoi îl auzii cum se încerca să puie zăvorul încet-încet, și către unu-două din noapte oftă așa de lung ca și cum ar fi scăpat din mâinile cuiva care s-ar fi încercat să-l năbușească. Mărturisesc că frica m-a apucat când ... ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de martie

... Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat ... fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc... Poate că trăisem încă într-această lume mare Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc. Poate-mi aduceam aminte chiar de viețile-mi trecute, Care, bune ca și rele, nu-mi fuseseră plăcute. Poate cunoșteam ce este a trăi și a muri, Poate nu mai vream să intru ... nume, Sau de-am ști de ce ne ducem, sau de-am ști de ce venim Naștem oare pentru-a naște, și trăim ca să trăim? Sau tot scopul nostru este să lăsăm mereu în urmă, Prin copiii care-i naștem, alte umbre ca și noi Ce-n pustiurile vieții, însemnează câte-o urmă Ștearsă de furtuna vremii sau de alte urme noi? Toți îmi fură împotrivă într-acea ...

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... nobilului instrument: Teatrul Național, Conservatorul sau domnul Mihalache, care cântă pe el cu o virtuozitate nec plus ultra?... Trilul eroic ce d. Mihalache obține pe acest instrument este fără contestare o culme; orice vorbe ar fi de prisos în această privință: trebuie să meargă cineva să-l auză ca să vază ce va să zică un tril eroic. Așadar, o clasă de toba mare ni se împune imediat, cu atât mai mult cu cât ...

 

George Coșbuc - Nunta Zamfirei

... a pornit apoi cuvânt! Și patru margini de pământ Ce strimte-au fost în largul lor, Când a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvânt mai călător     Decât un vânt! Ca ieri, cuvântul din vecini S-a dus ca astăzi prin străini, Lăsând pe toți, din cât afund O mie de crăimi ascund, Toți craii multului rotund     De veste plini. Și-atunci din tron ... s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrângăneii la opinci     Ca-n port de sat. Trei pași la stânga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mâini și se desprind, S-adună ... atâta chiu și cânt Cum nu s-a pomenit cuvânt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atâta joc     P-acest pământ! De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat, Frumoase toate și întrulpi, Cu ochi șireți ca cei de vulpi, Cu rochii scurte până-n pulpi,     Cu păr buclat. Și principi falnici și-ndrăzneți, De-al căror buzdugan isteț Perit-au zmei ...

 

Gheorghe Sion - Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

... comploturi: vreo 50 ofițeri s-au spânzurat, din porunca împăratului. Ne spun cum că rușii, intrând în țară, ar fi manifestat că ei ne vin ca prieteni, pentru ca să depărteză pe domn și să stea până se va alege alt domn. Nu rămâne decât, după aceea, să mai facem ceva, cu toate că ... de el, care, pre cât știu, sânt vreo 4 Sturzești, doi Ghiculești, Aslan, Kogălniceanu, Istrati și alți tot din familiile cele mari. Turcii au venit ca la 12 mii în Galați, dar stau pe loc. Rușii, ca 20 mii, iarăși stau pe loc, la Bărlad. Pe mâni rușii așteaptă poroncă definitivă de la imp[ăratul], ca să treacă sau ba în Valahiea. Holera au săcerat pănă acum numai vreo 500 ruși. La Constantinopol au protestat toți consulii pentru această invaziune, cu ... în țeară, cu toate că ea este tolerată de guvern, pe sub mână. Așadar, să-ți dau ideea mea: aș fi de socotință, domnul meu, ca „Gazetaâ€� d-tale să ieasă sub numele altui cuiva, necunoscut încă la noi și necuprins în legea ce a proscris „Gazeta ... vreo șese luni, și vei vedea că vei reieși la scop. Eu îți promit că-mi voi da toată silința a te servi, ...

 

Ion Luca Caragiale - Urgent

... Domnule primar, Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută octombre cu No. 597 asupra necesității de lemne pe care o simte școala, vă rugăm ca de urgență să binevoiți a ne trimite cantitatea prevăzută, căci vremea se strică și amenință să nu mai putem urma cursurile fără combustibil ... de examenele anuale, ceea ce produce o enormă confuziune pedagogică. Având dar acestea în vedere, vă rog, domnule primar, să binevoiți a dispoza ca să se satisfacă cât mai urgent nevoile școalei. Primiți, vă rog, domnule primar, etc. Revizor școlar, Lazăr Ionescu-Lion * Școala de fete No. 1 din ... rânduri am cerut la onor. primărie locală să ne libereze combustibilul de care are școala noastră necesitate din cauza gerului aspru prin care trecem în acest anotimp fără nici un rezultat, așa încât tremurăm de viața noastră și a elevelor, cari nici nu mai vin la școală încă dinaintea ... se plânge că onor. primărie, după repețite cereri, nu-i liberează lemnele necesare pentru încălzit, din care cauză sufăr cursurile. Vă invit dar, domnule primar, ca de urgență, să satisfaceți conform legii, justele reclamațiuni ale doamnei directoare. Primiți, d-le primar, etc. p. Ministru, nedescifrabil p. Director, asemenea * Camera Deputaților. Sesiunea ...

