Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SPUNE CE ARE DE SPUS
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 975 pentru SPUNE CE ARE DE SPUS.
Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire
... Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire de Mihai Eminescu M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire, Cu sărutări aprinse și cu îmbrățoșări! Știai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezești. Demonic-dureroasă era acea simțire  Dureri iar nu plăcere a ... ființei tale cerc. Ca dintr-un somn magnetic eu m-am trezit îndată... Prezența ta vrodată în viața-mi n-am să cerc  Căci de o dureroasă beție mă îmbată. Nu știu nici ce gândiri am, nu știu nici unde merg Și simt că toată firea îmi e întunecată... Ai fi ucis și capul și inima din mine Dacă ... am seri ori zile... M-ai speriat adesea cu-a tale gânduri goale... Dar nici nu ești femeie... Un demon tu îmi pari, Ce-ascunde foc din Tartar și-o cůmplită receală. Făr- nici o armonie e toată viața ta; Tu ești cumplit de bună, cum ești cumplit de rea. Cum mulțămesc eu soartei că am scăpat de
... o săruți pe margini cu drag în patru rânduri Și-atunci vei pute face tot ceea ce-ți stă-n gânduri, Căci nevăzut ești, Fulger, de ochi lumești atunci. Cu-acest sfat zboară Fulger trei coaste și trei lunci, Trei țări în tot de-a lungul, trei țări în tot de-a latul, Și-ajunge-n pace-n țara lui Negură-mpăratul. Iar când a fost aproape de curți, încetinel Pe sân a pus odorul și-n patru colțuri el Sărută năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână ... dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, un frâu de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Din veci dorința mea Și-ntreaga nerăbdare, ce-n suflet mi s-anină, A fost să văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de aur; Și spun că-i păstorește pe câmpuri un bălaur,
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... n deal odată Să-mi fac ochișorii roată, Să mă uit la lumea toată. Veni-ar timpul să vie. Ca românul iar să-nvie Și de hoți să mântuiască Țara lui Ardelenească! Asta nu-i țară de câni, Ci e țară de români, Nu-i pământ de ungureni, Ci de neaoși pământeni! (pag. 311) Vrăbiuța Vrăbiuță de pe deal, Zbori degrabă în Ardeal Și te-ntoarce de îmi spune Or vești rele or vești bune. Du-te, vezi dacă mai sunt Frați de-ai mei pe-acest pământ, Sau dacă i-a omorât Ungureanul cel urât? De-or fi vii, să mă răpăd Într-o fugă ca să-i văd, De-or fi morți, să mi-i răzbun Cu-o măciucă de alun Ce-i bună de descântat Și morții de răzbunat. (pag. 317) Cu toate aceste, autorii și publicul "din societate" s-ar înșela foarte mult când ar crede că simțimântul naiv al poporului nu ... cât pentru delicatețea expresiilor și energia și justețea comparărilor; d. e., când zice Păunașul Codrilor (pag. 24): Nu, eu mândra nu ți-oi da Pân' ce capul sus mi-a sta, Că eu când o am luat În cosițe i-am jurat Să n-o las de
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi la luptă, Poate merg pe totdauna, Că ostașul în bătălie Mormânt află, au marie, Și în câmpul unde tună Mormânt ... vor rămânea orfane și văduve! Un ostaș: Doamne, un trimes cu însărcinare de la pașa de Silistra să anunță ca să vă vorbească! Vlad: Oare ce să fie? Nu cumva vine cu un nou dușman? Spune să intre! (Oșteanul se duce și femeile de asemene). Scena V Cii de mai nainte și Osman Osman: Alesului între sectatorii lui Mesie aduc sanatate! (Îl salută turcește.) Vlad: Sănătate închinătoriului profitului Mohamed! Osman: Voi a-ți ... neamicul comun cu toată puterea sa militară și cu furia religiei sale. Vlad: Propun ca prin mijlocirea cavaleriii sale, care repede ca vântul cutrieră deșertările ...
