Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE (MAI) SUS
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 769 pentru DE (MAI) SUS.
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... din toate puterile mele să te mulțumesc. - Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătâi, cât hău! - Tot ce știu, tată, și mă făgăduiesc, este că nu te-oi da de rușine. - Dacă este așa, pregătește-te și te du. Când auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. Punea la cale tot pentru drum; și se întorcea numai într-un călcâi, când poruncea și așeza lucrurile de călătorie. Își alese calul cel mai de frunte din grajdurile împărătești, hainele cele mai mândre și mai bogate și merinde ca să-i ajungă un an de zile. După ce tată-său o văzu gata de plecare, îi dete povețele părintești de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care ... îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de galeș la mine. Ce pui ...
Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti
... inima și înalță spiritul; dar tocmai cînd mă aflam plutind cu barca imaginațiunei pe oceanul acestui frumos ideal, auzii pe conductor strigînd cu vocea sa de stentore: Stazione Bergamo! Siamo arrivati a Bergamo! Mai întîi simții o mare părere de rău văzîndu-mă deșteptat atît de brusc din acele poetice visări, dar curiozitatea ce aveam de a vedea orașul Bergamo, patria celebrului căpitan Coleoni, care salvă armata Republicei Venețiane de o totală distrucțiune în rezbelul cu duca de Milano [1] , și mai cu seamă plăcerea ce era să simț ascultînd opera Mosè in Egitto de Rossini, cîntată de artiști eminenți, făcu să dispară întristarea de care eram coprins. Sării din vagon întocmai ca o căprioară și ordonai să-mi transporte bagagiul la ospelul Bella Italia, căci îmi plăcuse foarte mult ... frumoasei sale pozițiuni, ce începe din cima unor coline și se oprește într-o frumoasă cîmpie, formînd cu chipul acesta orașul vechi și nou, înconjurat de toate părțile cu grădini și vile de o frumusețe încîntătoare. Clădirile orașului Bergamo sunt mai toate de ...
Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)
... care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte. Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ... sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge lungi? Să te ferești să nu te prindă Că-n veci la mal nu mai ajungi. În fundul lacului, sub unde Palatul moartei se ascunde, Iar când e cerul fără stele, De vezi spre lac un zbor de iele Și-auzi, târziu, în miez de noapte Cum se înalță tainici șoapte, Și-auzi din apă cum te cheamă Cu glasuri blânde, ca de mamă, Tu fugi și n-asculta la ele: Sunt clopotele de aramă Ce sună-n lac în orice noapte; Așa de-ncet și de departe, Dar ele sună-așa de-ncet, Ca din apuse veșnicii Că, de le-auzi sunând, să știi Că nu-i semn bun, e semn de moarte! D-atunci în lacuri pe când luna târziu își tremură văpaia,
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... sau să-și răscumpere cu viața prețul onoarei sale. II Dinaintea casei lui Nistor erau adunați toți locuitorii Dornei. Soarele apusese din dosul muntelui și de cealaltă parte se ivea luna însoțită de luceafărul de noapte. Un brad urieș învălit în rășină ardea din rădăcină pănă-n creștet, nu departe de casa lui Nistor, și coloana de foc, urcându-se în înaltul ceriului într-un lung vârtej de scânteie, se oglindea în undele limpezi ale Bistriței și lumina în depărtare stâncile sămănate pe plaiuri. Acest spectacol, cel mai frumos care se poate vedea noaptea între munți, se da de locuitorii Dornei numai la ocaziuni mari de sărbători sau de veselie. Era, în adevăr, o zi de veselie pentru întreaga Dornă, logodna Irinei, fiica lui Nistor, cu Mihai Plăieșul. Locuitorii ședeau jos pe iarbă, despărțiți în diferite grupe, după vârstă și sex ... flăcăi, femei și fete, lăudau într-un glas frumusețea Irinei și voinicia lui Mihai. Numai când și când vreo babă, deprinsă a cârti de toate cele, căuta să găsească câte un mic neajuns la vreunul din logodnici. — Halal de Mihai! zicea un flăcău, Toader, către vecinul său Ion, știu că mândră mireasă mai ia. Parcă-i o domniță. Ian vezi tu cât e de
