Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂND

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 2514 pentru CÂND.

Alecu Donici - Zi întâi aprili

... Dar a lumii amăgire Nu are nici un hotar, Toate trec prin chibzuire Vicleșugului amar. Omul cel întâi căzură Prin amăgire din rai, Când nu era în natură Altă vreme decât Mai. Politica se-nvârtește Pe aceștii zile legi: Sfarmă, drege, hotărăște Soarta țărilor întregi. Diplomaticii înșeală La Septemvrii ... sau vinde, Gândește la înșelat, În rar om nu se aprinde Cugetul acest de iad. Omul în sfârșit cutează A-nșela pre Dumnezeu Când prin apă se botează, Iar în faptă stă tot rău. Până când întâi Aprilii Va-mpărăți pre pământ? Când

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

... apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca să se mai răsufle, dar n-avea vreme să înghită măcar o dușcă de aer, căci tătarii îi călcau pe urme ... ea, ridicându-se drept în picioare, cu părul despletit de vânt, cu ochii aprinși, cu fața albă, ca un crin, zise: "Atunci s-ajungeți voi, când îți pune mâna pe Corbița!" — și deodată ea se aruncă în prăpastie. Trupul ei se cufundă în apa Bicazului, zdrobindu-se de bolovani, iar ... muchea stâncii de o ceată de plăieși, care alergaseră în ajutorul Corbiței. De atuncea locul acesta se numește: Stânca Corbului! În zilele de sărbători, pe când fragii sunt copți, fetele de prin cotunele învecinate se adună pe piscul stâncii și cântă doina Corbiței; iar în nopțile luminoase ale primăverii păstorii zăresc ...

 

Alexandru Macedonski - Castelul

... vremuri uimitoare Născut în alte zile, crescu sub un alt soare Vlăstare fără viață au dat din-nalții brazi. De-ar fi să-l crezi, când luna prin geamuri s-oglindește, Și flori de-argint și aur pe lespezi răspândește; Când bate orologiul de douăsprezece ori; În ultimul răsunet al miezului de noapte, Pe săli și coridoare aleargă fel de șoapte, Și curțile răsună de cai ... pe lume, mai toți, sunt buni ca mierea; Iar ei, sub policandrul din mijloc, s-așezau, Turnând năluci de vinuri în cupe vecinic goale, Pe când, băieți de casă le dau grăbiți ocoale Cu umbre de bucate din care nu gustau. Vătaful spune multe, și chiar, — băsmiri ciudate! -- Că-n ... Sub lună-și stoarce părul în râul de argint. Castelul are multe povești ce te minună, Dar castelanul de-astăzi le crede o minciună, Și când îl văd străbunii în zale îmbrăcați, Roșesc, din înălțimea portretelor auguste, De strâmta redingotă cu mânece înguste A celui care-și zice nepot ...

 

Alexandru Macedonski - Cu morții

... Alexandru Macedonski - Cu morţii Cu morții de Alexandru Macedonski     Cu viii nu mai am de-a face     De mult, Și foarte des, când totul tace, Chemând pe morți, ce dorm în pace,     I-ascult.     Din gropi ei vin și mă-nconjoară,     Ei vin, Când liliacu-n noapte zboară, Când dealu-n umbră se-nfășoară     Deplin.     Din lumea lor necunoscută,     Răsar, Și când șoptesc cu voce mută Poema cea nepricepută     Tresar.     Îi simt pe loc ce au să vie,     Căci sunt Ca un parfum de vecinicie Sau ca ...

 

Alexandru Macedonski - La harpă

... naștem și trăim! Planăm mai sus de lume, căci noi, umblând prin tină, Cu sufletele suntem în raze și lumină Și ne începem viața atuncea când murim! V Să fie pe cer soare, ori trăsnet și furtună, Și-n ziua cea mai sumbră și-n noaptea fără lună Alunecă pe harpe ... n pietre prețioase, Ce dau ocol luminii din lampe de cristal; Și astăzi cerul varsă pe frunzele pălite Dulci picături de rouă în soare poleite Când ziua își deșiră colanu-i de opal! X Văzut-ați către seară o tainică fântână Atuncea pe când ziua cu noaptea se îngână, Pe când, molatic, doarme pârâu-ntr-al său val, Încât de-abia se-aude un lin susur de apă Și zgomotul ce naște din picături ce scapă ...