... calea-i cearcă a închide, Ca să-l prindă cu odoare, spre a-l prăda și a-l ucide. De la mine ce se cere, a strigat de fior cuprins, N-am nimica-n astă lume decât viața ticăloasă, Și-asta încă pănă-n sară a da regelul m-am prins ... îndura! strig, apoi cu cea măciugă La pământ pe trei i culcă, ceialalți se dau la fugă. Soarele ieșind din nouri săgetează al său foc, De căldură, d-osteneală, a păși el nu mai poate, Că genunchii i se-ndoaie, încât cade chiar pe loc. Tu, ce dintre hoți, din ape îndurat-ai a mă scoate, Ori voi-vei ca aice să fiu prada de vro fiară, Să las pe dulce amicul pentru mine ca să piară? Deodată-n propiere un plăcut lin murmuriu În tăcerea cea adâncă la urechea ... Vi s-a nimerit; A mea inimă se-nvinge; eu chiar văd din astă faptă Că credința nu-i un fantom, ce înalt simț înzeit, Care de la oameni cere recunoașterea cea dreaptă. Luați, rogu-vă, de
... priviți ce mîndru trece, Cum se uită de-ncruntat ! E convins că toată lumea L-a citit, l-a admirat... Dar ce vede? Viu și teafăr, Îl salută surîzînd Chiar poetul cu pricina, Îngropatul de curînd. Ramzes își întoarce capul: „Ce strigoi nerușinat, Mai cutează să salute După ce l-am criticat !â€� Luni întregi e-n vînătoare Cu jurnalu-n buzunar; Cunoscuții fug de dînsul Ca de-un groaznic cămătar. Mai tîrziu aude iarăși De-un talent c-a răsărit, Și că lumea îl admiră: Asta nu-i de suferit ! Furios se-nchide-n casă Și-i ia cartea la refec, Răsfoind dicționare, Scrie, nădușeli îl trec... Mai întîi, un lung pomelnic De franțuji, de nemți, de ruși, Morți sau vii, sunt trași de guler Și ca marturi sunt aduși. Cum că X, pe care lumea Îl admiră, e un prost, Și prieten cu Apolo Neam de neamul lui n-a fost. Și citații, nume proprii De romani, de greci antici, Spun curat că numai Ramzes E savant – n-ai ce să-i zici. Apoi aspru dojenește Pe-acest public indulgent, Care laudă-n neștire Tineri fără de ...
Dimitrie Bolintineanu - La o damă română
... Dimitrie Bolintineanu - La o damă română La o damă română de Dimitrie Bolintineanu ,,Tu vrei să-ți spun, acuma, de ce nu te iubesc? Ei bine! mă ascultă și află ce gândesc Ești jună si frumoasă ca roza de câmpie Și ochiul tău durerea o schimbă-n bucurie. Iar fruntea ta se pleacă sub gându-ți amoros Ca crinul primăverii în văntul călduros. Pe ... ureche. Văz sufletul tău, dragă, sub vălu-i grațios, S-ascunde ca un vierme prin crinul cel frumos. Patriotism, virtute, frumoasă cugetare Sunt niște simțăminte ce inima-ți nu are. O formă analogă ea, dragă, de-ar avea Ar fi cu plete albe și dinții i-ar cădea. Așa te vede însă al meu tânăr amor Și de aceea, dragă, el zboară râzător. Arunc-a ta privire pe-o inimă uscată Ce egoismu-nchide și micșorarea-mbată, Pe-o inimă ce-i mută ca un mormânt fioros La tot ce este nobil, plăcut și generos; Aceea va-nțelege când tu vorbești în lume De aur, de cordele, de titluri și de
Petre Ispirescu - Hoțu împărat
... sluga lui, de clădi un fel de foișor. Gătindu-se foișorul, se urcă într-însul și, învârtind niște șuruburi și niște vârtejuri la niște meșteșuguri ce avea acest foișor, începu a pluti în vânt și, pe când se tot urca, el își luă ziua bună de la toți cei de față, cari rămăseseră cu gurile căscate și cu ochii bleojdiți la dânsul. Mumă-sa cât p-aci era să-i vie rău de inimă rea; dară își ținu firea. După ce îl pierdură din ochi, mesenii se sculară și se împrăștiară ca puii de potârniche, nemaivoind a adăoga mâhnirea împăratului, care se vedea de pe față că era prea mare. Fiul împăratului, după ce călători câtva timp prin văzduh, prinse a se coborî. Ce să vezi dumneata? Orânda îl duse a se lăsa tocmai dinaintea unei cocioabe de bordei sărăcăcios. Era seara. Bătu la ușe. Cei dinăuntru, o pereche de oameni jigăriți, întrebă: - Cine e acolo? - Om bun, le răspunse fiul de împărat. Deschideți, că sunt un călător. Îi deschiseră. Când intră în bordei, el băgă de seamă că muierea aruncase ceva sub pat. - Dară ce vânt te aduce pe la noi? - Sunt ...
... Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat ... vuietul grozav al nadișancei, pe pietrele curții. Care om din împrejurimi nu cunoștea nadișanca boierului Gavrilaș! Mă rog, mai rar lucru ca nadișanca dumisale! Douăzeci de ani, cât o hurducase pe pietrișurile șoselelor, o sfărâmase toată. Dar boierul nu făcea reparații; dumnealui avea țiganul dumisale, fierar, care știa destul de bine să-i peticească nadișanca cu zbanțuri de fier. Întâi, se-nțelege, s-au sfărâmat părțile de lemn: obezile, spițele, hlubele. Venea argatul boierul n-avea vizitiu, căci mâna singur să-i spuie că s-a frânt, bunăoară, o obadă; boierul îi poruncea: — Du-te la țigan și ... să ia sânge, apoi alergă să spuie și fetei dumisale despre boala Bălanului. Când se întoarseră amândoi în grajd, îl găsiră culcat jos. Se apropiară de ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... cristal miÈ™cător, sună în adânc cântarea cântărilor. UÈ™or zboară luntrea mică È™i neagră asemenea unei cugetări printre tablourile măreÈ›e desfăÈ™urate de o parte È™i de alta a râului... oraÈ™e vechi ce-È™i construiesc zidirile lor sure È™i colonadele lor infinite în lumina nopÈ›ilor, piramidele — morminte de regi — crânguri de palmieri È™i numai păsări călătoare străbat cu aripile-ntinse, într-un lung triunghi, adâncimile fără de margine... unde merg? unde? În luntrea neagră e culcat, È™i capul lui mare în perini de mătasă, bolnavul rege TlĂ ; în jurul naltei sale frunÈ›i — o cunună de flori de mac... de flori a uitării È™i a somnului... Peste vecinicia undelor zboară luntrea lui, până ce dintr-o parte È™i dintr-alta a Nilului se ridică grădinile pendente... Două pe maluri, deasupra lor, ca pe umeri de munte, iarăÈ™i două, È™i-n nălÈ›imile cerului iarăÈ™i două... Erau scări urieÈ™eÈ™ti ridicate la soare, È™i fiecare treaptă ... în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot È™i plâns... È›iuit, urlet... suspin È™i un glas mare începu să râdă pin tot haosul ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... au prădat de cinste, făr’ de milă, făr’ de frică Când noi o iubeam pe dânsa mai mult decât s-au căzut. Adu-ți aminte de ziua grozavă și de pieire, Când am aflat de-a ei fugă ș-a plânge am început, Că pătruns de-a tale lacrimi, de-a ta scârbă peste fire Uităi șasezeci de ierne ce peste mine-au trecut; Ș-am alergat ca un tânăr după carul ce răpise Pe nelegiuita fiică, dar să-l ajung n-am putut; Căci în repedea sa fugă vederile îmi orbise, Cu colbul ce ridicase pân’ s-au făcut nevăzut... Dar, în sfârșit, către sară, după multă alergare, Când am găsit ticăloasa în al său mândru palat, I-am ... cu ceață, Nu cunoaște pe-al său tată după așa leșin greu, Și zice cu umilință: “Oricine ești, om bun, du-mă Pe zăpada de afară, unde se cade s-aștept Vrednica mie osândă și suflarea de pe urmă... Ah, dar ce văd! tu ești, tată, ce mă ții strânsă la piept? Tu ești, mamă, lângă mine? părinți plini de bunătate, Uitat-ați a mea greșeală și blestemul ce ...