Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RECE
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 664 pentru RECE.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură în 25 a lunii dechemvrie, la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul Că iată vestesc voao bucurie mare, carea va fi la tot norodul, că s-au născut voao astăz mântuitor, carele iaste Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Multă veselie sufletească ne aduc noao, celor credincioși și iubitori de prăznuire acĂ©ste cuvinte ale sfintei Evanghelii de astăzi, dintre care cuvinte adunăm 2 lucruri minunate și peste fire; una, că înțelĂ©gem o vĂ©ste bună, carĂ© din vĂ©ci nu s-au auzit, nici să va mai auzi până în vĂ©ci și alta, că auzim o bucurie mare carĂ© stinge toată jalea, toată întristăciunea și toată lacrăma de pe fața pământului. Aș pohti însă acĂ©ste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe fĂ©liuri de bunătăți drĂ©se, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînțelĂ©ptelor capetelor voastre cuvântul cel de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Zobie Zobie de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De-a lungul tufăriilor dese și verzi, printre plute bătrâne, sălcii tunse și scorburoase, Râul Târgului își răsfiră apele pe minunata sa albie, în fâșii șerpuite, reci și străvezii, că îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă verde, care trezește și întunecă mintea, înalță și sugrumă ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...
Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea
... bătrânei mele consoarte Sofia. Ea citea din psaltire, ce zi și noapte nu o leapădă din mână. — Sofio, Sofio! strigai eu ștergându-mi sudoarea rece de pe frunte, vină, te rog, la mine. Și biata bătrână, șchiopătând, s-a apropiat de căpătâiul patuÂlui meu și s-a ...
Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași
... pe grădinar a chemat, Și dă pe frumosul Roman ca să-i fie lui argat. Deci de atunci în grădină sub umbra zidului rece Muncea flăcăul de munte, tânjind ca cerbul închis, Acel care niciodată capul n-au știut să plece, Acum mâhnirea adâncă fața lui i-au fost ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin Eternul feminin de Garabet Ibrăileanu 1. F[...]ndoială că femeia are o finețe intelectuală prin care ea întrece pe bărbat. Un bărbat niciodată n-are să ghiceasă cu atâta siguranță și repreziciune, într-un moment dat, ceea ce se petrece în sufletul altui om, mai ales în sufletul femeii. E greu s-ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă -- de aici reputația femeii de mister indescifrabil. Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului... 2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică ...
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
George Coşbuc - Dragoste învrăjbită Dragoste învrăjbită de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lăcrămi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se-nvârte-n loc; Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frământă casa cu nimic, așa. Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce. Toată dimineața N-a vorbit ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... le personifică, dându-le viață poetică: S-a dus amorul, un amic Supus amândurora... Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece... Neologismul e necesar uneori și e justificat de natura subiectului sau de gen. Altminteri, neologismul e prozaic, sec, sclipitor și sonor, ca o bucată de ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
... traistă I-o punea. Tudorel mi se gătea, Pe Voichița Săruta, Iar sărmana, Vai de ea, De foc mare leșina. Soacră-sa îmi alerga, Apă rece că-i punea, Pe Voichița deștepta. Tudorel că le grăia —Iacă, maică, nora ta, Păstreaz-o ca viața mea, La-ntoarcere s-o găsesc ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... înainte când mă văd ! Băieții mamei, băieți, Frumușei și cucuieți ! Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă ? Un fior rece ca gheața îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, și ochii i se păinjinesc. și ce era ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...