Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RIDICA (LA)
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 535 pentru RIDICA (LA).
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... pe când ne lipsea și cărți și tipografie; pe când toată lumea se aruncase în dasii și perispomeni ca babele în căței și motani, căci la școala publică se învăța numai grecește; când, în sfârșit, literatura română era la darea sufletului, câțiva boieri, ruginiți în românism, neputându-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc ș.c.l., toate în esc , create de diecii vistieriei, pentru că ... veți videa și cu a doua paradigmă. Băiatul mai scrise: Maică-ta de-i vηe Bine ar fi să vηe Pân-la noi la vie. Dascalul tinse brațul spre cuvintele scrise, cu un gest maiestos. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. Bărbați, femei, copii, toți săriră și s ... mă batjocurești, să mă pui la alfavita, pre mine care știu grecește mai mult decât oricare tânăr de vrâsta mea, și care scriu franțuzește sous la dictĂ©e , fără a face mai mult decât șepte-opt greșale pe față! Dă-mi o gramatică, arată-mi construcția verburilor, ortografia. Spune ... Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem. Despre începutul românilor, de Petru Maior. Floarea darurilor. Întâmplările franțezilor și întoarcerea lor de
Ioan Slavici - Florița din codru
... aici inainte a fost fata de suflet a lui si a crașmaritei. Așa a crescut apoi fata la crașma. In toata ziua se facea mai mare, și cu cat se facea mai mare, cu atata se facea mai frumoasa la fata, mai placuta la faptura și mai dulce si mai inteleapta la vorba. Pentru aceea oamenii o numeau Floare - Floarea cea frumoasa de la crașma din codru. Nu numai Florita, ci si maica-sa, crasmarita, era insa frumoasa. Crașmarita nu era insa asa de frumoasa ca si Florita, si ... o lacrama, fara sa-nceteze a-si canta cantecele vesele... și pe cat muncea mai mult pe atata ti se parea mai rumena la fata, mai vie la privire și mai harnica, și mai sprintena, și mai dragastoasa. Peste trei luni, trei saptamani si trei zile iarasi sosi vestea cum ca imparatul era ... ști acum, ce e aceea cand vine chiar imparatul cu oamenii și feciorul sau!... Crasmarita isi tocmi catrinta, sc scutura de colb și se supse la buze; oamenii iși luara palariile din cap și se netezira ...
... standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei ... pe bătrân zic ; ,,Ce drac ! pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai să vedem cine-i?" . .. Iau pălăria din cui, cobor iute scările și la Corabie .|| Întru 'nlăuntru ... moșneagul — la masa mea. Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă. Bătrânul era interesant. Părul capului era alb, ras cu ... te vina, unchiule , cu tot Archaeusul tău... Cum văd, [vrei] să mă iei peste picior. Cine ți-i Archaeus ? — șșut ! Taci, nepoate ... Toate celea la vremea lor. Am 5 să-ți spun eu îndată cine-i Archaeus, numai mai întâi bea-ți păharul de vin și ascultă următoarele cuvinte a ... reminiscență de memorie ca aceea a lui Beethoven ... toată opera s-apropie vădit, ca și când ai privi-o cu stecla așezată normal ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... Emoțiunile sunt în general cât se poate de personale, fiindcă sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană." La acest pasaj din articolul meu, dl Maiorescu face următoarea întâmpinare critică: ,,Ce curioasă observare face aici dl Gherea! De ce adică ar fi neexactă expresia ... opinia ce o arată domnul X nu este personală a lui, ci a luat-o orbește din cutare carte sau de la cutare om? Căci ar avea cineva dreptul să întâmpine: nu este exact, fiindcă orice exprimare a unei opinii se petrece cu necesitate în ... emoțiuni. Cum! Fiindcă în bună și lămurită limbă românească se poate zice că dl X a împrumutat cutare idee ori cutare opinie de la dl Y, s-ar putea zice că dl X a împrumutat bucuria, spaima, frica de la dl Y? Tocmai buna și lămurita limbă românească a știut, cum vedem, să facă deosebire între feluritele fenomene psihice, cum sunt ideile și ... muritor, de două ori două fac patru" sunt adevăruri deopotrivă pentru toți oamenii normal organizați. Emoțiunile însă, frica, bucuria, spaima, iubirea, deși sunt simțăminte analoage ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... niznai și nu știai să potrivești din gât pe moș Nichifor, nu-l prea vedeai în cheji buni, dar și atunci tot repede mâna de la o crâșmă până la alta. Mai ales într-un rând îi plăcea lui moș Nichifor două iepușoare, care mergeau de minune la drum. Dar la crâșmă, mort-copt, trebuiau să stea, căci le cumpărase de la un popă, nefiind pe vremea aceea pojărnicii, de unde să cumpere altele, care să țină fuga tot întruna! Spunea tata că i-au spus și ... pe-a-mâinile. Cum ieșeai din Văratic, intrai în Agapia, și cum ieșeai din Agapia, intrai în Văratic: apoi în Războieni, apoi pe la mitoace, și aveai mușterii, de nu erai bucuros; ba să-i duci la Piatra, ba la Folticeni, ba pe la iarmaroace, ba la Mănăstirea Neamțului, ba la Secu, ba la Râșca, ba în toate părțile, pe la hramuri. Tot tata mai spunea că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu că protopopul de la Neamț, de pe vremea aceea, ar fi zis unor călugărițe, care pribegeau în săptămâna mare prin târg: — Maicelor! — Blagoslovește, cinstite părinte! — De ... ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... vezi rourând și suspinele ce le auzi sunt acele a mumelor și a soțiilor acelor juni carii sub ordinul tău merg la bătălie. Patria va triumfa, dar multe dintre noi vor rămânea orfane și văduve! Un ostaș: Doamne, un trimes cu însărcinare de la pașa de Silistra să anunță ca să vă vorbească! Vlad: Oare ce să fie? Nu cumva vine cu un nou dușman? Spune să intre! (Oșteanul ... nainte, un curier Curierul: (intrând repede, cătră Vlad) Despre munții Vrancii se coboară oastea moldovană repede ca un povoi; a lor arme scânteiază la raza soarelui, încât abia poți acolo ținti ochii! Vlad: Ce fac viglele noastre? Curierul: Ai noștri a început a se retrage ... a lor prețuoase efecte, aleargă în toate părțile. Hor: Amar mie, amar mie, Turcul vine cel barbar, Să ni ducă în sclavie, Să ni vândă la tatar! Unde-i scut, unde scapare Aflu-n astă turburare! Amar mie, amar mie, Ne-or să ducă în sclavie. (Spăriete, fug.) Actul II Scena ... s-a unit cu turcii, dar acești noi amici ni sunt mai periculoși decât neamicii. Voichița: Amar mie! Între doi dușmani puternici, de ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... după ce plecă bărbatul în trebile sale, se așeză pe pragul ușei, curăți mărul și-l mâncă. Iepșoara ieșise și ea din grajd, și veni la stăpânăÂsa, că era învățată la traista cu grăunțe. Negăsind nimic de ronțăit, luă și ea cojile de măr, pe care le lepădase stăpână-sa și le mâncă cu multă poftă ... i mai uscară; dară în deșert, că fiul lor nu se mai întoarse. Pasămite ei, daca s-au lăsat zburdălniciei lor și s-au văzut la câmp, nu s-au mai gândit în urmă, ci au întins la drum zbenguindu-se și încurcându-se, până ce, când băgară de seamă, ajunsese pe niște tărâmuri necunoscute. Aci stătură să se mai odihnească. Și, voind ... Singur nu pot sta, uite, nici olecuță. - Încinge-te cu frâul meu, și, când ve vedea vro nevoie, scutură-l și într-o clipă sunt la tine. Eu mă duc să caut pe unde să ieșim la lume, și cum să ne chivernisim. Calul, vedeți d-voastră, era năzdrăvan. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă și ... ...
