Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACUM
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 1116 pentru DE ACUM.
Anton Pann - Critica oamenilor
... Anton Pann - Critica oamenilor Critica oamenilor de Anton Pann Un om bătrîn oarecînd Tot numai un cal avînd, Sui p-al său copilaș Ș-așa ieșea din oraș. Pe drum unii din ... Mă-ă! mă-ă! ia vedeti Pe acești nevoiași beți! Cum s-au pus doi cît un mal Să deșele bietul cal! Bătrînul om, vai de el! Văzînd că-l rîd și asfel, După ce s-au depărtat, De tot au descălecat, Și pe jos calul trăgînd, Auzi pe alți zicînd: Uită-te oameni neroși! Gugumani și ticăloși! Că un cal voinic de drag Și de căpăstru îl trag, Nu încalecă pe el Încai bietul băiețel? Deci ieșind el din oraș Zise către copilaș: -E! ai văzut, fătul meu, Cît este ... tu ai încălecat, Oamenii ne-au judecat. Și eu am încălecat, Lumca iar ne-au judecat. Și doi am încălecat, Tot iarăși ne-au judecat. De tot am descălecat, Și așa ne-au judecată" Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum ...
Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...
... peste câmp, curți și livezi, luând cu el tot ce găsea mai ușor în cale. Și dacă de pe jos fura flori, pene și hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuș, un cărăbuș mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochișorii ca două neghinițe. Cărăbuș de primăvară. Când l-a luat vârtejul pe sus, și-a strâns și el piciorușele și a văzut că poate ... apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise și, lăsându-l, își văzu de drum. Cărăbușului nu-i venea să-și credă ochilor că mai e în viață. Dar uite: colo e drumul, sub el — hârtia, pe dreapta ... zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-și încerce aripile. Și le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărișor ceva decât o nucă, zbură spre el. „Ei! De așa păsări mici, mai de seama mea, mi-i drag și mieâ€�, gândi cărăbușul, pregătindu-se chiar să dea sturzului „ziua-bunăâ€�. Dar sturzul se lăsă lângă bucățica de ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... o pâine albă ca fața lui Dumnezeu. Pasămite moșul acela era chiar Dumnezeu, fără însă să știe fata ceva despre asta. Văzând fata o astfel de minune se spăimântă. Vezi că știa ce pusese ea acolo, și acum iaca ce scoase. Se puseră cu toții și mâncară. Mâncau mereu și pâinea nu se mai sfârșea. Apoi moșul luă o viță de păr din capul fetei, făcu lațuri și un arculeț și, dându-le băiatului, le zise: - Acum aveți pâine. Cu astea prindeți păsărele ca să aveți ce mânca. - Mulțumim, tată moșule, mulțumim, răspunseră amândoi deodată. Apoi moșul învăță pe băiat cum să ... și întâlnindu-se cu lupul, îi luă și lui un pui, căci îl ascultase și nu-l săgetase. Asemenea făcu daca se întâlni cu ursul. Acum băiatul avea patru fiare, pe care le numea cățelușii lui. Se întoarse, deci, la soru-sa, cu cățelușii după dânsul și îngrijea de ei ca de un lucru mare. Odată, ce-i veni fetii în gând, zise fratelui său: - Urcă-te, leică, într-un copaci mare și de uită în toate părțile, doară de
... Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește, Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină : Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău ... rătăciră, Zărind lumina noaptea, să stea aci veniră, Că doar va senina. Împing și intră-n casă cu iarna în spinare : — „Aci avem de toate, și cald, și de mîncare, Și-n cupă vinișor. Mai faceți foc pe vatră și dați-ne și patul Mai dă-te jos, bătrîne, sau culcă-te de-a latul, Că dau de vă omor.â€� Oftă adînc bătrînul, căci Sila e cumplită ! Lăsă bătrîna furca ! era obicinuită Cu astfel de nevoi. Iar biata copiliță, în marea ei durere, Rosti plîngînd: — „Jupîne, n-avem nici o putere ; N-avem nici car, nici boi.â
... Alexei Mateevici - Eu cânt Eu cânt de Alexei Mateevici Eu cânt pe-acei ce-n jug și chin Pe-a lor spinare țara țin, Cari în robie și necaz Voinici ... fierul tari, De soare arși, bătuți de vânt, Brăzdează harnicii plugari Al țării lor mănos pământ. Din plug pe toți ei îi hrănesc, Vărsând pâraie de sudori, Dar tot puterile le cresc; Pe-acești puternici muncitori Eu cu mândrie-i cânt!... Eu cânt pe-acei ce pân' acum, Fără cărare, fără drum, În noapte rătăciți au stat, Nădejdea însă n-au lăsat; Pe-acei ce tare, neclintiți, Oftând amar din când în când ... cât de mult n-am plâns, Tot alte zile-au prevăzut, Pe-aceștia eu îi cânt!... Eu cânt, căci văd că ele vin Acele zile de senin; Eu cânt, căci văd de-acum că piere A țării veșnică durere; Eu cânt, căci văd necazul frânt, Ș-aud plugari în zori cântând, Nu doine de amar, de
Ion Luca Caragiale - Cum devine cineva revoluționar și om politic...%3F
... nu mă putui căi îndestul că l-am luat de la țară și i-am înlesnit șederea în Capitală. Locuiam în fundul unei mahalale depărtate de centru, tocma spre Obor. Într-o zi îl trimet pe Niță al meu să-mi cumpere cărbuni de la magazia de lângă gară. De la locuința mea până acolo era o cale ca de un ceas. Niță a plecat de mult. Aștept trei ceasuri, patru... Băiatul îl știu cinstit... N-o fi găsit cărbuni acolo și s-a dus în altă parte. Dar ... asist la așa spectacole, de astă dată m-am gândit că nu e vreme de petrecere: trebuie să caut pe Niță — băiatul e dat de maică-sa în grija mea. Ajung la depozitul de cărbuni: se încărcaseră sacii și Niță plecase cu căruțașul. Mă-ntorc înapoi acasă: Niță n-a venit încă. S-a-nnoptat ... căruță, ia de la picioare un grunj mare de cărbune și plesnește drept în ochi pe jandarm, care, cu obrazul scăldat în sânge, se prăbușește de ...
