Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... datorie a noastră indispensabilă a esplica lectorilor noștri ce înțelegem prin slujnicar și slujnicărie; căci daca zicem slujnicar, cată să zicem și slujnicărie, precum militar — militărie, cizmar — cizmărie și altele mai multe ce se termină prin ar și rie. Slujnicăria este o societate secretă ca a francmasonilor, carbonarilor și sansimonienilor [1], este o plantă exotică și detestabilă, a căria naștere și întindere în țara noastră o datorăm sărăciei vicioase și marei lipse de cultură morală a unei părți din junimea noastră. Ca societate secretă, slujnicăria are maeștrii ei, lojile, venditele, prozeliții și chiar cinismul ei [2]. Deosebirea este numai că doctrinele acestei societăți tind foarte mult la degradare și materialism. Ca să ajungă cineva la gradul de perfect slujnicar, cată, mai întîi de toate, să facă amor cu slujnicele, să suspine neîncetat pentru dînsele ... de dînsul sau să te rogi lui Dumnezeu ca să-ți dea răbdarea lui Iov din Biblie, căci altfel nu vei putea să suferi scălămbăturile și declamările lui, fără să te apuce nevrele de rîs. Nu apucă să-ți zică bună ziua și te înăbușaște cu citațiuni din Milton, lord Byron, Victor Hugo și ...
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... aceasta, căci, precum spusei, n-avea obicei să se încurce în calea femeilor. Dar se vede că i-a fost sortit săși tragă și el păcatul. Chinurile amorului însă, dacă-i tăiase cheful și liniștea, nu-i tăiase și pofta mâncării. Înghițea ca și mai nainte aceleași porții de biftece, cu singura deosebire că între un biftec isprăvit și altul început scotea câte un oftat din adâncul plămânilor, mijloc prin care își ușura năduful. — Agă dragă!... pentru un amorezat mănânci parcă prea mult ... pot!... îmi zise el desperat. Haide la tatăl tău să-i spun tot. El e om de sfat, știe multe, a văzut multe și m-a învăța ce să fac. — Haide, răspunsei eu. Întoarce, birjar!... Birjarul întoarse și trăsura se opri dinaintea casei noastre. Dar când să sun clopoțelul de la ușă, mă uitai la el și ce să văd?... Plângea sărmanul, de-i sărea pieptul, plângea în glas mare, cu toate suspinurile și strâmbăturile unui plâns copilăresc, încât muscalul de pe capră, spăriet, mă întrebă dacă nu cumva cacanaș e bolnav? Nu știu de ce, dar suferințele sufletești ... meșteșugărind la sotnici
Panait Istrati - Chira Chiralina
... care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și se puse să-l observe. Dar prilejurile erau rare. Privirea misterioasă și tulburătoare pa care Adrian o numea în taină “celălalt Stavruâ€� se arăta rar și numai pentru el. Totuși, într-o zi — era cu câteva luni înainte de întâlnirea din grădină — întovărășind pe limonagiu la băcanul său â ... se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și posac și zicea, sfios, dar hotărât, în vreme ce celălalt îl aproba cu capul: — Kir Margulis... Merge prost... Nu e cald
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... vânt venind. Și erghelii, cireade, păduri, livezi, corneturi Pe coaste, prin vâlcele, când jos și când mai nalt, Ca frunze, umbrulițe pe niște largi bucheturi, Și drumuri, potecuțe, - cordele-n câmp de smalt. Câmpia e adâncă, și sate semănate, Orașe ici și colo pe râuri se întind, Și muncitori și holde pe brazdele arate Abia le prinde ochiul pe peisagi umbrind. Departe, mult departe, Danubul lat albește, Și dincolo de dânsul stă Emul încruntat; Cu el pare Carpatul din când în când vorbește; De Tisa parcă-i spune, de Nistru depărtat. Întinsă panoramă ... afla? ............................... * Se schimbă decorarea. Cortine aburoase Se-ntind, se trag, ș-un munte ascund cu al lui cer; Îl lasă-apoi p-acela, se pierd și, neguroase, Se-ntorc și se-ndesează ca munți în vag eter. Se leagănă, s-oprește, se lasă, se destinde; Vederea se închide și totul e blocat: Nu vezi ceea ce pipăi, și fulgerul s-aprinde, Alunecă, și cerul apare despicat. Și zgomotul pe urmă-i cutremură-n tărie; Eco îl prelungește departe revibrând, L-amestică, confundă... e noapte de magie? E vreun cor de demoni sabatul ... Mici părticele umezi dau răsuflarea greu; Dar negura cu-ncetul se trage, se rărește,
Ion Grămadă - O noapte de groază