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... ț mărturisască? 7, 6 Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele, Spăl în nopțâle toate perinile mele Cu lacrămile mele, de-m moi așternutul, De când nu cerci
Vasile Alecsandri - Sora și hoțul
... Vasile Alecsandri - Sora şi hoţul Sora și hoțul de Vasile Alecsandri Sus în deal la mănăstire, Plânge sora-ntr-o grădină, Plânge noaptea și suspină Dup-a lumii fericire: De când eu eram copilă Sunt de toți ai mei uitată Și de rude fără milă În pustiuri lepădată! Fără vină, din născare Mă văzui eu pedepsită, Și de-a lumii dezmierdare Mă simții în veci lipsită! În amar trăind de mică, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, Și, ca pomul ce jos pică, Viața-mi cade fără vreme! Ah! sfârșească-se îndată Astă viață de ... mângâiere! Ce spui, dragă surioară? (Zise hoțul din pădure) Cu-ai tăi ochi ca două mure, Tu, frumoasă lăcrimioară, Tu să mori, dulce minune! Și de Domnul nu-ți e frică? Dragă soră tinerică, Fă trei cruci ș-o rugăciune. De vrei ochii să-ți lucească Într-un rai de veselie, Și ca floarea din câmpie În piept inima să-ți crească, Hai cu mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plăieșii trec în vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi șoimul de pe stâncă Cum se-nalță, se izbește Peste corbul ce zărește În prăpastia adâncă. Iar ciocoiul cum se pleacă
Antioh Cantemir - Șerpele și matca de albine
... Antioh Cantemir - Şerpele şi matca de albine Fabula II - Șerpele și matca de albine de Antioh Cantemir , traducere de Alecu Donici Otrăvitorul șerpe văzând pe-un teișor O matcă de albine, ca un lingușitor Începe să îi spuie: că este preafrumoasă, Că are multe daruri, că-i lumii prețioasă. Îi laudă puterea, așezământul blând, Cu ... fagurul cel dulce. Adăogând a zice: Tu foarte vrednic ești A ta împărăție că o învecinești; Dar îți lipsește arma acea de apărare, Cu care să-ți ții slava la orice întâmplare. Pre răi mai mult ațâță un bun decât un rău. Deci roagă să-ți dea ghimpe pre bunul Dumnezeu; Cruzia foarte prinde la fețe domnitoare. Albina la aceste ... Nu-mi plac a tale sfaturi. Eu trebuință n-am De veninosul ghimpe, căci sunt încredințată, Că dușmani înăuntru nu pot avea vrodată; De cei pe dinafară copiii mă păzesc, Și eu prea mulțămită pre Dumnezeu slăvesc Că-n chipul meu arată cum trebuie să fie Un împărat pe ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe m-am lăsat de toate, Și am zis: răsfățul e deșertăciune! Am căutat drumul să afl-adevărul, Am vrut să știu cursul ființelor toate, Dar este dat nouă ca ... Și tot acea soartă pe urmași așteaptă, Căci și-nvățătura e deșertăciune. Nimică sub soare nou acum nu este, Căci ce este astăzi au fost de când lumea. Și mai înainte s-au vărsat mult sânge, Și mai înainte plângea amar omul, Și mai înainte am fost jocul soartei, Speranței deșarte, patimelor jertfe, Căci toate aceste sunt deșertăciune. Împărat și sclavul, înțeleptul, timpul, Cel fără de lege și neprihănitul, Vor pieri ca umbra toți deopotrivă, Și pe toți înghite tot un mormânt rece, Căci și omenirea e deșertăciune. Câmpul înflorește pentru ... sunt înșelate de speranți deșarte, Și mult sfâșuite de dureri cumplite. Dar ce va fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De ...
Vasile Alecsandri - Horea și Cloșca
... Cloșca-s la un loc Ș-au aprins un mare foc Și cântă voios în joc: ,,Pe cel câmp pustiu și-ntins Arde-un foc de noi aprins. Las' să ardă și să crească, Ca-i în țara ungurească! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc! Ungurean, musteață lungă ... să mă răzbun și eu! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc! Cum răcnesc jivinele! Cum s-aprind slăninele! Cum ard toate satele De-și curăț păcatele! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc! M-am suit la munte-n zori Ș-am prins fulgerul din nori ... Și de sus din înălțime L-am izbit în ungurime! Trageți hora ca să joc La lumina celui foc!" Horea, Cloșca, la un loc, Părăsiți de-al lor noroc, Ard, cântând voios în foc! Acest cântec, de o formă mai regulată și mai corectă, l-am pus în numărul baladelor fiindcă are un caracter istoric. La anul 1784, Horea și Cloșca, doi viteji români din Transilvania, sătui de ... care, după o luptă crâncenă, fură prinși la 28 februarie 1785 și aspru pedepsiți cu moarte. Tradiția spune că ei au fost închiși în curse de
Ion Luca Caragiale - Smărăndița
... Nu!... Ne așteaptă... Doamne! Doamne!... ne așteaptă nenorocita! Și Murgana părea că înțelege, părea că pricepe, părea că pătrunde și-și tălmăcește limpede și pe de rost dorul fetei... Și nu mai vrea să bea și pleca, și Smărăndița după ea. Și șipotul rece în urma lor sta pe loc și șlângea mereu... De ce plângea Smărăndința?... De durere! De ce o durea pe Smărăndița?... O durea că se gândea... La ce se gândea Smărăndița?... La ce?... II Sus pe dealul înalt, între salcâmii care aruncă departe-departe talazuri-talazuri de un miros îmbătător, adormitor, omorâtor de dulce, amețitor, din ploaia albă ce cerne din crăcile lor verzi, pe o pajiște împodobită cu mii și milioane de pestrițături de flori, care mai de care întrecându-se în mândrețe, în strălucire, în fețe și în miresme, stau casele proprietarului, albe, drepte, înalte, mari, bogate și fudule, cu pridvorul lor ... înțelept, domol. Ale cui?... Ale proprietarului. Și oamenii ziceau încet: — A! Ale proprietarului! Erau bătrâne casele proprietarului, dar proprietarul era tânăr. Tânăr de vârstă era el, dar bătrân de suflet și casele erau bătrâne de vârstă, dar trainice și tinere-n ziduri. Și se vedeau... se vedeau bine ori ...
... loc. M-am dus în Ragusa. N-ai fost? Să te duci îndată ce-i putea. Trebuie să vezi zidurile acelea mucegăite, pe care petele de rugină par niște ochi însângerați, și-n fața cărora parcă ai vrea să pari mai mare decât ceea ce ești în strâmta ta haină de om modern. Trebuie să calci pe treptele înguste, săpate în munte de cine știe ce mâini, să treci pe sub porțile întunecate și umede de răcoare, să privești din pervazul lor marea întinsă, să privești insula smălțuită în verde și să te lași încins de fâșia vântului înecat în mirosul amar de olendri, ca să înțelegi tot farmecul neașteptat al acestui loc. Nicăieri n-am văzut marea mai albastră ca aici, nicăieri n-am simțit, mai puternic, legătura sufletului meu cu nemărginirea de apă ce tresaltă veșnic, alături de tine, întinzându-ți brațele să te ia la sânul ei. Nu știu de ce, dar de când am văzut marea la Ragusa, nu mi-am putut închipui altfel moartea decât ca un val albastru ridicându-se domol, ca să-ți cuprindă ... că nu o înțeleg, cu un glas cald ce tremura, începu a număra, lăsând mâna, odată cu fiecare număr,