Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCAT
Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 913 pentru ARUNCAT.
Vasile Alecsandri - Zburătorul (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Zburătorul (Alecsandri) Zburătorul de Vasile Alecsandri Dragă, dragă surioară, Nu știi cântecul ce spune Că prin frunzi când se strecoară Raza zilei ce apune, Zburătorul se aruncă La copila care vine Să culeagă fragi în luncă, Purtând flori la sân ca tine? Fragii el din poală-i fură Cu-a sa mână nevăzută, Și pe frunte și pe gură El o mușcă ș-o sărută. Soro, buza-ți e mușcată! Fragii, poți să le duci dorul. Spune,-n lunca-ntunecată Nu-ntâlniși pe Zburătorul? Dragă surioară, dragă, Cântecul mai spune încă De-acel duh c-ades se leagă, Când e umbra mai adâncă, De copila mândră, albă, Ce culege viorele, Purtând pe ea scumpă salbă, Scumpă salbă de mărgele. Salba el râzând i-o strică Cu-o plăcută dezmierdare Și de fieșce mărgică Lasă-o dulce sărutare. Pe sân, dragă, ești mușcată! Salba, poți ca să-i duci dorul. Spune,-n lunca-ntunecată Nu-ntâlniși pe Zburătorul? Astfel vesel pe-o cărare Glumeau gingașele fete. Iar în luncă stau la zare Doi voinici cu negre plete Și, cântând în poieniță, Aninau cu veselie Unu-o salbă-n chinguliță, Altul flori la pălărie. 1845, București Note [ ...
Vasile Cârlova - Înserarea Înserarea de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Publicată în Curierul românesc (29 iunie 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăși jos, Ș-oriunde priviri multe a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. Cînd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș-a căria văzută de flori împestrițată Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd, Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreață Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos Și nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceață Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ...
... cu a lui stare au ceva a descurca, Și ponos pe a lui nume și blăstăm a-i arunca Iar a norodului lacrămi, pe care el le-au prădat, Ca puhoiul cel năprasnic cel mai strașnic întărtat. Îneacă, răstoarnă, spală, tot cee ...
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin ...
Victor Hugo - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...
William Shakespeare - Romeo și Julieta
William Shakespeare - Romeo şi Julieta Romeo și Julieta de William Shakespeare Traducere de Ștefan Octavian Iosif . ACTUL I PROLOGUL (Intră Corul) CORUL Aicea, în Verona-ncântătoare, A două neamuri mândre veche ură A izbucnit din nou, prin certuri care Să curgă sânge mult de frați făcură. Din cele două case-ndușmănite Ies doi îndrăgostiți loviți de soarte, Și vrajba cu nenorociri cumplite Sfârșește prin a tinerilor moarte. Iubirea lor cu soartă-ngrozitoare Și ura ce nu poate fi-mpăcată Decât cu moartea scumpelor odoare, Pe scenă-n două ceasuri vi se-arată. De-aveți răbdare s-ascultați acestea, Ne-om strădui să-nfățișăm povestea. SCENA I O PIAȚĂ PUBLICà – SAMSON ȘI GREGORIO SAMSON Pe legea mea, Gregorio, să nu le mai permitem să ne ia de sus. GREGORIO Nu, firește, căci am rămânea jos. SAMSON Vreau să spun că dacă ne-or mai lua la vale, să ne ținem la înălțime. GREGORIO Da, numai băga de seamă, să nu ajungi la înălțimea furcilor. SAMSON Eu, când mă scoate cineva din țâțâni, nu știu multe. GREGORIO Și eu nu știu multe care să te scoată din țâțâni. SAMSON O javră din casa Montague ...
Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Paraziţii Paraziții de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina "Costandin". Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără a clipi. Nici "băieții" care gonesc cu farfurii, sticle și pahare, nici mulțimea zgomotoasă și lacomă nu-i tulbură privirea melancolică. În grădină se aud, din toate părțile, strigătele obișnuite: "Băiete, o baterie!", "O idee!", "La moment!", "Un patrician!", "Gaata!", "Pârjoala, Mitică!", "A sosit!", "Un taifas, la a cincea!", "Soseș-teee... pe telegraf!" Peste zarva aceasta piruie naiul lui Dinicu. Maistrul muscalagiu cântă Ciocârlia , o scăpărare uimitoare de sunete. Pentru Cosmin lumea, așa de vie și de apropiată, se proiectează într-o depărtare tăcută și fumurie. La lumina felinarelor oamenii îi par ca niște umbre nehotărâte în conturul lor. Cosmin închise ochii săi obosiți și, în întunericul de o clipă, îi licări tremurând, ca într-un vis, o grădiniță cu liliac, o scară răsucită ca un melc colosal, un pat murdar în care zace un bătrân cu capul mare, cu părul alb, lung și rar, și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Văduvele Văduvele de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Oamenii, când n-au ce face, se-apucă de gâlceavă. Se dau la vorbă, și destul e unul s-o apuce anapoda, că cearta e gata. Prostia pândește mintea omului cum pândesc lupii razna oilor. Când inima e spre rele, apoi velințe de flori să-i semeni, că tot ciulini și pălămidă dă și, de n-o găsi în miere fiere, iepuri la biserică, câini cu covrigi în coadă și apa Dunării prin curtea vecinului, atunci e atunci, să te mai ții, pârleo, că nu-și mai vine în voie măcar de i-ai da tot mărunțișul și pe deasupra și toiagul lui vodă pe spinare. Se întâmplă, câteodată, și mai altfel de cum gândești. Nici lene, nici prostie, nici răutate să nu fie la mijloc, și totuși sare omului țâfna din senin, din iarbă verde. Ba că s-a gândit la cutare lucru când a zis cutare cuvânt; ba că a tras cu coada ochiului când se uita la mine; ba că îi dau din toată inima și-mi răspunde: "Aș, la ce te mai superi!" Și pe-așa povârniș, până nu s- ...
Ion Luca Caragiale - Cuvântare
... prea iute și prea nevricos, și, prin urmare, poate să obosească pe un drum așa lung, dacă mai ales, din cauza piedicilor ce-i vor arunca în drum răutatea și invidia, nu va merge din succes în succes (mare ilaritate; aplauze furtunoase). Dar să-i tăgăduești omului douăzeci de ani de ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...