Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRECUT DE LA
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 827 pentru TRECUT DE LA.
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; apropierea unui bal îmi deșerta inima de toate micile supărări ce aveam; aș fi luat la joc pe dracul înșuși și aș fi sărit de douăzeci de ori pentru un bal la vrun diac de visterie. Dacă dimineața gândirea mea necontenită la joc îmi pricinuia de la loghiotatul dascăl vreo falangă părintească pe talpa picioarelor, sara dimpotrivă, când gazda, încântată de iuțala pasurilor mele, mă făcea de alergam în dreapta și în stânga, spre a pofti la joc toate bătrânețile ce nu jucau, mă socoteam o persoană de mare importenție înaintea damelor și uitam foarte degrabă neplăcerile de la școala Trisfetitelor sau a dascălului Gheorghi. Ah! Acum mă duc la bal numai spre a juca rolul pătimitor de băgător de samă. Picioarele mi se odihnesc într-un ungher întunecat
... ei atârnă leneș peste marginea de pat; De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc, A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc, Ea zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri; Iar pe patu-i și la capu-i presurați-s trandafiri. Iar voinicul s-apropie și cu mâna sa el rumpe Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe: A frumseții haruri goale ce simțirile-i adapă, Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă. El în brațe prinde fata ... adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr' de nădejde, suflete bătut de gând. Toată ziua la
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... ei atârnă leneș peste marginea de pat; De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc, A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc, Ea zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri; Iar pe patu-i și la capu-i presurați-s trandafiri. Iar voinicul s-apropie și cu mâna sa el rumpe Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe: A frumseții haruri goale ce simțirile-i adapă, Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă. El în brațe prinde fata ... adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr' de nădejde, suflete bătut de gând. Toată ziua la
Titu Maiorescu - Observări polemice
... cifrate ar ieși mai multe, căci no. 10 cuprinde "mai multe deșertăciuni (citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui literat se țin de literatura nepublicată. Păcat că nu se țin toate de această literatură! Cel puțin dacă este să le judecăm după proba de la pag. 217 și 218 ale Lepturariului. Acolo se află o poezie a părintelui Scriban, scrisă cu ocaziunea sfințirii temeliei de la arcul care împreunează cele două binale ale liceului din Iași. Poezia începe așa: Oh! obiect de veselie și de întristare plin! O! lucrare, care mesteci bucuria cu suspin și are refrenul: Veselia și mâhnirea deodată o ocupează, Că în om e mestecare de moarte și de viață. În tomul III întâlnim între literați pe Daniil Scavinschi . O mică probă din acest autor hazliu, dar cam vulgar, merită poate un loc într ... a trata asemenea lucruri într-o carte de ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... d-l Stavrache, deodată s-aud afară zgomot, strigăte și bătăi puternice în obloanele prăvăliei. Amândoi rămân încremeniți. -Nu deschide! zice popa scoțând un revolver de subt anteriu. Dar bubuiturile se-ndesesc, - sunt oameni mulți afară. D-l Stavrache, fără să mai asculte de stăruințele popii, care tremura ca varga, îl împinge cât colo și trece-n prăvălie. Trăgând bine cu urechea, hangiul înțelege că are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu râde și nu chiuiește așa cu chef pe la miezul nopții. Și d-l Stavrache a ghicit bine. Strigând: "Numaidecât!" aprinde lampa și merge să deschiză. În adevăr, sunt vreo douăzeci de ... rezerviști către Dunăre - la război. Poposesc două-trei ceasuri aci, să odihnească și caii; despre ziuă or să pornească; trebuie s-apuce trenul militar care trece dimineață la stația cea mai apropiată - cale de vreo patruzeci de kilometri. Sunt mușterii buni, băieți cu dare de mână, și cântă, și râd, și fac fel-de-fel de nebunii. D-l Stavrache face tot ce poate ca să-ndatoreze pe bavii tineri. După ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul, ticsiți ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie. ALTUL: Și eu l-am prins ținând calea Măriucăi. CHIRIȚA: Țâst, bețivilor... bine v-o făcut suflețelu... De ce nu vă păziți vițeii și Măriucile?... Așa să pățiți... Hai, lipsiți de-aici! UN ȚĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne lași păgubași... Da! dacă nu ne-om jălui la d-ta care ne ești stăpână vecinică... la cine să ridicăm glasul, săracii de noi! ALTUL: Am ajuns mai rău decât țiganii! CHIRIȚA: Auzi-i?... auzi-i, țopârlanii!... Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de falce?... Afară, mojicilor, că vă știu eu de mult că sunteți buni de gură și răi de lucru... Afară! ȚĂRANII: Cucoană... CHIRIȚA: Pieriți din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul. (Repede calul spre ei.) (Împreună.) ȚĂRANII (fugind) Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA (furioasă) Cu biciul pe spate V ... cunoască? Acu toți îs îmbrăcați într-un fel... și nu poți alege care-i boier, care-i coțcar... Dar ce-o fost s-o trecut. De trii ani de când m-am întors
