Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT DE CÂT
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 980 pentru CÂT DE CÂT.
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... anii nu te lasă Din porunci; și-acolo nu-s Oameni cu inimă bună, Vorbe dulci măcar să-ți spună! Vai, să merg în loc de chin, Unde n-am cu dor nici frate Și nici om cu bunătate, Căci străinu-i tot străin: Tragi de moarte și te vede, El te bate, nu te crede... Cât mi-a fost mie de drag Să mân oile, să pască, Caprele să rătăcească Prin pădurile de fag Și din bucium câteodată Să cânt hora legănată! Să văd codrul plin de-areți Și cârlanii cum s-alungă; Iar în amurgit la strungă Să mulg laptele-n găleți Și să-mi fac eu singur slujbă, Crestături făcând ... fluierul meu, Și să nu mai cânt pe dânsul Doine vechi; îmi vine plânsul, Când știu bine, cum că eu Am s-apuc în loc de fluier Pușca cea cu rece șuier! Oh, și-apoi... atâta dor, După doi ochi de mărgele, Dup-un struț de viorele, Strâns lipit de sânișor! Doamne, Doamne, cu ce soarte Tu mă dai de
... acela care seamănă unde nu poate secera ori unde nu știe dacă va putea ori nu să secere. Pe Fața locul este nisipos, grâul crește cât palma și păpușoiul cât cotul; pe Râpoasa nici murele nu se fac, iar în vale apa mănâncă rodul. Unde nu e nădejde de dobândă lipsește și îndemnul de lucru. Cine lucrează vrea să câștige, iară sărăcenenii și-au fost scos gândul de câștig; pentru aceea nici nu se aflau îndemnați să lucreze. Cât puteau, petreceau vremea întinși la răcoare; nu puteau, își mâncau zilele lucrând prin alte sate învecinate. Când venea apoi iarna... vai și amar! Iar cine ... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți ...
Gheorghe Asachi - În unire stă tăria
... Gheorghe Asachi - În unire stă tăria În unire stă tăria de Gheorghe Asachi Nu-n zădar e scris pe aur În latinelor rostire: Crescunt parvae res concordia (Lucruri mici cresc prin unire); Făr-unire nu-i ... care tari le face. Din fii unul le-au luat, Dar zădarnic au cercat, Și dând altui mai ghibace Întrunit acel baston, Zis-au: Eh, de ești Samson! Și acestui opinteală Au dat numelui sminteală. Mai cercat-au fiul mic, Ce și el n-au frânt nemic. Cu toți timpul lor ... ntâmplare! Dar când astă lăudare O ieu fiii lui drept șagă, Bătrânelul tremurând Întăi dărzile dezleagă Și le frânge-apoi pe rând, Zicând: Fie-vă de știre Că puterea stă-n unire. Deci și voi, o, fiii mei, Într-un cuget fiți tustrei, Unul altui de-agiutori! Cât trăia bătrânul lor Li-nnoia adeseori Acest sfat mântuitori, Și-n minutul de pe urmă, Care firul vieței curmă Cu o inimă ș-o gură Fiii lui unirea-i giură. După aceasta au găsit Multe-averi de moștenit, Dar plântate-n socotele Și-interesuri având grele. Flămândă se-ndeasă-ndată De ...
Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete
... Ştefan Octavian Iosif - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era ... iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port ... mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește ...
Anton Pann - Copaciul și dovleacul
... Anton Pann - Copaciul şi dovleacul Copaciul și dovleacul de Anton Pann Pe lângă un copaci mare Un dovleac, din întâmplare Primăvara răsărise Și pe dânsul să suise, Care într-atât crescuse, Încât vârfu-i ... Deci cu această iestime Văzându-se la înălțime, Începu să se mândrească Și zicând să se fălească: — „Vezi, eu numa-ntr-o vară Cât crescui și tot cresc iară, Și tu copaci din vechime, În sumă de ani mulțime, D-ai fi crescut voinicește, Precum și vrejul meu crește, Mai, mai ajungeai la stele, După părelele mele.â€� Iar copaciul cel cu ... firea Pân' nu cerci nenorocirea. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
George Topîrceanu - Terține (Topîrceanu)
... George Topîrceanu - Terţine (Topîrceanu) Terține de George Topîrceanu Și acum țin minte șoaptele-i pierdute În vuietul sălbatic de furtună: "De ce nu ești cuminte? Du-te, du-te!" E vânt, e noapte. Fulgeră și tună, Și-o ploaie — acum a început să ...
