Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��ALE
Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 1104 pentru ��ALE.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui
... îi zicea, și el nu să făgăduia și făcea. Așa iaste de bun și de drept tatăl tuturor, Dumnezeu, cât toate zidirile, ca niște faceri ale lui le-au născut și bunătatea o face întocma, la toate, după vredniciia a fieștecăruia. Drept aceia va să cinstiască pre îngeri, ca ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză
... fapta, sau cu cugetul, de voe sau făr de voe, prin știință sau prin neștiință, pentru căci ispovedania iaste una din cĂ©le șapte taini ale sfintei bisĂ©rici și când ne ispoveduim, lui Dumnezeu ne ispoveduim, iar nu preotului. Iară de va zice cineva, în cugetul său, dară deaca ne ... nu ne vom pocăi, vom să avem mai multă osândă decât cei ce greșesc prin neștiință, după cum zice la sfânta Evanghelie, la 12 capete ale Lucăi: Că cel ce cunoaște mult, mult să va pedepsi și celui ce i s-au dat mult, mult i să va și cĂ©re ... decât cĂ©lialalte; să fac cum că au durĂ©re la stomah și amețeli de cap și stricăciune obiciaiului lor, carele nu sunt sĂ©mne ale postului, ci ale nesațiului. Cu nepohtă să duc la masă; răpșesc asupra vĂ©rzelor, înjură legumile zicând: în zadar s-au adus în lume. Să fac și cunoscători ...
Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694
... David suflată cântare, carea să numește de opște Psaltire. Pre carea, vrând cineva să o laude, să ia pildă de pre alte preste fire lucruri ale Sfântului Duh, și să ia seama voroavelor ce au toți Psalomii ei; și așa poate cunoaște ce fĂ©liu de laude i să cuvine. Că ...
Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod
... nu vom greși adevărului, de vrĂ©me ce ca un maslin roditoriu ce ești sădit în casa Domnului întinzi spre toți ramurile cĂ©le neveștejite ale milosteniei și făcliia creștinescului tău suflet spre faptele cĂ©le bune și dumnezeești pururea aprinsă cu focul credinții și a dragostei cei fierbinte ...
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică
... cea latinească, sau în orice altă limbă, aceleași le dă și în slavonească, căci ne învață să cunoaștem în proposiții deosebirile între părțile de cuvânt ale gramaticei, și declinarea numelor și conjugarea verbelor, după temele lor și după terminațiuni, și să judecăm la eteroclite sau anomale lipsa sau prisosul sau schimbarea ...
Antim Ivireanul - Prefață la Viețile paralele de Plutarh,tipărită în grecește la București, în anul
... de Hristos domnului nostru, domnul domn Ioan Constantin Basarab Brâncoveanu, preaînvățatul, cuvântărețul și adânc cugetătorul domnul Constantin a tradus Paralele grecești și romane ale lui Plutarh în limba obicinuită grecească, de loc n-am întârziat să întrebuințez mii de chipuri ca să înduplec pe strălucirea sa să dea în ...
Antim Ivireanul - Versuri la stema lui Constantin Brâncoveanu
... ce cură, Pre cumu grăiaște sfânta Scriptură. Patru evanghelii den Ceriu ne tună Și la credință pre toți adună. Patru suntu seamne tot îndoite, Și ale țărâi foarte slăvite, Cu care seamne să-ncoronează Domnul Constandin tot omul crează Că se numeaște și Băsărabă, Dea-i Domnulu viață multă să aibă ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II
... e plăcut; Iar îndată ce-acea floare veștezită a căzut, Toți vor judeca că mintea mi-a venit în rătăcire Ș-ale mele bune sfaturi le vor numi clevetire. Deși niște versuri care nărăvirea prihănesc, Cu grețoasa clevetire nicidecum nu se-nvoiesc, Dobitoc ce voi a ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... frumușele, un altul îndrăzneț Întru o zi își vede nădejdea-ncununată; Neam, minte, vrednicie din gură nu-i mai iese; Isprăvile străine le dă de ale lui; Defaimă orice lucru, și vrea prin adunări El numai să vorbească, iar ceilalți să tacă, Făcându-i fără voie de dânsul să se mire ...
... simt mîngîiere Ș-atuncea veseli trăiesc. Că Amorul unde este Deopotrivă la doi, Totdauna sînt aceste Ș-alte mai multe nevoi, Auzi, Nica mca iubită, Ale Amorului legi N-au critică osebită Lesne poți să le-n-țelegi. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a ...
Anton Pann - Cucul și privigatoarea
... glasul, Ești bun numai sa ții basul. -0, tu, pasăre neroadă ! Zise el mișcînd din coadă, Nu te ținea-nfumurată Că cînți mai bine vrodată; Ale tale cîntecele Sînt ca niște jucărele, Că începi cu piuita Și sfîrșești cu dripita; "Piu, piu, piu" docu-ți deșiră Și "cir, cir, cîr" o ...