Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE (PUI)

 Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 887 pentru FACE (PUI).

Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"

... brigadă în garda națională, fost poet dramatic și liric național român) care acum, dupe retragerea din viața politică și literară, ține negustorie de spirtoase și face pe samsarul la Paris. Nu-i vorba, omul de treabă, fie ce-o fi, tot om de treabă rămâne. Astfel, prin urmare, George Sand â ... zilele noastre; o dramă orientală se joacă într-un vestibul de catedrală gotică — și altele și altele: exemplele se pot înmulți la nesfârșit. Mai pune apoi că nici un „artistâ€� nu-și știe nu rolul, dar nici măcar intrările și ieșirile. Și toate astea din lipsă atît de știință ... talentul și succesul lor, nefiind încă desăvârșiți, să nu înceteze a lucra și a se instrui necontenit pentru a face din ce în ce mai bine. D-lui Panu, care a jucat rolul lui Dumitru, recunoscându-i talentul, îi amintim că ceea ce ... de scenă, au ieșit, și joia trecută ca întotdauna, împanglicate, înmalacovate, înfoiate cu fuste scrobite ca hârtia și încălțate cu poloneze, spre a face publicului iluzia desăvârșită a unui bal la „Pomul Verdeâ€� sau „Tomisâ€�. Ar fi bine ca Direcția generală a teatrelor ...

 

George Coșbuc - Fata craiului din cetini

... lângă drum zărește Pe baba cea urâtă, pe care mi-o-ntâlnir Și frații săi. O vede voinicul Trandafir, Ci nu-și întoarce fața, nu face semn cu mâna Să-i piară din vedere. Atunci a zis bătrâna: O, scumpe Trandafire! de vrei să biruiești, Întoarnă-acasă iară la ...

 

Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...

... paradoxală minune, ori o minunată paradoxă!... Cum să umble boul, vaca, vițelul, ori mânzata pe tavan?... S-ar putea?... Să cercetăm dicționarul!â€� Și se pune băiatul pe răsfoială: o noapte întreagă consultă dicționarul favorit, citește, scrie, calculează, își sparge capul cu meditația, îsi revarsă în spirit toate amintirile, și geaba ... Da, și sir John Falstaff are un cusur, și încă ce cusur! mic în sine, dar enorm, incalculabil în urmări! — un cusur care-l face să-și piarză toate calitățile, un cusur care-i nimicește cu desăvârșire memoria... Și iată grozavul cusur: sir John Falstaff nu e trecut în cel ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... prieten ca MIhail, fie el și de zece ori mai suspect! Cât despre învinuirea că “trag oamenii de limbă pentru a-i face să vorbească“ — pe legea mea, nici eu nu știu prea bine de ce-mi place “să trag oamenii de limbă!â€� Asta ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor ... ochi, urmărindu-te cu intenția ca să descind la același otel, la care vei ședea și D-ta. Acum, știind că ancheta judiciară se va face la fața locului, vă las 20 de ruble alăturate pentru îngroparea mea creștinească. Săracă este ofranda ticăloasei mele rămășiți, dar zbuciumat în viață, sărac m ... care m-au detrunchiat, aruncându-mă de la dânsa în toată vigoarea înverzirii și lepădân­du-mă în seama unei cauze fortunate. Ce putui apoi face, când știut este că ținta ideală și problemele vieții pot fi hotărâte numai atunci când conobligații prin sprijinul mutual realizează idealurile zămis­lite din cererile ...

 

Mihai Eminescu - Odin și poetul

... o mână ­ oricare-ar fi ­ v-atinge Fruntea cea plină de sudori, și dulce Va răcori bolnava fierbințeală Și stavilă la lacrime va pune C-o sărutare... La mine, Ce singur stau cu fruntea-ntunecată, Ce nu pot plânge pentru că durerea Ochii-mi a stors și ... născută". Dar un bătrân ce sta-ntr-un colț de masă Ridică cupa lui cu mied: ­ ,,Ascultă, Nu mi-i ști spune ce mai face țara Ce Dacia se numea ­ regatul meu? Mai stă-nrădăcinată-n munți de piatră, Cu murii de granit, cu turnuri gote, Cetatea-mi veche ... țăndări de-aur, L-aș presăra-n cărarea ca de neauă: O închinare l-a tale picioare Mici, dulci și albe. O, Odin, Pune-i un sceptru-n mână, sceptrul mării, Pe fruntea ei coroană pune, mare, De diamante, umede, topite În strălucirea lor cea înfocată, Căci ea-i regina frumuseții ­ a lumii. Ea capu-și rezemă de ...