... Heinrich Heine - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era ... iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port ... mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește ...
Vasile Alecsandri - Doina oltenească 2
... mult mi-e sete Să văd frunza-n codrul verde, Să mai strâng vreo șapte cete! Primăvară, muma noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă, Să văd iar verzind în cale, Să mă las iar în cea vale Cu-o pereche de pistoale. Frunza-n codru cât se ține Toți voinicii trăiesc bine, Iară frunza dacă-i lasă Toți voinicii merg pe-acasă Și la para focului Zac de dorul codrului! Frunză verde de susai, De-ar veni luna lui mai Să-mi aud cerul tunând, Să văd norii fulgerând Ierbulița-n șesuri dând, Să mai văd focuri pe-afară, Copilași ...
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
... Vasile Alecsandri - Zilele Babii Zilele Babii de Vasile Alecsandri Baladă I Cât au fost iarna de lungă Au ținut soarele strâns Sub al ei cojoc încins, Crivățul să nu-l ajungă, Nici să fie-n față nins. Iară sora ei mezină ... au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține-acum odorul său, Dulcele izvor de viață, Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea, nencetat, Ca pe-un mire descântat, Și se teme să nu-l peardă De la ochiu-i degerat. Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit Sub răsuflul ei cumplit. El pe lume nu mai are Nici apus, nici ... nfiorând. Spulberă cenușa-n vatră, Apoi iese-n câmp urlând. III Ea furtunele stârnește, Întinzând pe câmpul gol Al troienilor nămol. Prin văzduh o cârâiește De corbi negri negrul stol. Ea din fugă se anină De sărmanii călători Înghețați, rătăcitori. Smulge tufe din tulpină Și le-azvârle până-n nori. Ea pe vite le chircește Și grăuntele de ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... atât de străină în discuție. Adesea literații fac greșeala (după părerea noastră, mare) de amestecă, în cercetările lor despre creațiuni intelectuale, întrebarea: opera aceasta rămâne? Cât timp va rămânea? Așa întrebări sunt absolut afară din chestie. Întrebarea noastră, față cu o lucrare de artă, nu poate fi decât aceasta: opera aceasta viază? Căci, încă o dată, dacă are viață, aibă-o pentru azi, mâine sau pentru veacuri - ea ... lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent este incapacitatea de a găsi formula de comunicare intelectuală exactă a simțirii ce ne-a produs-o împrejurările materiale. Pe această cale, deși de ocol, credem c-am ajuns aproape de dezlegarea primei întrebări. * După mișcarea gușatului nostru, după fiorul
Ion Heliade Rădulescu - Vulturul și bufa
... Pentru puișorii săi. (Avea, biet, și ea-ndoială Pe această de foc vreme , Când cei răi devin mai răi.) Vulturu-și dete cuvântul, și cuvânt de împărat, Că au să trăiască-n pace în paternul lor palat Puișorii aliatei. "Ca mai sigură sa fie Familioar-alteței-tale — Zise suveranul vultur ... te-amăgi, Zise bufa, căci natura Pui pe lume mai frumoși Ca ai mei nu mai produse: când îi vezi, râde făptura, Sunt minune! ochi de soare, gentili, sprinteni, grațioși, Și când cântă te dezmiardă, vocea lor pătrunzătoare E mai dulce decât zisa voce de privighetoare." Nu trecură zile multe: după legea domnilor Și legea-mpăraților, Ieșind la vânătoare mărirea-sa vulturul Și-n svol făcându-și turul, A ... i dumică pe loc. Nu-și terminase bine Imperiala cină, Când, iată, supravine Și muma, lină, lină. Ce vede, sărăcuța!... începe a țipa, De uiete, blesteme pădurea răsuna. Pe răul său confrate sperjur și trădător Îl face, după fapta-i, de lege călcător Ce-nfruntă jurământ. Ci vulturul atuncea avea și el cuvânt. Părinții, ca părinții, își amă fiii lor Și cât de sluți să fie îi cred de grațioși. Iar mai vârtos în carte, când dai d-un autor, Paternul său amor E vai de