 

Constantin Stamati - Pentru săraci

... strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce ... cu ele mii de mii de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților, dați pomană, că ea este lucru sânt, Întocmai ca liturgia, și vai de cel ce-au văzut Făr’ de milă pe sărmanul zbuciumat iarna de vânt, Pe bătrânul slab și bolnav lângă scara sa ... și cu sudori Pe dată ce-nchideți ochii de voi se va despărți... Iar pomana veți afla-o în a cerului comori. Dați, ca să zică săracii: „Lui este milă de noiâ€� Și să vă privească balul neavând pizmă pe voi. Oh! dați, căci și Domnul însuși pentru ... Să dați! ca și de răi oameni voi să nu fiți clevetiți, Să dați! ca și traiul vostru să vă fie mai ticnit, Să dați!

 

Victor Hugo - Pentru săraci

... strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce ... cu ele mii de mii de ticăloși, Și cu Domnul să vă-mpace dacă sunteți păcătoși. Avuților, dați pomană, că ea este lucru sânt, Întocmai ca liturgia, și vai de cel ce-au văzut Făr’ de milă pe sărmanul zbuciumat iarna de vânt, Pe bătrânul slab și bolnav lângă scara sa ... și cu sudori Pe dată ce-nchideți ochii de voi se va despărți... Iar pomana veți afla-o în a cerului comori. Dați, ca să zică săracii: „Lui este milă de noiâ€� Și să vă privească balul neavând pizmă pe voi. Oh! dați, căci și Domnul însuși pentru ... Să dați! ca și de răi oameni voi să nu fiți clevetiți, Să dați! ca și traiul vostru să vă fie mai ticnit, Să dați!

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... clipă, brațul inert al celui ce dormea, la chemarea aceasta prevestitoare de moarte, se mișcă deodată, pipăind cu mîna păroasă locul unde era pușca, dar, ca și cum ar fi fost țintuit de ceva, se întinse din nou și rămase neclintit. Străbătut de un fior, am lăsat atunci să cadă perdeaua ... deci unul din cele două ființe adăpostite subt același acoperămînt trebuia să treacă printr-o primejdie de moarte. Și, împins de un gînd, atunci chemat ca de o putere misterioasă, ascultînd ca de o poruncă, am uitat că moartea mă pîndea poate după ușă, am împins-o și am ieșit în balcon, în noaptea albă de lună ... lîngă pușcă, am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. Deasupra ogeagului alb, pasărea, ca și cum n-ar fi auzit nici un zgomot, se zugrăvea pe cer și își urma cîntecul, vrînd parcă să mă cheme prin horn, neștiind ... cer și apoi curtea s-a umplut de zgomot și de fum. De-a rostogolul, în tăcerea întreruptă ce stăpînea singurătățile, ca ...

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... Poloniei marile pregătiri ce făceau otomanii asupra Moldaviei și să ceară ajutor. La acea înștiințare, toată Dieta fu în tulburare; toți leșii și litvanii cereau ca riga să pornească îndată război asupra Porții. "Moldova, ziceau ei, este peretele Poloniei; interesul republicii cere ca să nu suferim ca acea țară să pice sub jugul turcilor". Toate fură în zadar. Cazimir IV era unul din acei domni carii, slabi și fără patriotism, aduc mai ... zi în zi ne apropiem de pieire" [5]. Toate fură în zadar. Cazimir se mărgini de a trimite către sultanul soli, rugându-l ca să nu lovească pe domnul Moldaviei, care era, după pretenția leșilor, vasal Poloniei. Dar acești soli puseră atâta vreme întru a purcede și ... cetății Caffa, în Crimeea, piață de căpetenie pentru negoțul Moldaviei și a genovezilor. Caffa pică în mâinile otomanilor la 4 iunie 1475 [6]. Acest oraș era, cum am zice, o parte a Moldaviei; căci, de la începutul principatului, genovezii, stăpâni ai Caffei, simțiră că nu se vor ... pe urmă pentru un negoț întins. Așadar, prin aliația lor cu genovezii, moldovenii în puțină vreme avură o flotă destul de mare și de puternică ...

 

Ioan Slavici - Miseri%C4%AD

... de multe ne sunt nevoile zilnice, atât de negre ne sunt gândurile, atât de ‘n gĂ³nă ne petrecem viața, în cât ne strecurăm ca niște orbÄ­ prin lumea luI DumnezeÅ­, nu ne mai dÄ•m sĂ©ma despre rostul trecereÄ­ nĂ³srte prin viața acĂ©sta și nu maÄ ... ceÄ­ ce azÄ­ ne rÄ•sfățăm într’însa și numaÄ­ ceÄ­ ce așa ereaÅ­ nu avĂ©Å­ nevoie de EvreÄ­. CeÄ­ l’alțÄ­, fiind maÄ­ ca noÄ­, aveaÅ­ nevoe de EvreÄ­ și li-aÅ­ deschis drum largih mișlocul nostru. Satana are viață fără de sfârșit și e pretutindenÄ­ și în tĂ ... fost slabă, ea ni s’a smintit și zadarnice ne sunt tĂ³te sbuciumările câtă vreme nu ne vom fi venit în fire, ca să înțelegem că greșit e în chiar temeliile luÄ­ întregul nostru fel de a vedea lumea. Am putea să-Ä­ alungăm pe EvreÄ ... să-Ä­ măcelărim, dar, dacă am face-o acĂ©sta, mâine am alerga neastâmpărațÄ­ în tĂ³te părțile ca să ne căutăm alțÄ­, Ă³meniÄ­ ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>