Ion Luca Caragiale - A zecea muză
... crește părul acolo unde ar fi să crească, ce greu trebuie să fie a-l face să crească acolo unde nu crește niciodată. La călcâie, de exemplu, or în palmă, or pe cerul gurii... De unde știm însă? Închipuiți-vă că citiți următoarele: „Muzeul Național de Curiozități Naturale din orașul *** publică printr-aceasta un concurs cu un premiu de 1.200 lei, între acei ce, de astăzi până în trei luni, vor avea crescute mustăți în palmă. Mustățile vor putea fi groase sau subțiri, negre, bălane sau castanii, sau văpsite în ... aneroid; Având în vedere că aplicația doftoriilor exteme e mai belalie și cere prea mult timp; M-am hotărât a da un premiu de 1.200 lei aceluia care va inventa până în carnaval o văpsea de păr de luat pe dinăuntru. Mă mulțumesc cu orce nuanță, numai durabilă să fie și să-mi permită a dormi nelegat la cap." Ce credeți?... Eu sper să obțiu ce-mi trebuie. Premiul este egal, termenul meu mai lung, și ce doresc eu tot e mai ușor ... cum e un băiat foarte activ, o să concureze poate pentru amândouă... Atât mai bine! De
... răvășită, viață cu zilele spulberate de către furtuna dorințelor și plăcerilor neizbutite. Mă uitam cum a doua lacrimă răsărea iarăși ca un bob de mărgăritar, în scoica de sidef a ochiului. Prietenul îmi vorbi: — Tu, care ești singur, dragul meu, nu vei înțelege mâhnirea mea. Ai venit acum la mine, peste câtăva vreme te vei întoarce iarăși între cei patru pereți ai odăiței tale liniștite, între lucrușoarele puse și rămase la locul lor de zile, de săptămâni întregi. Nici o schimbare nu vei găși aceiași salcâmi de la fereastră, aceleași strigăte pe uliță, la același ceas, aproape aceleași scrisori săptămânale, și, rar, aceiași prieteni care, fie vorba între noi, nu prea sunt legați sufletește cu viața ta de cunoscător al multor lucruri... Tu ești singur, ești deprins cu lâncezeala aceasta, care pentru mine e ucigătoare. În casa noastră trebuie să tresalte viața, s ... l-a cules, și l-a așezat, și l-a bătăturit! O să i-l trimit chiar azi. Strânsura asta de hârtii e cea dintâi gospodărie a ei, gospodărie care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei
Mihai Eminescu - Pe aceeași ulicioară...
... Mihai Eminescu - Pe aceeaşi ulicioară... Pe aceeași ulicioară... de Mihai Eminescu Pe aceeași ulicioară Bate luna la ferești, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai ivești! Și aceiași pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi ... eu, rămas același, Bat mereu același drum. Ah, subțire și gingașă Tu pășeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Și lăsându-te la pieptu-mi, Nu știam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Și în farmecul vieții-mi Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dăți, Numai tu de
... e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa ... se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ciulite, cu ochii în gol, ca și cum ar aștepta pe cineva. La amiază vine la apă; își știe locul la jgheab; pe lângă ea nu se simte nici un cal. Toți ceilalți beau mai încolo. Arareori seara, își aduc aminte de dânsa. Atunci aude glasul călărețului, care gonește caii, cum o strigă prelung: „Martaaa!â€� Ea întoarce capul și o ia înapoi. Vine la pas, sleită de puteri, printre tulpinile înalte de lumânărică ce o ating ușor, ca și când ar alinta-o. Și parcă întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și ...
... a fost martor unei întâmplări foarte jalnice, de care se pomenește la noi din neam în neam. Cică pe timpul strămoșilor, un străin, pribegind de la dealul Corbului dinspre Borsec, a venit să se așeze la Bicaz. El își dură o căsuță mai deoparte, pentru că pe aicea, pe la noi, fiecare cotun e locuit de un singur neam, și străinii nu sunt primiți în sânul lui. Pribeagul avea o fată, căreia bistrițenii îi daseră numele de Corbița, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce fată! ce bujor de copilă!... Cică era sprintenă ca o căprioară! cică gurița ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor. Mulți flăcăi umblau să-i vâneze dragostea; mulți cântau doine ... lângă copila pe care ei voiau să o apere, căci tătarii auziseră de frumusețea ei și aveau de gând să o ducă poclon hanului de la Bugeac. Corbița însă scăpă ca apa printre degetele lor și o apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită