Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AFLAT
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 986 pentru AFLAT.
Grigore Alexandrescu - Zugravul și portretul
Grigore Alexandrescu - Zugravul şi portretul Zugravul și portretul de Grigore Alexandrescu La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îi comandai; întîi însă-ntrebare Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă Așa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă; Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate, Ș-anume-n Franța mai ales, la ochi să poci eu bate, Fiind acum de măritat o fată foarte rară, Ș-ai ei epitropi căutînd un bărbat în astă țară. „Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întîiași dată Cînd pe urîți făcînd frumoși luai o bună plată: Ești negru, te voi face alb; ești slab, te îngraș bine, Numai vezi de portret departe a te ține.“ Vorbind așa, mă zugrăvi, și daca al meu nume Jos la portret n-ar figura, nici un creștin pe lume N-ar putea crede că sînt eu, atît sînt de schimbate Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, și înfrumușețate. Ai noștri rîd cîți mă cunosc, dar prea puțin îmi pasă, De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă, Și daca vreun venetic, ieșit din țări streine, Sau vrun romîn mai îndrăzneț n- ...
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale oarbe; ...
Heinrich Heine - Grenadirii Grenadirii de Ștefan Octavian Iosif , traducere de Heinrich Heine Din Rusia doi grenadiri se pornesc Voioși să-și revadă iar Franța, Dar când au intrat în hotarul nemțesc, Atunci își pierdură speranța. Atunci au aflat dureroasele știri Că gloria Franței s-a stins: Înfrânte, zdrobite sunt marile-oștiri Și cezarul, cezarul e prins! Atunci își plecară triști frunțile lor Și plânseră cei doi tovarăși. Iar unul a zis: — Cumplit mă mai dor, Cumplit mă ard rănile iarăși! A zis celălalt: — Un vis fuse tot, Și moartea mi-ar fi mult mai bine! Am însă nevastă, copii, și nu pot Să mor, că-s pierduți fără mine! — N-am zor de nevastă, n-am zor de copii, Un dor mai frumos m-a cuprins; Cerșească pe drumuri ori facă ce-or ști: Cezarul, cezarul meu, prins! Curând, o, prietene, mort voi zăcea: Ascultă-mi un singur cuvânt! Cadavrul cu tine în Franța mi-l ia, Mă-ngroapă-n al Franței pământ! Dar crucea onoarei mi-o prinde la piept, Aproape de inima-mi stinsă; Așază-mi și flinta la umărul drept Și spada la mijloc încinsă. ...
Heinrich Heine - Nimfele Nimfele de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Floare-albastră , 10 ianuarie 1899 Bat valuri plescăind în țărmul Pustiu, și luna-i sus, pe mare... Pe dună zace cavalerul Cuprins de leneșă visare. Ies albe nimfe din adîncuri, Un văl ușor e a lor haină; Crezînd că doarme dus voinicul, S-apropie de el în taină. Întîia stă, i-admiră coiful Cu penele strălucitoare, A doua și-află joc cu lanțul Și ciucurii la cingătoare... Și, fulgerînd din ochi, a treia Îi trage spada sclipicioasă: Proptită-n spadă mi-l privește Și-i rîde-n față, drăgăstoasă. A patra drăgălaș s-alintă Pe lîngă el, șoptindu-i glume: — O, de-aș putea să-ți fiu iubită, Drag făt-frumos din altă lume ! A cincea mîinile-i dezmiardă ! A șasea parcă nu se-ndură, Sfios s-apleacă și-l sărută Întîi pe ochi, apoi pe gură... Șiret, el nu deschide ochii, Se simte-așa nespus de bine: Sub farmecul tăcut de lună Se lasă răsfățat de
Heinrich Heine - Stai și-asculți sub ramuri...
Heinrich Heine - Stai şi-asculţi sub ramuri... Stai și-asculți sub ramuri... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Stai și-asculți sub ramuri albe Cum departe geme vîntul Și privești la cer prin ceața Care-nvăluie pămîntul. Vezi și crînguri, vezi și cîmpuri Triste și pustii, departe: Iarnă-n suflet, iarnă-n fire, Iarnă afli-n orice parte... Însă crăngile se scutur Fără veste. Abătut, Crezi că valuri de zăpadă Peste tine au căzut. Ah, nu-s valuri de zăpadă ! Tresărind din vis, te sperii: Plouă flori mirositoare, Joacă razele puzderii. Farmec fioros de dulce ! Iarna se preschimbă-n vară, Fulgii se preschimbă-n floare, Inima iubește
Iacob Negruzzi - În zadar În zadar de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Patria quis exsul Se quoque fugit? Horatius Peste munți și peste mare Fug, alerg neîncetat Ca să aflu alinare Pentru sufletu-mi sfărmat Însă vai! În țări străine În zadar scăpare vreu, Căci oriunde-oiu fi, pe mine Eu cu mine mă tot
Iacob Negruzzi - Adio la... Adio la... de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Odată când plecam spre tine Mic orășel în vale-ascuns De câte 'nchipuiri senine Voiosu-mi gând era pătruns, În îndoială și dorință Perdut în visuri, eu pluteam Și la porniri cu ce căință, La revedere îți spuneam! O leagăn dulce de durere Mic orășel în văi retras Azi nu-ți mai spun la revedere Străin etern tu mi-ai rămas Și îndoială și dorință Acum ah! s-au prefăcut Într-o prea singură știință C'etern să aflu n-aș fi vrut. Adio dar oraș și casă Ce crud amorul mi-ați plătit Și tu imagine frumoasă... Adio tot ce am
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul Satiră Omul de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui sînt gata spre slujire, Și rai are iar gătire. Să petreacă mult trufos, Dăcît hirea mai norocos, Ar fi vrînd și altu lecaș, Nu ști unde, foarte vrăjmaș, Iadu numit pă nume bun. Unde pă cel ce nu dă pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l ...
Ion Creangă - Păcală Păcală de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 februarie 1885 Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă: — De unde ești, măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum ...
Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm
... Sion nouă. Arăta-te-vei în gloria toată În re-ntregita Românie bellă; Pruncii-n a ta cale nălța-vor imne, Văduva, orfanul afla-vor scutire Și împilații alța-vor capul; La locul propriu se vor pune toate Și capacitatea la a ta dreaptă. Auzi tu, generație ...