Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE VIAȚĂ
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 1573 pentru PE VIAȚĂ.
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers ... Mai stați, nu le răpiți! Treceți în grab’ pentru acei ce soarta prigonește, Dorind ca să nu stați, Și curmați cu a lor viață chinul ce-i osândește, Iar pe noi ne uitațiâ€�. Dar geaba cei să steie oara, căci timpul îl pripește Și el nu poate sta, Geaba zic nopții să mai steie, căci ... liman nu are și timpul nu ne-așteaptă Trece, și noi pierim. Dar, timpule, se poate atât să pizmuiești, Menuntul când amorul doi tineri fericește, Pe care mai în grabă ți-au plăcut să-l răpești, Decât pe-acel ce ne mâhnește? De ce n-am putut oare cursul lui să poprim? De ce în grab’ să piară și-n secole să treacă ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
... iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers ... Mai stați, nu le răpiți! Treceți în grab’ pentru acei ce soarta prigonește, Dorind ca să nu stați, Și curmați cu a lor viață chinul ce-i osândește, Iar pe noi ne uitațiâ€�. Dar geaba cei să steie oara, căci timpul îl pripește Și el nu poate sta, Geaba zic nopții să mai steie, căci ... liman nu are și timpul nu ne-așteaptă Trece, și noi pierim. Dar, timpule, se poate atât să pizmuiești, Menuntul când amorul doi tineri fericește, Pe care mai în grabă ți-au plăcut să-l răpești, Decât pe-acel ce ne mâhnește? De ce n-am putut oare cursul lui să poprim? De ce în grab’ să piară și-n secole să treacă ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... mea de dorobanț, cu opincile bine șfăruite la picioare, cu mantaua cea lungă încinsă la mijloc cu curea, și mai ales cu căciula cea îndoită pe ureche și împodobită cu pene de curcan. Când mă roteam așa prin sat pe dinaintea fetelor, care nu se prea fereau din calea mea, îmi venea în adevăr, vorba ceea, să mă umflu în pene ca un curcan. â ... era tocmai grea; căci ședeam zece zile la cazarmă și douăzeci acasă. Ce m-a încurcat mai mult a fost reglementul pe care a trebuit să-l învăț pe de rost ca Tatăl nostru. Noroc că știam câteva buche de la dascălul Chiriac din sat. Iar celelalte datorii ale slujbei: ,,La stânga, la dreapta ... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era ... schimburile și pe
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o ... în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri mai pe larg, le vom da însă altă dată; ceea ce putem invoca sunt chiar mărturisirile lui Delavrancea. În Memoriile Trubadurului găsim o pagină pe cât de frumoasă, pe atât de adâncă și de adevărată. ,,Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășoară înainte-le. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană a realității. Câteva însușiri mari ale unei ... literatura contemporană franceză știu că Faguet e unul dintre cei mai talentați critici. Pentru a fi mai convingători, să lăsăm la o parte pe Faguet și să cităm ...
Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)
... pierdut în Vasile Porojan pe cel de pe urmă martor al începutului vieții mele, rivalul meu în jocul de arșice și în azvârlitura de pietre pe deasupra bisericii Sfântului Ilie din Iași, vecină cu casa părintească. Valurile lumii și treptele sociale ne-au despărțit de mult unul de altul; eu înălțându ... aduc aminte că, lipsit de Porojan, îmi părea că eram o ființă fără umbră. Acea viață nouă de școlar închis în sala de studiu, ghemuit pe un pupitru și condamnat a învăța pe de rost verbe franceze, germane și grecești [1] ; obligația de a ne trezi dimineața în sunetul unui lighean de alamă lovit ca un ... la jocurile camarazilor mei când suna ora de recreație, însă cea mai scumpă petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut ... ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... toate țările locuite de români, și care se adresează aceluia ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără ... ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie. O pasăre care zboară între două lanțuri de munți ... viața lui e grea, și el nădăjduiește mereu că cineva va veni poate odată să-i arate cum ar putea să muncească mai cu folos pe îndărătnicul lui de Bărăgan. Visări, gânduri, înălțare și pântec gol, iată ce dă gravitate omului născut pe Bărăgan — această pustietate care ascunde apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini. * * Nu e ... Ai zice că Bărăganul se cocoșează, se întinde, după voință, bucuros de toată lumea asta de ciulini, care se dă de-a berbeleacul pe ...
Alexandru Macedonski - Psalmi moderni
... nu sunt, Oh! Dumnezeule preasfânt, Auzi-mi glasul pocăinței, Redă-mi puterea biruinței, Refă-mă omul care-am fost Sau dă-mi obștescul adăpost... Zburam pe aripi strălucite. VI - Și-au zis... Și-au zis: — e singur — e pierdut Asupra mea se năpustiră... Onoarea mea o nimiciră, Am sângerat ... Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră; Din inimă nu mi-au lăsat Un singur colț nesfâșiat. Frați, rude, toți mă dușmăniră, Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră, O țară-ntreagă s-a-ntrecut Să-mi dea venin — și l-am băut. Dar, Doamne, nu te biruiră. VII ... trudit... Cât am trudit, cât am muncit, Și cum nimic n-am folosit, În lume nu este răsplată... Dreptatea este blestemată, Și omul bun nesocotit. Pe fruntea mea n-am nici o pată -- Zadarnic! — sunt un osândit, În lume nu este răsplată. Cât am trudit, cât am muncit. VIII - Eram ... vrei din mine. Doamne, toate sunt prin tine... XI - M-am uitat M-am uitat la fericiți... I-am văzut nemulțumiți E orice zădărnicie. Cei pe care-i vezi în slăvi Adăpați sunt cu otrăvi; Cei trăiți în sărăcie Plâng ...
Ion Luca Caragiale - Națiunea română
... Națiunea română de Ion Luca Caragiale 1889 Puțină lume astăzi și-o mai fi aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în Capitală, pe vremea războiului independenței; voi să vorbesc de Națiunea română , pe care o dădeam la lumină Frederic Dame și cu mine în tovărășie. Viața acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cît de glorioasă, așa că o pot povesti în puține cuvinte. Armatele creștine trecuseră Dunărea. Într-o dimineață mă pomenesc cu un bilețel de la ... cam așa: "Iubite amice, Treci îndată pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importantă, care ne poate face norocul la amândoi." Îl cunoșteam pe Dame ca pe om deștept și întreprinzător. Fără întârziere m-am dus să-l văz, torcând pe drum fel de fel de frumoase închipuiri. În câteva vorbe mi-a spus tot planul lui: o gazetă cum n-avusese țara până ... dă năvală în înfundătură; huiduiește, lovește, sparge geamuri. - Fugiți! ne strigă un băiețel de la tipografie, intrând prin dos. Fugiți! vă omoară! L-am văzut pe Dame galben ca un mort; nu știu cum m-o fi văzut el ...
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
... Părinții răspund că acest fel de fiară n-a venit în casa lor. Însă pețitorii silindu-i mai mult, ei aduc la iveală pe bunica fetei. — Pe aceasta o căutați? — Nu. Și bunica face loc mamei. — Poate pe asta o vreți? — Ba nu! — După mama fetei, scot pe o slujnică urâtă și bătrână, îmbrăcată cu straie stremțuroase. — Ei, asta-i? — Ba nu, ba nu; pentru că fiara noastră este cu părul ... Dumnezeu este, dar cât și de la noi părințească binecuvântare, care am luat-o de la părinții noștri, cu aceea binecuvântare vă binecuvântăm și întărim pe fiica noastră, și săvârșim bună cuvântarea asupra voastră. Dumnezeu să vă împreune și să vă întemeieze; să plinească toată binecuvântarea între voi. Numai și dumneta ... însele învățături hrănindu-te, acum sosind vremea cuviincioasă, cu durerea inimii noastre și cu bucurie dezlipindu-te din brațele noastre, împlinim și cea mai de pe urmă datorie a părinteștei dragoste, dându-te întru binecuvântarea soțului. Deci, de acum înainte, dimpreună petrecând, noi din tot sufletul vă binecuvântăm și ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Harpistul
... Brot in Tränen ass... [1] GOETHE Răsare vechiul soare iarăși Și trebuie să-mi părăsesc Din nou acuma adăpostul, Să-mi cat pe ziua de-astăzi rostul — Vai, cine știe de-l găsesc ! Pe uliți, umbre zgribulite, Ici-colo, tot mai des răsar — Chemați de strigătul vieții, Grăbiți, prin ceața dimineții, Trec oamenii la muncă iar. Cu pasul ... colț de stradă cum dispar — Orice noroc, orice plăcere Mi-ascund o tainică durere Și-aduc în ochii-mi lacrimi, iar ! Mă simt așa, pe zi ce merge, Tot mai pierdut, tot mai străin, Ș-ades m-ademenește gîndul Să-mi fac pe lumea asta rîndul, Că sînt sătul de dor și chin... Dar totuși nu mă-ndur de moarte Cînd glasul ei misterios Mă cheamă blînd și ... Că nu știu, ah ! cît ești de dulce, Viață, cei ce-o zi n-au fost Dați frigurilor foamei pradă Și nici n-au tremurat pe stradă O noapte fără adăpost ! Nici cei ce n-au purtat blestemul Iubirei fără de noroc, Cei ce uitați de lumea întreagă, Orfani de-orice ...
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu
... în vecie. Mâna ta cu lanțuri pe ființi le leagă, Le chibzuiește cursul, le miști cu măsură, Început, sfârșitul în tine se-ncheagă. Moartea ta viață lumii dăruiră, Precum scântei multe năbușește focul, Se nasc sori din tine pe cer în tot locul, Precum la ger iarna în ziuă senină, Fulgi de promoroacă, scăpărând la soare, Lucesc, scânteiază în a lui lumină ... de-ar fi de focuri aceste candele, De-ar fi de topazuri cerurile pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop ... mintea, zbor în înălțime, Căci sufletul știe c-al tău spirit este, Judecă, pricepe și mă dumerește; Că de sunt, ești și Tu singur Domn pe lume. Tu, fiind, dai firii rang de vrednicie, Și inima-mi spune, și cugetul încă Mă încredințează, și îmi strigă mie Că de ești tu ... cea mai definită, Și sunt singur centru a tot ce viază, Și dumnezeirei icoană smerită. Trupul meu de țărnă în praf putrezește, Iar ...