 

Alexandru Macedonski - Moise

... Alexandru Macedonski - Moise Moise de Alexandru Macedonski Când scăzu al său prestigiu, răzvrătiți când fură toți, Vrând să aibă glas profetic, suflet nalt de patrioți, Biblic vers pe buze moarte, zeu semeț sub tâmple-nguste, Moise fața și-o ... făcuși din piatra stearpă să țâșnească alb izvor Care-a curs ca râu de lapte pe al mușchiului covor? Și-n pustie, pe când foamea ne-a fost aprigă dușmană, Nu ne-ai dat îndestularea când ne-ai dat cereasca mană? Scoală — ceasul de restriște nu mai este"... — Dar, tăcut, Se-nălță de jos profetul între-ai săi neîntrecut ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

... belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi ... despicate, Împreună cu vânaturi nencetat se grămădesc. Tot ce e mai bun pe lume, strâns cu bani și iscusință, Îmbrâncește înainte lăcomiile trupești, Și pe când se schimbă vorbe și se bea cu prisosință, Pe metalice tripede ard parfumuri arăpești. Sirieni cu forme clasici, copilandri prin etate, Dar pișcați în ciuda ... zidurile vii, Iar în urma lui se scurge sânge roșu din artere, Ca un must de struguri negri de sub teascul unei vii. Și pe când se luptă capii cu grozava-nvălmășeală, Călărimea nesupusă trăsnitoarei zăticniri, Printre pulberea ce urcă licărind de-năbușeală Pe monarc îl urmărește cu sălbatice răcniri. Tarekenas ... de-apă peste stavili Nu s-asvârle printre pietre cu asalt mai mugitor, Iar un fulger cât de aprig îndrumat de nalte pravili Între nori când izbucnește nu e-atât de-asurzitor. De sub roți, de sub copite, de sub spada ce se frânge Printre coaste sfărâmate unde fierul s-a ...

 

Alexandru Macedonski - Rondelul meu

... Alexandru Macedonski - Rondelul meu Rondelul meu de Alexandru Macedonski Când am fost ură am fost mare, Dar, astăzi, cu desăvârșire Sunt mare, căci mă simt iubire, Sunt mare, căci mă simt uitare. Ești mare când ...

 

Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață

... a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi [1] . Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni ... nație; cei cu bunăvoință, dar cu mai slabe mijloace, fac, ca mine, încercări! PREFAȚA EDIȚIEI DIN 1886 Curând se vor împlini treizeci de ani de când am dat mai întâi în tipar aceste două mici încercări de restituire a vechilor datini strămoșești, scrise într-o limbă care era încă ... m-a făcut să le las, de mari de ani, în stare de schițe, de note, de proiecte, de visări. La 1860 însă, atunci când încă credeam, ierte-mi-se o zicătoare poporană, că tot ce poate zbura se și poate mânca, iată cu ce precuvântare am dat zbor în ... a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi. Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna un interes mai viu, când traiul și ideile, obiceiele și graiul de acolo sau de atunci ne sunt cunoscute. Scopul romanțelor istorice este, în parte, d-a ni ...

 

Alexandru Vlahuță - Cum curge vremea...

... Cum curge vremea... de Alexandru Vlahuță Cum curge vremea și ne-ngroapă! Ia vezi ce mare te făcuși: Mai ieri, erai numai de-o șchioapă, Când te pierdeam printre păpuși; Când te dam huța pe picioare, O minunică răsfățată, Și te-ntrebam care-de-care: Ce ești mata băiat, ori fată? Parcă te văd cum înainte ... ascunzi. Sub scară, jos, într-o rochiță Păn la genunchi aproape goală, Spui vorbe dulci și dai guriță Unui pisoi ce-ți toarce-n poală. Când ușile, ca de furtună, Trosnesc, izbite de părete, Știm că vii tu, cea mai nebună Și mai drăguță dintre fete. Râzând, de toate cele plină ... Firește, azi ești domnișoară, Nu ne vorbim ca mai-nainte... Privirea ta mă înfioară, De serioasă și cuminte. Și, totuși, nu știu cum îmi vine, Când

 

Alexei Mateevici - Iuda

... a pătat. II Sfârșitu-s-a! O noapte blândă Ardea-n albastre înălțimi, Ea lumina cetatea sfântă Și largile împrejurimi. Lumina lunii gânditoare Când s-ascundea în nourași, Când s-aprindea tremurătoare Deasupra sfântului oraș. Și a Golgothei. Jos în ceață, Din munte târgul se vedea, Iar sus, în pacea lor măreață ... gând... El singur sta nedumerit Și nu știa de ce-a venit. IV La chinuri grele osândit Și de norod batjocorit, Cu crucea când trecea Hristos, Căzând sub lemnul greu și gros, Ascuns Iuda l-a văzut Și într-o clipă-a priceput Pe Cine ... un ceas ori o clipire Tu vezi: ființa vânzătoare Îți scaldă Sfintele picioare În lacrimi... Doamne miluiește Și iartă... Vezi, necazu-mi crește Cu clipa când Te uiți la mine... O, nu mă chinui, stăpâne, Și leapădă-mă, dă-mi odihnă, Un ceas ori un minut de tihnă... Tu vezi: vicleana ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>