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem)
... adormit Și-n raza lunii, risipite, Căpițe mici de fân cosit... Aici nu-i nimeni să ne vadă În pacea nopții-ncremenite, O, farmec negrăit de dulce Al sărutărilor oprite!... Dar un fior prin noapte trece. Șoptesc copacii îngroziți. Un tainic murmur, — ca o apă, — Coboară-n codrii adormiți ... valuri negre luna moare Și umbra-ntunecă pământul. O, doamne! Ploaia-n noaptea asta Ne strică fără milă rostul. Dar colo jos, într-o căpiță De fân, găsi-vom adăpostul... Stăm bine-așa, sub bolta moale, Cu frunțile alăturate Ca doi copii cuminți. — Ne-mbată Mirosul florilor uscate. De peste deal abia s-aude Un ropot repede-n păduri, E ploaia... Pân’ la noi deodată Ajung răzlețe picături, Și tot mai dese cad. Un ... despică Vuinid departe-n munți. Iubita S-a strâns la pieptul meu cu frică. Simțeam atunci viața caldă Cum tremură ca o văpaie De foc nestins, în trupul tânăr, Sub haina umedă de ploaie... Cum norii-ntunecau seninul Nemărginirilor albastre, O noapte dulce-nvăluise Lumina gândurilor noastre. Dar n-a fost patimă nebună Cu gânduri risipite ... n șoapte, — A fost un vis frumos... Și ploaia Curgea cu ropot lung, în noapte. ....................... ....................... La răsărit încet s-aprinde Văpaie rece
Alexandru Vlahuță - Din trecut (Vlahuță)
... Alexandru Vlahuţă - Din trecut (Vlahuţă) Din trecut de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XVIII, nr. 1, aprilie 1884 Acum, cînd nu ne mai iubim, Vino cu mine-n țintirim, Acolo unde, îngropate, Zac, coperite de uitare, Atîtea visuri înghețate De vreme și de nepăsare. Căința-nlătură-ți, și vină: Nici eu, nici tu nu ești de vină. Ce de mai cruci stau pe cărare !... Aicea-i prima sărutare: Luna, privind cu drag a noastră Primăvăratică iubire, Sclipea în lumea ei albastră; Iar ... de fericire, Și lăcrămile de pe față Ni le sorbeam, cuprinși în brațe. Dincoace-un dor — sigur îl știi: E dorul celor doi copii De-a merge-alături pe cărarea Vieții lor, de visuri plină, C-un singur gînd, ca-ngemănarea A două raze de lumină. Copiii sunt — noi amîndoi... Ce-au dorit ei !... Ce suntem noi ! Dar colea,-n mai adînc mormînt, E primul nostru jurămînt. Tu-mi ... Eu ochii dulci ți-i sărutam, Și șoapta necuvîntătoare A inimii ne-o ascultam... O, sfîntă, veșnică iubire, Cine-ți mai știe azi de ...
Ștefan Octavian Iosif - Vedenia
... Ştefan Octavian Iosif - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume ... pustiu și-a moarte... În deset urma mi se pierde Și-ajung într-o dumbravă verde. La mijloc, subt un vechi stejar, Dau de frumoasa fată iar ; Și cum o văd, mă ia fiorul : Ea mînuia acum toporul ! Cioplea-n tulpină și-avînta Toporu-n aer, și cînta : — Topor micuț, topor zglobiu, Dă-i zor, să facem un sicriu ! Spre dînsa ... a făcut : Stam aiurit, cătam pierdut... Pornesc încet pe calea lungă : Departe văd o albă dungă... Alerg spre ea, alerg — și, iată ! Dau iar de preafrumoasa fată. Cum o zăresc, mă prinde-nghețul : Ea mînuia acum hîrlețul ! Părea un înger alb ...
... Heinrich Heine - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume ... pustiu și-a moarte... În deset urma mi se pierde Și-ajung într-o dumbravă verde. La mijloc, subt un vechi stejar, Dau de frumoasa fată iar ; Și cum o văd, mă ia fiorul : Ea mînuia acum toporul ! Cioplea-n tulpină și-avînta Toporu-n aer, și cînta : — Topor micuț, topor zglobiu, Dă-i zor, să facem un sicriu ! Spre dînsa ... a făcut : Stam aiurit, cătam pierdut... Pornesc încet pe calea lungă : Departe văd o albă dungă... Alerg spre ea, alerg — și, iată ! Dau iar de preafrumoasa fată. Cum o zăresc, mă prinde-nghețul : Ea mînuia acum hîrlețul ! Părea un înger alb ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
... Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe Istoria unei epigrafe de Ion Luca Caragiale Știți ce este imperialist. Știți de cine vreau să vorbesc. De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac. O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea ... să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori lași, talente venali, sibariți mârșavi, renegați de câte zece ori, tâlhari, monștri cari și-au înjurat și bătut mamele, bătrâni corupți, seducători și violatori de fetițe... Buni de spânzurat, pre legea mea. Ultima frază a gazetei republicane făcu asupra d-lui Boliac efectul unui pumnal înfipt în ânimă. Se rădică iute ... licoarea neagră... Crezuse că era ceașca de cafea. Tocmai când simți pe gât efectul acru, aruncă, plin de ...