Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CAP��T
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 1252 pentru CAP��T.
Ștefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre
Ştefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre Eroică hotărîre de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Am doi prieteni, doi ștrengari, Pereche n-au în țara toată. Cînd ne-ntîlnim, la zile mari, Toți trei, apoi, o facem lată. La crîșmă-n colț — e loc știut — Ne-am întîlnit deunăzi iarăși, Și-am chefuit și-am petrecut, Ca niște vechi și buni tovarăși. Dar între dînșii s-a iscat O mică ceartă — literară, Și nu știu cum s-a întîmplat Că se făcură foc și pară. De altfel, e un obicei Al lor, de cîte ori se-mbată... Dar azi erau ștrengarii mei Mai îndîrjiți ca niciodată. Eu știu să beau și să petrec Și cred că-i cea mai bună artă ; Aștept, și ceasurile trec... Ei nu mai contenesc din ceartă. Deci, chipurile, să-i împac M-amestec nechemat în sfadă, Dar pîn' să prind de veste, zac Întins pe trotuar în stradă. Mă scol și, spre rușinea mea, Mărturisesc, pornesc spre casă. Ei spargă-și capul dac-or vrea, De-acuma prea puțin îmi pasă ! Dar cînd, în urmă, am aflat Că vechii, bunii mei tovarăși În lipsa mea s-au ...
Ștefan Octavian Iosif - Liniște (Iosif)
... Fantastic joacă rândunici zglobii În cerul plin de umbră și lumină, Și-i liniște adâncă în grădină, Sub piersicii cu flori trandafirii... Cu brațele sub cap, ce bine mi-i Cum stau așa, în liniștea divină: Pământu-i cald și cheamă la hodină, Întocmai ca o mamă pe copii... Pământ, bătrână ...
Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia
Ştefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia Lupta de la Baia de Ștefan Octavian Iosif fragment Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind. Sună vesele fanfare, Spumegă în cupe vinul... Încrezut și vesel, craiul Se ridică hohotind: — Cum azvârl această cupă, Astfel am s-azvârl coroana De pe capul tău, Ștefane! Și-am să-mi țin cuvântul dat! Zice — vrea s-arunce cupa Cu dispreț — dar nu sfârșește: Lung răsună fiorosul Glas de bucium depărtat! — Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai Năvălesc tot mai aproape, Și ferestrele deodată Strălucesc în zori de pară: Vine Ștefan ,,cu alai!" — Dați-mi scutul! Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă ...
Ștefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină
Ştefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină Noaptea-n cabină de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Legănat ca-n vis de valuri Și cu ochii către cer, Stau culcat într-un ungher Din cabina-ntunecată. Caut dus prin ferestruie Sus, la spuza cea de stele, Ochii dragostelor mele, — Legănat ca-n vis de valuri. Ochii dragostelor mele Stau deasupra mea de pază, — Tot clipesc, tot scînteiază Drăgăstos din bolt-albastră... Astfel către bolt-albastră Multă vreme caut dus, Pînă ochii dragi de sus Albe neguri mi-i acopăr... În coasta năvii, unde zac Și-mi razem capul visător, Izbind se frămîntă sălbatece valuri Și murmură-ntr-una: — Copil fără minte ! Ai brațul scurt și ceru-i departe, Și stelele stau țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Surugiul
Ştefan Octavian Iosif - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ...
Ștefan Octavian Iosif - Un vis
Ştefan Octavian Iosif - Un vis Iubesc cum încă om pe lume N-a fost în stare să iubească. Iubita mea e sfântă, mare, Dar nu-i ființă pământească. Iubesc o zeie exilată Din cer, și-n veci o voi iubi: E libertatea. Dar, durere! În vis numai o pot zări. În versurile mele însă Mi-apare falnica iubită. Chiar astă-noapte-a fost cu mine Într-o grădină înflorită. Îngenunchind i-am spus iubirea-mi Și m-am plecat să rup o floare Ca să i-o dau — o mică jertfă... Atunci — cu spada sclipitoare -- La spate-mi apăru călăul, Și capul meu căzu trunchiat... În mâini chiar îmi căzu, și dânsei În loc de floare i l-am
Ștefan Octavian Iosif - Veteranul
... o grădină Pustie, doarme și suspină În vis, și creștetu-i nălbit Străluce nins de lună plină. Arar vreun trecător grăbit În treacăt dă din cap și cată La el, — își vede-apoi de cale Mergând la treburile sale... El n-are drumuri, n-are rost, El n-are nici ...
Alecu Donici - Știuca și motanul
Alecu Donici - Ştiuca şi motanul Știuca și motanul de Alecu Donici Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut, Iar croitorul de țesut. Și e desigur totdeauna Că cine multe întreprinde Nu scoate-n capăt nici pe una, Ba încă râsul lumii adese își aprinde! O știucă prea colțată, jaluză, de soi rău, Văzând odinioară Motanul de la moară Cum șoarecii vânează... căzu la el mereu Cu multă rugăminte, s-o ieie la vânat. — Dar spune-mi: cunoști oare Tu astă vânătoare? O întrebă motanul. — Nu-i lucru minunat — Răspunse mândră știuca — de-a prinde șoricei, Când prindem costrășei! — Prea bine; hai la treabă! Tu, dar, vei lua sama Aproape de lăptoc, Iar eu — zise motanul — mă duc să păzesc vama Pe lângă poloboc. Toți șoarecii din moară Aice au să-ți vie; vânează și-i omoară. Noroc! Noroc! Mergând la loc, motanul s-a apucat de treabă Și, foarte-n grabă, Mulțime de șoricărit El a vânat, a omorât. Apoi și la tovarășa a mers, dar ce să vadă! Mai, mai, murinda știucă, ciuntată, fără coadă, Pe care șoarecii ...
... idee ca să v-o lămuresc, Rog să luați aminte: Că unii se feresc De oamenii cu minte Și sunt mai bucuroși De cei la cap
Alecu Donici - Calul și călărețul
Alecu Donici - Calul şi călăreţul Calul și călărețul de Alecu Donici Un vrednic călăreț Avea un cal prea blând și bine învățat; Iar singur el semeț Și despre cal încredințat, Au vrut să facă o cercare: Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare. Deodată calul au pornit La pas, încetișor; Dar când au înțeles că n-are frâu strunit, Au prins a mai juca, a merge mai ușor. Apoi, luându-și vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreț l-au trântit el jos, Iar singur au plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Și, dând de-o râpă mare, S-au zdrumicat de tot. Stăpânul au aflat în urmă calul mort. Ș-au zis: Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ți-am gătit. Tu sub povățuire A frâului strunit, Erai prea blând și bun și nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ți rupeai. Și slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înțeleaptă, Se face