... din pomătul ce se întindea pe coastă până la mijlocul zidului. O fetiță de vreo cincisprezece ani urca dealul cu coșul plin de mere galbene și roșii și, cum ne zări, rămase locului uimită, puse coșul pe jos și strigă după cineva, în vale. La chemarea ei, urcă dealul păzitorul armean al schitului, împreună cu două „cucoaneâ€� și o slugă. Le-am dat tuturor „bună vremeaâ€� și le-am spus că vrem să vedem mănăstirea și chiliile, deși nu mai locuiesc, acum, călugărițele întrânsele. Măcar că eram străini, am fost primiți foarte cumsecade: ne-au adus scaune să ședem și ne-au servit câte-o dulceață și pere galbene, ce ni le adusese copilița cea cu ochii negri. Cu tot întunericul înserării, am mai zăbovit puțin ca să întrebăm cine au fost ... vrea să te omoare și tu nu poți fugi, nici striga, căci parcă te-năduși, iar picioarele ți-s grele ca de plumb. Am vrut și eu să strig, dar puteam să bag copiii în boli și, apoi, cine m-ar fi auzit în pustietatea asta? Câinele mănăstirii, însă, un câine ciobănesc mare și
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... vază!... O bârnă din tavan era mânjită... de o vacă, ori de un bou, ori de o mânzată, ori de un vițel!... în sfârșit, vârsta și sexul dobitocuiui care comisese acea pată nu erau sigure; dar acestea puțin importau tânărului savant, destul că pata era fără doar și poate — după toată analiza și la ochi, și la nas — pricinuită de un patruped, un patruped neapărat ierbivor și un patruped ierbivor anume din speța bovină. “Aceasta este (gândi junele, izbit de ciudățenia fenomenului) ori o paradoxală minune, ori o minunată paradoxă!... Cum ... bine într-însul elementele, că putea zice cu mândrie: Iacă-vă un bărbat!â€� Însă... Minunatul, strălucitul, faimosul sir John Falstaff a avut și el un cusur. Așa e soarta noastră, a muritorilor — mari ca și mici! Da, și sir John Falstaff are un cusur, și încă ce cusur! mic în sine, dar enorm, incalculabil în urmări! — un cusur care-l face să-și piarză toate calitățile, un cusur care-i nimicește cu desăvârșire memoria... Și iată grozavul cusur: sir John Falstaff nu e trecut în cel mai ieftin dicționar! De aceea băiatul procopsit al lui Papuca stă ca colegul său ...
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
... călare, fiindcă te știu patriot că și mine! Toată neînțelegerea între arta lui Caragiale și Domnul X este aici strălucitor simbolizată; adevărat, Domnul X, oriunde și oricând, cere artistului un Mihai-Viteazul oarecare. Domnul X nu-și poate închipui altă estetică demnă de domnia-să decât estetica formată din asemenea postulate eminent serioase. Mai ales că Domnul X, al nostru, cel românesc ... putință ca Gheorghe Panu să iscălească aceste vorbe ciudate: Caragiale, de aproape douăzeci de ani, n-a mai scris altceva decât oarecare siluete și tipuri penru Universul. Printre acele oarecare siluete și tipuri se află figurile straniu întunecate cum sunt casierul Anghelache, Cănuță om sucit și tipurile de cerșetori, de un așa curios humor posomorât, în Ultima emisiune; se află și Hanul lui Mânjoală, o poveste care ar fi trebuit, pare că, să deștepte atenția chiar a celor mai convinși și zeloși Domnul X. De ce, vă rog mult, uită, acum ca și întotdeauna, atât de sistematic Domnul X, pe Popa Niță din Podeni și pe Cuțitei primarul, uită impresiile de natură din povestea hanului Mânjoloaiei; de ce uită pe Kir Ianulea, pe Ianuloaia și
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Prima zi
... colivii de aur mici multicolore zburând prin carnea lor fragedă aburindă până la cer din loc în loc uși întredeschise prin care ne privesc obiecte și cifre lungi rafturi și sertare lucioase cu dinții măcinați ce de chestii domnule (iți vine să râzi te bucuri și s-o iei de la capăt să-ți amanetez viața să-ți arvunezi parastasul ) ace brice cuie și (o de ce așa departe) viețile noastre fișate adnotate trase la indigo (alb negru gri sau maro) clacule numere și multe altele pe care nu le-nțeleg nici acum 7. lume lume și iar lume soro lume veniți haideți să vedeți pe taraba amăgirii cum dospesc voluminoase și grele icrele negre din burta zilei cum se vinde și se cumpără viața noastră prietene cum se vând la kilogram la litru la metru și la bucată vise speranțe necazuri și bucurii războiul de treizeci și ceva de ani tratatul de la verdun cum se pun la cale alianțe și intrigi mese rotunde mese pătrate cuburi și sfere cum se vând lubenițele roșii harbuzeii pepenii galbeni hegel și kant nietzsche și hamlet baudelaire enstein și sancho aleluia aleluia aleluia de trei ori lepădarea de sine și continuăm să ne ...
... asemenea încercări. II Acolo unde avem în limba noastră obișnuită un cuvânt de origine latină, nu trebuie să introducem altul neologist. Vom zice dar: împrejurare și niciodată cercustanță sau circonstanță, binecuvântare și nu benedicțiune etc. Și această regulă este de la sine înțeleasă; cu toate acestea ea trebuie anume formulată și trebuie să stăruim cu toții întru păzirea ei în scrisori și în ziare, pe catedra școlii și la tribuna parlamentului. Căci profesorii, deputații și scriitorii noștri mai de frunte și-au făcut o parte însemnată a studiilor în limbi străine. De aici urmează, firește, că o sumă de cuvinte și de deprinderi sintactice le vin mai întâi în minte sub forma limbii străine pe care o cunosc mai bine. Însă cea mai ușoară deșteptare va ... trezi pe acești scriitori din felul de letargie intelectuală în care se află cât pentru limba lor și a le aduce aminte că și limba română are geniul ei propriu și cuvintele ei proprii și că acestea trebuiesc cunoscute și trebuiesc deprinse. Mai toți știm pe dinafară fraze din Voltaire și din Alfred de Musset, din Schiller ...
... tu, măi Simioane. — Și. — Ei, îți place! — Lucru curat nu-i la mijloc, adăugă un altul, iar ceilalți deschiseră ochii mari, speriați, și rămaseră pe gânduri. Toate vorbele erau însă de prisos; moartea venise pe nechemate și atâta tot. Îl îngropară, îl plânse tot satul, și în urmă zilele își luară fața lor obișnuită. Venise conul Nicu, băiatul boierului, și trebile moșiei se urmară lanț, firește, care cum trebuia la locul și vremea ei. Conul Nicu era om harnic, priceput și omenos ca și tată-său. Oamenii începură a-l iubi cu tot dinadinsul și ar fi fost în stare să se deie în foc la un cuvânt al lui. Altminteri, și la trup, la față, conul Nicu era leit tatăl. Scurt, lat în spate, sângeros peste măsură, obrazul plin și înflăcărat ca para focului, ochii mici, rotunzi și galbeni, ca doi bănuți noi. Când îl zăreau, țăranii socoteau că au pe bătrân dinaintea lor: Conul Iordache în picioare, să nu fie de-o ... își spuneau. Dar soarta care potrivește toate, așa cum vrea și crede dânsa, potrivi ca și conul Nicu să aibă aceeași măsură, ...
... salcie, de teiÅ orÄ de alte esențe, care cresc maÄ repede de cât stejarul. VÄ•ntul duce semînța de plop și-o risipește printre stejar, și lopul rÄ•sare în umbra stejarului, cresce cu chiÅ cu vaÄ subțire și lung; ajuns însă de deasupra, el îșÄ întinde crăcile, se îngrĂ³șă în trunchiÅ, îșÄ face rădăcini puternice și îÄ ia aÄerul și lumina stejaruluÄ, care încetul cu încetul se umple de muschÄ și de burețiÄ și se usucă în cele din urmă. Tot ast-fel se petrec lucrurile în viața socială a UngarieÄ. Un singur om rÄ•Å e ... sele celor harnicÄ și muncitorÄ și ca elementele vigorĂ³se să nu pĂ³tă fi robite de cele parasitice. Oamenii de stat aÄ maghiarilor nu și-aÅ făcut datoria acĂ©sta, și consequența nepriceperei lor e ruina morală și economică, degenerarea poporațiuneÄ, prin ale căruia puterÄ viÄ se susține statul ungar. NoÄ RomâniÄ, care vedem cele ce se petrec în Ungaria, ar trebui să ... te durerile și la tĂ³te bucuriile nĂ³stre, dacă in să aibă viață tihnită pe pământul românesc. Acesta e simțământul tuturor Românilor,