Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CE MAI FACI?

 Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 1850 pentru CE MAI FACI?.

Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența

... asupra noastră!" Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă ... nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate... După vro câteva minute petrecute în cea mai dulce extazie, mă apropiai de mormintele lui Brunellesco și al lui Giotto, arhitecții acelei biserici; vizitai cu de-amănuntul toate frumusețile acelor două monumente de ... icoana sfintei Ceciliei, ce zărisem de departe luminată de razele unei candele de argint. Îngereasca expresie a figurii, culorile melancolice ale obrajilor și mai ales duioșia tipărită în ochii acelei icoane îmi părură atât de măiestroasă, că mă apropiai de ea ca să văd de nu era vrun tablou ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

... noi aceleași pagini conțin altăceva. 18. Un tânăr care se înscrie, el de la sine, într-o ,,școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea unui număr nesfârșit de oameni înșirați ... în orice caz, chiar când, ca să vorbim (...) de poezia erotică, eroina ar fi o ființă angelică. Valoarea unei poezii lirice e generalitatea ei, posibilitatea ce o dă cât mai mult și cât mai multor oameni, să-și trăiască sufletul lor cu ajutorul ei. Orice explicație biografică este o limitare, un atentat la generalitatea ei. 36. Poezia populară dă ... care ucide orice putere de inhibiție. Această stare se produce mai ales atunci când un temperament intelectual-fals vine în atingere cu idei în probleme mai presus de interesul real și de înțelegerea individului. 40. După ce mor, scriitorii mari au nenorocirea de a li se da în vileag tot ce ...

 

Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului

... cu o vorbă bună măcar, și dureri de dinți prăpădiți de otrava plumbului, și usturături de urechi trase la corecturi date prost… și câte și mai câte… Avea de ce să mulțumească maichii stariței, nu-i vorbă. Dar… le-a răbdat toate. A crescut băiatul canonit și muncit și a ... prea am trecere de la o vreme. - Și de aia vream să te rog, zice lucrătorul, să-mi faci și mie rost de vrun noroc mai bun. - Să vedem... să mă rog poate de fiu-meu. - Da ce e fiul sfinției tale?... are vreo putere? - Apoi de! eu așa gândesc... Da ce ai vrea tu? - Știu eu? aș vrea să nu mai lucrez așa de mult pentru atât de puțin câștig. - Bine, zise maica starița... Atuncea, dacă-i așa, o să mă rog de fiu-meu să ... Noapte bună! - Noapte bună, maică" Și s-a dus maica starița. - Lucrătorul a pornit și el spre casă. Când să intre... ce să vază?... Nevastă-sa - că uitasem să vă spui, de graba ce mi-e să isprăvesc, că se și însurase - nevastă-sa aprinsese o sumă de lumânări și țopăia pân odaie singură. " ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna

... părinții noștri Care ne-au făcut, Care ne-au născut Și ne-au botezat Și ne-au creștinat, Că, dac-or trăi, Săraci n-or mai fi!“ De tot ce vedea Bine că-i părea Și se mulțămea. Afar’ de-mi ieșea, Iarăși moș Adam Și cu moașa Iova Cheile lua, La iad îl ducea ... noștri Care ne-au făcut, Care ne-au născut, Că ei ne-au lăsat, Nu ne-au botezat, Nu ne-au creștinat Și d-or mai trăi, Tot săraci c-or fi, Greu s-or pedepsi!“ De tot ce vedea Mult rău că-i părea, Nu se mulțămea. Foaie, foicea, Soar’le ce-mi făcea? De câte vedea Nu se-ndupleca, Ci, măre,-mi pleca, Ci, măre,-mi zbura L-a gură d-argea, Tot la ... mi vedea Și înmărmurea Și se văieta, Năvodari chema, Năvod aducea Și-n mare-l băga; Mulți galbeni că da Să-i scoață dalba. Lupta ce-mi lupta În deșert era, Că ei n-o găsea Și n-o mai prindea; Făr’ de … ce ...

 

Anton Pann - Șoarecile

... Atît să mîndrise, precum povestesc, Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă ... sînt nemulțămit. Că nu găsesc fata după placul meu, Cu neam de potrivă-mi să ma-nsor și eu, Doresc să am socru de neam mai de sus, Puternic în lume, la alți nesupus. D-aceea la tine dintr-atît loc viu, Că toți de mai mare pe tine te știu. Soarele răspunse la al său cuvînt : -0, mare Gherlane ! precum ziseși, sînt Înalt și puternic, de toți mă slăvesc, De ... puternic, dup-al tău cuvînt. Eu răsipesc nuorii în aer cînd zbor, Cutremur pămîntul, copaciuri dobor ; Dar e o cetate, lîngă ea c-un plop, Ce este zidită mai de la potop, Fiind pustiită de niște tirani, 0 bat și eu de sînt două mii de ani, Și nu am ce-i ...

 

Vasile Alecsandri - Iașii în 1844

... societății românești; căci țăranii, care, slavă Domnului! alcătuiesc cel mai mare număr, nu și-au părăsit niciodată obiceiurile, nici limba, nici portul, deși tristele întâmplări ce au trecut peste țară au apăsat mai mult asupra lor. Cuvintele acele însă ale bătrânului m-au adus a gândi la deosebitele caractere ce au trebuit să aibă Iașii în urma deosebitelor prefaceri prin care au trecut locuitorii lui și au trezit în mine dorința de a ști ... vale, se întinde ca o pânză albă pe șesul Bahluiului și merge de se pierde în sânul târgului. Priveliștea de aici este una din cele mai frumoase și mai minunate din țările noastre, unde sunt atâte priveliști minunate și frumoase. Nu oi descrie-o însă pentru ca să nu stric impresia ce are a simți tot călătorul cu închipuire. Ne pornim: copacii din toate părțile îmi întind crengile lor încărcate de poame, dar fugarul meu ... cioplită în pietrele pereților, acum e plin de ciocălăie de păpușoi!... Trist efect al nestatorniciei timpului! Tristă pildă a schimbărilor lumești! Celelalte zidiri ce se găsesc în Cetățuie sunt toate mai mult sau

 

Ion Luca Caragiale - Poruncă domnească

... cu stăpânirea nu te joci! — iar Maria, fata mamii Catrinii, se ascunse de frică tocmai după cuptor. Bătrâna, și ea biet! ospătă musafirii cu ce dăduse Dumnezeu: puțină mămăliguță și o fiertură de borș cu știr, dezvinovățindu-se către soldați: — Ei! să fi poftit 'mneavoastră când eram și eu ... văzut! Dar de când am rămas văduvă s-a legat și sărăcia de capul meu. Apoi și bătrânețele, bată-le pustia! și încă mai am și fata asta în grija mea... d-ar da Dumnezeu să-i vie și ei norocul mai curând, să o mărit, să mi se ridice o greutate de la inimă. Dar 'mneavoastră, maică, cu ce treabă ați venit pe aici? — Uite, mătușe — răspunse unul — ce n-ai gândi... Am adus o poruncă tocmai din București, chiar de la vodă, pe cum că de acum încolo, când o fi ca să ... să ia fată sau văduvă tânără. — Dec! strigă tânăra de după cuptor. — Dec, nedec! zise baba scurt, dacă e poruncă domnească, n-ai ce face, fata mea! Și decât să te amesteci nepoftită în vorbă, mai bine scoate din ladă niscai volințe mai

 

Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur

... noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ești mândru, puternic și june E mare păcat!" — ,,Fii bună și-mi spune, ce pot ca să fac, Turbatele-i gânduri în flori să prefac?" — ,,Te du de găsește, sub plopul ce plânge, Fugaru-i ce-adapă cu tânărul sânge De fii de-mpărați! El poate să-ți spuie misterele sale... Dar tot e mai bine să pleci p-a ta cale, Spre junii tăi frați!" Ea zice. Streinul voios mulțumi. Spre plopul ce plânge, prin noapte porni. — ,,Tu, care-ntreci vântul prin marea-ți iutețe Și-ntuneci lumina cu-a ta frumusețe, Al soarelui fiu ... Revarsă prin noapte răsunete-adânci. — ,,Ascultă, străine cu față mult albă! Ea doarme cu mâna pe sabia-i dalbă Și cu-ochii deschiși. Acel ce-ar ajunge să-i dea sărutare Când este-adormită, va face schimbare În sorții închiși. Dar ochii fecioarei lucesc înfocați Și cei ce ...

 

Anton Pann - Norocul și mintea

... Ca de vro doi stînjeni și mai ceva încă, Care avînd scara ca de pivnicioară, Pe trepte-nlăuntru pe loc cum coboară, Vede, grijit bine, ce nu mai văzuse, Și patruzeci chiupuri frumos în rînd puse. Ardică la toate capacele grele, Să uită și vede niște pietricele, Adică : într-unul era diamanturi, Într ... ce chip în lume trebui să trăiasca, Ce fel să se poarte și cum să vorbească. Îi da-nvățătură în zilele toate, Dar să-l mai doplească vedca ca nu poate, Ca cînd oarecine ar lua bașteanul Să-l împodobească, să-i puie caftanul. Deci d-acolo dacă să călătoriră, La ... de vînzare, Nici mîna-mi pe dînsa îndrăznesc a pune, Ci la împăratul mergînd îi voi spune, Ca, viind el singur, să vază ce face Și s-o vămuiască după cum îi place. Atunci negustorul o bătistă scoate Și puind într-însa din pietrile toate, Zise către vameș : -De vreme ... ta bogăție Nu să poate vinde l-a mea-mpărăție. ... Cu toate acestea, dați-mi cît vă place, Ș-în urmă, cu dînsa ce veți vrea veți face ...

 

Alecu Russo - Critica criticii

... care se mânie când râde publicul șisocot cu totul abătută de bunăvoință însușirea ce-și ia parterul dea bate în palme la o piesă, fără mai întâi să treacă acele piese lacenzura dumilorsale domnilor, cenzori mai dihai decât a postelniciei. Odată cu binele s-a născut și răul, odată cu lumina s-a ivitîntunericul, adică ... rușinarea Zoiței ca o matimă pentru toate fetele (nu numai de băcal, căci noima Băcălia se poate înțelege orice trepte ale societății), care se urcă mai sus decât se cuvine după împrejurărileeducației și ale prejudețelor pământului: tonul face cântecul. Domnul Sărmală nu-i un cuconaș pospăit numai, care umblă după averi, precum critica îl vede. Sărmală este domnul D. G.,autorul, toți câți ... s-a dus: "așa-i lumea". Când se scrie o critică sau o piesă, trebuie cunoștința omului de când se naște și pân' ce moare. De aceea autorul a pus în scenă peMătăsar, care, afară de slăbiciunea părintească, face morală croitădupă meseria lui, educația lui și judecata firească de care în țaraMoldovei cei mai ...

 

Mihai Eminescu - Urât și sărăcie

... a lui viață din sute de vieți. A nu-ți ține cuvântul când nu-ți vine-ndemână A dezbrăca pe-acela ce ți s-a dat pe mână, A înșela mulțimea cu mii făgăduinți, Când ai mințit o dată să te mai pui să minți, A urgisi pe-acela care ți-a făcut bine, A împle a lui nume ... rod așa frumos. Te-ai dus și te urmară părerile de rău. În urma ta venit-au un neted nătărău Ș-acesta... ei... făcut-au ce n-ai vrut să cutezi; Ce-a mai rămas din dulcea figură, mergi de vezi: Anii i-au scris cu pana lor neagră pe-a ei frunte. Și gura cea cu ... ochiul plin de pară, Ce-și revărsa lumina sa rece în afară E stins, și nu-i nimica în el, nu-i adâncime; Tu nu mai vezi într-însul ce nu văzuse nime Decât tu... Ce ajunse a fi? Cochetă, rece, Lingușitoare, crudă, din mână-n mână trece Și caută-n iubire plăcerea numai, care E-o clipă de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>