Petre Ispirescu - George cel viteaz
... mânca. Daca auzi așa împărăteasa, mult se mâhni în sufletul ei, căci trăiau bine. Se puse și ea dară a cere sfaturi de la vraci și vrăjitori, de la moașe și descântătoare. Luă tot felul de leacuri. Când, într-o noapte, ce văzu se spăimântă. Se făcea că umblă pe o câmpie verde și ... să dea piept cu tălharii, până se va întoarce ea. Împărăteasa se supuse poruncei și plecă. Când să se întoarcă de la botez, veni până la un loc; aci, stând și namaiauzind zăngănitul armelor și zgomotul luptei, îi dete un fier ars în inimă. Atunci, nemaicutezând să meargă înainte, se întoarse ... fântână, întrÂun stuf de flori. Pasămite tâlharii răzbise oastea împărătească și o răpusese pe dânsa. Împărăteasa plecă singură la împăratul. Pe drum, când ajunse la locul de luptă, văzu un băltău de sânge și alături o groapă mare unde erau îngropați oamenii împărătești. Închise ochii să nu vază acea groază ... și căuta cum să facă să-l prăpădească. Îi spuse, deci, că fier este destul, dară nu sunt cărbuni de ajuns, ci să se ducă la pădurea neagră să-și facă, căci de acolo aduc și ei. Aceasta nu era adevărat. Acolo, ...
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
... asta și împărăteasa simți că a fost luat în pântece. După nouă luni, născu o fată ca o zână. Bucuria și veseliile ținură la curtea împărătească mai multe zile. Fata de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dânsa ca la soare. După ce mai crescu, se văzu că fata este isteață și cuminte. Îi plăcea să iasă pe câmp să se joace, să adune floricele ... locului, și toți cu totul se sculară să meargă la curtea împărătească să-și cerce norocul. Iar daca auzi și ciobănașul, își ceru simbria de la stăpânu-său, își mai vându și ce bruma de țoale mai avea, își cumpără un cal de atât pe cât îi ajunsese bani și haine ... de primeneală, își luă ceva merinde și plecă și el. Cum se văzu la câmp, descălecă și, cu ochii înmuiați în lacrămi, făcu o rugăciune la Dumnezeu să-i fie de ajutor în călătorie și să izbândească, apoi încălecă din nou și porni cu voie bună. Și așa, aide, aide, merse ... semnele, zise altul. - Da bine are să șază fetei împăratului cu ăst Făt-Frumos, grăi un al treilea. Ciobanul tăcea și înghițea; asculta și el ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... mare ispravnic pe povodnici și pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer mare cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă. Clucer mare ispravnic pe beciurile domnești, pe unt, pe miere și pre colacii ce vin din orașe la născut. Sulger mare ispravnic pre toate oboroacele ce se dau la curtea domnească, și carne la slujitorii curții. Jitnicer mare ispravnic pe toate oboroacele de pâine ce se dau la curtea domnească și la slujitorii curții și la oaspeții ce vin din țară. Vameș mare ce ține schelele țării pentru vămi; are obicei să ducă dulceți și cofeturi în zile mari la masa domnului. - Ispravnic pe negustori. Șătrar mare pe corturi domnești și în oști și în alte căli (?) și purtător de grijă tunurilor. Ușer mare purtător ... au fost aduse de fanarioți. Ei au pus în circulare termenii grecoturceș ti de celebi, afthenta, beimu, eclamprotate, evghenestate etc., meniți de a ridica un piedestal personalității lor de parveniți. Căzând însă ei de la ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... îngâna dimineața așa de drăgălaș. Eleonora lua uneori parte la prânzuri și supÄ�le, și amesteca cântecul ei cu sunetul paharelor. Fumul șampaniei o râdica la entuziasm. Atunci ea scotea din piept note necunoscute ce îmbătau auzul, și ochii ei se aprindeau ca niște diamanți. Când Eleonora era tristă, ea semăna ... față-i. El avea una din acele figuri de ceară cărora împrejurările știu totdeauna să le deie înfățișarea ce trebuie. Lângă Eleonora era amorez pănă la culme, lângă tovarășii săi amic pănă la moarte. — Eleonoro, zise el într-una din zile, găsind-o singură și luându-i mâna să o sărute, pentru ce această mână se întinde ... iubești?... Eu te-aș face așa de fericită cum... — Ha! ha! ha! îl întrerupse Eleonora cu un lung hohot de râs. Iar ai venit la mine posomorât ca vremea cea rea. Nu știi tu că inima mea este închisă la iubire?... Eu din amor culeg numai plăcerea, acolo unde cred că o găsesc, iar suferința, dorul, chinul și celelalte le las pentru niște nebuni ca ... avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi ...