Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEGRU
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 905 pentru NEGRU.
Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...
... Ca balta s-o răscoale. Și am pornit război. Vai! multe broaște noi am prins  Îmi pare chiar pe rege  Și-n turnul negru le-am închis, Din insula cea verde. Spre sar-am făcut pace Și drumul broaștelor le-am dat, Săltau cu bucurie, În balt-adânc s ...
Mihai Eminescu - Cu gândiri și cu imagini
... i de greșele, Urmărind prin întuneric Visul vieții-mi cel himeric. Neavând învăț și normă, Fantezia fără formă Rătăcit-a, vai! cu mersul: Negru-i gândul, șchiop e viersul. Și idei, ce altfel împle, Ard în frunte, bat sub tâmple: Eu le-am dat îmbrăcăminte Prea bogată, fără minte ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
... cavaler… e iute… oare știe franțuzește? Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă. Bruh! mi-i frig — Iată pe mînă cum codește-un negru purec; Să-mi moi degetul în gură — am să-l prind — ba las’, săracul! Pripășit la vreo femeie, știu că ar vedea pe ...
Mihai Eminescu - De-aș muri ori de-ai muri
Mihai Eminescu - De-aş muri ori de-ai muri De-aș muri ori de-ai muri de Mihai Eminescu C-o bucurie tristă te țin acum în brațe. Privire în privire și sân la sân trăim, Și gura ta-mi surâde, și ochii tăi mă-nvață Când ținem fericirea pe sân cum s-o iubim. Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare, Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte, Când vei veghea în rugă la candela de-argint, De-i auzi cum tristă aripa unei șoapte Te-atinge aiurind, De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare, Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini, Să știi că prin a nopții de întuneric mare, La tine, înger, vin! Și să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă Prin oalele uitate de veștejite flori, Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă, Ochii tăi gânditori. Dar de-i muri tu , înger de palidă lumină, O, ce m-aș face-atuncea, mărite Dumnezeu? O să te ...
Mihai Eminescu - Despărțire (Eminescu)
Mihai Eminescu - Despărţire (Eminescu) Despărțire de Mihai Eminescu Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar' pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting' asemeni, ci 'n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pârău: La ce statornicia părerilor de rău, Când prin această lume să trecem ne e scris Ca visul unei umbre și umbra unui vis? La ce de-acu 'nainte tu grija mea s'o porți? La ce să măsuri anii ce sboară peste morți? Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor, Când voiu să-mi piară urma în mintea tuturor, Când voiu să uiți norocul visat de amândoi. Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi, Să fie neagră umbra în care-oiu fi pierit, Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit, Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți — Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți? Cu fața spre părete ...
Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol
Mihai Eminescu - Do%C3%B1a Sol Doña Sol de Mihai Eminescu Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși, luna iese-n zare, Albește zidul nalt și gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca zgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adâncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb izvor, sunând domol; De cântă păsările-ntr-una, De tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña ...
Mihai Eminescu - Doină Doină de Mihai Eminescu De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște. Sus la munte, jos pe vale Și-au făcut dușmanii cale, Din Satmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se 'ndeamnă, Nici îi este toamna, toamnă, Nici e vara vara lui, Și-i străin în țara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s'așează pe la noi; Toate cântecele pier, Sboară păserile toate De neagra străinatate; Numai umbra spinului La ușa creștinului. Își desbracă țara sinul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacă Și isvoarele îi seacă - Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia! Ștefane Măria Ta, Tu la Putna nu ...
Mihai Eminescu - Doina Doina de Mihai Eminescu De la Nistru pân-la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân-la Mare Vin muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos pe vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân- în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Zboară pasările toate Numai umbra spinului De neagra străinătate. În ușa creștinului. Își dezbracă țara sânul, Codru  frate cu românul  De săcure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă  Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia ...
Mihai Eminescu - Dona Sol Doña Sol de Mihai Eminescu Te rog rămâi o clipă încă Ca să te strâng duios la piept. Din fericirea mea adâncă Aș vrea să nu mă mai deștept. Și totuși, luna iese-n zare, Albește zidul nalt și gol... Dă-mi cea din urmă sărutare Și încă una, Doña Sol! Mă-ntrebi cu ochiul tău cuminte Unde mă duc și ce mă fac, Când de pe ceruri stele sfinte Pătrund în codru, bat în lac. .................................... Au nu ești tu la înălțime Ca steaua vecinicului pol?... Pe mine nu mă știe nime, Nici chiar tu însăți, Doña Sol. Ades când frunzele pe cracă Șoptesc ca zgomotul de guri Ce se sărută și se-mpacă În umbr-adâncă de păduri, Eu stau unde pătrunde luna Pe alb izvor, sunând domol; De cântă păsările-ntr-una, De tine-mi cântă, Doña Sol. Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc: E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămâne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea, Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea, Gândesc la tine, Doña Sol. De ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel Bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...