 

Ion Luca Caragiale - Caut casă...

... o magherniță cu fel de fel de poame și mustărie... și muște... — Dar eu am copii; paturile copiilor... nu știu unde le-aș putea pune la adăpost... știți, iarna... — Iarna, puteți astupa o fereastră; bateți o saltea și pe deasupra o scoarță. — E cam departe de centru. â ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi

Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi Câmpia cu numere (Prima zi) de Petruț Pârvescu Debut editorial în anul 1995, volumul a fost publicat de Editura Panteon, cu o prefață de George Vulturescu, carte premiată la cea de-a XIII – a ediție a Festivalului - concurs național de poezie și interpretare critică a operei eminesciene Porni luceafărul... , ed. 1995. II. mărturia păpădiei     â€žEu sunt singurătatea devenită Omâ€� (Nietzsche) 1. stau și contemplu acest echilibru frenetic bile și cuburi linii și plane gesturi arhitectonice ale celor trei timpuri obiective măsurăm o DIMENSIUNE mereu ACEEAȘI cu-nverșunare până la lacrima duioasă pândim încordați lama albastră a securii în aer călăul plictisit asudând deasupra butucului verde altoim veacul cu priceperi mărunte capul într-o parte ( o căpățână de varză murată) burta într-o parte (cu toate măruntaiele grămadă) degetele numărându-se cu-nfrigurare pe la spate sunt TOATE unu doi trei cinci șapte ZECE cu toate zece fericitul doar ochiul un mugure zemos voluptuos trage fermoarul pustiește totul între brazde de carne aburind veselii amorțite sclipesc în soare dogoritor 2. merită toate acestea osteneala prietene te ridici în genunchi ...

 

Cincinat Pavelescu - Lui Argetoianu

... îi șoptește: Eu fac mai mult ca treizeci de arginți.  E vorba de Flori de mucegai. II Râzând de chinurile noastre, Argetoianu, zile-ntregi, Ne pune sulița în coaste Cu legi ce sunt fărădelegi. III Argetoiene, răutatea Noi ți-o iertăm, căci ne iubești, Dar ce va ști posteritatea? Că-ți ...

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... ntunecată se întinde ca un nor.    â€žO cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“    â€žBine ...

 

Vasile Alecsandri - Cântic haiducesc

Vasile Alecsandri - Cântic haiducesc Cântic haiducesc de Vasile Alecsandri Iarna vine, vara trece Și pădurea s-au rărit! Ziua-i viscol, noaptea-i rece, Gerul vieții a sosit! Cât mi-a fi iarna de mare, Ce-o să facem, vai de noi! Fără codru, fără soare, Făr' de bani, făr de ciocoi? Sai pe creanga cea uscată, Dragă corbi, corbișor. Vezi, în calea depărtată Nu-i zări vrun călător? Călător cu punga plină Și cu șal la cap legat, Să-mi mai cerc astă rugină Și să-mi fac bani de iernat. Daleu! codre, frățioare, Ce-ți făcuși frunzișul des, Unde-n pândă, la răcoare, Stam sunând din frunze-ades? Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! Trece vara, și ca tine Florile mi-am scuturat! Ne-au ajuns vremea de muncă. De scos arma de la brâu, De lăsat potica-n luncă Și de dat capul sub frâu! Daleu! dragă primăvară, De-ai veni când aș vrea eu, Să mai ies voinic prin țară, Să fiu iar la largul meu! Să-mi pun cușma pe-o ureche Și să-mi las pletele-n vânt, Și-n potica mea cea veche Să ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>